ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4242/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Tribunalul Buzău, reclamanta SC U. SA Buzău (în prezent SC A. SA) a chemat-o în

judecată pe pârâta SC C.O. SA Slatina și a solicitat ca prin sentința care se

va pronunța să fie obligată la plata sumei de 229.359.284 lei, contravaloare

avansuri înființare cultură de floarea soarelui, la 47.617.498 lei daune și la

14.484.069 lei cheltuieli de judecată. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe

prevederile contractului de mandat încheiat cu pârâta prin care aceasta din

urmă în calitate de mandatar avea obligația ca în schimbul sumelor avansate de

mandant să înființeze culturi de floarea soarelui și să livreze o cantitate de

semințe de floarea soarelui sau să ramburseze suma primită. La rândul său

pârâta formulat cerere de chemare în garanție a producătorilor agricoli care au

beneficiat de sumele transmise pentru realizarea culturilor, și la rândul lor

nu și-au îndeplinit obligațiile față de pârâtă.

Tribunalul Olt prin sentința nr. 88

din 26 februarie 2001 a respins ca neîntemeiată cererea principală și cererea

de chemare în garanție cu motivarea că în sarcina pârâtei nu poate fi reținută

nici o culpă pentru nerecuperarea sumei reclamată prin acțiune de la adevărații

debitori care sunt producătorii agricoli.

Sentința a fost menținută de Curtea

de Apel Craiova, care prin decizia nr. 732 din 4 iulie 2001, a respins apelul

reclamantei SC A. SA. După casarea acestei decizii de către Curtea Supremă de

Justiție, în rejudecare, instanța de apel a pronunțat decizia nr. 289 din 2

iulie 2004, prin care a admis apelul reclamantei, a modificat sentința nr. 88

din 26 februarie 2001, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească suma de

208.513.517 lei cheltuieli pentru înființarea culturilor, 44.598.445 lei daune

și 27.299.746 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-au admis și

cererile de chemare în garanție față de A.A.A., A.S., C.D., P.V., S.G., precum

și față de P.D.S., pentru contravaloare cheltuieli și cheltuieli de judecată,

fiecare în parte fiind obligată în raport de suma primită. Față de SC A.G. SRL

București cererea de chemare în garanție a fost respinsă.

Pentru rejudecarea fondului,

instanța de apel a completat probele cu o expertiză contabilă care a avut ca

obiective stabilirea modului de avansare a sumei reclamată pentru realizarea

culturilor de floarea soarelui, precum și modul în care acestea s-au recuperat.

Din coroborarea celorlalte probe cu concluziile raportului de expertiză s-a

ajuns la concluzia că sumele sunt datorate în cuantumul stabilit prin

dispozitivul deciziei.

Împotriva deciziei nr. 289/2004, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs SC C.O. SA Slatina, prin care s-a

invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea

căruia recurenta a susținut că în mod greșit s-a reținut faptul că în calitatea

sa de mandatar a stabilit raporturi judiciare terțele persoane chemate în

garanție pe seama mandantului, că S.C. Slatina nu a acționat în nume propriu ci

în calitate de mandatar, dovada în acest sens fiind contractele încheiate cu

producătorii agricoli. Mai mult, a susținut în continuare recurenta, facturile

au fost încheiate direct între mandant și terțele persoane. Un alt argument în

susținerea faptului că în calitate de mandatar și-a asumat o obligație de „a

face”, învederat de recurentă îl constituie faptul că SC C.O. SA a încasat

numai comisionul pentru prestările realizate și nu întreaga valoare a

contractului de mandat. Prin urmare, a conchis recurenta pârâtă, în calitate de

mandatară nu poate fi obligată la executarea obligațiilor asumate de către

producătorii agricoli pentru că în contractul cu reclamanta nu a existat o

astfel de clauză. Pentru acest motiv, recurenta a solicitat casarea deciziei

Curții de Apel și în fond, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță.

Reclamanta SC A. SA Buzău, prin

întâmpinare a solicitat respingerea recursului, apreciind că soluția este

corectă întrucât a avut în vedere prevederile Cap. IV lit. i) din contractul de

mandat prin care pârâta recurentă s-a obligat la recuperarea debitelor prin

livrarea de către producătorii agricoli a semințelor de floarea soarelui în

contul sumelor primite în acest scop. Intimata reclamantă a depus la dosar și

adresa din 16 februarie 2005, prin care înștiințează Curtea că pârâta recurentă

a achitat suma la care a fost obligată prin decizia recurată, urmând ca la

rândul său să-și recupereze suma respectivă de la producătorii agricoli chemați

în garanție.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

În esență, singura problemă de drept

care se desprinde deci motivul de recurs invocat, este cea a obiectului și

efectelor contractului de mandat comercial în raport de clauzele acestuia.

Pentru a răspunde la această critică este de observat că spre deosebire de

contractul de mandat civil, contractul de mandat comercial are ca obiect

„tratarea de afaceri comerciale”.

Din perspectiva art. 374 C. com. și

următoarele care reglementează această materie, pentru tratarea afacerilor

comerciale obligațiile mandatarului nu se limitează doar la încheierea actelor

juridice așa cum a susținut recurenta ci și la alte obligații specifice care

țin de realizarea afacerii comerciale, așa cum rezultă de altfel din contract,

prin care la art. II s-a stabilit printre altele nu numai obligația de

contractare a producției de floarea soarelui de către SC C.O. SA, ci și cea de

recuperare a debitelor. Prin urmare, critica formulată nesocotește clauzele

contractuale asumate și de dispozițiile art. 989 C. civ., potrivit cărora

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În

același sens sunt și prevederile art. IV lit. i) din contract prin care

recurenta în calitate de mandatar și-a asumat față de mandant și obligația de

recuperare a debitelor rezultate din livrarea semințelor. Critica recurentei

mai este infirmată și de conținutul contractelor privind livrarea semințelor de

floarea soarelui pe care recurenta la rândul său le-a încheiat cu fiecare

producător în parte, contracte prin care aceștia din urmă și-au asumat

obligații direct față de SC C.O. SA.

Art. 2 și 3 sunt edificatoare în

acest sens întrucât se poate observa că recurenta și-a asumat obligația de a le

pune la dispoziție producătorilor avansurile pentru înființarea culturilor (art.

2) și de a prelua întreaga cantitate de semințe prin bazele proprii.

Rezultă, deci, că reclamanta

intimată nu a stabilit raporturi directe cu producătorii agricoli pentru

recuperarea semințelor sau rambursarea sumelor și că aceștia sunt terți în

afacerea comercială încheiată între reclamantă și pârâtă astfel că pârâtei –

recurente nu-i revenea doar obligația „de a da socoteală mandantului” de

lucrările sale ci de a-și executa propriile obligații contractuale prin care

și-a asumat și răspunderea pentru nerecuperarea debitelor. Din acest punct de

vedere, faptul că la rândul său nu a primit semințele de floarea soarelui după

realizarea culturilor de către producătorii agricoli nu înlătură răspunderea sa

proprie față de reclamanta intimată și nici răspunderea proprie a acestora din

urmă față de recurentă conform convențiilor prin care s-au stipulat astfel de

răspunderi.

Așadar afirmația că nu poate fi

obligată SC C.O. SA la executarea obligațiilor asumate de producătorii agricoli

nu-și găsește corespondent în clauzele contractului, câtă vreme recurenta și-a

asumat obligații proprii care țin de executarea contractului și nu doar de

încheierea unor acte juridice. Totodată, trimiterea la încasarea doar a

comisionului pentru a demonstra că obligațiile s-au asumat în numele și pe

seama mandantului nu sunt în concordanță cu clauzele contractului încheiat cu

reclamanta așa cum s-a arătat mai sus care nu se confundă cu mandatul civil cum

încearcă să acrediteze ideea recurenta. Încasarea comisionului nu exclude

atragerea răspunderii mandatarului obligațiile asumate față de mandant care așa

cum s-a demonstrat nu au fost respectate. De altfel recurenta așa cum rezultă

din confirmarea scrisă a reclamantei intimate, depusă în recurs, a achitat

sumele la care a fost obligată așa încât și sub acest aspect se poate reține

inconsecvența acesteia față de conținutul propriilor convenții pe care le

încheie pentru realizarea unor afaceri comerciale.

În consecință, întrucât sunt motive

de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei pronunțată în apel, în

conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.O. SA Slatina, împotriva deciziei nr. 289 din 2 iulie 2004, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 23 septembrie 2005.