ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1310/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 20 iunie 2003, Curtea de Apel București l-a condamnat pe inculpatul T.C.L. la 3 ani închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 86 2 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că la data de 14 martie 2003, inculpatul T.C.L., inspector la Biroul de Poliție Bragadiru a primit de la denunțătorul P.L.G.

suma de 300 dolari S.U.A. pentru a soluționa într-un termen scurt dosarul nr. P/16098 având ca obiect un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a denunțătorului, de soluția dată în cauză depinzând restituirea permisului de conducerea auto al acestuia, reținut la data de 2 martie 2003 când s-a produs accidentul de circulație. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P.N.A. și inculpatul T.C.L. În recursul parchetului s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat cu privire la suma de bani ce a constituit obiectul material al infracțiunii de luare de mită (motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.) și că, în raport cu pericolul social ridicat al faptei comise de inculpat nu se justifică suspendarea pedepsei privative de libertate aplicate acestuia (motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen.). Recursul parchetului este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu prevederile art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau orice alte bunuri ce au format obiectul infracțiunii se restituie denunțătorului. În cauză se constată că prin procesul-verbal din 14 martie 2003, procurorul a restituit suma de 300 dolari S.U.A. denunțătorului P.L.G. și că instanța, nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 343 și ale art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., în conformitate cu care avea obligația să hotărască și cu privire la restituirea lucrurilor care nu sunt supuse confiscării și să prevadă în dispozitivul sentinței cele hotărâte în acest sens, a omis să constate această măsură prin sentința pe care a pronunțat-o.

În consecință, recursul parchetului urmează să fie admis pentru acest motiv, să se caseze sentința atacată și să se constate că suma de 300 dolari S.U.A. a fost restituită denunțătorului. Motivul de recurs privind suspendarea executării pedepsei inculpatului nu poate fi primit, Înalta Curte constatând că prin sentința atacată au fost aplicate corect criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., în privința modului de executare a acesteia, în raport cu pericolul social real al faptei și cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită, la insistența îndelungată a denunțătorului și prin mijloacele de persuasiune deosebite folosite de acesta, și ținând seama de persoana făptuitorului care până la comiterea infracțiunii a avut o comportare corectă.

Inculpatul P.L.G. a solicitat, în susținerea recursului declarat, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., sau în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. Recursul inculpatului nu este fondat. Fapta inculpatului de a fi primit de la denunțător suma de 300 dolari S.U.A. pentru a urgenta soluționarea dosarului în care acesta era implicat, dovedită cu declarația denunțătorului și înregistrările audio și video efectuate de organele de urmărire penală în condițiile legii și recunoscută de inculpat, întrunește trăsăturile constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., neexistând temeiuri să se dispună schimbarea încadrării juridice în modul solicitat de inculpatul recurent.

În consecință, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.N.A. împotriva sentinței penale nr. 42 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează sentința atacată, numai cu privire la neaplicarea art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000. Constată că suma de 300 dolari S.U.A. a fost restituită denunțătorului. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.L. împotriva aceleiași sentințe. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2004.