ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3731/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Buzău, la 17 august 2000, reclamanta SC U. SA Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SA Olt, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata următoarelor sume: - 229.359.284 lei contravaloare avansuri înființare cultură floarea soarelui. - 47.617.498 lei reprezentând daune. - 14.484.069 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului de mandat încheiat între reclamantă, în calitate de mandant, și pârâtă, în calitate de mandatar, a avansat mandatarului în scopul înființării unor culturi de floarea soarelui și suma de 223.359.284 lei conform facturilor anexate acțiunii.

Pârâta mandatară nu i-a livrat cantitatea contractată de semințe de floarea soarelui și nici nu a rambursat suma primită, nerespectându-și astfel obligațiile contractuale asumate prin contractul de mandat nr. 5000 din 3 martie 1998. La data de 27 septembrie 2000, pârâta SC C.C. SA Olt Slatina formulează cerere de chemare în garanție a persoanelor juridice – producătorilor agricoli de la care mandatarul nu a putut încasa debitele restante: - Asociația Agricolă A.V. Milcov. - Asociația Agricolă A.S. Slătioara. - Societatea Agricolă C. Drăgănești Olt. - Asociația Agricolă P.V. Văleni Olt. - P.D. - Societatea Agricolă S.G. - SC A.G. SRL București. În susținerea cererii de chemare în garanție, pârâta arată că persoanele chemate în garanție sunt adevărații debitori ai reclamantei, pârâta, în calitate de mandatar, neputând recupera debitele restante în ciuda diligențelor depuse.

Urmare admiterii excepției de necompetență teritorială invocată de pârâtă, Tribunalul Buzău, secția comercială, prin sentința nr. 969 din 20 octombrie 2000, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 158 C. proc. civ. Prin efectul declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, Slatina, formând obiectul dosarului nr. 663/2001. Tribunalul Olt, Slatina, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 88 din 26 februarie 2001, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că pârâta-mandatară și-a achitat obligațiile derivând din contractul de mandat și că aceasta nu poate fi răspunzătoare pentru sumele pe care reclamanta nu le-a putut recupera de la producătorii agricoli, în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 1541 C. civ.

și cele ale art. 374 – 391 C. com. și cele ale art. 60 – 63 C. proc. civ. Apelul declarat de reclamanta SC U. SA Buzău, devenită SC A.G. SA Buzău, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 732 din 4 iulie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut, în esență, că, deși, pârâta s-a obligat, potrivit contractului de mandat, să încaseze debitele restante, nu poate răspunde pentru neîncasarea acestor sume, întrucât, potrivit art. 1541 C. civ., mandatarul este obligat să dea socoteală mandatului numai de lucrările sale și să remită numai ceea ce a primit în puterea mandatului. A mai reținut instanța că pârâta a remis mandatului acele sume pe care le-a încasat de la producătorii agricoli și că sumele pretinse prin acțiune nu au fost încasate și nu se află în posesia mandatarului.

A mai apreciat instanța că reclamanta se poate îndrepta, prin acțiune separată, împotriva producătorilor agricoli, în temeiul raporturilor juridice contractuale încheiate. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, SC A.G. SA Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 11 C. proc. civ. Criticile aduse de recurentă hotărârii atacate vizează faptul că hotărârea a fost pronunțată cu neluarea în seamă a probatoriului administrat în cauză și că instanța a interpretat eronat dispozițiile legale în materia mandatului. Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite pentru motivele ce se vor arăta.

În cauza de față, din dispozițiile legale în materia mandatului comercial, consacrate de legiuitor în art. 1541 C. civ. și coroborate cu art. 374 – 391 C. com., trebuie, în mod necesar, raportate la contractul de mandat propriu zis, pe care părțile au înțeles să-i încheie la 3 martie 1998. În practică, se întâlnesc numeroase situații în care părțile, deși intitulează contractul pe care-l încheie „contract de mandat”, stipulează clauze contractuale care-i conferă acestui contract un caracter atipic, prin includerea unor elemente specifice altor tipuri de contracte (de comisoriu, de prestări servicii etc.). Tendința comercianților, de a nu mai înscrie în tiparele contractuale deja consacrate raporturile care îi intercondiționează, sunt firești, având în vedere varietatea și complexitatea operațiunilor comerciale derulate în prezent.

În speță, părțile semnatare SC U. Buzău devenită SC A.G., în calitate de mandant, și SC C.C. SA Olt, în calitate de mandatar, își subintitulează contractul de mandat – contract de prestări servicii. Ceea ce interesează însă, în prezenta cauză, este, pe de o parte, faptul că, prin clauzele inserate în contractul de mandat – prestări servicii, părțile au înțeles să conserve intactă esența contractului de mandat – dreptul de reprezentare dat de mandant mandatarului – și, pe de altă parte, întinderea obligațiilor mandatarului, astfel cum ele sunt explicit enunțate în art. IV pct. a) – i) din convenția părților. Astfel, potrivit pct. i) al art. IV din contract, mandatarul răspunde și de recuperarea debitelor, prin livrarea semințelor contractate.

Așadar, ambele instanțe au reținut în mod eronat onorarea de către pârâta-mandatară a tuturor obligațiilor ce-i reveneau în baza contractului de mandat, prin raportare exclusivă la dispozițiile legale în materia contractului de mandat și cu ignorarea voinței reale a părților concretizată în clauzele contractuale, care consacră, în mod echivoc, răspunderea mandatarului și în ceea ce privește recuperarea debitelor, constând în sumele avansate de reclamantă prin intermediul pârâtei, producătorilor agricoli în vederea finanțării culturilor de floarea soarelui, a se vedea și clauza înscrisă în art. 2 din contractele de livrare nr. 459, 4830, 480, 12, 5027, 5070, 427, 553, 255/1998, conform căreia mandantul, prin mandatar, se obligă să pună la dispoziția producătorului avansurile pentru înființarea culturilor de floarea soarelui).

În raport cu temeinicia acțiunii, instanța urmează a analiza și cererea de chemare în garanție și sub aspectul oportunității administrării probei cu expertiza contabilă în determinarea cuantumului sumei datorate cu titlu de avans nerestituit de fiecare dintre producătorii agricoli semnatari ai contractelor de livrare mai sus menționate. În considerarea celor ce preced, Curtea, în raport cu dispozițiile art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 312 alin. (3) teza a doua C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.G. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 732 din 4 iulie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe de apel, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2003.