ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 117 din 02.02.2024 a Judecătoriei Botoșani – secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 148 C. pen. și art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., cu privire la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, de la data rămânerii definitive a sentinței. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care urmează să fie executată în caz de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune revocarea și până când pedeapsa este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani pentru inculpatul A., conform art. 92 alin. (1) C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Casei Memoriale Nicolae Iorga Botoșani sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse ori stabilite de lege sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Botoșani a reținut următoarele:

Prin încheierea din 30.01.2020 a judecătorului de cameră preliminară s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în timpul judecății persoana vătămată B. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Judecata s-a desfășurat conform procedurii de drept comun, inculpatul fiind audiat la 19.11.2020.

Ulterior, după preluarea dosarului de către un nou complet de judecată, au fost readministrate probele administrate în cursul urmăririi penale, sens în care instanța de fond a procedat la audierea martorilor C. și D., la 06.04.2021, E. la 30.06.2021, F. și G. la 30.09.2021, H. și I. la 03.02.2022 și J. în data de 03.03.2022. La termenul din 12.05.2022 s-a procedat la reaudierea inculpatului A..

Instanța de fond a analizat dispozițiile legale incidente referitor la prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., aspect pus în discuția părților.

Potrivit prevederilor art. 321 alin. (1) C. pen. "(1)Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani".

Din perspectiva termenului de prescripție a răspunderii penale aplicabil, s-a constatat incidența prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., conform cărora termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

În continuare, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție a răspunderii penale este unul substanțial, la calculul căruia luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care a început să curgă, așa cum prevede art. 186 alin. (1) C. pen. În ceea ce privește momentul de început al termenului de prescripție, s-a apreciat că acesta este reprezentat de data săvârșirii infracțiunii, după cum stabilesc dispozițiile art. 154 alin. (1) teza I C. pen., respectiv 15.02.2016.

Referitor la curgerea termenului de prescripție, s-a apreciat că sunt relevante pentru soluționarea cauzei prevederile ce reglementează suspendarea și întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementate de prevederile art. 156 și art. 155 C. pen. Din perspectiva naturii juridice a instituției în discuție, s-a reținut că prescripția răspunderii penale este reglementată în ansamblul ei în C. pen., neexistând o reglementare structurată a sa în C. proc. pen., acesta din urmă făcând referire la dispunerea unei soluții de clasare, respectiv de încetare a procesului penal în cazul intervenției prescripției. Deopotrivă, s-a avut în vedere că prescripția (inclusiv în componentele ce țin de cauzele de întrerupere) este legată de conceptul de responsabilitate penală, care implică necesitatea existenței unei legi substanțiale care să permită persoanei să prevadă consecințele acțiunilor sale, precum și aplicabilitatea deplină a principiului legalității incriminării și a sancțiunilor.

Întreruperea prescripției este tot o instituție de drept substanțial, fiind legată de cea a răspunderii penale, în sensul că evită stingerea rezonanței sociale a faptei ilicite prin efectuarea unor acte din care să rezulte că statul nu a renunțat la tragerea la răspunderea penală a infractorului. Întreruperea prescripției este prevăzută în Partea generală a C. pen. ca incident ce survine pe parcursul termenului de prescripție. Faptul că aceste acte sunt realizate în cadrul procesului penal reprezintă o formă naturală de exercitare a opțiunii represive de către stat prin intermediul unor acte judiciare, neputând să transforme natura juridică a instituției din una de drept substanțial în una de procedură, ci doar să releve că răspunderea penală continuă să fie relevantă juridic prin deplasarea momentului de la care se socotește termenul de prescripție (prevederea începerii curgerii unui nou termen de prescripție de la data actului întreruptiv și incidența altei instituții de drept penal substanțial – prescripția specială a răspunderii penale).

Chiar dacă actul judiciar întreruptiv este unul procesual sau procedural, acesta trebuie analizat din perspectiva efectelor pe care le produce sub aspect substanțial, atunci când a fost întocmit în mod legal. Astfel, deși principiul activității legii procesual penale este aplicabil actelor de procedură, o asemenea concluzie se raportează, în mod natural, la regulile instituite pentru încheierea valabilă a actului, avându-se în vedere inclusiv efectele sale pe plan procesual (ca de exemplu, atribuirea unei anumite calități, acordarea unor drepturi sau instituirea unor obligații etc.), fără a se putea considera că influențează și consecințele ce se produc pe plan substanțial, de vreme ce efectul produs, în situația dată, întreruperea prescripției răspunderii penale, este eminamente de natură substanțială.

Fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.

În continuare, instanța de fond a reținut că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale "31. (…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale".

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că "55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează soluția legislativă pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau".

În consecință, Curtea Constituțională a stabilit că decizia nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme. S-a precizat că în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Plecând de la aceste aspecte și văzând efectele pronunțării deciziilor Curții Constituționale simple, efecte statuate de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, ce prevăd încetarea efectelor juridice ale normei constatate ca fiind neconstituționale în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, instanța a reținut că, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei antemenționate, prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022, a fost modificat art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul că, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

În atare condiții, instanța de fond a concluzionat în sensul că niciunul dintre actele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale efectuate de organele de urmărire penală nu a condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Totodată, s-a reținut incidența art. 5 alin. (1) C. pen., ce prevede că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, după trecerea celor 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, textul declarat neconstituțional ieșind din fondul activ al legislației naționale.

Drept urmare, având în vedere că instituția prescripției răspunderii penale este eminamente una de drept substanțial, fiind aplicabilă regula mitior lex cuprinsă în art. 5 alin. (1) C. pen., instanța de fond a reținut că singurul termen de prescripție de referință în cauză este cel general, prevăzut la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

Pe lângă inexistența unui act de natură a întrerupe cursul prescripției, instanța de fond a reținut că termenul prescripției generale a răspunderii penale nu a fost nici suspendat, conform art. 156 alin. (1) C. pen., pe durata celor 60 de zile de stare de urgență din perioada 16 martie 2020 – 31 mai 2020, cu efectul reluării ulterioare a cursului prescripției, prevăzut în art. 156 alin. (2) C. pen., ca urmare a Decretelor Președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020 (aprobate prin Hotărârile Parlamentului României nr. 3/2020 și, respectiv, nr. 4/2020). În acest sens, s-a constatat că art. 43 alin. (2) din primul decret și art. 64 alin. (5) din al doilea decret prevăd suspendarea de drept, pe durata stării de urgență, numai în privința proceselor penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv a celor aflate în procedura de cameră preliminară, cu excepțiile aferente. Prin urmare, cauzele aflate în cursul urmăririi penale nu au fost suspendate de drept pe durata stării de urgență, astfel că suspendarea ar fi trebuit dispusă de către organul de urmărire penală, iar în speța dedusă judecății nu a fost emisă o astfel de ordonanță.

Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că, de la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului A., respectiv 15.02.2016, s-a împlinit termenul de 5 ani al prescripției răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

Instanța de fond a constatat că în această perioadă nu a existat niciun caz de întrerupere a prescripției generale pentru a opera prescripția specială, fiind golite de conținut prevederile art. 155 C. pen., deoarece legiuitorul nu a intervenit conform art. 147 alin. (1) din Constituție în termenul legal de 45 de zile pentru a pune în acord cu legislația penală dispozițiile obligatorii ale instanței de contencios constituțional.

Drept urmare, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., cu privire la infracțiunea de "fals intelectual", prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În continuare, referitor la infracțiunea de delapidare, în fapt, s-a reținut că, la 27.08.2018, numita G., s-a prezentat în audiență la conducerea Poliției municipiului Botoșani, ocazie cu care a sesizat faptul că, în anul 2016, tatăl ei, B., a fost victima unei infracțiuni de furt, iar polițist de caz a fost agentul A.. A arătat că știe că autorii faptei au fost identificați, iar de la aceștia a fost recuperat prejudiciul de aproximativ 2000 RON, însă persoanei vătămate i-a fost restituită suma de 500 RON.

Petenta a precizat, cu ocazia unei audieri ulterioare din 28.08.2018, că, în anul 2016, tatăl său, B., a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, prin folosirea de acte de violență, fiindu-i sustrasă suma de 2000 RON de către persoane necunoscute. Cauza a fost soluționată de către agentul de poliție A., care a identificat autorii și a recuperat prejudiciul în totalitate, însă, la scurt timp după faptă, a restituit persoanei vătămate numai suma de 500 RON. Până la momentul respectivei audieri, petenta a ținut legătura cu polițistul de caz, atât telefonic cât și personal, ca să îi returneze restul banilor, iar acesta i-a promis că va rezolva problema.

Petenta G. a declarat că, în după-amiaza zilei de 27.08.2018, polițistul A. s-a deplasat la locuința tatălui său, în localitatea Mesteacăn, comuna Corni, județul Botoșani, și i-a restituit suma de 1500 RON restul banilor din prejudiciul la infracțiunea de tâlhărie.

La 30.08.2018, petiția numitei G. a fost înaintă de Poliția municipiului Botoșani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, unde a fost constituit dosarul penal nr. x/2018, după care a fost remis secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanța din 30.08.2018, s-a dispus trecerea cauzei de la secția de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani la Biroul Control Intern al I.P.J. Botoșani, iar prin referatul din 05.10.2018, lucrătorul de cercetare penală din cadrul acestei ultime structuri a înaintat dosarul penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunerea de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei unități de parchet, motivat de faptul că, la momentul în care ar fi săvârșit fapta, agentul de poliție A. făcea parte din structurile poliției judiciare.

În urma cercetărilor efectuate și după administrarea probatoriului, în cauză s-a stabilit următoarea situație de fapt:

La 25.01.2016, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a fost înregistrat dosarul nr. x/2016, având ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen., fapta constând în aceea că, în noaptea de 23/24.01.2016, în jurul orei 00:00, patru persoane de sex masculin au pătruns, fără drept, în interiorul locuinței persoanei vătămate B. și, prin folosirea de acte de violență, i-au sustras suma de 1.950 de RON.

În aceeași zi, dosarul penal menționat mai sus a fost trimis la secția de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, în vederea efectuării de cercetări și repartizat, tot în aceeași zi, organului de cercetare penală A., care, prin ordonanța din 25.01.2016, a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen., fapta constând în aceea că, în noaptea de 23/24.01.2016, în jurul orei 00:00, patru persoane de sex masculin au pătruns, fără drept, în interiorul locuinței persoanei vătămate B. și, prin folosirea de acte de violență, i-au sustras suma de 1950 de RON.

În urma cercetărilor efectuate, autorii au fost identificați în persoana numiților K., L., M. și N., care au recunoscut comiterea faptei și au restituit suma de bani sustrasă organelor de poliție din cadrul S.P.R. 1 Botoșani, pentru a fi restituită persoanei vătămate.

Astfel, la 26.01.2016, inculpatul K. a predat agenților de poliție I. și J., din cadrul S.P.R. 1 Botoșani, suma de 500 de RON, bani despre care acesta a declarat că provin din comiterea infracțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 În aceste împrejurări a fost întocmit un proces-verbal, în două exemplare, unul fiind înmânat de către agentul de poliție I. numitului K., iar celălalt exemplar al procesului-verbal și suma de 500 RON le-a înmânat, în aceeași zi, după aproximativ jumătate de oră, colegului său, A., care se afla și el la P.P.C. Corni, unde desfășura alte activități în aceeași cauză. Cu ocazia predării către A. a sumei de 500 RON și a procesului-verbal de ridicare, agentul de poliție I. nu a întocmit cu acesta niciun document/act/proces-verbal/dovadă de predare-primire, ci a mers pe încredere, deoarece îi era coleg și nu își amintește dacă cu ocazia predării către acesta a sumei de 500 RON mai era de față vreun coleg sau altă persoană. Mai mult, cu ocazia predării sumei de 500 RON, agentul de poliție A. i-a comunicat verbal că urmează să predea suma de bani respectivă persoanei vătămate B., în cadrul dosarului penal pe care îl instrumenta.

La 28.01.2016, numitul O., tatăl inculpatului L., a predat agentei de poliție E., din cadrul S.P.R. I Botoșani, suma de 500 de RON, reprezentând banii sustrași de la persoana vătămată B.. Tot în cursul aceleiași zile, spre sfârșitul programului, E. i-a înmânat colegului A. suma de 500 RON și dovada întocmită, însă nu a încheiat cu acesta niciun document/act/proces-verbal/dovadă de predare-primire, ci a mers pe încredere, deoarece îi era coleg. Cu ocazia predării sumei de 500 RON, colegul A. i-a comunicat verbal că urmează să predea suma respectivă de bani persoanei vătămate B., în cadrul dosarului penal pe care îl instrumenta.

La 04.02.2016, numitul P., tatăl inculpatului N., a predat agentului de poliție C., din cadrul S.P.R. 1 Botoșani, suma de 650 de RON, reprezentând banii sustrași de la persoana vătămată B., ocazie cu care a întocmit o dovadă de predare-primire, în două exemplare, din care o dovadă a înmânat-o numitului P.. În aceeași zi, după circa două-trei ore, în timp ce se afla pe raza localității Q., comuna Corni, județul Botoșani, a fost apelat pe telefonul personal de A., care i-a solicitat să-i comunice unde a depus suma de 650 RON ridicată de la numitul P., ocazie cu care agentul de poliție C. i-a comunicat că suma respectivă se află, cu tot cu dovadă, în biroul său, pe masa de lucru, într-un compartiment în care se aflau și dosarele pe care le instrumenta, A. comunicându-i prin telefon că, a doua zi, îi va restitui persoanei vătămate. La proxima întâlnire cu A., C. nu a întocmit nici un document/act/proces-verbal/dovadă de predare-primire cu acesta, ci a mers pe încrederea conferită de statutul de coleg polițist, agentul de poliție sus-menționat nefiind parte în dosar pentru ca acesta să fi întocmit un asemenea document, acesta precizând că, potrivit C. proc. pen., era obligația agentului de poliție A. să restituie banii persoanei vătămate și să întocmească documentele aferente predării banilor.

La 26.01.2018, numitul R., tatăl inculpatului M., a predat agentului de poliție F., din cadrul Postului de Poliție Corni, suma de 300 de RON, pe care acesta din urmă a predat-o, în aceeași zi, persoanei vătămate B.. În acest sens, agentul de poliție F. a întocmit personal o dovadă de predare-primire, în două exemplare, cu numitul R. și, având în vedere că la sediul postului de poliție se afla și persoana vătămată B., a profitat de acest lucru și a predat acestuia suma de 300 RON, aspect menționat în dovada respectivă, cu precizarea că acesta din urmă a semnat de primire pe dovada în cauză. Imediat, i-a dat colegului A. un exemplar al dovezii de predare-primire, cel de al doilea exemplar fiindu-i înmânat numitului R..

Ulterior, inculpatul A. nu a mai predat suma de 1650 de RON persoanei vătămate B., însușindu-și acești bani, iar la finalizarea cercetărilor, cu ocazia întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale din 15.02.2016, a consemnat, în cuprinsul acestui act, în expozitiv, că "prin dovezile întocmite în dosar, suma de 1950 RON a fost înapoiată persoanei vătămate", deși, din dovezile existente la dosar, rezulta că persoanei vătămate îi fusese restituită doar suma de 300 de RON, de către agentul de poliție F..

În aceste condiții, la 09.02.2016, organul de cercetare penală A. a înaintat dosarul penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunerea de trimitere în judecată a inculpaților K., L., M. și N., propunere care a fost însușită de procurorul de caz, care, la 18.02.2016, a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a celor patru inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

S-a reținut că, urmare a consemnărilor efectuate de organul de cercetare penală A. în legătură cu predarea întregii sume de bani către persoana vătămată, procurorul de caz a fost indus în eroare, astfel că, în rechizitoriu, la cap. "Latura civilă", s-a consemnat că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză, deoarece inculpații au restituit acestuia întreg prejudiciul.

Prin sentința penală nr. 975/09.06.2016, Judecătoria Botoșani a dispus condamnarea inculpatului N. la pedeapsa de 2 ani de închisoare și aplicarea măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână, pe o durată de câte 12 săptămâni fiecare, în cazul inculpaților minori K., L. și M.. Soluția a fost menținută prin decizia nr. 702/27.07.2016 a Curții de Apel Suceava. Cu privire la latura civilă, atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar au reținut că persoana vătămată B. a fost despăgubită de către cei patru inculpați, prin restituirea sumei de 1950 de RON, sustrasă de la acesta.

Având în vedere că inculpații restituiseră organelor de poliție suma de 1950 de RON, pentru a fi predată persoanei vătămate B., iar acesta nu primise, în realitate, decât o mică parte din acești bani, respectiv suma de 300 de RON, fiica sus-numitului, G. și fiul acesteia, D., l-au contactat pe inculpatul A. și i-au solicitat restituirea sumei de bani pe care inculpații o predaseră organelor de poliție pentru a achita prejudiciul creat. Astfel, în perioada 26.01.2016-19.02.2019 inclusiv, între inculpatul A. și martorii G. și D. au avut loc nu mai puțin de 32 convorbiri telefonice, inclusiv mesaje SMS, inițiate și primite, ce au avut ca obiect cererea acestora din urmă de restituire a întregii sume de bani.

Cu toate acestea, inculpatul A. nu a dat curs cererii celor doi și a preferat să-i amâne timp de doi ani, până când, în ziua de 27.08.2018, martora denunțătoare G. a revenit în țară din Italia, unde lucra, și s-a prezentat în audiență la conducerea Poliției municipiului Botoșani, unde a formulat o sesizare împotriva agentului de poliție privind nerestituirea, de către acesta, a sumelor de bani sustrase din locuința tatălui ei și recuperate de la cei patru autori.

Urmare a sesizării, în după-amiaza aceleiași zile, inculpatul A. s-a deplasat, singur, la locuința persoanei vătămate B., unde, în prezența nepoatei acestuia, H. (persoană ce are grijă de bătrân), i-a restituit acestuia suma de 1500 de RON, fără însă a încheia niciun act în acest sens, după care a plecat.

În fața instanței de fond, inculpatul a susținut că, în argumentarea calității sale de subiect activ al infracțiunii de delapidare, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 22/1969 - privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților, autorităților sau instituțiilor publice, însă, analizând elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare, persoanele care doar "manipulează" ori "mânuiesc" bunurile fără a avea calitatea de gestionar în drept sau administrator juridic al acestora nu sunt subiecți activi ai infracțiunii de "delapidare", orice interpretare în baza unei analogii de acest gen reprezentând o extindere a cadrului legal în defavoarea persoanei acuzate.

Având în vedere funcția deținută de inculpatul A. la momentul comiterii faptei, de agent de poliție în cadrul I.P.J. Botoșani, ce făcea parte din organele de cercetare ale poliției judiciare, s-a reținut a fi evident că acesta nu avea ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia, ci activități specifice de efectuare a cercetării în cauzele penale.

Cu toate acestea, inculpatul a îndeplinit, în cauza respectivă, calitatea de gestionar de fapt, acesta fiind definit de art. 31 din Legea nr. 22/1969, ca "angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înțelesul art. 1 și care răspunde integral, aplicându-i-se în mod corespunzător prevederile prezentului capitol".

Așadar, potrivit definiției din lege, dar și conform literaturii de specialitate, gestionarul de fapt poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de delapidare.

În acest sens instanța de fond a avut în vedere că inculpatul, în calitatea sa de organ de cercetare penală și de angajat al unei instituții publice, a primit suma de bani restituită de inculpați în vederea recuperării prejudiciului, astfel că avea obligația fie de a propune procurorului luarea măsurii sechestrului asigurător și de a proceda la indisponibilizarea sumei respective într-un cont bancar, la dispoziția organelor judiciare, fie de a o păstra și de a o preda, mai departe, unității de parchet, împreună cu dosarul, pentru a fi predată persoanei vătămate, în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. pen.., fie de a o preda direct persoanei vătămate, conform uzanțelor.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, la 15.02.2016, cu prilejul întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2016, ce avea ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată în dauna persoanei vătămate B., faptă în urma căreia acesta fusese deposedat de suma de 1950 de RON, în calitate de organ de cercetare penală, a restituit persoanei vătămate doar suma de 300 de RON, după care și-a însușit suma de 1650 de RON, ce îi fusese predată, în cursul urmăririi penale, de trei din cei patru autori ai faptei, pentru a fi restituită persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., instanța de fond a reținut că elementul material al acesteia constă în acțiunea inculpatului A., în calitate de organ de cercetare penală, de a sustrage suma de 1650 RON, ce îi fusese predată, în cursul urmăririi penale, pentru a fi restituită persoanei vătămate într-un dosar penal.

Cu privire la urmarea imediată, s-a reținut că aceasta constă în scoaterea definitivă a sumei de 1650 RON din sfera patrimonială a persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate rezultă în cauză din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia se caracterizează prin intenție directă, calificată de scopul însușirii sumelor de bani, fără drept, din patrimoniul persoanei vătămate, deoarece acesta a prevăzut rezultatul faptei sale - obținerea unui profit, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Constatând că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului există și constituie infracțiune, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, întrucât, față de împrejurările concrete și grave ale comiterii fapta, simpla stabilire a unei pedepse, urmate de amânarea acesteia, este insuficientă, atât sub aspectul represiv, cât și sub aspectul preventiv, special și general, al sancțiunii.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și în etapa cercetării procesului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, pornind de la limitele pedepsei prevăzute de lege, instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 74 C. pen., care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Instanța de fond s-a raportat în concret la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului. S-a reținut că un aspect care arată gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite este reprezentat tocmai de calitatea inculpatului de organ de cercetare penală, chemat să aplice legea cu privire la infractori și care a săvârșit o infracțiune cu prilejul instrumentării unui dosar penal. Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere cuantumul relativ redus al prejudiciului, faptul că acesta a fost reparat de inculpat, precum și parcursul acestuia în perioada în care a activat în poliție.

Cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța de fond s-a raportat la scopul final al aplicării unei pedepse și anume reeducarea infractorului, formarea unei atitudini de respectare a valorilor sociale ocrotite de norma penală și a unei conduite corecte în societate.

Instanța de fond și-a format convingerea că scopul sancțiunii poate fi atins și fără privarea de libertate, întrucât simpla condamnare a inculpatului implică pentru acesta o constrângere și poate conduce prin ea însăși la reeducarea sa, existând premisele ca infracțiunile săvârșite să reprezinte un incident izolat.

A apreciat instanța de fond că procesul de supraveghere și îndrumare exercitat de personalul specializat al statului în reeducarea persoanelor condamnate, dar și setul de obligații destinat reintegrării inculpatului, pe fondul unei atenționări ferme că, în cazul reiterării unui comportament ilicit ori nerespectării măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse, măsura suspendării executării pedepsei închisorii va fi revocată, generează suficiente elemente care să determine inculpatul să acorde o atenție sporită procesului de reintegrare socială și să nu mai comită alte infracțiuni.

Drept urmare, sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei principale, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 91 C. pen. Instanța de fond a considerat că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor și a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate. În acest sens, s-a apreciat că scopul pedepsei ca mijloc de constrângere, dar și ca mijloc de reeducare este atins, urmând ca inculpatul să conștientizeze că respectarea legii penale este o necesitate și că, numai respectând legea penală, poate evita aplicarea și executarea în viitor a altor pedepse, inclusiv cea aplicată în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 117 din 02.02.2024 a Judecătoriei Botoșani – secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a declarat apel inculpatul A., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât judecata fondului s-a realizat într-un cadru procesual nelegal constituit, în sensul că, deși fost trimis în judecată și condamnat pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., faptă pentru care s-a reținut că deține, sub aspectul elementelor de tipicitate, calitatea de subiect activ prin raportare la funcția de agent de poliție în cadrul I.P.J. Botoșani, atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată au omis introducerea în cauză în calitate de parte civilă a persoanei juridice de drept public Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. În subsidiar, inculpatul a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) și (2) și art. 420 C. proc. pen.., precum și în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Suceava a constatat următoarele:

Prioritar, s-a examinat motivul de apel al inculpatului prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cadrului procesual, argumentat de împrejurarea că instanța de judecată a omis introducerea în cauză în calitate de persoană vătămată (subiect activ procesual principal) a persoanei juridice de drept public Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Curtea de Apel Suceava a constatat că acest motiv este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit art. 371 C. proc. pen.., judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare.

Din analiza actului de sesizare, respectiv rechizitoriul nr. x/2018 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, reiese că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Persoana vătămată în cauză și care a fost ulterior menținută pe tot parcursul soluționării acesteia în prima instanță a fost B., persoana fizică, căreia i-ar fi aparținut suma de bani menționată ca fiind însușită de către inculpat.

Este adevărat că, astfel cum a invocat inculpatul, infracțiunea de delapidare este incriminată în C. pen. în categoria infracțiunilor de serviciu, al cărei obiect juridic special îl constituie relații sociale de serviciu a căror formare și desfășurare implică o corectă gestionare și administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei autorități publice, instituții publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică. Pe cale de consecință, subiect pasiv al acestei infracțiuni și persoană vătămată în procesul penal nu poate fi decât autoritatea publică, instituția publică sau alte persoane juridice care administrază sau exploatează bunurile proprietate publică, în cauză Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., judecând apelul, instanța desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Transpunând aceste dispoziții legale la speța dedusă judecății, Curtea de Apel Suceava a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile legale sus-amintite (rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate), argumentat de împrejurarea că, pe de o parte, o astfel de nelegalitate nu putea fi invocată de către inculpat, ci doar de instituția publică, ce ar fi putut dobândi această calitate, iar pe de altă parte, judecata se mărginește la persoanele arătate în actul de sesizare.

Sub aspectul situației de fapt, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești în prima instanță, fiind confirmată, de altfel, de către întregul material probatoriu administrat în cauză. Curtea de Apel Suceava a constatat că prima instanță a realizat o evaluare detaliată și riguroasă a tuturor probelor supuse aprecierii sale, în conformitate cu exigențele impuse de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.., stabilind că vinovăția inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 C. pen., a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă în limitele infracțiunii descrise în actul de sesizare.

În urma propriei evaluări a materialului probator existent la dosarul cauzei, administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit, pe parcursul cercetării judecătorești la prima instanță, Curtea de Apel Suceava a reținut, sub aspectul stării factuale, că, la 15.02.2016, cu prilejul întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2016, ce avea ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată în dauna persoanei vătămate B., faptă în urma căreia acesta fusese deposedat de suma de 1950 de RON, inculpatul A., în calitate de organ de cercetare penală, a restituit persoanei vătămate doar suma de 300 de RON, după care și-a însușit suma de 1650 de RON, ce îi fusese predată, în cursul urmăririi penale, de trei din cei patru autori ai faptei, pentru a fi restituită persoanei vătămate.

Inculpatul a susținut că soluția de condamnare adoptată de prima instanță se întemeiază pe un probatoriu deficitar administrat și pe o interpretare eronată a datelor obiective de la dosarul cauzei.

Realizând propriul demers analitic în raport cu criticile invocate, Curtea de Apel Suceava a constatat, contrar argumentelor expuse în apărare, că acuzația de delapidare adusă inculpatului este susținută de probe suficient de puternice, clare și concordante pentru a justifica soluția de condamnare adoptată de prima instanță.

În primul rând, Curtea de Apel Suceava a observat poziția oscilantă a inculpatului A. pe parcursul soluționării cauzei. Astfel, dacă în faza de urmărire penală a arătat că, după ce a primit banii de la inculpații K., L. și N., prin intermediul unor colegi de birou, s-a deplasat la locuința persoanei vătămate B., din județul Botoșani, unde, fără a fi nicio altă persoană de față și fără a încheia nicio dovadă, i-a restituit acestuia suma de bani primită de la inculpați, aceasta reprezentând prejudiciul creat în urma comiterii faptei, audiat fiind în fața instanței de judecată, a oferit o altă variantă. Astfel, a precizat că,,... am găsit pe birou, lăsate de colegi 3-4 dovezi de predare primire a sumelor de bani de la părinții autorilor către colegii mei și, probabil, o dovadă de predare-primire a unei sume de bani către persoana vătămată. Precizez că ultimul moment în care am văzut sumele de bani, respectiv pe care nu le-am numărat a fost atunci când erau prinse cu agrafă de dovezile de predare primire în dosar, dar sigur sumele de bani au căzut din prinderea agrafei, astfel nu îmi explic cum de nu s-au mai găsit ..." .

Aceste apărări ale inculpatului au fost apreciate de instanța de apel ca nefiind verosimile, fiind infirmate de probatoriul administrat în cauză, respectiv: declarațiile martorei G., care a prezentat demersurile făcute pentru recuperarea sumelor de bani cuvenite tatălui său B., purtând în acest scop numeroase convorbiri cu inculpatul A., acesta amânând-o constant, invocând diverse motive; declarația martorului D., care a confirmat cele susținute de martora G. și care a relatat că a purtat, la rândul său, discuții cu inculpatul în legătură cu restituirea sumei de bani în discuție; declarațiile martorilor I., C., E. și F., agenții de poliție care au primit fiecare sume de bani restituite de părinții autorilor infracțiunii de tâlhărie, întocmind în acest sens dovezile de predare - primire și care au confirmat remiterea către inculpat a sumelor respective.

Curtea de Apel Suceava a mai reținut și procesul-verbal nr. x 885 din 15.03.2019 de stabilire a convorbirilor telefonice și mesaje SMS, care au avut loc între inculpatul A. și martorul D., pe de o parte, iar, pe de altă parte, între inculpat și martora G., dovadă că cele susținute de martori corespund adevărului. Rezultatul raportului de constatare criminalistică nr. x/28.05.2019 emis de Serviciul Criminalistic I.P.J. Suceava, invocat în apărare de către inculpat, în considerarea faptului că nu au fost evidențiate reacții specific comportamentului simulat la întrebarea "Ți-ai însușit sumele de bani primite de la inculpați pentru a fi restituite lui B.?" nu a fost primit de instanța de apel, întrucât, pe de o parte, un astfel de raport nu este considerat mijloc de probă în accepțiunea C. proc. pen., iar, pe de altă parte, răspunsul la celelate întrebări apreciate esențiale au generat reacții specifice comportamentului simulat.

Ca atare, apărarea inculpatului prin care acesta a susținut că nu există probe din care să rezulte că și-a însușit sumele respective de bani, astfel că nu s-a realizat tipicitatea obiectivă a infracțiunii, nu a fost primită, fiind infirmată de mijloacele de probă mai sus expuse și care au fost prezentate detaliat și în sentința apelată. Constatându-se dovedită, așadar, acțiunea de însușire a sumelor respective de bani, apare ca nefiind relevantă destinația pe care acesta a dat-o banilor și faptul că la un moment dat a restituit suma de bani. De altfel, acest moment coincide cu data în care martora G. s-a prezentat în audiență la conducerea Poliției municipiului Botoșani, unde a formulat sesizarea împotriva inculpatului pentru nerestituirea sumelor de bani sustrase de la locuința tatălui și recuperate de la cei patru autori.

A invocat, totodată, inculpatul că nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de delapidare, întrucât nu sunt întrunite în persoana lui condițiile pentru a fi subiect activ calificat, fiind o persoană fără atribuții de serviciu în ceea ce privește gestionarea bunurilor sau valorilor.

Instanța de apel a reținut că, în cazul infracțiunii de delapidare, subiectul activ nemijlocit nu poate fi decât un funcționar public care gestionează sau administrează bunurile unei autorități publice, instituții publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. Autorul este de două ori calificat, pe de o parte, are calitatea de funcționar public, iar, pe de altă parte, calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care aparțin unei persoane juridice de drept public. Aceste două calități se cer a fi cumulativ îndeplinite, lipsa oricăreia ducând la excluderea infracțiunii de delapidare.

Curtea de Apel Suceava a analizat calitatea inculpatului A. de subiect activ al infracțiunii de delapidare din perspectiva calității de gestionar de fapt sau de drept, respectiv de administrator, raportat la atribuțiile acestuia prevăzute de lege, calitatea lui de funcționar public nefiind contestată și reieșind din dispozițiile art. 175 alin. (2) C. pen. "De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public", și din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2000 privind statutul polițistului, potrivit cărora polițistul este funcționar public civil, cu statut special.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca o persoană să fie considerată funcționar public, nu conferă automat și calitatea de gestionar sau administrator.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 22/1969 "gestionar, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din C. pen. care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia".

Analizând acest text de lege, instanța a constatat că, în cazul gestionarului, există un raport de muncă între acesta și una dintre persoanele juridice dintre cele prevăzute de art. 176 C. pen., în baza căruia are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a persoanei juridice angajatoare.

Este evident că, având în vedere funcția deținută de inculpat la momentul săvârșirii infracțiunii, acesta nu avea calitatea de gestionar de drept. Pe de altă parte, Curtea de Apel Suceava a apreciat, în acord cu prima instanță, că inculpatul A. îndeplinea condițiile pentru a fi considerat gestionar de fapt, în sensul art. 31 din Legea nr. 22/1969, conform căruia "angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înțelesul articolului 1 răspunde integral, aplicându-i-se în mod corespunzător prevederile prezentului capitol". Din analiza acestui articol rezultă că gestionarul de fapt este tot un angajat al unei persoane juridice, dintre cele prevăzute de art. 176 C. pen., care exercită în fapt acte specifice de gestionare a bunurilor. Or, în speță inculpatul era obligat ca primind suma de bani restituită de inculpați în vederea recuperării prejudiciului, să propună procurorului, fie luarea măsurii sechestrului asigurător, indisponibilizând suma respectivă, conform art. 249 și următoarele C. proc. pen.., fie restituirea sumei recuperate persoanei vătămate, conform dispozițiilor art. 255 C. proc. pen.

Astfel, deși inculpatul a invocat că nu avea potrivit fișei postului atribuții privind administrarea sau gestionarea bunurilor indisponibilizate sau recuperate în cadrul activităților de urmărire penală, Curtea de Apel Suceava a reținut că astfel de atribuții rezidă din respectarea dispozițiilor C. proc. pen., de altfel menționate anterior și care reglementează modalitatea de desfășurare a urmăririi penale.

În condițiile reținute, impunându-se angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, Curtea de Apel Suceava a apreciat că se mai impun a fi făcute câteva precizări cu privire la prescripția răspunderii penale.

Astfel, având în vedere că infracțiunea dedusă judecății, săvârșită de inculpatul apelant A., nu se află în categoria infracțiunilor care se judecau în perioada stării de urgență, declarată prin Decretele Președintelui României nr. 195/2020 și nr. 240/2020, precum și faptul că în perioada 16.03.2020-14.05.2020 nu s-a efectuat niciun act de procedură de către organele judiciare, existând în perioada menționată anterior o cauză de suspendare a prescripției penale prevăzută de art. 156 C. pen., respectiv o "împrejurare de neînlăturat", Curtea de Apel Suceava a constatat că, relativ la infracțiunea analizată nu este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. Aserțiunile făcute de prima instanță la fila x din sentința apelată