ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 630/PI/21.12.2022, pronunțată în dosarul x/2020, printre altele, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. și art. 76 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (nouă) luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e), alin. (2) lit. a) și alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate reținerea de 24 de ore din data de 31.05.2016.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, conform dispozitivului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) și art. 289 alin. (3) din C. pen., art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea sumelor de bani primite cu titlu de mită și a altor bunuri, conform dispozitiv.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Autoritatea Vamală Română (fosta Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Timișoara), prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva inculpaților B., C., D., E., F., G., H. și I..

S-a luat act că Autoritatea Vamală Română (fosta Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Timișoara), prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara nu s-a constituit parte civilă față de inculpații J. și K..

În temeiul art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., onorariilor avocaților desemnați din oficiu au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitiv.

Împotriva sentinței penale nr. 630/PI/21.12.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2020, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații L., J., E., M., N., O., K., P., Q., A., D., R., H., I. și B..

Prin decizia penală nr. 994/A din data de 07 noiembrie 2023, printre altele, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații L., J., E., M., N., O., K., P., Q., A., D., R., H., I., B. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpații apelanți la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în apel.

În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

La data de 19 decembrie 2023, inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 994/A din data de 07 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În motivarea recursului în casație, inculpatul, prin apărător ales, a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, lipsind tipicitatea obiectivă, cu argumentarea că primirea sumei de 100 de RON, chiar reală de ar fi, nu are legătură cu vreun act ce intră în atribuțiile sale de serviciu si, cu atât mai puțin, ar fi fost în legătură cu îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu, deoarece, în calitatea sa de polițist de frontieră, nu a avut atribuții de verificare a mărfurilor introduse în țară (în concret, utilajul agricol transportat pe platformă), respectiv de stabilire a taxelor vamale, aceste activități fiind de competența lucrătorului vamal care face controlul asupra bunurilor doar ulterior controlului efectuat de polițistul de frontieră în privința persoanei și mijlocului de transport.

Astfel, în cazul de față, polițistul de frontieră avea doar atribuții de verificare a identității persoanei și mijlocului de transport, nefiind vorba de introducerea de mărfuri interzise, de contrabandă, iar în legătură cu persoana, acuzarea nu susține că aceasta ar fi avut vreo restricție, nefiind urmărită, dată în consemn etc., aceeași fiind și situația mijlocului de transport.

Apărarea a arătat că atribuțiile polițistului de frontieră sunt reglementate, în esență, de O.U.G. nr. 104/2001 - articolul 21, însă nu s-a arătat nici de către acuzare, nici de către instanțele de condamnare în concret care ar fi fost neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv ce încălcări ar fi trebuit să constate inculpatul în privința introducerii în țară a utilajului agricol (așa-zisele "combine").

Conchizând, apărarea a mai susținut că instanța de apel în mod greșit a schimbat acuzația penală imputată inculpatului în raport de care i-a fost încălcat și dreptul la apărare.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 994/A din data de 07 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., dar și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen. relativ la cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin încheierea nr. 247/RC din data de 18 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

În concret, s-a reținut că doar critica vizând lipsa cerinței esențiale atașată elementului material al infracțiunii de luare de mită constând în aceea ca fapta funcționarului public să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu se circumscrie formal cazului de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere, judecătorul de filtru, a respins, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații L., Q. și O. împotriva aceleiași hotărâri.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 994/A din data de 07 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în limitele admiterii în principiu, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând în aceste coordonate recursul în casație, respectiv criticile formulate de recurentul inculpat prin cererea introductivă care se circumscriu laturii obiective a infracțiunii ce a făcut obiectul judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, la data de 02/03.02.2016, inculpatul A., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul poliției de frontieră la PTF Stamora-Moravița, a primit 100 de RON în legătură cu introducerea în țară a unui utilaj.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât lipsește cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii de luare de mită constând în aceea ca fapta funcționarului public să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, recurentul menționând faptul că instanța de apel nu a indicat în concret atribuțiile în legătură cu a căror îndeplinire ar fi primit inculpatul banii.

Alegațiile recurentului privind schimbarea obiectului acuzației excedează controlului de legalitate pe care instanța de recurs în casație este competentă a-l realiza, neputând fi subsumate cazului de casare invocat, precum niciunui alt caz de casare.

Critica recurentului este nefondată.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracțiunea dedusă judecății constă în fapta funcționarului public având atribuții de control care "direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Din interpretarea literară a textului incriminator, se desprind cerințele esențiale ale elementului material și anume, fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase care nu sunt cuvenite în mod legal, actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire ori întârziere se pretinde, primește, acceptă sau nu se respinge promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite putând fi un act licit sau ilicit, singura cerință fiind aceea ca actul să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului corupt.

Pe lângă modalitatea-tip a infracțiunii de luare de mită, legiuitorul a reglementat și o modalitate agravată, prevăzută în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, determinată de calitatea specială impusă subiectului activ nemijlocit (autorului), aceea de funcționar cu atribuții și competențe speciale.

Potrivit acestei reglementări, infracțiunea de luare de mită este calificată, atrăgând un regim sancționator mai sever, atunci când fapta a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor.

Din această perspectivă, și în forma agravată, fapta de luare de mită este săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau cu scopul de a face un act contrar acestor îndatoririlor care se circumscriu competențelor subiectului activ, respectiv funcționarului cu atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor (Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, respectiv la momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă sau nu respinge promisiunea unor astfel de foloase, fiind suficient ca realizarea elementului material să fie anterioară sau concomitentă și în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Din conținutul normei de incriminare, reiese că pentru existența infracțiunii este nu doar necesar, ci și suficient, ca elementul material, în cazul de față primirea unei sume de bani, să fie realizat în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, scop care însă, nu trebuie realizat efectiv.

Așadar, contrar criticilor avansate în recurs referitoare la neindicarea atribuțiilor de serviciu neîndeplinite sau îndeplinite defectuos de către inculpat în schimbul banilor primiți, Înalta Curtea constată că norma de incriminare nu prevede cerința ca scopul urmărit să fie realizat. De altfel, în ipoteza în care făptuitorul efectuează un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, fapta va constitui o infracțiune distinctă săvârșită în concurs cu luarea de mită, cu alte cuvinte, dacă actul respectiv ar fi în sine unul ilicit am fi în prezența unui concurs de infracțiuni.

Ca atare, este nefondată critica vizând lipsa unei conduite contrare atribuțiilor de serviciu, aceasta având la bază premisa eronată conform căreia infracțiunea de luare de mită este o infracțiune complexă ce presupune în mod necesar realizarea unei acțiuni sau inacțiuni specifice infracțiunii de abuz în serviciu, realizarea elementului material nefiind subsumată unei astfel de condiții. Or, ca o consecință a principiului legalității, norma de drept penal este de strictă interpretare și aplicare, iar argumentul invocat nu poate fi primit deoarece norma nu prevede în conținutul său concret o astfel de condiție, tipicitatea fiind dată de conținutul concret al normei de incriminare.

Calificarea unei fapte ca infracțiune nu se poate face decât în conformitate cu legea, ca urmare a corespondenței dintre fapta concretă și conținutul infracțiunii, fiind exclus ca, pe cale de interpretare, să poată fi adăugată o condiție care nu este prevăzută de lege, la fel cum nu ar putea fi eliminată o condiție de tipicitate expres prevăzută de lege.

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta reținută în sarcina recurentului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită primirea de foloase necuvenite fiind realizată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timpul programului de lucru în calitate de polițist de frontieră având la data faptelor atribuții de control, constatare și sancționare a faptelor ilicite săvârșite la trecerea frontierei pentru eventualele nereguli constatate.

Astfel, ansamblul împrejurărilor factuale asupra cărora s-a statuat în mod definitiv prin decizia recurată, atestă că banii au fost primiți în cadrul unei practici încetățenite la punctul de frontieră Moravița, avantajele materiale fiind obținute în legătură cu îndatoririle de serviciu ale inculpatului, atribuțiile de control constituind unica explicație rezonabilă a conduitei celor implicați.

În concret, remiterea banilor către inculpat, polițist de frontieră, în timpul îndeplinirii unor controale specifice atribuțiilor de serviciu, nu poate fi considerată decât ca fiind în legătură cu un act de serviciu, în lipsa oricărei alte justificări. Simpla referire la atribuțiile pe care inculpatul le avea este suficientă pentru a releva că primirea banilor a fost comisă în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.

Astfel, curtea de apel a reținut cu titlu definitiv că, din probele administrate în cauză, rezultă că, așa cum se obișnuia să se procedeze de către polițiștii de frontieră implicați în acte de corupție, inculpatul A. la rândul său a luat cu titlu de mită o sumă de bani de la o persoană care a intrat în vamă cu un utilaj, denumit de către inculpații din dosar în mod uzual "combină" (primirea "tarifului" clasic în astfel de cazuri fiind de 100 RON sau 20 euro per utilaj), așa cum s-a exprimat, de altfel, și inculpatul A. atunci când a împărțit mita cu investigatorul aflat sub acoperire, precum și faptul că inculpatul A. i-a remis o parte din banii luați cu titlu de mită investigatorului, afirmând neechivoc că "a fost ăla cu combina", "l-am făcut și mai am 50 de RON, rămâi cu 25 de RON că am trecut pe la S.".

Potrivit art. 11 din Ordonanța de urgență nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor),"(1) În punctele de trecere se organizează și se efectuează controlul de frontieră al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și al altor bunuri atât la intrarea, cât și la ieșirea din țară.

(2) Controlul efectuat la trecerea frontierei de stat are ca scop verificarea și constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru intrarea și ieșirea în/din țară a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri.".

Conform art. 19 din același act normativ, "La trecerea frontierei de stat, după efectuarea controlului documentelor privind identitatea persoanelor autoritatea vamală efectuează controlul vamal, potrivit reglementărilor vamale.".

Instanța de apel a reținut în concret că în fișa postului nr. x din 07.08.2015 și semnată de titularul postului (inculpatul A.) la data de 19.08.2015, se arată în mod expres, la definirea sumară a atribuțiilor postului, că recurentul este funcționar public cu statut special și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția de Frontieră Română prin lege, respectiv că își desfășoară activitatea în cadrul turei de serviciu în conformitate cu prevederile legilor, regulamentelor, ordinelor, instrucțiunilor și dispozițiilor în vigoare, executând misiuni de supraveghere și controlul trecerii frontierei de stat .

De altfel, în fișa postului, la descrierea sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților postului, la secțiunea privind atribuțiile valabile pe tot parcursul serviciului, inculpatul avea, printre altele, următoarele atribuții:

- să respecte și să aplice prevederile Concepției Inspectorului General al I.G.P.F. privind controlul la frontierele României, a Planului operațional al șefului I.T.P.F. Timișoara privind controlul la frontiere, Deciziei șefului S.P.F. Moravița privind organizarea, planificarea, executarea si verificarea activității de control la frontiere, Regulamentului CE nr. 562/2006, cu modificările și completările ulterioare (Codul Frontierelor Schengen), a Instrucțiunilor de aplicare a acestuia, precum și Concepției I.G.P.F. privind utilizarea câinilor de serviciu din dotarea structurilor P.F.R. și a procedurilor de lucru specifice, luând, totodată, măsuri de cunoaștere și respectare a acestor prevederi de către personalul din subordine;

- are obligativitatea raportării evenimentelor constatate în P.T.F.. Moravița;

- acționează pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale, potrivit legii;

- desfășoară verificările la frontieră, prevenirea și combaterea migrației ilegale și criminalității transfrontaliere în perimetrul P.P.F. Moravița, precum și a oricăror încălcări ale regimului juridic al frontierei de stat;

- rezolvă situațiile create la verificările de frontieră și informează coordonatorul grupei de serviciu;

- se sesizează din oficiu, cu ocazia efectuării verificărilor la frontieră, despre încălcările prevederilor legale săvârșite de către participanții la traficul de frontieră sau de către personalul instituțiilor cu atribuții în efectuarea verificărilor la frontieră;

- realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat;

- are permanent în vedere prevenirea traficului ilegal cu produse accizabile;

- are obligativitatea raportării evenimentelor constatate în zona de competență a sectorului;

- execută supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, previne si constată trecerile ilegale peste frontieră, contrabanda și orice act ilegal la regimul juridic al frontierei de stat;

- acționează pentru descoperirea, reținerea și cercetarea în condițiile legii a persoanelor care săvârșesc infracțiuni ori contravenții la regimul juridic al frontierei de stat;

- desfășoară activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătura cu acestea, conform legii;

- combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră în zona de competență, precum și orice încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;

- are obligația de a sesiza și informa ierarhic asupra neregulilor identificate pe timpul exercitării sarcinilor și responsabilităților specifice.

Ca atare, se constată îndeplinită cerința esențială ca actul pentru a cărui îndeplinire a fost pretinsă suma de bani să fie în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului A. care, în calitate de agent principal de poliție în cadrul Sectorului de poliție de frontieră Moravița, avea prerogative de supraveghere și control al trecerii frontierei de stat, control având ca scop verificarea și constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru intrarea și ieșirea în/din țară a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri, conform art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), ceea ce conferă faptei caracter tipic, inculpatul având ca atribuții prevenirea și constatarea trecerilor ilegale peste frontieră, contrabanda și orice act ilegal la regimul juridic al frontierei de stat a căror finalitate este constatarea faptelor penale și efectuarea de cercetări în legătura cu acestea, conform legii.

Este adevărat că efectuarea controlului vamal revenea în mod efectiv lucrătorilor vamali, însă infracțiunea de luare de mită subzistă și în situația în care prerogativele unui funcționar nu constituie decât componenta unui act de serviciu la care participă și alți funcționari având atribuții legate de acesta, cum este cazul inculpatului A.. Invocarea lipsei atribuțiilor de control vamal efectiv nu conferă fundament licit primirii, întrucât acuzația nu a vizat această chestiune, instanța de apel reținând în mod definitiv că foloasele au fost primite cu prilejul controlului de frontieră, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu de către inculpat, acesta având atribuții de serviciu legate de acest control.

În analiza situației particulare a inculpatului A. nu se poate face abstracție de statuările privind activitatea infracțională ce a făcut obiectul judecății și care vizează o multitudine de acte materiale de luare de mită comise de polițiștii de frontieră de conivență cu lucrătorii vamali din punctul de frontieră, respectiv în cadrul unei practici cunoscute și asumate de toți cei implicați, cu același scop asigurarea unui tratament favorabil în legătură cu aceleași îndatoriri de serviciu, respectiv controlul la trecerea frontierei în toate componentele sale. Astfel, multitudinea actelor materiale atestă o practică aproape generalizată în cadrul P.T.F. Moravița, atât de înrădăcinată, încât remiterea foloaselor se făcea automat, activitatea infracțională atestând existența unor "tarife" fără ca această remitere să vizeze în concret pretinderea unei conduite anume în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci în scopul de a beneficia de un tratament favorabil la trecerea frontierei.

Astfel, statuând asupra acuzației de grup infracțional organizat, instanța de apel a reținut cu autoritate de lucru judecat că inculpații (polițiști de frontieră la PTF Moravița) obișnuiau să ia mită, de cele mai multe ori sume mici de bani, de la cei care tranzitau frontiera, mită pe care o împărțeau între ei și șefii care, de asemenea, se aflau la post. Din mita colectată în tură se achitau cheltuielile la magazinul S., iar restul era împărțit între agenți. Curtea de apel a constatat că probele atestă că mita era luată ca o "tradiție", că, deși existau anumite sume exacte percepute de la "combine" sau de la micii contrabandiști, aceste sume erau luate tot ca urmare a unei "obișnuințe vechi din vamă", iar, în cele mai multe cazuri, nu se percepau "tarife exacte", ci era primită orice fel de sumă dată de cei care treceau frontiera (de la 1 euro la 5 euro, sau de la 10 RON până la sume mai mari). De asemenea, s-a reținut că "mita era împărțită între agenți, de obicei, în mod egal, în funcție de numărul lor de pe tură, însă această activitate făcea parte tot din actele de corupție și se desfășura potrivit unei obișnuințe a polițiștilor de frontieră, ce colaborau infracțional, nefiind dovedită existența unei structuri organizate infracțional constituite în acest scop. Probele au evidențiat că mita era împărțită nu ca produs al structurii infracționale, ci ca urmare a tolerării reciproce în comiterea actelor de corupție, inculpații profitând de funcțiile și ierarhia de serviciu." - filele x din decizie.

De altfel, instanța de apel a menționat aceste împrejurări chiar în analiza factuală realizată referitor la acuzația adusă inculpatului precizând că "din probele administrate în acest dosar a rezultat că polițiștii de frontieră implicați în acte de corupție luau mită nu doar pentru a face acte contrare atribuțiilor de serviciu (să permită intrarea unor persoane sau autovehicule, ce nu aveau actele în regulă) ci și contra simplelor verificări pe care trebuiau să le facă în calitatea lor de funcționari, mita fiind luată "ca tradiție". -fila x din decizie.

Or, suma de bani primită are natura unui folos necuvenit atât timp cât a fost remisă cu titlu gratuit fără nicio justificare legală. Astfel, în lipsa unui raport juridic între mituit și mituitor în cadrul căruia, acesta din urmă, să aibă obligația unilaterală de a transmite respectivele bunuri, fapta realizează cerința esențială relevantă.

Infracțiunea de luarea de mită are ca obiect juridic relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în legătură cu desfășurarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici, relații care sunt incompatibile cu faptele funcționarilor de a condiționa modalitatea de exercitare a atribuțiilor de serviciu de primirea unor sume de bani, bunuri etc., urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru desfășurarea cu probitate a atribuțiilor de serviciu de către aceștia.

În contextul în care nu există nicio împrejurare susceptibilă să confere un caracter cuvenit banilor primiți în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în cadrul cărora inculpatul era abilitat prin lege să efectueze controlul de frontieră, să asiste la efectuarea controlului vamal și să permită efectiv trecerea prin manipularea barierelor aflate pe sensurile de intrare sau ieșire numai după îndeplinirea tuturor formalităților, fiind interzis ca polițistul de frontieră să lase un autoturism să iasă sau să intre în țară fără control vamal, primirea banilor respectivi în timpul exercitării acestor atribuții nu poate fi asociată decât cu obținerea unui tratament favorabil pentru cel care a tranzitat punctul de frontieră.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta reținută în sarcina recurentului inculpat A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, pretinderea/primirea de bani fiind realizată cu ocazia controlului efectuat de inculpat, în calitate de agent de poliție la punctul de trecere al frontierei Moravița, având la data faptelor atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite cu ocazia efectuării verificărilor la frontieră, în cazul încălcării prevederilor legale de către participanții la traficul de frontieră sau de către personalul instituțiilor cu atribuții în efectuarea verificărilor la frontieră.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 994/A din data de 07 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 180 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 994/A din data de 07 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2024.