ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7625/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Curtea de Apel Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 17

septembrie 2003, reclamanta D.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 8161 din 4

septembrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut

statutul de refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 404 din 4

noiembrie 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 8161 din 4

septembrie 2003 și a obligat pârâta, să emită o hotărâre prin care să

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut, în esență, că strămutarea pe criterii etnice este o modalitate de

persecuție etnică și că acea persecuție a durat pe toată perioada strămutării,

constând în privarea persoanei, de folosirea locuinței sale și a tuturor bunurilor

din localitatea de domiciliu și obligarea sa să accepte condițiile ce i s-au

oferit în localitatea în care a fost strămutată, precum și că au același statut

cu părinții lor, și copiii născuți în localitatea în care părinții au fost

strămutați, suferind persecuții din motive etnice, pe toată perioada

strămutării, care este sinonimă cu refugiul.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, recurenta a învederat că reclamanta

nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născută la data refugierii părinților

săi și nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate, față de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Din actele dosarului rezultă că

reclamanta D.M. s-a născut la data de 15 iunie 1944, în Timișoara, părinții

acesteia fiind refugiați din 30 august 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, fapt rezultat din certificatul de refugiu nr. C-1351 din 12 septembrie 2002, eliberat

de Ministerul de Interne, Arhivele Naționale din județul Timiș.

Potrivit art. 2 din Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, printre care și persoanele refugiate.

În raport cu aceste dispoziții, prima

instanță a reținut în mod corect, că reclamanta, fiind născută în perioada în

care mama sa s-a aflat în refugiu, are statutul de refugiat, de la data

nașterii (15 iunie 1944), până la 6 martie 1945, beneficiind de drepturile

acordate prin lege; aceasta, deoarece efectele negative ale refugiului s-au

răsfrânt și asupra nou născuților, nu numai asupra părinților.

Persoana refugiată, dobândind doar

un drept de ședere temporară pe teritoriul statului care îi acorda statutul de

refugiat, rămâne cu domiciliul și cetățenia părinților din statul de origine,

astfel încât nici sub acest aspect, motivul de recurs invocat nu poate fi

reținut.

Având în vedere cele expuse mai sus,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș, împotriva sentinței civile nr. 404 din 4 noiembrie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2004.