ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2397/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1194 din 17 iulie 2001, Judecătoria Slatina a condamnat pe inculpații: P.I. la: - 3 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la: - 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 3 ani și 8 luni închisoare. P.C.I. la: - 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și la: - 10 luni , pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 61 C. pen., a fost menținută liberarea condiționată cu privire la restul de pedeapsă de 999 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului P.C.I., prin sentința penală nr. 668 din 4 aprilie 1997 a Judecătoriei Slatina. În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, ambilor inculpați le-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc.
pen., cei doi inculpați au fost obligați să plătească, în solidar, părții civile S.N.I.F. S.A., sucursala Teleorman, sistemul zonal Olt – Caracal suma de 14.771.394 lei cu titlu de despăgubiri civile. Prin aceeași sentință inculpații au fost obligați să plătească statului suma de câte 300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, că, în perioada 14 - 20 decembrie 2000, inculpații P.I. și P.C.I. au sustras, pe timp de zi, un număr de 6 tuburi din azbociment de la sistemul de irigații amplasat pe raza comunei Perieți, sat Bălteni, care aparține de S.N.I.F. S.A. București, sistemul zonal Caracal. Pentru a intra în posesia bunurilor, inculpații s-au deplasat zilnic cu atelajul propriu, o căruță trasă de un cal, la tronsonul de irigații, unde au săpat până au ajuns la tuburi, după care au spart mufele de îmbinare ale acestora, au scos tuburile la suprafață și le-au transportat la domiciliile lor.
Cele 6 tuburi au fost vândute de inculpați, la data de 20 decembrie 2000, numitului M.I. contra sumei de 2.700.000 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații P.I. și P.C.I. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita încadrare juridică a faptei de furt reținută în sarcina inculpaților susținând că aceasta este cea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce inculpații au solicitat a se dispune achitarea, întrucât nu se fac vinovați de comiterea faptelor imputate. Tribunalul Olt, prin decizia penală nr. 530 din 17 octombrie 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații P.I.
și P.C.I., au desființat hotărârea atacată în parte, și anume cu privire la încadrarea juridică a faptei de furt reținută în sarcina inculpaților și rejudecând cauza a decis: - condamnarea inculpaților P.I. și P.C.I., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen. Au fost menținute pedepsele aplicate pentru infracțiunea de distrugere, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca cei doi inculpați să execute pedeapsa cea mai grea și anume câte 3 ani închisoare. S-a menținut măsura liberării condiționată în ce privește pe inculpatul P.C.I.
În baza art. 86 1 și 86 2 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului P.I. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, cu obligarea acestuia ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de integrare socială de pe lângă Tribunalul Olt. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacată. Decizia instanței de apel mai sus-menționată, a fost atacată cu recurs de către inculpații P.I. și P.C.I. pe care au criticat-o, pentru același motiv invocat și la judecata în apel și anume greșita lor condamnare, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor imputate, iar bunurile pretins a fi sustrase și vândute numitului M.I.
au fost dobândite licit, în acest sens depunând la dosar o chitanță care dovedește această afirmație, solicitând a se dispune achitarea. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 1421 din 5 decembrie 2001, a admis recursurile declarate de cei doi inculpați, a casat în totalitate hotărârea atacată și a trimis cauza, în vederea rejudecării apelurilor declarate de parchet și inculpați la Tribunalul Olt. În motivarea acestei decizii instanța de recurs a arătat că instanța de apel nu a respectat prevederile art. 3 și 62 C. proc.
pen., în sensul că avea obligația să afle adevărul cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și la persoana făptuitorului având în vedere că: - inculpații și-au retractat în cursul cercetării judecătorești, declarațiile date la urmărirea penală prin care recunoșteau comiterea faptelor; - la dosar s-a depus o chitanță de procurare legală a tuburilor, în care sens trebuia să se facă verificări asupra acestui aspect; - datele din procesul-verbal de cercetare la fața locului nu concordă cu adresele părții civile, întrucât rezultă că s-ar fi sustras 6 tuburi, în raport de lungimea spărturii aflată deasupra canalului de irigații, iar lipsa confirmată de partea civilă prin adresă este de 12 tuburi; - inculpații au invocat în apărarea și nepotrivirea dintre diametrul tuburilor vândute și ridicate de la cumpărător și cele aflate în alcătuirea sistemului de irigații.
S-a concluzionat că toate aceste neconcordanțe evidente, punând sub semnul îndoielii existența în mod cert a infracțiunilor, trebuiau înlăturate de către tribunal, în cadrul apelului, prin administrarea probatoriilor necesare. Tribunalul Olt, rejudecând cauza după casare, prin decizia penală nr. 148 din 12 martie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și inculpații P.I. și P.C.I., a casat sentința penală nr. 1194 din 17 iulie 2001 a Judecătoriei Slatina și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță pentru a stabili corect încadrarea juridică a faptei de furt reținută în sarcina celor doi inculpați. Judecătoria Slatina, prin sentința penală nr. 881 din 24 iunie 2003, în baza art. 334 C. proc.
pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de cei doi inculpați din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) și i) C. pen. și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în temeiul art. 39 și art. 27 pct. 1 C. proc. pen., a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Slatina și conform art. 42 C. proc. pen. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt. În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat că „având în vedere că prin O.U.G.
nr. 207/2000, deci anterior comiterii infracțiunii de furt calificat de către cei doi inculpați s-au modificat unele dispoziții ale codului penal, printre care și cele privind art. 209 C. pen., în sensul că s-a introdus alin. (3) care incriminează la lit. b), furtul unor componente ale sistemelor de irigații” modificare care atrage după sine și competența materială privind judecata în primă instanță care nu mai aparține judecătoriei și tribunalului, motiv pentru care se impunea trimiterea cauzei acestei din urmă instanțe, pentru competentă judecată. Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 164 din 13 noiembrie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen., a dispus achitarea inculpaților P.I. și P.C.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 208 – art. 209 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 C. pen. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de S.N.I.F. S.A. Teleorman – Sistemul Zonal Caracal, ca neîntemeiată și s-a hotărât ca cheltuielile judiciare să fie suportate de stat.
În motivarea acestei hotărâri prima instanță a arătat că: - trimiterea în judecată a celor doi inculpați s-a făcut pe recunoașterea acestora care în declarațiile date în timpul anchetei penale, declarații care însă nu au mai fost menținute cu ocazia audierii la prima instanță, susținând că au fost constrânși să recunoască faptele respective în condițiile în care tuburile aveau o proveniență licită, nu mai pot constitui o probă de vinovăție; - proveniența licită a celor 6 tuburi înstrăinate ulterior numitului M.I., s-a făcut prin depunerea la dosar a documentului de procurare a acestora, respectiv chitanța nr. 2130 din 14 august 1991, pentru suma de 78.000 lei, ce reprezintă contravaloarea achiziționării unui număr de 6 tuburi de azbociment cu diametrul de 300 mm, și că acestea sunt cele care au fost vândute numitului M.I.
cu suma de 2.700.000 lei, motivul înstrăinării constituindu-l îmbolnăvirea tatălui acestora, situație care a necesitat obținerea unor sume de bani pentru asigurarea tratamentului medical adecvat; - susținerile inculpaților că nu au săvârșit faptele mai sunt confirmate și de declarația martorului M.I. care a făcut precizarea că tuburile cumpărate de la inculpați erau noi, nu prezentau urme de pământ, iar la momentul înstrăinării i s-a spus că au fost procurate de la un depozit de materiale de construcții, care dăduse faliment cu mai mulți ani în urmă, martorul confirmând și motivul înstrăinării și anume nevoia de bani pentru procurarea de medicamente pentru tatăl acestora care era bolnav.
Față de cele mai sus arătate, prima instanță a concluzionat că coroborând aceste împrejurări se constată că inculpații nu au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, urmând să se dispună, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea lor pentru infracțiunile de furt în varianta art. 208 – art. 209 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (1) C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece în mod greșit inculpații nu au fost condamnați în condițiile în care probele administrate dovedeau că ei sunt autorii infracțiunilor pentru care a fost sesizată instanța.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 522 din 24 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că: „Așa cum rezultă din probele administrate nu inculpații sunt persoanele care au sustras cele șase tuburi din sistemul de irigații administrat de partea civilă, deoarece, potrivit procesului de cercetare la fața locului rezultă că în urma operațiunilor de extragere din pământ a celor șase tuburi, acestea au suferit deteriorări, bucăți din beton fiind găsite în șanțul săpat, iar, potrivit procesului de percheziție domiciliară, tuburile găsite la locuința martorului M.I., persoană care ar fi cumpărat tuburile presupus sustrase de inculpați, nu prezentau nici un fel de deteriorare sau urme de pământ pe ele.
Mai mult, inculpații au făcut printr-o chitanță, dovada că au cumpărat și deținut la domiciliul lor tuburi din beton cu aceleași caracteristici ca cele presupus sustrase”. „Veridicitatea celor consemnate în respectiva chitanță a făcut obiectul dosarului de cercetare penală nr. 754/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, cauză în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece a rezultat, printre altele, că mama inculpaților și alți cetățeni din zonă au cumpărat tuburi identice cu cele din sistemul de irigații, presupus păgubit de inculpați, chiar de la societatea care a făcut instalarea lor”.
„În raport de acest probatoriu, recunoașterile comiterii furtului de inculpați în faza de urmărire penală, recunoașteri retractate ulterior, cu motivarea că respectivele declarații au fost luate prin constrângere, instanța constatând și că inculpaților nu li s-a adus la cunoștință învinuirea și faptul că au dreptul la apărare, nu pot avea consecințe juridice cât timp acestea nu se coroborează cu alte probe”.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la judecata în apel, respectiv greșita achitare a inculpaților, deoarece din probele de la dosar rezultă că sunt autorii faptei de sustragere a celor șase tuburi de azbociment, declarațiile date la urmărirea penală de recunoaștere fiind elocvente, motiv pentru care s-a solicitat casarea atât a hotărârii primei instanțe cât și a celei de apel și condamnarea celor doi inculpați pentru faptele reținute în sarcina lor prin actul de trimitere în judecată. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că în cauză instanțele de fond și apel au reținut în mod justificat că inculpații P.I.
și P.C.I. nu sunt autorii faptelor, pentru care au fost trimiși în judecată, achitarea lor fiind legală. S-a dovedit fără nici un dubiu că cele șase tuburi din azbociment, reținute drept obiect material al infracțiunii de furt, și care au fost vândute martorului M.I., aparțineau familiei inculpaților, fiind dobândite prin cumpărare încă din anul 1991, chitanța depusă la dosar în cursul cercetării judecătorești consfințește caracterul licit al acestora constituind o dovadă de neînvins cu atât mai mult cu cât cercetările efectuate ulterior nu numai că nu au confirmat autenticitatea acesteia, ci a stabilit și faptul că în perioada în care au fost dobândite acestea și alte persoane, în același mod, au cumpărat asemenea tuburi.
Această dovadă devenită irefutabilă, acte întărite și de declarația martorului M.I., cel care a cumpărat tuburile de la inculpați care a confirmat faptul că inculpații i-au vândut un număr de 6 tuburi din azbociment prilej cu care a constatat că acestea sunt noi și a fost informat de faptul că pentru acestea dețin bon de cumpărare, cât și faptul că vânzarea a fost făcută din cauză de necesitate și anume nevoia de bani pentru procurarea de medicamente pentru tatăl inculpaților care era bolnav. Nu poate fi neglijat nici faptul că, în urma verificărilor făcute s-a constatat că dimensiunile tuburilor presupus sustrase arătate de partea civilă în actul de constituire de parte civilă nu corespund cu cele ale tuburilor înstrăinate de inculpați ori că numărul și lungimea tuburilor era dublă decât cea înstrăinată de inculpat.
În aceste condiții, este evident că recunoașterea inculpaților în cursul urmăririi penale a săvârșirii faptelor, recunoașteri ulterior retractate și confirmate de probele la care s-a făcut referitor, nu pot constitui temei al condamnării acestora câtă vreme apărările lor nu numai că nu au fost infirmate ci au fost întărite, în condițiile în care organul de urmărire penală nu a cerut și administrat probe care să înlăture nevinovăția inculpaților. Cum nici în faza de judecată a recursului parchetul nu a adus dovezi suplimentare care să combată apărările inculpaților, urmează a se constata că soluția de achitare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, motiv pentru care se va constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 522 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații P.I. și P.C.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.