ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 38 din data de 01.03.2024 pronunțată de Tribunalul Botoșani în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 din C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani.

Pe timpul și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 de ore, începând cu data de 01.02.2021, ora 19:00 și până la data de 02.02.2021, ora 19:00.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Muzeului Județean Botoșani (constând în activități de arhivare; activități de întreținere, restaurare obiecte) sau în cadrul Muzeului de Etnografie Botoșani (constând în activități edilitar-gospodărești; activități de arhivare; activități de întreținere) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credință, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecința fiind executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 290 alin. (4) din C. pen., s-a dispus restituirea către martorul denunțător B., a sumei de 300 euro, formată din trei bancnote de câte 100 euro, având seriile x, x și y, depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Botoșani.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1260 din data de 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 01.03.2024, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală, ca nefondat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 01.03.2024, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa principală de de 3 (trei) ani închisoare.

S-a majorat termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din C. pen., de la 2 ani, la 3 ani și 6 luni.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 1260 din data de 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație la data de 20.12.2024 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esență, prin cererea de recurs în casație, recurentul A., prin apărător ales, a arătat că actul pentru a cărui îndeplinire ar fi primit bani nu intra în sfera atribuțiilor/îndatoririlor de serviciu ale secretarului general al unității administrativ teritoriale, funcție pe care o exercita la data săvârșirii faptei. A precizat că atribuțiile de serviciu ale secretarului general al unității administrativ teritoriale, prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 243 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, nu prevede că secretarul general îndeplinește atribuția de serviciu de a verifica, sub aspectul legalității, documentația privind atribuirea în concesiune a bunurilor proprietatea publică sau privată, a autorității publice locale, concesionarea bunurilor proprietate privată a unităților administrativ teritoriale fiind reglementată de dispozițiile art. 362 raportat la art. 302-331 din Codul administrativ.

Recurentul a susținut că procedura privind concesiunea impune ca studiul de oportunitate art. 309 alin. (5) concesionarea art. 309 alin. (6) și documentația de atribuire art. 312 alin. (3) să fie aprobate prin hotărârea consiliului local, dispozițiile Codului administrativ privind concesionarea bunurilor neconferind secretarului general nicio atribuție/competență în această materie, cu excepția celei prevăzute de art. 243 alin. (1) lit. a).

A susținut recurentul că nu a fost trimis în judecată pentru fapta de a primi o sumă de bani pentru îndeplinirea atribuției de avizare a vreunui proiect de hotărâre de consiliu local, inițiat de primar sau de consilierii locali; starea de fapt definitiv stabilită - primirea sumei de bani în vederea verificării legalității documentației de concesiune, a unei documentații primare, prealabile unui proiect de hotărâre de consiliu local inițiat de primar - excede sferei atribuțiilor sale de serviciu, prevăzute de art. 243 din Codul administrativ și această stare de fapt nu corespunde modelului legal de incriminare prevăzut de art. 289 alin. (1) din C. pen.

Recurentul a susținut și că atribuțiile secretarului general al unității administrativ teritoriale fiind atașate în speță laturii obiective a infracțiunii nu pot fi aplicate și interpretate extensiv în detrimentul acuzatului sau prin crearea unei noi norme juridice, principiul legalității incriminării impunând o interpretare strictă a legii.

Prin încheierea din data de 04 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1260 din data de 21 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021 și a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării.

Prin încheierea menționată s-a admis în principiu cererea de recurs în casație referitor la cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susținerile recurentului care aduc în discuție absența elementului obiectiv propriu infracțiunii analizate, ce se circumscriu formal cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casație declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că starea de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în ceea ce-l privește pe recurentul A., constă în aceea că în calitate de secretar general al UAT Comuna Frumușica, jud. Botoșani, la data de 01.02.2021, a primit suma de 300 euro de la denunțătorul B., pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a verifica, sub aspectul legalității, documentația privind atribuirea în concesiune a suprafeței de 1.586 mp teren, teren situată în comuna Frumușica, jud. Botoșani, în parcela cadastrală nr. x, având numărul cadastral nr. x, înscrisă în cartea funciară nr. x UAT Frumușica, având proprietar comuna Frumușica, domeniul privat, conform încheierii nr. 29267 din data de 12.05.2016, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani.

În cauză, Înalta Curte reține că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de luare de mită, astfel cum este incriminată de art. 289 alin. (1) din C. pen.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen. infracțiunea de luare de mită constă în "fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri."

Se observă că modificările survenite în legislația penală cu privire la infracțiunea de luare de mită au în vedere înlocuirea expresiei "în scopul" cu aceea de "în legătură cu" îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Această "înlocuire" semnifică condiționarea ca pretinderea, primirea de bani sau alte foloase să se facă în legătură cu atribuția de serviciu a celui în cauză.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 2/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că în ceea ce privește actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primește, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca și condiție esențială pentru existența infracțiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri. (...)

Prin "act privitor la îndatoririle de serviciu" se înțelege actul care are legătură cu atribuțiile de serviciu ale subiectului activ al infracțiunii de luare de mită.

Înalta Curte constată că recurentul avea calitatea de funcționar public, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen., întrucât la data comiterii faptei exercita funcția de secretar general al UAT Comuna Frumușica, jud. Botoșani.

Prin urmare, atribuțiile de serviciu concrete ale subiectului activ reprezintă o condiție a laturii obiective a infracțiunii, în sensul că fapta trebuie să se raporteze la aceste atribuții concrete, să aibă legătură și să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului.

Relativ la fapta ce face obiectul acuzației penale, potrivit hotărârii definitive a instanței de apel, se reține că aceasta se referă la pretinderea de către recurent, pentru sine, a sumei de 300 euro, pentru a verifica, sub aspectul legalității, documentația privind atribuirea în concesiune a suprafeței de 1.586 mp teren, teren situată în comuna Frumușica, jud. Botoșani.

Ceea ce este definitoriu pentru a stabili dacă fapta constituie sau nu infracțiunea de luare de mită, este stabilirea împrejurării dacă sfera atribuțiilor de serviciu ale recurentului cuprinde competența de a verifica, sub aspectul legalității, documentația privind atribuirea în concesiune a unei suprafeței de teren pentru a exista corelație între pretinderea și primirea de bani și atribuția de serviciu a acestuia.

Astfel, Înalta Curte constată că printre atribuțiile secretarului general al unității administrativ-teritoriale, reglementate în art. 243 din Codul administrativ, la alin. (1) lit. a) se numără aceea că avizează proiectele de hotărâri și contrasemnează pentru legalitate dispozițiile primarului, respectiv ale președintelui consiliului județean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului județean, după caz, iar la lit. i) aceea potrivit căreia poate propune primarului, respectiv președintelui consiliului județean înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a ședințelor ordinare ale consiliului local, respectiv ale consiliului județean.

De asemenea, se observă că, reglementând concesionarea bunurilor proprietate publică, legiuitorul a prevăzut în art. 312 alin. (3) că documentația de atribuire se întocmește de către concedent, după elaborarea caietului de sarcini și se aprobă de către acesta prin ordin, hotărâre sau decizie.

În speță, atribuirea în concesiune a suprafeței de 1.586 mp teren, situată în comuna Frumușica, jud. Botoșani se făcea prin hotărâre a consiliului local, hotărâre cu privire la care recurentul avea, potrivit art. 243 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, atribuții în verificarea legalității acesteia și emiterea unui aviz în acest sens, fiind fără relevanță, sub aspectul răspunderii penale, dacă acest aviz, pe care recurentul trebuia să-l emită, este unul consultativ.

Acuzația formulată prin actul de acuzare a vizat ambele componente ale atribuțiilor recurentului, respectiv verificarea legalității hotărârii consiliului local și emiterea unui aviz și, pe cale de consecință, este întrunită latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită în ceea ce privește cerința specifică ca primirea banilor care nu i se cuvin, să fie realizată în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, așa cum prevăd dispozițiile art. 289 alin. (1) din C. pen.

Așadar, contrar celor susținute de recurent, în cauză sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de luare de mită și, în consecință, recursul în casație declarat de acesta este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1260 din data de 21 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1260 din data de 21 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 720 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 aprilie 2025.