ÎCCJ, Decizia nr. 304/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 februarie 2003, D.V. s-a adresat cu plângere, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, susținând că P.L., T.V., F.C., M.T., P.G. și M.C., judecători la Judecătoria Alba Iulia și, respectiv, la Tribunalul Alba, au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., prin aceea că, neadministrând unele probe solicitate și interpretând greșit sau chiar tendențios alte probe, au pronunțat hotărâri care au favorizat partea adversă. Prin rezoluția nr. 35/P/2003 din 26 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, întemeindu-se pe dispozițiile art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei șase judecători sus-menționați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., motivând că nu se poate reține în sarcina acestora, comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, deoarece hotărârile respective sunt supuse numai verificării instanțelor ierarhic superioare, ca urmare a exercitării căilor de atac, iar nu cenzurii procurorului. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 17355/3227/2003 din 21 aprilie 2003, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Invocând dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., petiționarul s-a adresat cu plângere, Judecătoriei Alba Iulia, care și-a declinat competența, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința penală nr. 824 din 1 septembrie 2003, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului nu au rezultat date sau indicii care să confirme susținerea petiționarului, că judecătorii la care s-a referit, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu ori că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos. Petiționarul a declarat recurs împotriva sentinței, cerând casarea acesteia și admiterea plângerii, în sensul trimiterii cauzei, la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de magistrații vizați.

Înalta Carte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2146 din 21 aprilie 2004, a respins recursul declarat de petiționar, ca nefondat, cu motivarea că din probele administrate, nu rezultă nici un indiciu că judecătorii la care se referă plângerea, ar fi pronunțat cu rea-credință, hotărârile de care petiționarul nu este mulțumit. Împotriva acestei decizii, petiționarul D.V. a declarat recurs. Recursul nu este admisibil. În adevăr, prin art. 385 1 C. proc. pen., în care s-a reglementat ce hotărâri sunt supuse recursului, deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a fi atacate pe această cale.

De altfel, o decizie a instanței de recurs nu poate fi supusă unui nou recurs, declarat în aceeași cauză, și pentru că o asemenea eventualitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi de neconceput, deoarece în acest mod, prin exercitarea succesivă a aceleiași căi de atac, s-ar încălca și normele legale ce reglementează competența instanțelor. În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează a se dispune respingerea acestuia, cu obligarea petiționarului, să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul D.V. împotriva deciziei ne.2146 din 21 aprilie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționar, să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.