ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 35/P/2003 din 26

februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numitele P.L., T.V.C., F.C., M.T., P.G. și

M.C., în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

S-a reținut că numitul D.V. a

formulat plângere penală împotriva persoanelor sus-numite, judecători în cadrul

Judecătoriei Alba Iulia și, respectiv, Tribunalul Alba, pentru faptul că, fiind

parte în dosare civile, fond și apel, magistrații au comis împotriva sa

abuzuri, constând în neadministrarea unor probe solicitate ori interpretarea

greșită și chiar tendențioasă a altora, astfel încât au pronunțat hotărâri care

au favorizat partea adversă.

Examinând hotărârile, procurorul a

concluzionat că nu poate fi reținută în sarcina magistraților săvârșirea

vreunei fapte prevăzute de legea penală, întrucât hotărârile acestora sunt

supuse căilor de atac la instanțele superioare, care au menținut, în final,

soluția criticată, nerezultând elemente de rea credință din partea judecătorilor.

Prin rezoluția nr.

17355/3227/2003 din 21 aprilie 2003 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a respins,

plângerea petiționarului împotriva soluției de urmărire adoptată în cauză,

constatând că aceasta este legală și temeinică.

Împotriva acestor soluții,

petiționarul D.V. a formulat plângere la Judecătoria Alba Iulia, a cărei

soluționare a fost declinată prin sentința penală nr. 824 din 1 septembrie 2003

la Curtea de Apel Alba-Iulia.

Prin sentința penală nr. 17 din 25

noiembrie 2003, Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. 6667/2003 a respins,

ca nefondată plângerea, constatând că din verificările efectuate nu au rezultat

date sau indicii că cei 6 magistrați și-au încălcat atribuțiile de serviciu ori

că și le-ar fi îndeplinit în mod defectuos.

Sentința penală sus-menționată a

fost atacată de către D.V. cu recurs cu recurs, solicitând casarea și, pe fond,

desființarea rezoluției de urmărire și trimiterea cauzei procurorului în

vederea începerii urmăririi penale față de magistrați.

Recurentul a susținut prin motivele

scrise că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia nu era competent să

efectueze acte de urmărire penală față de magistrații de la tribunal, aceasta

revenind Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, pe

fond, trebuia să se constate că soluțiile în judecata în primă instanță și în

apel sunt vădit nelegale, urmare abuzurilor magistraților.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 209 alin. (4), cu

referire la art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmărirea penală

pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale se

efectuează în mod obligatoriu de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea

de apel competent teritorial, așa încât este neîntemeiată critica formulată de

recurent sub aspectul competenței materiale.

În cauză nu a fost reținut și nici

nu există vreun indiciu că judecătorii reclamați ar fi fost interesați sau că

ar fi comis vreo infracțiune ori că au fost de rea credință cu prilejul

participării la judecarea cauzelor în care era parte recurentul.

Motivul de nelegalitate a

hotărârilor, invocat de recurent, respectiv luarea în considerare a unui

înscris întocmit de șeful postului local de poliție, J.M., care a determinat

întreruperea cursului prescripției, înscris considerat fals, poate constituit

totodată cazul de revizuire a hotărârilor prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc.

pen.

Pentru verificarea temeiniciei și

legalității hotărârilor judecătorești, legea a prevăzut căile de atac și

instanțele competente să exercite controlul judiciar.

Nerezultând, așadar, că judecătorii

și-au îndeplinit defectuos și cu rea credință atribuțiile de serviciu și nici

că ar fi comis vreo altă infracțiune, se constată că hotărârea atacată este

legală și temeinică și, de urmare, recursul petiționarului va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul D.V. împotriva sentinței penale nr. 17 din 25

noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent să plătească

statului 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

aprilie 2004.