ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3556/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 19 mai 2001 D.R. a chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la

plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune materiale și așa cum a precizat

ulterior și la 500.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul

produs urmare erorii judiciare comise în dosarul penal nr. 8184/2000 al

Judecătoriei Slatina.

În susținerea acțiunii reclamanta a

învederat că la 9 august 1999 s-a început urmărirea penală împotriva sa pentru

săvârșirea mai multor fapte de furt și a unei infracțiuni de violare de

domiciliu în dauna părților vătămate R.I., D.Ș. și R.A. din comuna Oporelu,

județul Olt. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr.

697/P/2000, fără să fi fost audiată și să i se fi adus la cunoștință

învinuirea, a fost trimisă în judecată pentru faptele menționate.

Prin sentința penală nr. 2168 din 11

decembrie 2000 Judecătoria Slatina în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei D.R. reținând că

faptele imputate nu au fost comise de aceasta. Ulterior, prin decizia penală

nr. 147 din 21 martie 2001 Tribunalul Olt a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva sentinței penale nr. 2168 din 19

decembrie 2000 pe care a desființat-o și a dispus restituirea cauzei la parchet

pentru completarea urmăririi penale în vederea identificării persoanei vinovate

de comiterea lor.

În timpul derulării procesului la

Judecătoria Slatina în ședința din 14 noiembrie 2000 s-a luat împotriva

reclamantei măsura arestării preventive considerându-se că nu s-a sustras de la

judecată măsură la care apoi s-a renunțat. A fost hărțuită pe tot parcursul

judecății și a fost nevoită să se deplaseze de la domiciliul ei din Botoșani la

Slatina în mai multe rânduri pentru a-și proba nevinovăția. În acest sens a

apelat și la mass media cu ajutorul căreia s-a clarificat situația și a fost

achitată.

A formulat plângeri repetate la

Inspectoratul General al Poliției, la Ministerul Justiției și la Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru a i se face dreptate întrucât fusese

învinovățită pe nedrept aducându-i-se astfel atingere demnității, onoarei,

dreptului la libertate și la imagine și i-a provocat o cădere psihică întrucât

nici la data acțiunii situația sa nu se clarificase.

De asemenea, existența litigiului

penal i-a provocat și o serie de cheltuieli legate de deplasările la instanță,

onorarii de avocat etc.

În drept a invocat dispozițiile art.

1 pct. 2 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul Botoșani, secția civilă,

prin sentința nr. 340 din 28 august 2002 a respins ca nefondată acțiunea cu

motivarea că dispozițiile art. 504 C. proc. pen. dau dreptul la despăgubiri în

cazurile exprese limitativ reglementate de text care însă nu se regăseau în

speță deoarece reclamanta nu a fost arestată preventiv și nici nu a suferit o

condamnare definitivă care în urma rejudecării să fi fost desființată.

Curtea de Apel, secția civilă, prin

decizia nr. 63 din 4 decembrie 2002 a admis apelul declarat de D.R. împotriva

sentinței nr. 340 din 28 august 2002 a Tribunalului Botoșani, secția civilă, pe

care a schimbat-o în tot în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de

50.000.000 lei cu titlu de daune morale.

Instanța și-a întemeiat soluția pe

dispozițiile art. 998 C. civ. potrivit cărora orice faptă a omului care a

cauzat altuia un prejudiciu obligă pe cel din greșeala căruia s-a produs să-l

repare.

În acest sens, s-a reținut că

reclamanta nu a probat prejudiciul material, dar că în ceea ce privește daunele

morale pârâtul este dator să i le achite având în vedere drepturile personale

nepatrimoniale lezate prin trimiterea greșită în judecată a reclamantei, ca și

dispozițiile art. 48 alin. (5) din Constituție și art. 5 pct. 5 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În contra acestei decizii a declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Botoșani susținând în esență că în raport de dispozițiile

art. 504 și art. 505 C. proc. pen. reclamanta nu era îndrituită la despăgubiri

întrucât nu a fost arestată preventiv și nici nu a fost condamnată definitiv

pentru faptele penale pentru care a fost cercetată. În acest sens, respectiv

existența unei condamnări definitive, este impusă și de dispozițiile art. 3 al

protocolului nr. 7 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, protocol

ratificat de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.

Astfel fiind recurentul a apreciat

că în raport de temeiul juridic invocat acțiunea trebuia respinsă.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Potrivit art. 112 C. proc. civ.,

reclamantul este obligat să indice normele de drept aplicabile și implicit să

determine fundamentul dreptului invocat prin acțiune, însă conform art. 129 și

art. 130 din același cod instanțele, în baza rolului activ, au obligația să dea

acțiunii calificarea juridică exactă.

În esență așa cum deja s-a relevat

reclamanta și-a fundamentat pretențiile inițial pe dispozițiile art. 1 pct. 2

lit. a) C. proc. civ. și apoi a invocat prevederile art. 504 C. proc. pen. (dos

nr. 2523/2001) calificare însușită la instanța de fond, care i-a respins

acțiunea cu argumentele deja expuse.

În apel, reclamanta a invocat

dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., delictul civil, temei juridic

adoptat de instanța care i-a admis în parte pretențiile.

Or, din cele evidențiate rezultă că

instanțele de fond și de apel, au calificat diferit acțiunea și nu au

determinat cadrul procesual exact, soluționând pricina din perspectiva unor

temeiuri juridice diferite, ceea ce a condus la hotărâri contradictorii.

În aceste condiții se impune

rejudecarea apelului pentru a se stabili cu certitudine temeiul juridic al

pretențiilor formulate de reclamantă, sens în care urmează a se avea în vedere

și art. 52 alin. (3) din Constituția din 2003, respectiv art. 48 alin. (3) din

Constituția din 1991 în vigoare la data promovării acțiunii.

De asemenea, se va examina dacă

pârâta, persoană juridică de drept public, poate răspunde în temeiul art. 998 și

art. 999 C. civ. texte ce se referă la „fapta omului care cauzează altuia

prejudiciu” aspect ce nu a fost analizat de instanța de apel, atunci când a

reținut acest temei juridic pentru admiterea acțiunii.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Botoșani în numele Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 63 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă, și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2004.