ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2871/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206 din 18 octombrie 2002, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul A.C. la 9 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 75 lit. i) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 2.502.804 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare, pentru partea civilă Spitalul municipal Râmnicu Sărat, 8.000.000 lei cu titlu de daune morale și 1.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, pentru partea civilă J.I.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul și J.I., cunoștințe vechi și vecini în satul Oreavu din județul Buzău, în seara zilei de 1 mai 2002, în jurul orelor 21,00, la invitația celui dintâi, au convenit să consume împreună vin, sens în care J.I. a rămas în uliță, lângă un nuc, aici ei tăifăsuind până în preajma orelor 23,00. La un moment dat, cei doi s-au luat la ceartă pe motiv că J.I. le-a interzis consătenilor lor să-și depoziteze gunoaiele pe un teren situat în apropierea locuinței lui, administrat însă de consiliul local. În continuare, în timp ce inculpatul a intrat în locuință pentru a-și aduce țigări, J.I. a rămas să-l aștepte în uliță.

Revenind înarmat cu un cuțit luat din bucătăria sa, inculpatul și-a lovit prietenul în zona superioară stângă a toracelui. Intempestiv, J.I. s-a ridicat de la sol, l-a prins pe inculpat de mâna în care ținea cuțitul și, la rândul lui, cu mâna dreaptă, i-a apucat mandibula, gest care i-a atras mușcarea unui deget. Instantaneu, cei doi s-au îmbrâncit, încercarea victimei de a lua cuțitul ținut de inculpat soldându-se cu înțeparea coapsei piciorului drept. În cursul luptei dintre ei, victima a lovit cu capul de câteva ori, fața inculpatului și, într-un final, a reușit să-i ia cuțitul. În drumul spre locuința sa, J.I. a rugat-o pe A.F. să telefoneze la poliție și la serviciul de ambulanță, dar aceasta a refuzat, pe motivul că este rudă și vecină cu inculpatul.

Ajuns acasă, J.I. a lăsat cuțitul și i-a cerut fiului lui, J.P. să-l însoțească la poliție și la spital. Raportul de expertiză medico-legală a înscris că victima a prezentat o plagă înjunghiată spațiul IV intercostal stâng, cu secțiune fascia pectorală mușchi pectoral mare și mic, mușchi intercostal pleură parietală, emfizem subcutanat toracic stâng, plagă înjunghiată coapsă dreaptă și hematom 1/3 medie coapsă dreaptă, plagă mușcată auricular drept. S-a mai reținut că plaga din spațiul IV intercostal a avut lungime de circa 6,5 cm, cu un traiect oblic în jos și în afară, spre regiunea axilară și toracică laterală. De asemenea, s-a concluzionat că plaga toracică a fost penetrantă, leziunile suferite nu au pus în primejdie viața părții vătămate, iar pentru vindecarea lor au fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt și, implicit a vinovăției sale, în cauză impunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și netemeinicia pedepsei aplicată. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 597 din 16 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, cale de atac motivată pe greșita încadrare juridică a faptei, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., și, în subsidiar, pe considerentul că cercetarea judecătorească nu este completă, sens în care probatoriul se impune a fi reapreciat, prin coroborare cu noi elemente de fapt care converg spre înlăturarea agravantei, prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.

Recursul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente: Pentru caracterizarea unei activități infracționale, care, în cauză, s-a materializat prin aplicarea unei lovituri de cuțit care a fost îndreptată în spațiul IV intercostal stâng, cu secționarea fasciei pectorale, a mușchiului pectoral mare și mic, a mușchiului intercostal pleură parietală, emfizem subcutanat toracic stâng, ca tentativă de omor această activitate trebuie examinată în ansamblul ei, atât din punctul de vedere al intenției făptuitorului, cât și din cel al consecințelor suportate de victimă, în urma tuturor leziunilor ce i s-au cauzat.

Împrejurarea că, pentru vindecare, victimei i-au fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale, nu este semnificativă, odată ce lama cuțitului a penetrat toracele prin spațiul intercostal și a lezat pleura, lovitura trebuie considerată, datorită intensității sale, regiunii vitale în care a fost aplicată și instrumentului folosit de inculpat, ca fiind săvârșită cu intenția de a ucide. Numai o împrejurare independentă de voința inculpatului, și anume faptul că victima s-a apărat, astfel atenuând, într-o măsură, forța loviturii, a făcut ca lama cuțitului să nu atingă mai grav plămânul, și ca rezultatul mai grav, moartea să nu se producă. Ca atare, fapta săvârșită de inculpat este tentativă la infracțiunea de omor, și nu lovire sau alte violențe.

Dar, recursul declarat de inculpat este fondat în ce privește încadrarea juridică a faptei, corespunzător următoarelor: Potrivit art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră săvârșită „în public” atunci când a fost comisă „într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană”. Din verificarea lucrărilor cauzei, privită prin prisma prevederilor de mai sus, se rețin următoarele: constant, inculpatul a susținut că lovirea, cu cuțitul, a victimei J.I., a avut loc în curtea sa, ulterior, în lupta desfășurată între ei, corpurile lor ajungând în uliță. În sprijinul acesteia, sunt procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, declarațiile martorei A.F.

și, de asemenea, procesul-verbal de reconstituite. În contradicție cu declarațiile părții vătămate, care a indicat ca loc al agresării sale, porțiunea de teren de lângă nucul din fața porții curții inculpatului, J.I. susținând constant că, în așteptarea inculpatului, el a rămas, șezând numai lângă nuc, sunt și constatările menționate în procesul verbal de cercetare la fața locului. Acest mijloc de probă a înscris că pete de sânge s-au relevat „vis-a-vis de locul unde au fost descoperite ambalajele pachetelor de țigări, la o distanță de 4,30 m pe sol, iarbă și pietre..”, iar „..în apropierea porții spre exterior, cât și pe o rază de 6 m pe uliță.. suprafață pe care nu au fost descoperite urme de culoare brun-roșcată sau alte categorii de urme”, ceea ce concordă cu împrejurarea că inculpatul și victima, după lovirea cu cuțitul a acesteia, în curtea imobilului celui dintâi, s-au rostogolit în exteriorul acesteia, pe uliță.

Ca atare, se reține că fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din același cod, sens în care se va proceda la schimbarea încadrării juridice. În ce privește pedeapsa, în acord cu prevederile art. 72 C. pen., text de lege care stabilește criteriile generale de individualizare, se reține că 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., este corespunzătoare pericolului social al faptei săvârșite, aceasta lezând integritatea vieții persoanei vătămate, împrejurărilor în care ea s-a comis, respectiv pe fondul stării de ebrietate a inculpatului și victimei, dar și persoanei făptuitorului, fără antecedente penale.

Executarea pedepsei în regim de privare de libertate, va răspunde și scopului ei, așa cum prevede art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 597 din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 206 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în aceea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul A.C. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 mai 2002, la 17 iunie 2003. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.