ÎCCJ, Decizia nr. 304/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 februarie 2003, D.V.

s-a adresat cu plângere, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

susținând că P.L., T.V., F.C., M.T., P.G. și M.C., judecători la Judecătoria Alba Iulia și, respectiv, la Tribunalul Alba, au săvârșit infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., prin

aceea că, neadministrând unele probe solicitate și interpretând greșit sau

chiar tendențios alte probe, au pronunțat hotărâri care au favorizat partea

adversă.

Prin rezoluția nr. 35/P/2003 din 26

februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, întemeindu-se

pe dispozițiile art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei șase judecători

sus-menționați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

motivând că nu se poate reține în sarcina acestora, comiterea vreunei fapte

prevăzute de legea penală, deoarece hotărârile respective sunt supuse numai

verificării instanțelor ierarhic superioare, ca urmare a exercitării căilor de

atac, iar nu cenzurii procurorului.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 17355/3227/2003

din 21 aprilie 2003, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Invocând dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere, Judecătoriei Alba

Iulia, care și-a declinat competența, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

sentința penală nr. 824 din 1 septembrie 2003, a respins plângerea, ca

nefondată, cu motivarea că din actele dosarului nu au rezultat date sau indicii

care să confirme susținerea petiționarului, că judecătorii la care s-a referit,

și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu ori că le-ar fi îndeplinit în mod

defectuos.

Petiționarul a declarat recurs

împotriva sentinței, cerând casarea acesteia și admiterea plângerii, în sensul

trimiterii cauzei, la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de

magistrații vizați.

Înalta Carte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 2146 din 21 aprilie 2004, a respins recursul

declarat de petiționar, ca nefondat, cu motivarea că din probele administrate,

nu rezultă nici un indiciu că judecătorii la care se referă plângerea, ar fi

pronunțat cu rea-credință, hotărârile de care petiționarul nu este mulțumit.

Împotriva acestei decizii,

petiționarul D.V. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin art. 385

1

C. proc. pen., în care s-a reglementat ce hotărâri sunt supuse recursului,

deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de secția penală a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a

fi atacate pe această cale.

De altfel, o decizie a instanței de

recurs nu poate fi supusă unui nou recurs, declarat în aceeași cauză, și pentru

că o asemenea eventualitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic

superioare celei firești, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi de

neconceput, deoarece în acest mod, prin exercitarea succesivă a aceleiași căi

de atac, s-ar încălca și normele legale ce reglementează competența

instanțelor.

În consecință, constatându-se

inadmisibilitatea recursului declarat, urmează a se dispune respingerea

acestuia, cu obligarea petiționarului, să plătească statului, cheltuielile

judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul D.V. împotriva deciziei ne.2146 din 21 aprilie 2004, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar, să plătească

statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.