ÎCCJ, Decizia nr. 303/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 3 martie 2003, D.V. a

formulat plângere penală, prin care a susținut că Gh.L., P.L., M.T. și G.D.,

judecători la Judecătoria Alba-Iulia și, respectiv, la Tribunalul Alba, au

săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen., prin aceea că, soluționând dosarele civile nr. 2613/2001

al Judecătoriei Alba-Iulia și nr. 5699/2002 al Tribunalului Alba, i-au acordat

cheltuieli de judecată mai mici decât cele solicitate.

Prin rezoluția nr. 51/P/2003 din 12

martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei patru judecători sus-menționați,

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., motivând că nemulțumirile

petiționarului, în legătură cu hotărârile judecătorești la care s-a referit,

pot fi invocate numai în cadrul exercitării căilor de atac prevăzute de lege

împotriva acelor hotărâri.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 17359/2331

din 5 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Invocând dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere Curții de Apel Alba-Iulia.

Curtea de Apel Alba-Iulia, prin

sentința penală nr. 18 din 25 noiembrie 2003, a respins plângerea ca nefondată,

cu motivarea că soluțiile pronunțate prin hotărârile la care petiționarul se

referă sunt temeinice și legale, iar neacordarea, de către judecători, a tot

ceea ce s-a solicitat de petiționar nu poate constitui infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Petiționarul a declarat recurs

împotriva sentinței, cerând casarea acesteia și admiterea plângerii, în sensul

trimiterii cauzei la procuror, pentru începerea urmăririi penale față de

judecătorii împotriva cărora s-a plâns.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 2147 din 21 aprilie 2004, a respins recursul

declarat de petiționar, ca nefondat, cu motivarea că faptele judecătorilor

împotriva cărora s-a plâns, de a soluționa cele două dosare în sensul

neacordării de cheltuieli de judecată în cuantumul solicitat, nu constituie un

act de îndeplinire defectuoasă sau de neîndeplinire cu știință a atribuțiilor

de serviciu în accepțiunea prevederilor art. 246 C. pen.

Împotriva acestei decizii,

petiționarul D.V. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, în art. 385

1

C.

proc. pen., prin care s-a reglementat ce hotărâri sunt supuse recursului,

deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a fi

atacate pe această cale.

De altfel, o decizie a instanței de

recurs nu poate fi supusă unui nou recurs, declarat în aceeași cauză și pentru

că o asemenea eventualitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic

superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi de

neconceput, deoarece în acest mod, prin exercitarea succesivă a aceleiași căi

de atac, s-ar încălca și normele legale ce reglementează competența

instanțelor.

În consecință, constatându-se

inadmisibilitatea recursului declarat, urmează a se dispune respingerea

acestuia, cu obligarea petiționarului să plătească statului cheltuielile

judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul D.V. împotriva deciziei nr. 2147 din 21 aprilie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

15 noiembrie 2004.