ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2316/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 157 din 12 martie 2008, Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul B.R.D. (fiul lui C. și G.) a fost condamnat la pedepsele de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., la 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și respectiv, la 1 an închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen. Conform art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 254 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Prin aceeași sentință penală au mai fost condamnați, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de luarea de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen., la pedepsele de câte 3 ani închisoare, inculpații: S.C. (fiul lui Ș. și M.) și P.C. (fiul lui T. și S.). În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpați pe un termen de încercare de câte 5 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. și conform art. 359 C. proc. pen., li s-a atras atenția acestora asupra consecințelor prevăzută de art. 83 C. pen. În baza art. 71 C. pen., li s-a aplicat celor doi inculpați pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor închisorii aplicate celor doi inculpați, s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

În temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 348 C. proc. pen., instanța a dispus desființarea înscrisurilor falsificate (hotărârile de clasare falsificate și înscrisurile cu diagnosticele false). În baza art. 254 alin. (3) C. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumelor de bani și a contravalorii bunurilor primite, respectiv 6.645 lei de către inculpatul B.R.D., 4.380 lei de către inculpatul S.C. și 1.760 lei de la inculpatul P.C. În fine, inculpații au fost obligați fiecare la câte 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în aceste sume fiind incluse și onorariile avocaților desemnați din oficiu, pentru inculpații S.C. și P.C., avansate din fondurile M.J.

Pentru a pronunța o atare sentință instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul B.R.D., în calitate de colonel doctor militar, a îndeplinit funcția de Șef Secție Neuropsihiatrie și de Comandant la Spitalul Militar de Urgență D.I.J. Pitești, începând cu anul 1995 și respectiv 2000. În conformitate cu „Normele Tehnice Medicale privind Expertiza Medico-Militară a M.A.N.” aprobate prin Ordinul General al M.A.N. nr. 25 din 27 octombrie 1993, a făcut parte din Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar, inițial ca membru și ulterior ca președinte.

În perioada 1996-2003, profitând de atribuțiile conferite de aceste funcții, a pretins și primit direct sau prin intermediari, sume de bani și alte foloase materiale, de la diferite persoane, pentru stabilirea unor diagnostice de specialitate psihiatrică, unele fictive, care să se încadreze în „Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii față de îndeplinirea serviciului militar obligatoriu” și să conducă la clasarea lor ca inapți pentru serviciul militar. S-a constatat că, în activitatea sa infracțională, inculpatul B.R.D., a implicat-o și pe s.c. Z.E.A., psiholog în cadrul secției al cărei șef era și la care solicitanții, tineri recruți sau intermediarii acestora, erau trimiși pentru stabilirea coeficientului de inteligență, necesar la precizarea diagnosticului „intelect liminar”, consemnat în majoritatea cazurilor, în cadrul cabinetului psihologic.

În urma efectuării actelor de urmărire penală, pornind de la denunțurile și declarațiile persoanelor beneficiare, au fost identificați 60 tineri recruți din comuna Moroieni, sat Glod, județul Dâmbovița, care în majoritatea lor (56) prin intermediul inculpatului S.C. (28) și a inculpatului P.C. (17) au dat diverse sume de bani inculpaților B.R.D. și Z.E.A., pentru obținerea documentelor necesare exonerării acestora de obligația satisfacerii serviciului militar. S-a mai reținut că alți tineri l-au abordat direct pe Col. Dr. B.R.D. și au obținut același rezultat, dar cu o sumă mai redusă, decurgând din renunțarea la intermediar. S-a stabilit în urma supraexpertizării medico-militare a 51 tineri din comuna Moroieni, sat Glod, județul Dâmbovița, clasarea acestora de către Comisia Centrală de Expertiză Medico - Militară ca: „amânat medical” (un tânăr pe nume L.M.); „inapt cu revizuire după 1 an” (3 tineri, respectiv: S.G.G., L.A.V.

și S.L.); „inapt cu revizuire după 3 ani” (un tânăr pe nume S.L.); „inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt necombatant la război” (30 tineri); „inapt cu scoatere din evidență” (doi tineri – T.I. și L.I.) și „apt combatant” (14 tineri). Pe baza probelor administrate s-a stabilit că pentru obținerea livretului militar în condițiile arătate mai sus, următorii tineri recruți au dat intermediarului - inculpatului S.C., următoarele sume de bani: 1.500.000 lei C.I., care a fost clasat „inapt pentru serviciul militar în timp de pace”; S.A.I. - 3.000.000 lei, fiind clasat „inapt serviciu militar în timp de pace, apt necombatant la război”; T.A.I. - 2.500.000 lei, clasat ca „inapt serviciu militar”, diagnosticat alături de tinerii de mai sus cu „intelect liminar”; S.G.G., care a dat 3.000.000 lei și clasat ca „inapt serviciu militar în timp de pace, apt necombatant la război”, cu diagnosticul stabilit de „intelect liminar”; L.I.C.

- 1.000.000 lei, clasat „inapt serviciu militar” cu același diagnostic; M.I. - 3.000.000 lei, fiind clasat „inapt serviciu militar în timp de pace”, diagnosticat cu „intelect liminar”; M.M., care a dat suma de 2.500.000 lei, fiind clasat ca „inapt serviciu militar”; B.A., care a dat pentru fiul său, B.A.I., suma de 2.500.000 lei; A.C. - 3.000.000 lei; H.I. - 2.500.000 lei; L.V.I. - 2.500.000 lei, toți diagnosticați cu diagnosticul „intelect liminar” și ca atare „inapți serviciu militar în timp de pace, apți necombatanți la război”; Ș.P.P. - 2.500.000 lei, fiind diagnosticat cu diagnosticul „tulburări de comportament pe fond de intelect liminar și clasat inapt serviciu militar”; S.P. - 3.000.000 lei; L.I.M.

- 2.000.000 lei; L.I.M. - 2.000.000 lei; L.I.M. - 2.500.000 lei; L.V.I. - 1.000.000 lei; M.C. - 2.500.000 lei; P.F.I. - 2.500.000 lei; U.V.N. - 2.500.000 lei; M.M.S. - 2.500.000 lei; Ș.G.I.Z. - 2.500.000 lei; U.I.L. - 2.000.000 lei; M.S.R. - 2.500.000 lei; U.V.C. - 3.000.000 lei; S.G.G. - 2.500.000 lei; S.S.C. (intermediar) care a dat pentru fiul său S.C.C. - 2.000.000 lei și L.V. - 2.000.000 lei - tineri care de asemenea au fost clasați ca „inapți serviciu militar în timp de pace, apt necombatanți la război”, fiind diagnosticați cu diagnosticul „intelect liminar” potrivit foilor de observații clinice. Aceste aspecte au reieșit chiar de la inculpatul S.C., care a susținut că l-a cunoscut pe Col.

Dr. B.R.D., în cursul anului 1996, când l-a însoțit pe fiul său S.I. și a fost trimis la Spitalul Militar de Urgență D.I.J. pentru clarificarea situației medico militare. Atunci au convenit cei doi inculpați ca S.C. să aducă și alți tineri în vederea clasării ca inapți pentru serviciul militar, contra unor sume de bani și chiar după ce fiul său a primit livretul militar, în condițiile arătate, s-a lăudat prin sat că, la el au apelat și alți tineri, așa cum au fot enunțați mai înainte. Față de inculpatul P.C., s-a stabilit că acesta a intermediat clasarea următorilor tineri recruți: L.G.I., M.I.C., D.A.C., Ș.C.C., I.C.I., T.M.C., C.I.V., H.C., A.P.V., L.D.D., M.M.V., L.V.S., L.M.C., T.P.P., L.A.V., M.M.I.

și S.L.L., care pentru a fi clasați ca inapți serviciu militar au oferit intermediarului diverse sume de bani cuprinse între 2.000.000 și 4.000.000 lei. Instanța de fond, pe baza cercetărilor efectuate de organul de urmărire penală, a reținut și o a treia categorie de tineri recruți, cei mai mulți din com. Moroieni, sat Glod, județul Dâmbovita, dar și din alte localități, care nu au apelat la intermediari și s-au prezentat direct la Col. Dr. B.R.D. unde, contra unor sume de bani sau alte bunuri, și-au rezolvat favorabil situația medico-militară. Acești tineri sunt: C.A.I., S.I., M.T.I.V., L.P.I., L.D.C., L.C.M., L.G.I., S.C., A.P.M., S.L., A.I.R., care au fost clasați ca „inapți serviciu militar” contra unor sume de bani, în cuantumuri cuprinse între 300.000 lei și 1.000.000 lei, sume oferite inculpatului B.R.D.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților și din declarațiile celor doi intermediari, respectiv inculpații S.C. și P.C., care au afirmat că au dat diverse sume de bani și unor membrii ai comisiilor de recrutare - încorporare, constituite la nivelul Centrului Militar Dâmbovita, pentru obținerea trimiterilor la Spitalul Militar de Urgență D.I.J. Pitești, nominalizându-i pe plt. adj. I.G. și civ. D.G., aceștia negând acuzațiile aduse. D.G., cu ocazia audierii, a arătat că îi cunoaște pe inculpații S.C. și P.C., pentru că frecvent însoțeau grupurile de recruți din com. Moroieni, însă niciodată nu a primit de la acești vreo sumă de bani.

Prima instanță a reținut situația de fapt și vinovăția inculpaților, pe baza denunțurilor tinerilor recruți, declarații de martori, procesele verbale de recunoaștere, acte medico-legale, actele medico-militare și coroborate cu declarațiile inculpaților, dispunând condamnarea inculpaților așa cum s-a arătat la începutul expunerii considerentelor acestei decizii. Împotriva sentinței, au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul B.R.D. În motivele de apel depuse în scris la dosar și susținute oral de reprezentantul D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, se arată că, sentința primei instanțe este nelegală pentru următoarele considerente: 1. Instanța de fond nu a dispus aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

inculpatului B.R.D. (dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită), deși această pedeapsă este necesară. Se precizează că potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. De asemenea, același text de lege în alin. (2) prevede că aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

În condițiile în care inculpatul B.R.D., în calitate de medic a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare pentru infracțiunea de luare de mită, faptă comisă, în timp ce deținea funcțiile de Șef al Secției Neuropsihiatrice și comandant al Spitalului Militar de Urgență D.I.J. Pitești, precum și de Președinte al Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă acest spital militar, instanța de fond trebuia să-i aplice acestuia și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., cu referire la funcțiile menționate, deoarece mita a fost luată pentru îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu legate de aceste funcții. 2. Un alt motiv de apel invocat este acela că, instanța de fond în mod greșit a dispus aplicarea față de inculpatul B.R.D., a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în raport de pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Aceasta deoarece, în caz de condamnare pentru un concurs de infracțiuni, aplicarea pedepsei complementare a unor drepturi se face atunci când este cazul, pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, urmând a însoți fiecare pedeapsă principală stabilită. Ca atare, este greșit procedeul de a se alătura pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi numai pedepsei rezultante, la care s-a ajuns prin contopirea pedepselor așa cum a procedat prima instanță. 3. Cel de al treilea motiv de apel se referă la faptul că în mod greșit s-a dispus confiscarea sumei de 1.760 lei de la inculpatul P.C., deoarece suma totală de bani obținută de acest inculpat prin activitatea infracțională desfășurată a fost de 28.400 lei.

Se solicită astfel, admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe sub aspectul motivelor invocate mai înainte și pronunțarea unei hotărâri legale. La rândul său, inculpatul apelant B.R.D. susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru motivele de apel depuse în scris la dosar și susținute oral de către apărătorul ales, sintetizate, fiind următoarele: 1. Cazul de desființare prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., constând în nulitatea absolută a cercetării judecătorești, efectuate de cele două instanțe. La instanța de fond s-a invocat excepția neregularității rechizitoriului, între altele și pentru aceea că „urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, respectiv subcomisarul P.I.V., din cadrul I.P.J.

Dâmbovița, care după ce a încheiat actul de sesizare din oficiu a procedat la identificarea autorilor, audierea acestora și dictarea autodenunțurilor cu scopul de a-i favoriza pe aceștia”. În opinia sa, apelantul B.R.D., a susținut că, în mod greșit instanța a respins excepția fără o motivare corespunzătoare, făcând aplicarea art. 322 C. proc. pen., dând citire rechizitoriului și a pășit la cercetarea judecătorească, respectiv la audierea inculpaților. Mai departe rezultă că, Tribunalul Militar Teritorial București, a efectuat cercetarea judecătorească până la termenul din 26 iunie 2006 în baza unei dispoziții neconstituționale, după care s-a declinat competența soluționării cauzei la instanța civilă, respectiv Tribunalul Dâmbovița, unde s-a constatat că actele efectuate de organul judiciar anterior apar ca legale și pot fi menținute de instanța în favoarea căreia s-a declinat soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente se solicită admiterea apelului, desființarea încheierilor la care s-a făcut referire în cuprinsul motivelor scrise de apel, precum și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița. 2. Un alt motiv de apel invocat de inculpat se referă la faptul că nu s-a dispus citarea ca părți vătămate a persoanelor care ar fi remis bani inculpaților, acestea fiind menționate ca martori.

Aceasta deoarece la încadrarea juridică a faptei stabilită de către procuror au fost reținute dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, așa încât trebuia să se facă aplicarea și a celorlalte dispoziții, cu precădere a dispozițiilor art. 19 din aceeași lege, care prevăd că „în cazul săvârșirii infracțiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.

Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, pentru a fi citate și părțile vătămate. 3. S-a invocat greșita condamnare a inculpatului B.R.D., pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu. Sub acest aspect s-a arătat că au fost reținute ca mijloace de probă, care au stat la baza stabilirii adevărului, denunțurile persoanelor care au oferit bani inculpatului pentru rezolvarea situației militare prin emiterea actelor medicale care au stat la baza clasării ca inapte serviciului militar a acestora. Declarațiile acestor persoane, care au fost apreciate probe, au fost efectuate de către procuror în faza actelor premergătoare, nefiind consemnate într-un proces verbal conform art. 224 alin. (3) C. proc.

pen. și, ca atare, nu pot fi considerate mijloace de probă, deoarece potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen., probele pot fi administrate doar în cadrul procesului penal, respectiv, după începerea urmăririi penale. Nelegalitatea probelor din dosarul de urmărire penală constă și în aceea că procurorul i-a audiat pe denunțători în calitate de martori, deși aceștia erau făptuitori pentru infracțiunea de dare de mită. Neînceperea urmăririi penale față de acești denunțători rezultă din împrejurarea că denunțurile nu au fost făcute în condițiile art. 255 alin. (3) C. pen., respectiv înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această infracțiune. Se apreciază că nelegalitatea actului de urmărire penală constă și în aceea că inculpații S.C.

și P.C. nu au fost asistați de apărători la urmărirea penală, în condițiile în care asistența este obligatorie. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât gradul de pregătire școlară al acestora impunea prezența unui apărător din oficiu. În esență, se susține că inculpatul B.R.D., nu se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, faptele respective neîntrunind elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, reținute de către instanța de fond. Mai mult la infracțiunea de luare de mită în formă continuată, nu trebuia reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece situația de fapt stabilită de procuror și ulterior de către instanța de judecată, duce la concluzia unei greșite rețineri a încadrării juridice sub acest aspect.

Față de toate acestea se solicită, admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea inculpatului B.R.D., pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia penală nr. 6 din 29 ianuarie 2006, a admis apelul parchetului și inculpatului, a desființat sentința, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente, reducând pedeapsa principală și cea complementară aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., schimbându-se și modalitatea de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 1 alin. (2) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Conform art. 86 3 C. pen., au fost individualizate măsurile de supraveghere cărora inculpatul este obligat să se supună, atrăgându-i-se atenția asupra nerespectării acestora. Celelalte mențiuni ale sentinței au fost menținute.

Pentru a hotărî astfel, instanța de prim control judiciar a constatat fondate criticile parchetului ce vizau omisiunea aplicării dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., a interzicerii dreptului inculpatului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, dispoziții incidente în cauză, cum și greșita tehnică de aplicare a pedepsei complementare la pedeapsa rezultantă și nu și la pedeapsa ce sancționează fiecare infracțiune concurentă, atunci când este prevăzută de lege. O ultimă critică întemeiată a parchetului a fost cea privitoare la omisiunea de a dispune confiscarea sumei de 2.840 lei, obținută prin infracțiunea continuată de luare de mită.

Privitor la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de luare de mită, aceasta a fost redusă, reindividualizarea sub aspectul cuantumului și modalității de executare, făcându-se prin reaprecierea pericolului social al infracțiunilor, circumstanțelor în care s-au consumat, dar și a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, perioada mare de timp scursă de la săvârșire – peste 6 ani. În termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești a declarat recurs, solicitând casarea deciziei, în sensul menținerii pedepsei dispusă de prima instanță, cu executare în regim de detenție.

Aceeași hotărâre a fost supusă recursului exercitat de inculpat, care prin concluziile scrise și orale susținute de apărătorul ales reiterează criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate în apel, ce vizează neregularitatea sesizării instanței, efectuarea urmăririi penale de un organ necompetent, nemotivarea deciziei, greșita condamnare în temeiul unor probe obținute nelegal. Soluționând recursurile parchetului și inculpatului, în raport de cazurile de casare dezvoltate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte constată căile de atac nefondate. Urmărirea penală și ulterior cercetarea judecătorească până la data de 26 iunie 2006 efectuate de parchet și de Tribunalul Militar Teritorial București, sunt faze ale procesului de față, desfășurate în acord cu normele de reglementare a competenței după calitatea persoanei, în vigoare la acea dată și aplicabile potrivit principiului „tempus regit actum”.

Constatându-se că legiuitorul a menținut nejustificat competența instanțelor militare și respectiv a parchetelor militare în cauzele aflate în curs de urmărire penală sau judecată, la data intrării în vigoare a Legii nr. 356 din 21 iulie 2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006, instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 a declarat neconstituționale dispozițiile alin. (2) și alin. (3) teza I ale art. 3 din Legea nr. 356/2006, restrângându-se abilitatea judiciară a instanțelor militare, dispoziții obligatorii pentru viitor. La data apariției acestei decizii, cauza se afla pe rolul instanței civile, învestită prin declinare de competență, actele procedurale efectuate fiind corect menținute, modificările aduse regulilor de competență după calitatea persoanei fiind ulterioare dezînvestirii instanței militare.

Actele materiale ce compun infracțiunea continuată de luare de mită cu judecarea căreia a fost sesizată instanța au fost individualizate prin indicarea persoanelor care au dat inculpatului sau intermediarului său, coinculpatul S.C., sume de bani, cu scopul de a fi diagnosticați așa încât să fie clasați ca inapți pentru serviciul militar, numărul mare de acte materiale și intervalul de timp cuprins între 1996-2003 în limitele căruia s-a consumat infracțiunea continuată, făcând imposibilă stabilirea exactă a datei săvârșirii fiecărui act material. Cât privește valoarea probantă a declarațiilor martorilor audiați în cauză, instanțele, în mod corect le-au apreciat ca exprimând adevărul, câtă vreme indiferent de momentul procesual căruia i-au aparținut sau organul care le-a administrat, aceștia au declarat constant cum au intrat în posesia actelor medicale pentru a fi clasați ca inapți pentru serviciul militar.

Analiza declarațiilor acestor martori, calitatea stabilită în raport de dispozițiilor art. 82 C. proc. pen., confirmă un aspect esențial ce dovedește vinovăția inculpatului, respectiv în colectivul unde acesta își desfășura profesia era de notorietate această practică a eliberării actelor, filiera persoanelor de încredere și sumele pretinse, adevărate „tarife” cuprinse între 150 lei și 300 lei, cunoscute de persoanele interesate în demersurile nelegale descrise. Relevante în acest sens sunt și declarațiile inculpatului S.C., care în modul arătat, în anul 1996 a rezolvat situația militată a propriului fiu, împrejurare adusă la cunoștința altor tineri interesați.

Stabilirea unor diagnostice de specialitate psihiatrică, unele fictive, care să se încadreze în baremul medical pentru stabilirea aptitudinii față de îndeplinirea serviciului militar obligatoriu și să conducă la clasarea recruților ca inapți pentru serviciul militar, era precedată de trimiterea acestor persoane la cabinetul psihologic pentru stabilirea coeficientului de inteligență. Odată stabilit diagnosticul psihiatric, comisia de expertiză medico-militară, din care făceau parte și medici cu alte specializări, nu mai continua examinarea medicală a persoanelor pentru a se stabili prezența altor afecțiuni. Procedând în modul descris, inculpatul care deținea și funcții de decizie, practic a împiedicat desfășurarea normală a activității comisiei de expertiză medico-legală, eludând astfel normele tehnice medicale în M.A.N., potrivit cărora hotărârile comisiei se iau cu acordul a cel puțin 2/3 din numărul membrilor ce o compun.

Că diagnosticele psihiatrice nu erau stabilite urmare unei examinări medicale rezultă și din mențiunile stereotipe, ce nu particularizează fiecare caz în parte. În acest sens este relevantă situația martorilor T.I., S.I., B.A., C.I., L.I., L.M., L.S., M.V., M.I., M.R., recruți în cazul cărora inculpatul și-a asumat răspunderea diagnosticului de „intelect liminar” în absența examenului psihologic, deși la supraexpertiză la unii au rezultat valori ale coeficientului de inteligență în limite normale. Cu privire la acest aspect, inculpatul susține că diagnosticele au fost corecte, chiar dacă au fost infirmate de supraexpertizele medico-militare, mijloace de probă în cadrul cărora au fost utilizate metode și mijloace mai performante.

Apărarea inculpatului nu poate fi reținută, fiind contradictorie chiar susținerilor sale, potrivit cărora acolo unde considera necesar avea posibilitatea să recomande investigații suplimentare, realizând astfel un examen psihiatric complex și complet. Și incidența circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. a fost reținută legal în cauză, având în vedere participarea în calitate de complici a celorlalți inculpați P.C. și S.C., condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. Legală și temeinică este decizia supusă recursului și sub aspectul pedepselor, la care inculpatul a fost condamnat, atât ca durată, cât și ca modalitate de executare.

Criteriile legale de individualizare au fost evaluate judicios de instanța de prim control judiciar, termenul mare de încercare, măsurile de supraveghere ce restricționează drepturile și obligă inculpatul la un comportament, corespund scopului enunțat de art. 52 C. pen., fiind de natură să sancționeze pericolul social concret al faptelor săvârșite în urmă cu 6 ani. În plus, nu pot fi ignorate nici datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, cu instrucție școlară superioară, integrat în societate, având patru copii minori în întreținere, împrejurări ce confirmă posibilitățile reale de corectare și realizarea consecințelor faptelor săvârșite. Mai mult decât atât, nu există pericolul săvârșirii unor astfel de infracțiuni, întrucât instanța de apel a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul dreptului de a ocupa o profesie de natura celei folosite în săvârșirea infracțiunii.

Concluzionând, recursurile parchetului și inculpatului vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținându-se ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A, Serviciul Teritorial Ploiești și de recurentul intimat inculpat B.R.D. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.