ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2010

Asupra recursului

civil de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 21 februarie 2007 la Tribunalul

Cluj și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta Vila A. a

contestat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, H.E.

și S.V.A. dispoziția nr. 1411 din 17 ianuarie 2007 emisă de Primarul

municipiului Cluj-Napoca. A solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate faptul că doar reclamanta este îndreptățită la acordarea de

despăgubiri în baza dispoziției atacate, deoarece doar ea a formulat notificare

în temeiul Legii nr. 10/2001 și dispoziția să fie modificată în acest sens. A

solicitat să se dispună acordarea de despăgubiri bănești în favoarea sa atât pentru

imobilul expropriat de la ea, cât și pentru imobilul expropriat de la

antecesorii săi B.L. și B.M. situate în Cluj-Napoca, județul Cluj. A mai

solicitat stabilirea valorii de piață a construcțiilor expropriate și

modificarea dispoziției în acest sens.

Pârâtele H.E. și

S.V.A. prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii și obligarea

reclamantei la cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinările

formulate, pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Ministerul Finanțelor Publice au

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și au solicitat respingerea

acțiunii.

Prin sentința

civilă nr. 188 din 8 aprilie 2008 Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor și a respins acțiunea față de acest pârât. A respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca. A respins acțiunea față

de acest pârât. A respins cererea pârâtelor H.E. și S.V.A. de obligare a

reclamantei la cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință instanța a reținut că prin dispoziția nr. 1411 din 17

ianuarie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de

despăgubiri către Vila A. H.E. și S.V.A. pentru imobilul expropriat de la B.L.

și B.M., în cauză existând un mandat tacit acordat reclamantei de către

pârâtele persoane fizice. Această împrejurare rezultă din faptul că notificarea

a fost făcută în numele tuturor, concluzie ce se desprinde din faptul că este

redactată cu folosirea pronumelor la plural, cererea nu a fost semnată de nicio

parte, forma scrisă a contractului de mandat este cerută „ad probationem”.

Mandatul poate fi tacit, primirea mandatului se dovedește prin executarea lui.

Instanța a mai

reținut că pârâtele H.E. și S.V.A. nu au dovedit cheltuielile de judecată

solicitate.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice instanța a reținut că reclamantele s-au adresat organului abilitat

pentru stabilirea și plata despăgubirilor.

Cu privire la

invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului

Cluj-Napoca, instanța a reținut că această persoană juridică este deținătoarea

bunurilor ce au aparținut antecesorilor reclamantei și care au fost

expropriate.

Împotriva

acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Reclamanta susține că mandatul

tacit nu a existat în fapt, notificarea fiind făcută în nume propriu, ea fiind

din acest motiv singura care poate beneficia de măsuri reparatorii. Domeniul de

aplicare al Legii nr. 10/2001 nu permite aplicabilitatea dispozițiilor referitoare

la mandatul tacit. Totuși existența unui mandat tacit este posibilă și în

materia Legii nr. 10/2001, dacă se deduce din mai multe împrejurări de fapt

care fac neîndoielnică intenția părților. În cauză nu sunt împrejurări de fapt

din care să rezulte existența mandatului tacit, notificarea nr. 1073/2001 fiind

formulată în nume propriu, întrucât este singura care a semnat notificarea, la

Prefectură, la dosarul cauzei fiind depusă notificarea transmisă prin

executorul judecătoresc. Simpla mențiune a numelor surorilor sale , ca și

formularea verbelor la plural nu poate echivala cu un mandat tacit. Efectele

juridice ale formulării unei notificări nu se pot naște în favoarea unor

persoane care au rămas în pasivitate.

Prin decizia

civilă nr. 239 A din 26 septembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția civilă de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins apelul și a

obligat reclamanta să plătească pârâtelor H.E. și S.V.A. suma de 1000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această decizie instanța a reținut că existența mandatului tacit este evidentă,

acesta a fost executat și confirmat de H.E. și S.V.A., reclamanta

menționându-le în notificarea nr. 1073/2001. Faptul că una din surori se afla

în Canada la data depunerii notificării este încă un indiciu pentru existența

mandatului.

Din analiza

celor două notificări (nr. 1071 și nr. 1073) rezultă că în timp ce prin

notificarea nr. 1071 reclamanta a menționat doar numele său folosind expresiile

„solicit” și „anexez”, în cea de a doua notificare se menționează că

notificarea este formulată de „subsemnatele”, fiind menționate numele celor

trei surori, cu precizarea calității lor. Din înscrisurile depuse odată cu

notificarea (certificatele de căsătorie ale surorilor reclamantei) rezultă că

demersurile au fost făcute pentru toate cele trei surori. Faptul că nici una

din notificări nu este semnată relevă că nu se poate susține că doar una dintre

părți a formulat notificare.

Ca urmare a

respingerii apelului, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de

judecată.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate vizează două motive. Un prim motiv se referă

la greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. În acest

sens recurenta arată că pentru depunerea notificării era necesar un mandat

expres, în formă autentică, din partea pârâtelor H.E. și S.V.A., mandatul tacit

a cărui existență este reținură de instanță, nu este prevăzut de lege. Sub

acest aspect pârâtele, neformulând notificare, sunt decăzute din dreptul conferit

de lege.

Recurenta mai

arată că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede repunerea de drept în

termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care formulează cerere de

restituire, cererea echivalând cu acceptarea succesiunii, iar în alin. (4) se

prevede că de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută la

cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus

în termen cererea de restituire. Acceptarea succesiunii se face prin declarație

autentică. Deoarece formularea unei notificări în baza mandatului reprezintă

acceptarea succesiunii, recurenta concluzionează că regula este mandatul

expres, dat în formă autentică pentru formularea cererii de restituire.

Necesitatea existenței unui mandat expres, în formă autentică nu a fost

analizată de instanța de apel, ceea ce duce la nelegalitatea deciziei.

Celălalt motiv

de recurs se referă la faptul că în cazuri excepționale practica juridică admite

posibilitatea existenței unui mandat tacit, care rezultă din anumite

împrejurări de fapt care fac neândoielnică intenția părților de împuternicire, dar,

în speță, situațiile reținute de instanțele anterioare nu duc, în opinia

recurentei, la concluzia existenței unui mandat tacit.

Intimații-pârâți

Municipiul Cluj-Napoca prin primar și H.E. și S.V.A. prin întâmpinările

formulate au solicitat respingerea recursului.

Recursul nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1533

C. civ.: „Mandatul poate fi expres sau tacit. Și primirea mandatului poate să

fie tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului”. Față de

aceste dispoziții mandatul este un contract consensual, care ia naștere prin

simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale,

putând fi expres sau tacit. Existența mandatului tacit rezultă din acele

împrejurări de fapt care exprimă intenția părților și care pot fi dovedite prin

orice mijloc de probă.

Reclamanta

susține că este singura îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul

expropriat de la B.L. și B.M., pentru că este singura care a formulat

notificare, negând existența unui mandat tacit acordat de surorile sale.

În speță

existența mandatului tacit a fost dovedită, mandatul fiind executat de

reclamantă, care le-a menționat și pe pârâte în notificarea nr. 1073 din 30

iulie 2001. Analizând cele două notificări (filele 17,18 dosar fond) se observă

că niciuna nu este semnată, iar, în vreme ce în notificarea nr. 1071 din 30

iulie 2001 reclamanta a menționat doar numele său, în notificarea nr. 1073 din 30

iulie 2001 se menționează că notificarea este formulată de „subsemnatele”. Pe

de altă parte, reclamanta a anexat notificării în care sunt menționate ca

titulare și surorile sale, actele de stare civilă ale acestora, ceea ce denotă,

odată în plus, faptul că demersul său a fost făcut și în numele surorilor, cu

atât mai mult cu cât una dintre acestea se afla în străinătate la data

depunerii notificării. O asemenea situație de fapt este cea reținută de

instanța de apel și ea nu poate fi schimbată în recurs față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ. Or, în raport de aceasta, în mod corect

s-a reținut ca dovedit mandatul tacit.

În acest context,

este de relevat că, în conținutul Legii nr. 10/2001, nu sunt dispoziții care să

deroge de la normele dreptului comun și care să interzică posibilitatea

părților de a uza de mandatul tacit, dispozițiile invocate de recurentă - art. 22

și art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 - neputând fi interpretate în

acest sens.

Astfel, art. 22

din Legea nr. 10/2001 impune persoanei îndreptățite obligația formulării

notificării, fără nicio precizare în privința modalității de formulare a

acesteia, ori unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face. Prin

urmare, din perspectiva acestui text de lege nu există nici un impediment la

formularea notificării și prin mandatar, nu numai personal.

Nici

dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 nu susțin teza

pretinsă de recurentă, argumentul acesteia în sensul că acceptarea succesiunii

dedusă din formularea cererii de restituire impune forma autentică și pentru

mandatul necesar în vederea formulării unei asemenea cereri fiind greșit.

Pe de o parte,

contrar susținerilor recurentei, ca regulă generală, acceptarea succesiunii se

poate face și tacit, nu numai expres, iar, pe de altă parte, cererea de

restituire căreia Legea nr. 10/2001 îi dă valoare de acceptare a succesiunii nu

trebuie să îmbrace formă autentică, spre a se putea susține că și mandatul

pentru formularea ei ar trebui să îmbrace aceeași formă.

Cum, în speță,

existența mandatului tacit a fost dovedită, iar Legea nr. 10/2001 nu exclude

posibilitatea formulării notificării de restituire în baza unui mandat tacit,

nu se poate reține, din acest punct de vedere, pronunțarea hotărârii recurate

cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 10/2001.

Cât privește

celelalte critici, care se referă la împrejurările de fapt reținute de instanță

, care au dus la concluzia existenței mandatului tacit, urmează a se constata

că prin ele se tinde la reaprecierea, la reevaluarea situației de fapt, ceea ce

nu este posibil a se realiza în recurs.

Pentru

considerentele expuse, nu pot fi reținute motive de nelegalitate conform art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins în conformitate cu

dispozițiile art. 312, alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Vila A. împotriva deciziei nr. 239 A din 26

septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 26 februarie 2010.