ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 35/P/2003 din 26 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele P.L., T.V.C., F.C., M.T., P.G. și M.C., în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. S-a reținut că numitul D.V. a formulat plângere penală împotriva persoanelor sus-numite, judecători în cadrul Judecătoriei Alba Iulia și, respectiv, Tribunalul Alba, pentru faptul că, fiind parte în dosare civile, fond și apel, magistrații au comis împotriva sa abuzuri, constând în neadministrarea unor probe solicitate ori interpretarea greșită și chiar tendențioasă a altora, astfel încât au pronunțat hotărâri care au favorizat partea adversă.

Examinând hotărârile, procurorul a concluzionat că nu poate fi reținută în sarcina magistraților săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, întrucât hotărârile acestora sunt supuse căilor de atac la instanțele superioare, care au menținut, în final, soluția criticată, nerezultând elemente de rea credință din partea judecătorilor. Prin rezoluția nr. 17355/3227/2003 din 21 aprilie 2003 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a respins, plângerea petiționarului împotriva soluției de urmărire adoptată în cauză, constatând că aceasta este legală și temeinică. Împotriva acestor soluții, petiționarul D.V. a formulat plângere la Judecătoria Alba Iulia, a cărei soluționare a fost declinată prin sentința penală nr. 824 din 1 septembrie 2003 la Curtea de Apel Alba-Iulia.

Prin sentința penală nr. 17 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 6667/2003 a respins, ca nefondată plângerea, constatând că din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii că cei 6 magistrați și-au încălcat atribuțiile de serviciu ori că și le-ar fi îndeplinit în mod defectuos. Sentința penală sus-menționată a fost atacată de către D.V. cu recurs cu recurs, solicitând casarea și, pe fond, desființarea rezoluției de urmărire și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de magistrați. Recurentul a susținut prin motivele scrise că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia nu era competent să efectueze acte de urmărire penală față de magistrații de la tribunal, aceasta revenind Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, pe fond, trebuia să se constate că soluțiile în judecata în primă instanță și în apel sunt vădit nelegale, urmare abuzurilor magistraților.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 209 alin. (4), cu referire la art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale se efectuează în mod obligatoriu de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel competent teritorial, așa încât este neîntemeiată critica formulată de recurent sub aspectul competenței materiale. În cauză nu a fost reținut și nici nu există vreun indiciu că judecătorii reclamați ar fi fost interesați sau că ar fi comis vreo infracțiune ori că au fost de rea credință cu prilejul participării la judecarea cauzelor în care era parte recurentul.

Motivul de nelegalitate a hotărârilor, invocat de recurent, respectiv luarea în considerare a unui înscris întocmit de șeful postului local de poliție, J.M., care a determinat întreruperea cursului prescripției, înscris considerat fals, poate constituit totodată cazul de revizuire a hotărârilor prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. pen. Pentru verificarea temeiniciei și legalității hotărârilor judecătorești, legea a prevăzut căile de atac și instanțele competente să exercite controlul judiciar. Nerezultând, așadar, că judecătorii și-au îndeplinit defectuos și cu rea credință atribuțiile de serviciu și nici că ar fi comis vreo altă infracțiune, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică și, de urmare, recursul petiționarului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.V. împotriva sentinței penale nr. 17 din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent să plătească statului 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2004.