ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 22 mai 2003, Tribunalul Caraș-Severin a respins, ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul U.C.G., privind pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 138/A/1998 a Curții de Apel Timișoara. A fost obligat condamnatul la 350.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 1172 la data de 6 februarie 2003, condamnatul a solicitat înlăturarea pedepsei de 6 luni închisoare din pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare, cu motivarea că pedeapsa de 6 luni închisoare a fost aplicată pentru o faptă săvârșită în minorat.

S-a menționat că, la dosar s-au depus probe cu înscrisuri din analiza cărora instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 76 din 20 noiembrie 1997, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosar nr. 2227/1997, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 lit. a) și c) C. pen., iar prin decizia penală nr. 138 din 23 aprilie 1998 a Curții de Apel Timișoara, a fost admis apelul parchetului, desființată sentința penală și în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 475/1996 a Judecătoriei Reșița, dispunându-se ca inculpatul să execute cumulate cele două pedepse, respectiv în totalitate pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare.

Prin decizia penală nr. 562 din 18 februarie 1999, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins recursul inculpatului. În baza sentinței desființate, s-a emis de către Tribunalul Caraș-Severin, mandatul nr. 121/1997 la data de 19 martie 1999, pentru executarea pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului. Așa fiind, s-a constatat că în mod corect s-a dispus cumularea pedepsei de 10 ani cu pedeapsa de 6 luni închisoare, pedeapsă care deși a fost aplicată pentru fapta săvârșită în timpul minorității inculpatului, se impunea a fi executată alături de pedeapsa de 10 ani închisoare, deoarece s-au aplicat dispozițiile art. 83 C. pen. și s-a revocat suspendarea condiționată a executării acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul U.C.G., solicitând înlăturarea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată. Prin decizia penală nr. 392/ A din 30 octombrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de condamnat, a fost desființată sentința atacată și rejudecând cauza, s-a dispus admiterea contestației la executare formulată de acesta. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat grațiată integral pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 475 din 5 septembrie 1996 a Judecătoriei Reșița, cu consecințele prevăzute de art. 7 din aceeași lege, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

S-a dispus anularea formelor de executare a pedepsei și emiterea unui nou mandata de executare a pedepsei de 10 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 26 mai 1997 la zi. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând-o în sensul că, prin această hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, privind grațierea unor pedepse. Recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 din legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse nu beneficiază de prevederile art. 1 și art. 3 ale acesteia, cei cărora le-au fost aplicate pedepse pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a), în redactarea anterioară O.U.G.

nr. 207/2000. Cum în cauză infracțiunea a fost comisă de condamnat la 22 iulie 1996, fapta era prevăzută în art. 209 alin. (1) lit. a), în redactarea anterioară a O.U.G. nr. 207/2000 fiind, astfel, exceptată de la beneficiul grațierii. Din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) pct. 12 din legea sus-menționată, rezultă că numai în cazul în care infracțiunea de furt încadrată în prevederile art. 209 alin. (1) C. pen., s-ar fi săvârșit după 25 iulie 2001, condamnatul ar fi putut să beneficieze de grațiere, întrucât prin noțiunea de „redactarea în vigoare a art. 209”, legiuitorul a avut în vedere faptele comise după ultima modificare a Codului penal. Așa fiind, se constată că instanța de control judiciar, constatând grațiată pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată condamnatului, prin sentința penală nr. 475/1996 a Judecătoriei Reșița, a făcut o greșită aplicare a legii.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să fie admis. Se va casa hotărârea atacată și se va menține sentința penală nr. 69 din 22 mai 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, deoarece această instanță a procedat în mod corect, dispunând cumularea pedepsei de 10 ani închisoare, cu cea de 6 luni închisoare, această din urmă pedeapsă nefiind grațiată. Onorariul de avocat, în sumă de 200.000 lei, pentru apărarea din oficiu a condamnatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva deciziei penale nr. 392/ A din 30 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind pe condamnatul U.C.G. Casează decizia atacată și rejudecând, menține sentința penală nr. 69 din 22 mai 2003 a Tribunalului Caraș-Severin. Onorariul de avocat în sumă de 200.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.