ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2922/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 491/CA/2003, reclamanta S.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, a solicitat anularea hotărârii nr. 3453 din 13 decembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea la recunoașterea calității de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 107//CA din 3 martie 2003, s-a admis acțiunea s-a anulat hotărârea nr. 3453/2002, emisă de pârâtă, care a fost obligată să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere: Strămutarea din localitatea de domiciliu, în altă localitate, pe criterii etnice, constituie o modalitate de persecuție etnică care a durat pe întreaga perioadă a strămutării, constând în privarea de folosința locuinței sale și a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu și obligația de a accepta condițiile din localitatea de strămutare. În acest sens s-a apreciat că și copiii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, au același statut cu părinții lor, respectiv au suportat persecuții etnice pe toată perioada strămutării, sinonimă cu refugiul și care este cuprinsă între data nașterii lor și retrocedarea pământului românesc, când a încetat motivul strămutării.

Precizările Casei Naționale de Pensii, prin care s-au enumerat limitativ persoanele exceptate, nu au caracterul unui act normativ. Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o astfel: Reclamanta nu era născută la data strămutării prinților și ca atare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice, așa cum prevede limitativ art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În legea citată nu se prevede „stabilirea domiciliului obligatoriu”, ca situație distinctă de acordarea drepturilor. Condiția de acordare a drepturilor menționate mai sus, este ca persoana să fi existat la momentul strămutării, cu capacitate juridică.

De asemenea, legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu, în favoarea fătului conceput, singura excepție fiind în materia succesiunii. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Este adevărat că reclamanta s-a născut în perioada strămutării domiciliului părinților săi, însă nu există în prevederile Legii nr. 189/2000, cu completările și modificările ulterioare, o excepție privind această categorie de persoane, precizările Casei Naționale de Pensii nu pot adăuga la lege. Pe de altă parte, de la momentul nașterii, pe toată perioada strămutării, reclamanta a suportat același regim datorită persecuției etnice, care a fost motivul strămutării, fiind asimilat statutul său, cu al părințilo, așa cum a subliniat instanța de fond.

Constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 107/CA/2003 - P din 3 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.