ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4132/2003

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din 20

martie 2003, pronunțată de Tribunalul Brașov, în baza art. 211 alin. (2) lit.

b), d) și f) și alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul

G.G.

la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 64 C. pen.

și art. 71 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat și inculpatul

B.A.

la 5 ani închisoare, în baza art.

208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., în condițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

Inculpatul B.A. a fost obligat la

250.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă B.C., în

solidar, cu inculpatul G.G.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, către partea civilă B.C. la 250.000 lei, iar inculpatul G.G. la plata

sumei de 15 milioane lei despăgubiri civile, către aceiași parte civilă.

Pentru a pronunța soluția de mai

sus, instanța de fond, pe baza probelor administrate a reținut următoarea

situație de fapt:

În seara zilei de 6 ianuarie 2002,

cei doi inculpați, având asupra lor un sac de rafie și un levier, s-au deplasat

la domiciliul victimei S.I., pentru a sustrage păsări din curte. Poarta de

acces era închisă, așa încât, inculpatul G.G. a pătruns prin escaladare și a

deschis poarta, pentru a intra și inculpatul B.A. Cei doi inculpați au sustras

două gâște și o găină, pe care le-a introdus în sac.

Victima S.I. și concubina sa au

auzit zgomote și au ieșit pe scările de la intrarea în imobil, strigând după

ajutor.

Inculpatul B.A. a fugit cu sacul,

iar inculpatul G.G. s-a apropiat de victima S.I. și a lovit-o cu levierul în

față. În urma loviturii, victima a căzut, iar în cădere, s-a lovit cu capul de

ciment suferind leziuni care la scurt timp, i-au provocat decesul.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, care a solicitat

majorarea pedepsei pentru inculpatul G.G. și inculpații, care au cerut

reducerea pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. 131 din 21

mai 2003, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de parchet și de

inculpatul B.A. și a desființat hotărârea, numai cu privire la măsura de

siguranță a confiscării speciale și la grațierea pedepsei aplicată inculpatului

B.A.

A constatat grațiată pedeapsa de 5

ani închisoare aplicată inculpatului B.A. și a dispus punerea sa în libertate,

dacă nu a fost arestat în altă cauză.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea unei perechi de mănuși aparținând inculpatului G.G.

S-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul G.G., fiind menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate.

S-a respins în considerente că fapta

de furt calificat comisă de inculpatul B.A. la data de 6 ianuarie 2002, deci

după data de 25 iulie 2001 și sancționată cu o pedeapsă de 5 ani închisoare,

intră sub incidența Legii nr. 543/2002, pedeapsa fiind grațiată integral și

condiționat.

În ce privește critica formulată de

parchet și de inculpatul G.G. vizând operațiunea de individualizare a pedepsei

s-a constatat că prima instanță a respectat prevederile art. 72 C. pen., așa

încât, nu se impune nici majorarea cuantumului și nici reducerea lui.

În termen legal, împotriva

hotărârilor a declarat recurs doar inculpatul G.G., care le-a criticat, atât în

scris cât și oral, sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului pentru

infracțiunea de tâlhărie, în loc de furt și pentru pedeapsa aplicată,

solicitând reducerea ei sub limita minimă legală, prin reținerea unor

circumstanțe judiciare personale.

Criticile formulate se încadrează în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.,

constatându-se însă că recursul este nefondat.

Recurentul inculpat a avut o

conduită procesuală oscilantă spre parcursul procesului, negând mai întâi

comiterea faptei, după care a revenit și în prezența apărătorului, cu ocazia

reconstituirii a indicat modul în care a realizat activitatea infracțională,

locul de unde a sustras păsările, locul unde a lovit victima, precum și

obiectul folosit.

Recurentul inculpat a descris

condițiile în care a pătruns în curtea victimei, și a indicat persoana care a

participat la comiterea sustragerii, precizând că acesta a reușit să fugă cu

păsările, în timp ce el a lovit pe victimă și pe concubina acestuia pentru a-și

asigura scăparea.

În fața instanței recurentul

inculpat a revenit parțial asupra acestor declarații, susținând că a comis

activitatea infracțională singur, fără participarea altei persoane, pentru că

în această fază procesuală să nege lovirea victimelor, acțiune ce pretinde a fi

comisă doar de B.A.

Osebit de aceste declarații ale

inculpatului pot fi amintite declarațiile martorilor M.D. și H.N. și mai ales

ale martorei B.T. și ale fiicei sale, B.T.I. ascultată în prezența tatălui său,

concubina inculpatului G.G. și respectiv fiica acesteia.

Prin declarațiile lor, cele două

martore au confirmat susținerile inițiale ale inculpatului G.G., potrivit

cărora, aflându-se la furat de păsări, a fost surprins de victime, astfel

încât, a trebuit să le lovească, pentru a-și asigura scăparea, situație în care

a ascuns atât păsările cât și cizmele cu care era încălțat.

Desigur, în acest context probator,

este evident că inculpatul G.G., pentru a-și asigura scăparea, fiind surprins

de victime în timp ce le sustrăgea păsările, le-a aplicat lovituri, în urma

cărora victima S.I. a decedat, iar concubina sa a prezentat leziuni traumatice.

Această activitate infracțională a

fost corect încadrată de instanțe în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b), d) și f) și alin. (3) C. pen., infracțiune pentru care

în mod legal a fost condamnat inculpatul G.G.

În ce privește pedeapsa aplicată,

aceasta respectă dispozițiile art. 72 C. pen.

Recurentul a avut o poziție

oscilantă și nesinceră pe parcursul procesului ceea ce nu-l caracterizează

pozitiv, nu are ocupație, iar fapta comisă prezintă un deosebit pericol social.

Așa fiind, recurentului inculpat i

s-a aplicat totuși o pedeapsă la limita legală inferioară și nu se constată motive

care să justifice o coborâre a acesteia sub limita minimă legală.

Pe cale de consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca

nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa detenția

preventivă din pedeapsa principală aplicată acestui inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.G., împotriva deciziei penale nr. 131/ Ap din 21 mai

2003 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 11 ianuarie 2002, la 1 octombrie

2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.