ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4242/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Buzău, reclamanta SC U. SA Buzău (în prezent SC A. SA) a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.O. SA Slatina și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 229.359.284 lei, contravaloare avansuri înființare cultură de floarea soarelui, la 47.617.498 lei daune și la 14.484.069 lei cheltuieli de judecată. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile contractului de mandat încheiat cu pârâta prin care aceasta din urmă în calitate de mandatar avea obligația ca în schimbul sumelor avansate de mandant să înființeze culturi de floarea soarelui și să livreze o cantitate de semințe de floarea soarelui sau să ramburseze suma primită.

La rândul său pârâta formulat cerere de chemare în garanție a producătorilor agricoli care au beneficiat de sumele transmise pentru realizarea culturilor, și la rândul lor nu și-au îndeplinit obligațiile față de pârâtă. Tribunalul Olt prin sentința nr. 88 din 26 februarie 2001 a respins ca neîntemeiată cererea principală și cererea de chemare în garanție cu motivarea că în sarcina pârâtei nu poate fi reținută nici o culpă pentru nerecuperarea sumei reclamată prin acțiune de la adevărații debitori care sunt producătorii agricoli. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia nr. 732 din 4 iulie 2001, a respins apelul reclamantei SC A. SA.

După casarea acestei decizii de către Curtea Supremă de Justiție, în rejudecare, instanța de apel a pronunțat decizia nr. 289 din 2 iulie 2004, prin care a admis apelul reclamantei, a modificat sentința nr. 88 din 26 februarie 2001, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească suma de 208.513.517 lei cheltuieli pentru înființarea culturilor, 44.598.445 lei daune și 27.299.746 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-au admis și cererile de chemare în garanție față de A.A.A., A.S., C.D., P.V., S.G., precum și față de P.D.S., pentru contravaloare cheltuieli și cheltuieli de judecată, fiecare în parte fiind obligată în raport de suma primită. Față de SC A.G. SRL București cererea de chemare în garanție a fost respinsă.

Pentru rejudecarea fondului, instanța de apel a completat probele cu o expertiză contabilă care a avut ca obiective stabilirea modului de avansare a sumei reclamată pentru realizarea culturilor de floarea soarelui, precum și modul în care acestea s-au recuperat. Din coroborarea celorlalte probe cu concluziile raportului de expertiză s-a ajuns la concluzia că sumele sunt datorate în cuantumul stabilit prin dispozitivul deciziei. Împotriva deciziei nr. 289/2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs SC C.O. SA Slatina, prin care s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia recurenta a susținut că în mod greșit s-a reținut faptul că în calitatea sa de mandatar a stabilit raporturi judiciare terțele persoane chemate în garanție pe seama mandantului, că S.C.

Slatina nu a acționat în nume propriu ci în calitate de mandatar, dovada în acest sens fiind contractele încheiate cu producătorii agricoli. Mai mult, a susținut în continuare recurenta, facturile au fost încheiate direct între mandant și terțele persoane. Un alt argument în susținerea faptului că în calitate de mandatar și-a asumat o obligație de „a face”, învederat de recurentă îl constituie faptul că SC C.O. SA a încasat numai comisionul pentru prestările realizate și nu întreaga valoare a contractului de mandat. Prin urmare, a conchis recurenta pârâtă, în calitate de mandatară nu poate fi obligată la executarea obligațiilor asumate de către producătorii agricoli pentru că în contractul cu reclamanta nu a existat o astfel de clauză.

Pentru acest motiv, recurenta a solicitat casarea deciziei Curții de Apel și în fond, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță. Reclamanta SC A. SA Buzău, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, apreciind că soluția este corectă întrucât a avut în vedere prevederile Cap. IV lit. i) din contractul de mandat prin care pârâta recurentă s-a obligat la recuperarea debitelor prin livrarea de către producătorii agricoli a semințelor de floarea soarelui în contul sumelor primite în acest scop. Intimata reclamantă a depus la dosar și adresa din 16 februarie 2005, prin care înștiințează Curtea că pârâta recurentă a achitat suma la care a fost obligată prin decizia recurată, urmând ca la rândul său să-și recupereze suma respectivă de la producătorii agricoli chemați în garanție.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. În esență, singura problemă de drept care se desprinde deci motivul de recurs invocat, este cea a obiectului și efectelor contractului de mandat comercial în raport de clauzele acestuia. Pentru a răspunde la această critică este de observat că spre deosebire de contractul de mandat civil, contractul de mandat comercial are ca obiect „tratarea de afaceri comerciale”. Din perspectiva art. 374 C. com. și următoarele care reglementează această materie, pentru tratarea afacerilor comerciale obligațiile mandatarului nu se limitează doar la încheierea actelor juridice așa cum a susținut recurenta ci și la alte obligații specifice care țin de realizarea afacerii comerciale, așa cum rezultă de altfel din contract, prin care la art. II s-a stabilit printre altele nu numai obligația de contractare a producției de floarea soarelui de către SC C.O.

SA, ci și cea de recuperare a debitelor. Prin urmare, critica formulată nesocotește clauzele contractuale asumate și de dispozițiile art. 989 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În același sens sunt și prevederile art. IV lit. i) din contract prin care recurenta în calitate de mandatar și-a asumat față de mandant și obligația de recuperare a debitelor rezultate din livrarea semințelor. Critica recurentei mai este infirmată și de conținutul contractelor privind livrarea semințelor de floarea soarelui pe care recurenta la rândul său le-a încheiat cu fiecare producător în parte, contracte prin care aceștia din urmă și-au asumat obligații direct față de SC C.O.

SA. Art. 2 și 3 sunt edificatoare în acest sens întrucât se poate observa că recurenta și-a asumat obligația de a le pune la dispoziție producătorilor avansurile pentru înființarea culturilor (art. 2) și de a prelua întreaga cantitate de semințe prin bazele proprii. Rezultă, deci, că reclamanta intimată nu a stabilit raporturi directe cu producătorii agricoli pentru recuperarea semințelor sau rambursarea sumelor și că aceștia sunt terți în afacerea comercială încheiată între reclamantă și pârâtă astfel că pârâtei – recurente nu-i revenea doar obligația „de a da socoteală mandantului” de lucrările sale ci de a-și executa propriile obligații contractuale prin care și-a asumat și răspunderea pentru nerecuperarea debitelor.

Din acest punct de vedere, faptul că la rândul său nu a primit semințele de floarea soarelui după realizarea culturilor de către producătorii agricoli nu înlătură răspunderea sa proprie față de reclamanta intimată și nici răspunderea proprie a acestora din urmă față de recurentă conform convențiilor prin care s-au stipulat astfel de răspunderi. Așadar afirmația că nu poate fi obligată SC C.O. SA la executarea obligațiilor asumate de producătorii agricoli nu-și găsește corespondent în clauzele contractului, câtă vreme recurenta și-a asumat obligații proprii care țin de executarea contractului și nu doar de încheierea unor acte juridice. Totodată, trimiterea la încasarea doar a comisionului pentru a demonstra că obligațiile s-au asumat în numele și pe seama mandantului nu sunt în concordanță cu clauzele contractului încheiat cu reclamanta așa cum s-a arătat mai sus care nu se confundă cu mandatul civil cum încearcă să acrediteze ideea recurenta.

Încasarea comisionului nu exclude atragerea răspunderii mandatarului obligațiile asumate față de mandant care așa cum s-a demonstrat nu au fost respectate. De altfel recurenta așa cum rezultă din confirmarea scrisă a reclamantei intimate, depusă în recurs, a achitat sumele la care a fost obligată așa încât și sub acest aspect se poate reține inconsecvența acesteia față de conținutul propriilor convenții pe care le încheie pentru realizarea unor afaceri comerciale. În consecință, întrucât sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei pronunțată în apel, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.O. SA Slatina, împotriva deciziei nr. 289 din 2 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 septembrie 2005.