ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1194

din 17 iulie 2001, Judecătoria Slatina a condamnat pe inculpații:

P.I.

la:

- 3 ani și 8 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și la:

- 8 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 3 ani și 8 luni închisoare.

P.C.I.

la:

- 4 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.

(1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și la:

- 10 luni , pentru

săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a

fost menținută liberarea condiționată cu privire la restul de pedeapsă de 999

zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului P.C.I.,

prin sentința penală nr. 668 din 4 aprilie 1997 a Judecătoriei Slatina.

În temeiul art. 71 C. pen.,

pe durata executării pedepselor, ambilor inculpați le-a fost interzis

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., cei doi inculpați au fost obligați să plătească, în solidar, părții

civile S.N.I.F. S.A., sucursala Teleorman, sistemul zonal Olt – Caracal suma de

14.771.394 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Prin aceeași sentință

inculpații au fost obligați să plătească statului suma de câte 300.000 lei

fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, că, în perioada 14 - 20 decembrie 2000,

inculpații P.I. și P.C.I. au sustras, pe timp de zi, un număr de 6 tuburi din

azbociment de la sistemul de irigații amplasat pe raza comunei Perieți, sat

Bălteni, care aparține de S.N.I.F. S.A. București, sistemul zonal Caracal.

Pentru a intra în posesia

bunurilor, inculpații s-au deplasat zilnic cu atelajul propriu, o căruță trasă

de un cal, la tronsonul de irigații, unde au săpat până au ajuns la tuburi,

după care au spart mufele de îmbinare ale acestora, au scos tuburile la

suprafață și le-au transportat la domiciliile lor.

Cele 6 tuburi au fost

vândute de inculpați, la data de 20 decembrie 2000, numitului M.I. contra sumei

de 2.700.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații P.I.

și P.C.I.

Parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe cu privire la greșita încadrare juridică a faptei de

furt reținută în sarcina inculpaților susținând că aceasta este cea prevăzută

de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce inculpații au solicitat a se

dispune achitarea, întrucât nu se fac vinovați de comiterea faptelor imputate.

Tribunalul Olt, prin decizia

penală nr. 530 din 17 octombrie 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații P.I. și P.C.I., au desființat

hotărârea atacată în parte, și anume cu privire la încadrarea juridică a faptei

de furt reținută în sarcina inculpaților și rejudecând cauza a decis:

- condamnarea inculpaților P.I.

și P.C.I., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen.

Au fost menținute pedepsele

aplicate pentru infracțiunea de distrugere, iar în baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca cei doi inculpați să execute pedeapsa cea mai

grea și anume câte 3 ani închisoare.

S-a menținut măsura

liberării condiționată în ce privește pe inculpatul P.C.I.

În baza art. 86

1

și 86

2

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată

inculpatului P.I. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, cu obligarea

acestuia ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de

integrare socială de pe lângă Tribunalul Olt.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacată.

Decizia instanței de apel

mai sus-menționată, a fost atacată cu recurs de către inculpații P.I. și P.C.I.

pe care au criticat-o, pentru același motiv invocat și la judecata în apel și

anume greșita lor condamnare, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea

faptelor imputate, iar bunurile pretins a fi sustrase și vândute numitului M.I.

au fost dobândite licit, în acest sens depunând la dosar o chitanță care

dovedește această afirmație, solicitând a se dispune achitarea.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 1421 din 5 decembrie 2001, a admis recursurile declarate de

cei doi inculpați, a casat în totalitate hotărârea atacată și a trimis cauza,

în vederea rejudecării apelurilor declarate de parchet și inculpați la

Tribunalul Olt.

În motivarea acestei decizii

instanța de recurs a arătat că instanța de apel nu a respectat prevederile art.

3 și 62 C. proc. pen., în sensul că avea obligația să afle adevărul cu privire

la faptele și împrejurările cauzei, precum și la persoana făptuitorului având

în vedere că:

- inculpații și-au retractat

în cursul cercetării judecătorești, declarațiile date la urmărirea penală prin

care recunoșteau comiterea faptelor;

- la dosar s-a depus o

chitanță de procurare legală a tuburilor, în care sens trebuia să se facă

verificări asupra acestui aspect;

- datele din procesul-verbal

de cercetare la fața locului nu concordă cu adresele părții civile, întrucât

rezultă că s-ar fi sustras 6 tuburi, în raport de lungimea spărturii aflată

deasupra canalului de irigații, iar lipsa confirmată de partea civilă prin

adresă este de 12 tuburi;

- inculpații au invocat în

apărarea și nepotrivirea dintre diametrul tuburilor vândute și ridicate de la

cumpărător și cele aflate în alcătuirea sistemului de irigații.

S-a concluzionat că toate

aceste neconcordanțe evidente, punând sub semnul îndoielii existența în mod

cert a infracțiunilor, trebuiau înlăturate de către tribunal, în cadrul

apelului, prin administrarea probatoriilor necesare.

Tribunalul Olt, rejudecând cauza

după casare, prin decizia penală nr. 148 din 12 martie 2003, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații P.I. și P.C.I.,

a casat sentința penală nr. 1194 din 17 iulie 2001 a Judecătoriei Slatina și a

trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță pentru a stabili corect

încadrarea juridică a faptei de furt reținută în sarcina celor doi inculpați.

Judecătoria Slatina, prin

sentința penală nr. 881 din 24 iunie 2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de cei doi inculpați

din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit.

a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) și i) C. pen. și alin. (3) lit.

b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în temeiul art. 39 și art.

27 pct. 1 C. proc. pen., a admis excepția de necompetență materială a

Judecătoriei Slatina și conform art. 42 C. proc. pen. și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a arătat că „având în vedere că prin O.U.G. nr. 207/2000,

deci anterior comiterii infracțiunii de furt calificat de către cei doi

inculpați s-au modificat unele dispoziții ale codului penal, printre care și

cele privind art. 209 C. pen., în sensul că s-a introdus alin. (3) care

incriminează la lit. b), furtul unor componente ale sistemelor de irigații”

modificare care atrage după sine și competența materială privind judecata în

primă instanță care nu mai aparține judecătoriei și tribunalului, motiv pentru

care se impunea trimiterea cauzei acestei din urmă instanțe, pentru competentă

judecată.

Tribunalul Olt, prin

sentința penală nr. 164 din 13 noiembrie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea

inculpaților P.I. și P.C.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 208 – art. 209

lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 C.

pen.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de S.N.I.F. S.A. Teleorman –

Sistemul Zonal Caracal, ca neîntemeiată și s-a hotărât ca cheltuielile

judiciare să fie suportate de stat.

În motivarea acestei

hotărâri prima instanță a arătat că:

- trimiterea în judecată a

celor doi inculpați s-a făcut pe recunoașterea acestora care în declarațiile

date în timpul anchetei penale, declarații care însă nu au mai fost menținute

cu ocazia audierii la prima instanță, susținând că au fost constrânși să

recunoască faptele respective în condițiile în care tuburile aveau o

proveniență licită, nu mai pot constitui o probă de vinovăție;

- proveniența licită a celor

6 tuburi înstrăinate ulterior numitului M.I., s-a făcut prin depunerea la dosar

a documentului de procurare a acestora, respectiv chitanța nr. 2130 din 14

august 1991, pentru suma de 78.000 lei, ce reprezintă contravaloarea

achiziționării unui număr de 6 tuburi de azbociment cu diametrul de 300 mm, și

că acestea sunt cele care au fost vândute numitului M.I. cu suma de 2.700.000

lei, motivul înstrăinării constituindu-l îmbolnăvirea tatălui acestora,

situație care a necesitat obținerea unor sume de bani pentru asigurarea

tratamentului medical adecvat;

- susținerile inculpaților

că nu au săvârșit faptele mai sunt confirmate și de declarația martorului M.I. care

a făcut precizarea că tuburile cumpărate de la inculpați erau noi, nu prezentau

urme de pământ, iar la momentul înstrăinării i s-a spus că au fost procurate de

la un depozit de materiale de construcții, care dăduse faliment cu mai mulți

ani în urmă, martorul confirmând și motivul înstrăinării și anume nevoia de

bani pentru procurarea de medicamente pentru tatăl acestora care era bolnav.

Față de cele mai sus

arătate, prima instanță a concluzionat că coroborând aceste împrejurări se

constată că inculpații nu au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși

în judecată, urmând să se dispună, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea lor pentru infracțiunile de furt

în varianta art. 208 – art. 209 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 217 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pe care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, deoarece în mod greșit inculpații nu au fost

condamnați în condițiile în care probele administrate dovedeau că ei sunt

autorii infracțiunilor pentru care a fost sesizată instanța.

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 522 din 24 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că:

„Așa cum rezultă din probele

administrate nu inculpații sunt persoanele care au sustras cele șase tuburi din

sistemul de irigații administrat de partea civilă, deoarece, potrivit

procesului de cercetare la fața locului rezultă că în urma operațiunilor de

extragere din pământ a celor șase tuburi, acestea au suferit deteriorări,

bucăți din beton fiind găsite în șanțul săpat, iar, potrivit procesului de

percheziție domiciliară, tuburile găsite la locuința martorului M.I., persoană

care ar fi cumpărat tuburile presupus sustrase de inculpați, nu prezentau nici

un fel de deteriorare sau urme de pământ pe ele. Mai mult, inculpații au făcut

printr-o chitanță, dovada că au cumpărat și deținut la domiciliul lor tuburi

din beton cu aceleași caracteristici ca cele presupus sustrase”.

„Veridicitatea celor

consemnate în respectiva chitanță a făcut obiectul dosarului de cercetare

penală nr. 754/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, cauză în

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece a rezultat, printre

altele, că mama inculpaților și alți cetățeni din zonă au cumpărat tuburi

identice cu cele din sistemul de irigații, presupus păgubit de inculpați, chiar

de la societatea care a făcut instalarea lor”.

„În raport de acest

probatoriu, recunoașterile comiterii furtului de inculpați în faza de urmărire

penală, recunoașteri retractate ulterior, cu motivarea că respectivele

declarații au fost luate prin constrângere, instanța constatând și că

inculpaților nu li s-a adus la cunoștință învinuirea și faptul că au dreptul la

apărare, nu pot avea consecințe juridice cât timp acestea nu se coroborează cu

alte probe”.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la judecata în apel, respectiv

greșita achitare a inculpaților, deoarece din probele de la dosar rezultă că

sunt autorii faptei de sustragere a celor șase tuburi de azbociment,

declarațiile date la urmărirea penală de recunoaștere fiind elocvente, motiv

pentru care s-a solicitat casarea atât a hotărârii primei instanțe cât și a

celei de apel și condamnarea celor doi inculpați pentru faptele reținute în

sarcina lor prin actul de trimitere în judecată.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat.

Analizând actele și

lucrările de la dosar se constată că în cauză instanțele de fond și apel au

reținut în mod justificat că inculpații P.I. și P.C.I. nu sunt autorii

faptelor, pentru care au fost trimiși în judecată, achitarea lor fiind legală.

S-a dovedit fără nici un

dubiu că cele șase tuburi din azbociment, reținute drept obiect material al

infracțiunii de furt, și care au fost vândute martorului M.I., aparțineau

familiei inculpaților, fiind dobândite prin cumpărare încă din anul 1991,

chitanța depusă la dosar în cursul cercetării judecătorești consfințește

caracterul licit al acestora constituind o dovadă de neînvins cu atât mai mult

cu cât cercetările efectuate ulterior nu numai că nu au confirmat

autenticitatea acesteia, ci a stabilit și faptul că în perioada în care au fost

dobândite acestea și alte persoane, în același mod, au cumpărat asemenea

tuburi.

Această dovadă devenită

irefutabilă, acte întărite și de declarația martorului M.I., cel care a

cumpărat tuburile de la inculpați care a confirmat faptul că inculpații i-au

vândut un număr de 6 tuburi din azbociment prilej cu care a constatat că

acestea sunt noi și a fost informat de faptul că pentru acestea dețin bon de

cumpărare, cât și faptul că vânzarea a fost făcută din cauză de necesitate și

anume nevoia de bani pentru procurarea de medicamente pentru tatăl inculpaților

care era bolnav.

Nu poate fi neglijat nici

faptul că, în urma verificărilor făcute s-a constatat că dimensiunile tuburilor

presupus sustrase arătate de partea civilă în actul de constituire de parte

civilă nu corespund cu cele ale tuburilor înstrăinate de inculpați ori că

numărul și lungimea tuburilor era dublă decât cea înstrăinată de inculpat.

În aceste condiții, este

evident că recunoașterea inculpaților în cursul urmăririi penale a săvârșirii

faptelor, recunoașteri ulterior retractate și confirmate de probele la care s-a

făcut referitor, nu pot constitui temei al condamnării acestora câtă vreme

apărările lor nu numai că nu au fost infirmate ci au fost întărite, în

condițiile în care organul de urmărire penală nu a cerut și administrat probe

care să înlăture nevinovăția inculpaților.

Cum nici în faza de judecată

a recursului parchetul nu a adus dovezi suplimentare care să combată apărările

inculpaților, urmează a se constata că soluția de achitare pronunțată de prima

instanță și menținută de instanța de apel este corectă, motiv pentru care se va

constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei

penale nr. 522 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe

inculpații P.I. și P.C.I.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2005.