ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2212/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 10 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Teleorman, au fost condamnați inculpații: - G.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod. A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive cu începere de la 21 martie 2003 la zi. - G.I. la 8 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare în temeiul art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și la două pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare. A fost computată perioada arestării preventive cu începere de la 21 martie 2003 la zi. Sub aspectul laturii civile, inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile G.M. suma de 880.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și s-a luat act că părțile vătămate I.D. și P.M. nu s-au constituit părți civile. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

În seara zilei de 21 ianuarie 2003, cei doi inculpați au pătruns în locuința părții vătămate G.M. și au sustras 10 găini și o rață, iar pentru a-și asigura scăparea, au exercitat violențe fizice asupra victimei care îi surprinsese. De asemenea, în seara zilei de 9 martie 2003, inculpatul G.I., înarmat cu un cuțit, a pătruns, fără drept, în curtea părții vătămate P.M. însă nu a reușit să sustragă vreun bun, dar a revenit după două zile înarmat cu o bară metalică. Partea vătămată a auzit zgomote, a țipat și a cerut ajutor, situație în care inculpatul a fugit fără a o agresa pe aceasta în vreun fel, întrucât la fața locului s-au adunat martori care l-au recunoscut pe făptuitor. S-a mai reținut că același inculpat, G.I., în seara zilei de 10 martie 2003, prin violență, i-a sustras părții vătămate I.D., suma de 40.000 lei.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerilor și declarațiilor părților vătămate, proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, fotografiilor judiciare, raportului de expertiză medico legală, depozițiilor martorilor G.D., V.M., M.I., B.F., I.M., V.F. și L.F., probe coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 707 din 2 decembrie 2003, a respins apelurile declarate de inculpați, apeluri care au vizat nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. Împotriva acestei decizii, inculpații au declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, în sensul că nu ei sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Recursurile nu sunt fondate. Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele săvârșite. Este adevărat că inculpații nu au recunoscut infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, însă vinovăția lor rezultă din toate celelalte mijloace de probă. Astfel, infracțiunea comisă de inculpați la data de 21 ianuarie 2003 (parte vătămată G.M.) este dovedită prin declarația victimei care a și încercat să-i imobilizeze și s-a luptat cu aceștia, recunoscându-i imediat, întrucât inculpații sunt vecini cu ea, declarație ce se coroborează cu procesele-verbale de confruntare, cu depozițiile soțului părții vătămate și cu declarațiile martorului G.D.

(fiul victimei) care i-au surprins pe făptași în timpul altercației cu partea vătămată, intervenția lor fiind decisivă în alungarea infractorilor. De asemenea, fapta comisă la 10 martie 2003 de inculpatul G.I. este confirmată de partea vătămată I.D. și de martorul V.I. Deși în momentul în care l-a atacat pe I.D. inculpatul era mascat (purta pe față o mască tip Zoro de culoare neagră și-i acoperea ochii) victima l-a recunoscut pe inculpat după alte elemente de identificare (înălțime, îmbrăcăminte), iar martorul V.I., ieșit afară în urma țipetelor părții vătămate, l-a observat pe inculpat în timp ce fugea și escalada gardul locuinței bunicii sale, R.E. La fel, infracțiunile de violare de domiciliu comise la 9 și 11 martie 2003 de inculpatul G.I.

(parte vătămată P.M.) sunt dovedite cu declarațiile victimei care a și declarat că făptuitorul în momentul în care acesta îi adresa expresii indecente, iar martorii C.C. și M.E. au confirmat prezența inculpatului la locul faptei. Rezultă, așadar, din probele administrate în cauză că autorii infracțiunilor menționate sunt inculpații și nicidecum numitul B.I., indicat de făptuitori ca autor, care nu a făcut altceva decât să o însoțească pe partea vătămată P.M. în ziua de 9 martie 2003, în jurul orelor 12,00, pentru ca aceasta să revină în siguranță în locuința sa. Ca atare, primul motiv de recurs nu este fondat și va fi înlăturat. Referitor la individualizarea pedepselor aplicate, Înalta Curte constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de pericolul social concret al faptelor comise și de datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Pericolul social al infracțiunilor săvârșite rezidă în modalitatea în care au fost comise și în urmările acestora. Referitor la profilul moral al inculpaților, din actele aflate în dosar, rezultă că aceștia sunt recidiviști, anterior G.I. a mai fost condamnat pentru infracțiuni de aceeași natură (tâlhărie), iar G.M. pentru multiple infracțiuni de furt calificat, nu au recunoscut faptele și au încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală și instanța, elemente în raport de care pedepsele aplicate sunt bine individualizate. Ca atare, recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.I. și G.M. împotriva deciziei penale nr. 707 din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepse, timpul reținerii și arestării preventive a inculpaților de la 21 martie 2003 la 23 aprilie 2004. Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2004.