ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 238/PI din 9 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș (în al doilea ciclu procesual) în dosarul nr. x/2018 s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de medic) pe o durată de 4 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. sus-menționate.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; și dreptul de a exercita profesia de medic) pe o durată de 2 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. sus-menționate.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) și art. 396 alin. (10) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

În temeiul art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele trei pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv 1 (un) an închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1), (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1), (2) C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; și dreptul de a exercita profesia de medic) pe o durată de 4 ani, care începe să curgă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) și (1) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. sus-menționate.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani, calculat conform art. 92 C. pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituții: Comisariatul Județean Timiș - Garda Națională de Mediu sau A.J.O.F.M. Timișoara, instituție ce urmează a fi desemnată de Serviciul de Probațiune Timiș, după evaluarea persoanei condamnate, în conformitate cu dispozițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Timiș.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 96 C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la data de 17.10.2018 la data de 10.03.2019, inclusiv.

Prin aceeași hotărâre s-a pronunțat o soluție și față de inculpata B..

S-a constatat că suma de 1200 RON formată din 6 bancnote cu cupiura de 200 RON - dobândită de inculpat prin săvârșirea infracțiunii (al doilea act material - din perioada 11-15.10.2018), a fost pusă la dispoziție - la realizarea flagrantului - de către organele de urmărire penală și ridicată de către acestea de la inculpat.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. coroborat cu art. 289 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 2.200 RON ce face obiectul infracțiunii de luare de mită (1.400 RON - actul de luare de mită din perioada 26.09.-10.10.2018; și 800 RON - diferența pentru actul de luare de mită din perioada 11-15.10.2018).

În temeiul art. 112

1

alin. (1), (2) și (4) C. pen. s-a dispus confiscarea extinsă de la inculpatul A. a următoarelor sume de bani: 68.581,4836 euro (156.950 de euro - 88.368,5164 euro), 6.480 RON, precum și a celor două monede din metal prețios, în valoare de 5.200 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) raportat la art. 255 și art. 250 C. proc. pen., s-a admis, în parte, contestația formulată de persoanele interesate C. și D., prin reprezentanți E. și F., împotriva ordonanței din data de 23.10.2018 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Timișoara în dosarul nr. x/2018, de instituire a măsurii asigurătorii și s-a dispus restituirea către aceștia a sumei de 12.000 euro, care a fost identificată în plicul deja inscripționat olograf "G. 10.000 Euro + 1000 E" numerotat de organele de urmărire penală cu nr. 25, inscripționat cu datele H., conținând un fișic a 10.000 euro, legat cu bandă marcată cu data de 04.01.2018, precum și suma de 2.000 (două mii) euro.

În temeiul art. 112

1

alin. (8) C. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumei de 76.368,5164 euro (diferența dintre veniturile licite de 88.368,5164 euro și suma de 12.000 euro ce este restituită către persoanele interesate C. și D., prin reprezentanți E. și F.).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 și următoarele C. proc. pen. s-a menținut sechestrul asigurător dispus prin ordonanța procurorului din data de 23.10.2018 asupra sumelor de bani și metalelor prețioase ridicate de la inculpatul A., respectiv: suma de 156.950 euro, suma de 6.480 RON și 2 monede din metale prețioase ridicate cu prilejul percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, depuse ulterior la I. S.A. cont x - suma de 6.480 RON, cont x - suma de 156.950 euro și DGRFP Timișoara - unitatea Trezoreriei Statului Depozitare, conform procesului-verbal nr. x/26.10.2018 - cele 2 monede din metale prețioase, în limita sumelor pentru care s-a dispus confiscarea extinsă (68.581,4836 euro, 6.480 RON, precum și a celor două monede din metal prețios, în valoare de 5.200 RON), și, respectiv, confiscarea specială pentru suma de 2.200 RON, precum și în vederea achitării cheltuielilor de judecată, potrivit sentinței.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: Bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice seria x nr. x întocmit pentru investigatorul J.; Foaia de observație clinică generală nr. 5183 întocmită pentru investigatorul J.; Bilet de ieșire din spital pentru investigatorul J. (Vol. I dup, fila x); Formular cu regim special Certificat de concediu medical seria x nr. x din 10.10.2018 pentru J.; Foaia intitulată Manevre executate de asistență medicală pentru investigatorul J.; Tabel cu materiale consumate pentru investigatorul J.; Foaie de temperatură adulți pentru investigatorul J.; Bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice seria x nr. x întocmit pentru investigatorul K.; Foaie de observații clinică generală nr. 5330 întocmită pentru investigatorul K.; Foaia intitulată Manevre executate de asistenta medicală pentru investigatorul K.; Tabel cu materiale consumate pentru investigatorul K.; Foaie de temperatură adulți pentru investigatorul K. .

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON (din care 3000 RON aferente urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul A. și subiecții procesuali - persoane interesate E., F., C., D. și S.C. L. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 1116/A din 29 noiembrie 2023 (îndreptată prin încheierea din 4 decembrie 2023) pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2023, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul A. și subiecții procesuali - persoane interesate E., F., C., D. și S.C. L. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 238/PI din 9 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în soluționarea apelului parchetului au fost lăsate în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanții au fost obligați la plata sumei de câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

***

La data de 28 decembrie 2023, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 116/A din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2023, prin avocat M., invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 16 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație, numai sub aspectul criticilor vizând neîndeplinirea condiției ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, etc. se pretinde, se primește, se acceptă promisiunea unor foloase cu titlu de mită trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri, respectiv, lipsa promisiunii traficantului de influență că îl va determina pe funcționarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influență, circumscrise cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., toate celelalte aspecte invocate de recurentul inculpat fiind cenzurate pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul respectivei hotărâri.

În argumentarea criticilor sus-menționate, apărarea a arătat, în esență, că recurentul a fost condamnat pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență, deși trebuia achitat pentru aceste infracțiuni, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - ipoteză care se încadrează în cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Astfel, recurentul a susținut următoarele:

a) De la investigatorul J. - un act material

Referitor la acest act material, procurorul, la fila x din rechizitoriu, caracterizează această faptă ca fiind acțiunea de a primi 1400 RON de la J. în legătură cu atribuțiile de serviciu, promițându-i că îi va oferi posibilitatea pensionării anticipate pentru motive medicale.

Recurentul A. recunoaște întocmai starea de fapt descrisă în rechizitoriu, însă modalitatea în care este încadrată în drept de către procuror nu se suprapune peste condițiile de tipicitate a infracțiunii, deoarece acesta nu avea atribuția de serviciu și nicio posibilitate legală ca, prin acțiunea sa, să îi ofere investigatorului J. posibilitatea pensionării anticipate.

Mai mult, în repetate discuții, inculpatul împreună cu investigatorul ajung la aceeași concluzie, și anume că, pentru pensionarea anticipată, J. are nevoie de clasificarea "inapt", inculpatul aducându-i la cunoștință că îi poate da numai clasificarea "apt limitat", care nu îi va fi util la pensionare.

b) De la investigatorul K. - al doilea act material

Apărarea a susținut că recurentul nu avea atribuția de serviciu și nicio posibilitate legală ca, prin acțiunea sa, să îi ofere investigatorului K. posibilitatea pensionării anticipate.

Mai mult, în repetate discuții, inculpatul A. împreună cu investigatorul ajung la aceeași concluzie și anume că, pentru pensionarea anticipată, K. are nevoie de clasificarea "inapt", inculpatul aducându-i la cunoștință că îi poate da numai clasificarea "apt limitat", care nu îi va fi util la pensionare.

Parchetul nu a dovedit că inculpatul avea ca atribuții mai mult decât formularea propunerilor, mai exact nu a dovedit că inculpatul ar fi avut atribuții cu valențe de decizie, pentru a identifica o legătură între sumele de bani și îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, adică între primirea sumei de bani și decizia efectivă de pensionare.

Or, în lipsa unor dovezi în acuzare din care să reiasă faptul că inculpatul putea influența îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale funcționarilor factori de decizie, astfel ca propunerea "apt limitat" să poată genera efectiv pensionarea, există un dubiu care profită acestuia. În această situație, în care există cel puțin un dubiu cu privire la atribuțiile de serviciu legate de pensionarea anticipată, se impune achitarea inculpatului pentru această infracțiune, în acest sens fiind și jurisprudența în materie (cu titlu exemplificativ, decizia penală nr. 430/A din data de 30.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, decizia nr. 612/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală)

Apărarea a apreciat că soluția de condamnare a recurentului pentru această infracțiune este surprinzătoare, mai ales pentru că anterior s-a dispus o soluție de achitare pentru această faptă, de către un complet al Tribunalului Timiș.

Din dispozițiile art. 291 alin. (1) C. pen. se desprind următoarele repere de analiză a tipicității infracțiunii de trafic de influență:

În privința laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, din examinarea dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. pen., rezultă că elementul material îmbracă trei modalități normative alternative, respectiv: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, fiecare dintre acestea fiind dublată de promisiunea intervenției pe lângă funcționarul public.

În opinia apărării, indubitabil este vorba de acțiuni conjugate, de vreme ce legiuitorul apelează la conjuncția "și", utilizând sintagma "și care promite (...)". Prin urmare, o primă constatare este aceea că acțiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanță penală - din perspectiva acestei infracțiuni - în absența promisiunii de intervenție. La fel, doar promisiunea, fără vreuna dintre cele trei acțiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracțiuni.

În al doilea rând, nu poate fi ignorată construcția sintactică a conținutului infracțiunii, modul de îmbinare a cuvintelor evidențiind o anume plasare temporală a elementelor incriminate, în sensul că promisiunea de determinare a funcționarului public succedă ori este concomitentă pretinderii, primirii ori acceptării promisiunii de bani sau alte foloase.

În al treilea rând, prevederea legală analizată folosește noțiunea de "promisiune de determinare" cu semnificația de acțiune complinitoare a elementului material. Așadar, accepția este de angajament ferm, de făgăduială neechivocă, expresă, având un obiectiv precis - determinarea la o anumită atitudine a funcționarului public - ceea ce exclude sensul de conduită implicită, dedusă din împrejurările în care a acționat o persoană.

În al patrulea rând, în sensul dispoziției legale analizate, autorul promite că îl va determina pe funcționarul public să acționeze în sensul dorit de cumpărătorul de influență. Aceasta presupune că funcționarul respectiv nu luase încă decizia dezirabilă cumpărătorului de influență.

În al cincilea rând, pentru existența infracțiunii este necesar ca autorul să aibă influență ori să lase să se creadă că are influență asupra funcționarului public. Această influență - reală sau presupusă - a făptuitorului, constituie pentru cumpărătorul de influență motivul determinant al respectivei operațiuni ilicite.

A avea influență asupra unui funcționar înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acelui funcționar, a fi într-adevăr în raporturi bune cu acesta. A lăsa să se creadă că făptuitorul are influență asupra unui funcționar înseamnă că acesta - deși nu are influență reală asupra funcționarului - creează falsa impresie că este în bune relații cu funcționarul, ca să se bucure de încrederea acestuia, important fiind că influența făptuitorului să fie determinantă pentru efectuarea tranzacției.

În al șaselea rând, prevalându-se de o influență reală ori una presupusă asupra funcționarului public, autorul infracțiunii promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. De aici rezultă că actul pentru care se promite intervenția de determinare trebuie să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului public.

Pentru existența infracțiunii este necesar ca organul de stat, instituția publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcționarul asupra căruia făptuitorul pretinde că are influență, să aibă competența să efectueze actul, iar funcționarul respectiv să aibă competența funcțională de a înfăptui actul solicitat. Este fără relevanță penală dacă intervenția promisă s-a realizat sau nu și dacă actul pentru care s-a intervenit este legal sau ilegal sau dacă acesta a fost sau nu efectuat.

Din perspectiva laturii subiective, forma de vinovăție este intenția directă, adică făptuitorul își dă seama că se prevalează de influența sa asupra unui funcționar în schimbul unor sume de bani.

Or, aplicând aceste repere teoretice la speța dedusă judecății, în niciuna din situațiile reținute în rechizitoriu, raportat la infracțiunea de trafic de influență, nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii.

O faptă concretă este tipică atunci când corespunde modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv. Or, așa cum reiese din probatoriul administrat, recurentul nu a pretins de la investigatorul K. foloase în vederea influențării membrilor Comisiei medicale și nu a acceptat oferta sau promisiunea unor daruri .

În lipsa promisiunii inculpatului că îl va determina pe funcționarul public sau altă persoană dintre cele prevăzute de lege să aibă conduita solicitată de cumpărătorul de influență, fapta de a pretinde, primi ori accepta promisiunea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, în vederea determinării acestuia să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, nu constituie infracțiunea de trafic de influență.

*****

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază de asemenea că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Analizând, în aceste coordonate, criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Situația de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracțiunea analizată, constă, în esență, în aceea că recurentul inculpat A., în calitatea sa de personal contractual civil (medic) în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, în perioada 26.09.2018-10.10.2018, respectiv 10.10.2018-15.10.2018, a primit suma de 1400 RON, de la investigatorul J., și suma de 2000 RON, de la investigatorul K., în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, promițându-le celor doi investigatori că le va oferi posibilitatea pensionării anticipate pentru motive medicale și, în acest scop, a evidențiat elemente nereale în cuprinsul a două bilete de trimitere, a două foi de observație, al biletului de ieșire din spital și al formularului cu regim special al certificatului de concediu medical.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât lipsește cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii, respectiv aceea ca fapta să fi fost săvârșită în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în condițiile în care nu avea vreo atribuție decizională în pensionarea anticipată a celor doi investigatori.

Critica recurentului inculpat este nefondată.

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracțiunea dedusă judecății constă în fapta funcționarului public care "direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri".

Din interpretarea literală a textului incriminator, se desprind cerințele esențiale atașate elementului material și anume, fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase care nu sunt cuvenite în mod legal subiectului activ, actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire ori întârziere acesta din urmă pretinde, primește sau acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite putând fi un act licit sau ilicit, cerința esențială fiind, în schimb, aceea ca actul să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului public.

Fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, respectiv la momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase, fiind suficient ca realizarea elementului material să fie în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către autorul infracțiunii.

Din conținutul normei de incriminare, reiese că pentru existența infracțiunii este nu doar necesar, ci și suficient, ca elementul material, în cazul speței -primirea unei sume de bani, să fie realizat în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, fără a fi necesar, așadar, ca respectivul act de serviciu să fi fost realizat în mod efectiv.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată, prioritar, că, astfel cum sunt formulate, criticile recurentului inculpat A. au ca premisă implicită negarea parțială a bazei factuale stabilite în mod definitiv de către instanța de apel.

Susținând că parchetul nu a făcut dovada că ar fi avut vreo atribuție de serviciu în legătură cu pensionarea anticipată a celor doi investigatori, apărarea a contestat implicit statuările factuale definitive ale instanței de apel cu privire la contextul concret în care s-a produs remiterea sumelor de bani, solicitând reevaluarea materialului probator administrat în cauză.

Or, o atare susținere nu poate fi valorificată, în sine, în actualul cadru procesual, deoarece fiabilitatea bazei probatorii a faptei definitiv reținute în apel nu poate fi reevaluată de instanța de casație în temeiul cazului de casare invocat și nici al vreunui alt caz dintre cele limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte reafirmă faptul că reanalizarea stării de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Această înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel, în sensul că primirea sumelor de bani de la cei doi investigatori s-a făcut în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale recurentului, reprezentând o contraprestație pentru conduita acestuia de a proceda la internarea medicală fictivă a celor doi investigatori, în afara vreunor criterii de internare, de a menține internarea scriptică a acestora pe o perioadă mai mare de 24 ore, de a întocmi documente medicale prin care a atestat date nereale privitoare la diagnostic, de a semna și parafa înscrisuri medicale, contrar obligației de a gestiona eficient bugetul stabilit de conducerea spitalului.

În acest sens, s-a reținut cu titlu definitiv că, în calitatea sa de medic șef secția Clinică Medicină Internă a Spitalului Clinic Militar de Urgență "Dr. Victor Popescu" Timișoara, deținută începând din data de 24.03.2014 până la data reținerii sale, inculpatul A. avea îndatorirea de serviciu de a aproba internarea pacienților în secție, pe baza criteriilor de internare, de a hotărî oportunitatea continuării spitalizării în primele 24 ore de la internare, de a aviza și de a răspunde de modul de completare și de întocmirea documentelor medicale eliberate în cadrul secției, de a asigura monitorizarea și raportarea indicatorilor specifici activității medicale, financiar-economici, de a semna toate documentele specifice de muncă, de a gestiona eficient bugetul stabilit de conducerea spitalului, de a evalua performanțele profesionale ale personalului aflat în subordinea directă, de a propune recompense și sancțiuni personalului angajat al secției pe care o conduce, ș.a.

În condițiile în care, raportat la dispozițiile art. 5 alin. (2) și art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 270/1999 privind stabilirea condițiilor de acordare a asistenței medicale, medicamentelor, concediilor medicale și scutirilor medicale cadrelor militare în activitate, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, potrivit cărora "(2) Concediile medicale se acordă de medici, în limita competenței și a gradului profesional, conform dispozițiilor legislației sanitare și de asigurări sociale." respectiv, "(2) După împlinirea a 90 de zile de absențe de la program din motive medicale, cadrele militare în cauză vor fi expertizate în vederea clarificării situației medico-militare", s-a stabilit definitiv că acțiunile subsumate verbum regens, imputate recurentului inculpat, s-au aflat în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu cu încălcarea prescripțiilor normative incidente, în scopul de a facilita cumularea numărului de 90 de zile și supunerea expertizării investigatorilor de către comisia medico-militară în vederea obținerii clasării ca apt limitat.

Ca urmare, s-a conchis că medicul A. a primit sumele anterior menționate de la investigatorii K. și J. în legătură directă cu îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a întreprinde demersurile necesare din punct de vedere medical (internare fictivă, acordarea fără drept de concediu medical, atestarea unui diagnostic nereal) în vederea acordării calificativului de "apt limitat" (necesar, într-o primă etapă, care putea fi revizuit, după o perioadă de timp, devenind "inapt") pentru pensionarea lor anticipată.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate, întrucât, așa cum s-a statuat cu titlu definitiv, primirea sumelor de bani a avut ca scop imediat întreprinderea demersurilor necesare din punct de vedere medical pentru obținerea de către cei doi investigatori a calificativului "apt limitat", fără de care nu se putea declanșa procedura pensionării anticipate, demersuri care intrau în sfera de atribuții ale recurentului.

Or, împrejurarea că acordarea acestui calificativ nu era suficientă, în sine, pentru pensionarea anticipată directă a investigatorilor nu poate conduce la concluzia neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită. În jurisprudența pertinentă s-a statuat în mod constant că primirea unor sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului constituie infracțiunea de luare de mită inclusiv în situația în care respectivul act nu constituie decât o componentă sau o etapă a unei activități finale mai ample, la care participă și funcționari având alte atribuții legate de aceasta.

Cu privire la infracțiunea de trafic de influență

Situația de fapt valorificată, cu titlu definitiv, prin decizia recurată, cu privire la această infracțiune constă, în esență, în aceea că, în perioada 26.09.2018-10.10.2018, inculpatul A. a pretins suma de 300 RON de la investigatorul J., iar în perioada 10.10.2018-15.10.2018, a pretins de la investigatorul K. sume neprecizate, promițându-le acestora că își va exercita influența asupra membrilor comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, pentru a-i determina să decidă clasarea din motive medicale, în vederea obținerii pensionării anticipate.

În incidența cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susținut că fapta concretă pentru care a fost condamnat definitiv nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât pretinderea sumelor de bani de către cei doi investigatori nu s-a făcut în considerarea influenței sale, neafirmându-și niciun angajament ferm în sensul că își va trafica influența și că va obține ceea ce a promis.

Prin criticile astfel formulate, recurentul inculpat invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii analizate, pentru care a fost condamnat definitiv.

În realitate, acesta contestă, în mod esențial, baza factuală și modalitatea de interpretare a probatoriului administrat de către instanța de apel, tinzând la a supune cenzurii instanței de casație aspecte de temeinicie referitoare la însăși situația de fapt reținută cu titlu definitiv prin decizia atacată, în special sub aspectul statuărilor instanței de apel cu privire la motivul determinant al pretinderii sumelor de bani de la cei doi investigatori, respectiv influența pretinsă asupra membrilor comisiei de expertiză și la existența, în materialitatea sa, a promisiunii de determinare a acestora la o anumită conduită.

Or, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Practic, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, sub aspectul analizat, curtea de apel a reținut cu titlu definitiv că, după ce, anterior, le adusese la cunoștință celor doi investigatori procedura care trebuie urmată pentru obținerea calificativului "apt limitat", inculpatul A. a pretins de la numitul J. suma de 300 RON pentru comisie, iar pentru sine, o sumă neprecizată, și de la numitul K. - o sumă neprecizată, în schimbul promisiunii explicite - evidențiate de afirmațiile inculpatului "pentru comisie-s trei milioane", respectiv " Lasă că vorbesc eu cu ei...(..) pe urmă-i aranjez eu pe ei" - de a-și exercita influența asupra membrilor Comisei de Expertiză din cadrul Spitalului Militar de Urgență Timișoara, în vederea pensionării anticipate a acestora.

Astfel configurată, o atare promisiune corespunde cerinței de tipicitate proprii infracțiunii de trafic de influență, contestate de recurent. Prin urmare, în reperele factuale definitiv stabilite în apel, fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1116/A din data de 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1116/A din data de 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2024.