ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5946/2002

Deliberând asupra recursului de față;

La data de 26 august 1998 reclamanta S.C. A. S.A., Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. SRL Drobeta Turnu Severin, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata sumelor de 34.545.878 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și 18.072.684 lei penalități de întârziere, potrivit contractului nr. 408 din 11 aprilie 1994 și actelor adiționale la acest contract, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. E. SRL a formulat întâmpinare la data de 9 octombrie 1998, solicitând respingerea acțiunii motivat de împrejurarea că obligațiile contractuale nu au fost respectate tocmai de către reclamantă, astfel încât a fost necesară acționarea sa în judecată și obligarea sa la penalități de întârziere în cuantum de 29.145.859 lei prin sentința nr. 421 din 13 septembrie 1996 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 4032/1994.

Pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat, excepție respinsă prin încheierea din 4 noiembrie 1998.

La data de 29 martie 1999 pârâta S.C. E.SRL Drobeta Turnu Severin a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 14.300.000 lei reprezentând daune rezultate din devalorizarea monedei naționale referitoare la suma de 29.145.859 lei cât a fost obligată să-i plătească reclamanta prin sentința civilă nr. 421 din 13 septembrie 1996.

Ca urmare a concluziilor raportului de expertiză, reclamanta și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 96.787.019 lei, compusă din 33.895.128 lei facturi neachitate și 62.841.891 lei penalități.

În același mod, s-au majorat pretențiile pârâtei la 95.915.626 lei, compusă din 28.003.451 lei penalități de întârziere, 21.700.000 lei beneficiu nerealizat și 46.212.175 lei reactualizarea obligației stabilite prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 56/1998.

Prin sentința nr. 929/C din 22 decembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 4995/1998 s-au admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, s-au compensat obligațiile reciproce ale părților și ca urmare, pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei suma de 821.393 lei. S-au compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este în culpă în ceea ce privește punerea în funcțiune și terminarea complexului comercial, iar pârâta prin aceea că nu a respectat clauze contractuale. Se impune compensarea debitelor și obligarea pârâtei doar la diferență.

Nemulțumită de această soluție reclamanta a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 736 din 21 iunie 2000 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, și pe cale de consecință, în sensul că a timbrat în parte sentința a fost respins capătul de cerere privind beneficiul nerealizat din cererea reconvențională formulată de pârâtă, a menținut restul sentinței, au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate la fond și a obligat pârâta la 22.521.393 lei cheltuieli de judecată și la 920.500 lei cu același titlu către reclamantă.

Soluția pronunțată prin sentința nr. 421 din 13 septembrie 1996 a Tribunalului Mehedinți, menținută prin decizia nr. 56 din 15 ianuarie 1998 a Curții Supreme de Justiție nu împiedică examinarea nici unuia din capetele de cerere ale acțiunilor promovate în prezentul litigiu, pentru că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat.

În speță, S.C. E. SRL nu a solicitat încă o dată obligarea S.C. A. S.A. la plata sumei de 29.145.859 lei reprezentând penalități pentru întârzierea în executarea lucrărilor, ci a formulat o cerere nouă, de despăgubiri pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătorești, conform devalorizării monedei naționale.

Cererea există la dosarul de fond și a investit instanța, astfel încât nu se pune problema unei pronunțări plus petita.

Ca urmare, stabilind că reclamanta datorează pârâtei suma de 46.212.175 lei reprezentând valoarea actualizată a sumei de 29.145.859 lei acordate prin sentința nr. 421 din 13 septembrie 1996 instanța de fond a încălcat puterea lucrului judecat.

Penalitățile solicitate prin cererea reconvențională justifică, de asemenea, potrivit art. 9.4 din contractul nr. 408/1994 întârzierile în decontare sunt, de altfel necontestate. Apărările apelantei referitoare la reciprocitatea întârzierii obligațiilor contractuale nu o exonerează de răspundere. De altfel și intimata a fost sancționată (prin obligarea la plata penalităților) pentru întârzierea în executarea obligațiilor sale contractuale.

În scris, despăgubirile acordate pentru beneficiul nerealizat în temeiul art. 1084 C. civ., nu au suport probatoriu. Intimata-reclamantă nu a dovedit nici împrejurarea că penalitățile de întârziere nu au acoperit prejudiciul său și nici care este întinderea acestui prejudiciu, astfel încât nu se justifică acordarea cumulativă a penalităților contractuale și a despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat.

Față de considerentele expuse, Curtea constată că cererea reconvențională a fost greșit admisă și pentru daunele rezultând din beneficiul nerealizat.

Ca urmare, se va admite apelul și, potrivit art. 296 C. proc. civ., se va modifica sentința atacată, în sensul că se va respinge capătul de acțiune privind beneficiul nerealizat – din cererea reconvențională.

În contra celei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Prin recursul formulat de reclamantă, se critică hotărârea pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că:

- suma de 46.212.175 lei la care a fost obligată către pârâtă nu a format obiectul acțiunii formulată de pârâtă și nu se justifică, deoarece nu a fost legal timbrată și nu poate fi decât o cerere reconvențională ce trebuia depusă până la prima zi de înfățișare însă pârâta a depus-o după 10 termene.

- suma de 29.145.859 lei în opinia reclamantei (ce reprezintă suma de 14,3 milioane lei fiind majorări pentru neexecutarea la termen a sumei de 29.145.859 lei), constituie o cerere nouă ce trebuie să urmeze dispozițiile procedurale privind taxa de timbru. Această sumă fiind datorată în baza unei hotărâri judecătorești, pârâta avea la dispoziție executarea silită, ori prin pasivitatea sa, nu i se poate atrage răspunderea civilă sub forma obligării la aceste majorări;

- penalitățile de întârziere solicitate de pârâtă și beneficiul nerealizat pentru nepredarea în termen a obiectivului nu le datorează, deoarece neexecutarea în termen a lucrărilor contractate s-au datorat culpei exclusive a investitorului S.C. E. SRL care nu a decontat lucrările executate conform dispozițiilor art. 9 și art. 11 din contractul de antrepriză în opinia sa motivarea deciziei este neconvingătoare cu privire la culpa pârâtei.

- potrivit art. 9.4 și art. 11 din contractul de antrepriză privea că nedecontarea lunar a lucrărilor executate duc la neconsiderarea termenului de executare și la plata unor penalități, culpa exclusivă fiind a pârâtei prin executarea cu întârziere a lucrărilor contractate. În ce privește calculul penalităților, reclamanta susține că în cazul în care le-ar datora, acestea au fost greșit calculate conform art. 5 din actul adițional nr. 1 din 26 iulie 1995 și anume penalități de întârziere și raportate la valoarea restului de executat de 6.325.435 lei (din valoarea lucrărilor programate pentru anul 1995 în sumă de 28.417.266 lei au fost executate la termenul stabilit, lucrări în valoare de 22.091.831 lei, rămânând un rest de 6.325.435 lei) și nu de 26.619.263 lei cum greșit au calculat experții S. și C. De asemenea, reclamanta susține că expertiza expertului P.E. este obiectivă și judicioasă iar pârâta a realizat un obiectiv comercial pentru care a plătit doar 23.376.575 lei iar prin hotărârea nr. 421/1996 pronunțată de Tribunalul Mehedinți a încasat 74.215.626 lei și în consecință, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Prin recursul său pârâta critică soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că greșit i s-a respins capătul de cerere din reconvețională formulată cu privire la valoarea beneficiului nerealizat ca urmare a nepunerii în funcțiune la termenul fixat a spațiului comercial Baia de Aramă, deși în raportul de expertiză expertul a luat în calcul și valoarea acestuia și în consecință recurenta pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Examinând global motivele de recurs formulate de reclamantă în raport de actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin contractul nr. 408 din 11 aprilie 1994, S.C. A. S.A. Drobeta Turnu Severin a actelor adiționale 11 aprilie 1994 și 22 iulie 1995 s-a angajat să execute pentru beneficiarul S.C. E. SRL Drobeta Turnu Severin, să construiască o clădire pentru comerț producție în localitatea Baia de Aramă.

Pentru nerespectarea termenelor de execuție S.C. E. SRL a chemat în judecată pe S.C. A. S.A., instanța de judecată soluționând litigiul prin sentința civilă nr. 421 din 13 septembrie 1996 și prin care constructorul a fost obligat la 29.145.859 lei, reprezentând penalități conform contractului pentru neexecutare în termen a lucrărilor.

Recursul formulat de pârâtă este timbrat insuficient, motiv față de care Curtea va anula recursul pârâtei ca insuficient timbrat făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 republicată având în vedere că pârâta a fost legal citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea timbrării recursului obligație ce nu a fost îndeplinită.

Așa fiind, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta S.C. E. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 736 din 21 iunie 2000 a Curții de Apel Craiova.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Drobeta Turnu Severin împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2002.