ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

491/CA/2003, reclamanta S.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Bihor, a solicitat anularea hotărârii nr. 3453 din 13 decembrie 2002, emisă de

pârâtă și obligarea la recunoașterea calității de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 107//CA din

3 martie 2003, s-a admis acțiunea s-a anulat hotărârea nr. 3453/2002, emisă de

pârâtă, care a fost obligată să recunoască reclamantei, calitatea de

beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Strămutarea din localitatea de

domiciliu, în altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de

persecuție etnică care a durat pe întreaga perioadă a strămutării, constând în

privarea de folosința locuinței sale și a tuturor bunurilor din localitatea de

domiciliu și obligația de a accepta condițiile din localitatea de strămutare.

În acest sens s-a apreciat că și

copiii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, au același

statut cu părinții lor, respectiv au suportat persecuții etnice pe toată

perioada strămutării, sinonimă cu refugiul și care este cuprinsă între data

nașterii lor și retrocedarea pământului românesc, când a încetat motivul

strămutării.

Precizările Casei Naționale de

Pensii, prin care s-au enumerat limitativ persoanele exceptate, nu au

caracterul unui act normativ.

Împotriva sentinței a formulat

recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o astfel:

Reclamanta nu era născută la data

strămutării prinților și ca atare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost

strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice, așa

cum prevede limitativ art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În legea citată nu se prevede

„stabilirea domiciliului obligatoriu”, ca situație distinctă de acordarea

drepturilor.

Condiția de acordare a drepturilor

menționate mai sus, este ca persoana să fi existat la momentul strămutării, cu

capacitate juridică.

De asemenea, legislația română nu

recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu, în favoarea fătului

conceput, singura excepție fiind în materia succesiunii.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Este adevărat că reclamanta s-a

născut în perioada strămutării domiciliului părinților săi, însă nu există în

prevederile Legii nr. 189/2000, cu completările și modificările ulterioare, o

excepție privind această categorie de persoane, precizările Casei Naționale de

Pensii nu pot adăuga la lege.

Pe de altă parte, de la momentul

nașterii, pe toată perioada strămutării, reclamanta a suportat același regim

datorită persecuției etnice, care a fost motivul strămutării, fiind asimilat

statutul său, cu al părințilo, așa cum a subliniat instanța de fond.

Constatându-se recursul nefondat, se

va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 107/CA/2003 - P din 3

martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2003.