ÎCCJ, Decizia nr. 303/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 martie 2003, D.V. a formulat plângere penală, prin care a susținut că Gh.L., P.L., M.T. și G.D., judecători la Judecătoria Alba-Iulia și, respectiv, la Tribunalul Alba, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., prin aceea că, soluționând dosarele civile nr. 2613/2001 al Judecătoriei Alba-Iulia și nr. 5699/2002 al Tribunalului Alba, i-au acordat cheltuieli de judecată mai mici decât cele solicitate. Prin rezoluția nr. 51/P/2003 din 12 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, întemeindu-se pe dispozițiile art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei patru judecători sus-menționați, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., motivând că nemulțumirile petiționarului, în legătură cu hotărârile judecătorești la care s-a referit, pot fi invocate numai în cadrul exercitării căilor de atac prevăzute de lege împotriva acelor hotărâri. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 17359/2331 din 5 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Invocând dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere Curții de Apel Alba-Iulia.

Curtea de Apel Alba-Iulia, prin sentința penală nr. 18 din 25 noiembrie 2003, a respins plângerea ca nefondată, cu motivarea că soluțiile pronunțate prin hotărârile la care petiționarul se referă sunt temeinice și legale, iar neacordarea, de către judecători, a tot ceea ce s-a solicitat de petiționar nu poate constitui infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Petiționarul a declarat recurs împotriva sentinței, cerând casarea acesteia și admiterea plângerii, în sensul trimiterii cauzei la procuror, pentru începerea urmăririi penale față de judecătorii împotriva cărora s-a plâns.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2147 din 21 aprilie 2004, a respins recursul declarat de petiționar, ca nefondat, cu motivarea că faptele judecătorilor împotriva cărora s-a plâns, de a soluționa cele două dosare în sensul neacordării de cheltuieli de judecată în cuantumul solicitat, nu constituie un act de îndeplinire defectuoasă sau de neîndeplinire cu știință a atribuțiilor de serviciu în accepțiunea prevederilor art. 246 C. pen. Împotriva acestei decizii, petiționarul D.V. a declarat recurs. Recursul nu este admisibil. În adevăr, în art. 385 1 C. proc. pen., prin care s-a reglementat ce hotărâri sunt supuse recursului, deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a fi atacate pe această cale.

De altfel, o decizie a instanței de recurs nu poate fi supusă unui nou recurs, declarat în aceeași cauză și pentru că o asemenea eventualitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi de neconceput, deoarece în acest mod, prin exercitarea succesivă a aceleiași căi de atac, s-ar încălca și normele legale ce reglementează competența instanțelor. În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează a se dispune respingerea acestuia, cu obligarea petiționarului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul D.V. împotriva deciziei nr. 2147 din 21 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționar să plătească statului suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 15 noiembrie 2004.