ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2010

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 februarie 2007 la Tribunalul Cluj și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta Vila A. a contestat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca, H.E. și S.V.A. dispoziția nr. 1411 din 17 ianuarie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca. A solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate faptul că doar reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri în baza dispoziției atacate, deoarece doar ea a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și dispoziția să fie modificată în acest sens.

A solicitat să se dispună acordarea de despăgubiri bănești în favoarea sa atât pentru imobilul expropriat de la ea, cât și pentru imobilul expropriat de la antecesorii săi B.L. și B.M. situate în Cluj-Napoca, județul Cluj. A mai solicitat stabilirea valorii de piață a construcțiilor expropriate și modificarea dispoziției în acest sens. Pârâtele H.E. și S.V.A. prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată. Prin întâmpinările formulate, pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Ministerul Finanțelor Publice au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și au solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 188 din 8 aprilie 2008 Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acest pârât.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca. A respins acțiunea față de acest pârât. A respins cererea pârâtelor H.E. și S.V.A. de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin dispoziția nr. 1411 din 17 ianuarie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea de despăgubiri către Vila A. H.E. și S.V.A. pentru imobilul expropriat de la B.L. și B.M., în cauză existând un mandat tacit acordat reclamantei de către pârâtele persoane fizice. Această împrejurare rezultă din faptul că notificarea a fost făcută în numele tuturor, concluzie ce se desprinde din faptul că este redactată cu folosirea pronumelor la plural, cererea nu a fost semnată de nicio parte, forma scrisă a contractului de mandat este cerută „ad probationem”.

Mandatul poate fi tacit, primirea mandatului se dovedește prin executarea lui. Instanța a mai reținut că pârâtele H.E. și S.V.A. nu au dovedit cheltuielile de judecată solicitate. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice instanța a reținut că reclamantele s-au adresat organului abilitat pentru stabilirea și plata despăgubirilor. Cu privire la invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, instanța a reținut că această persoană juridică este deținătoarea bunurilor ce au aparținut antecesorilor reclamantei și care au fost expropriate. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel. Reclamanta susține că mandatul tacit nu a existat în fapt, notificarea fiind făcută în nume propriu, ea fiind din acest motiv singura care poate beneficia de măsuri reparatorii.

Domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 nu permite aplicabilitatea dispozițiilor referitoare la mandatul tacit. Totuși existența unui mandat tacit este posibilă și în materia Legii nr. 10/2001, dacă se deduce din mai multe împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenția părților. În cauză nu sunt împrejurări de fapt din care să rezulte existența mandatului tacit, notificarea nr. 1073/2001 fiind formulată în nume propriu, întrucât este singura care a semnat notificarea, la Prefectură, la dosarul cauzei fiind depusă notificarea transmisă prin executorul judecătoresc. Simpla mențiune a numelor surorilor sale , ca și formularea verbelor la plural nu poate echivala cu un mandat tacit. Efectele juridice ale formulării unei notificări nu se pot naște în favoarea unor persoane care au rămas în pasivitate.

Prin decizia civilă nr. 239 A din 26 septembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins apelul și a obligat reclamanta să plătească pârâtelor H.E. și S.V.A. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că existența mandatului tacit este evidentă, acesta a fost executat și confirmat de H.E. și S.V.A., reclamanta menționându-le în notificarea nr. 1073/2001. Faptul că una din surori se afla în Canada la data depunerii notificării este încă un indiciu pentru existența mandatului. Din analiza celor două notificări (nr. 1071 și nr. 1073) rezultă că în timp ce prin notificarea nr. 1071 reclamanta a menționat doar numele său folosind expresiile „solicit” și „anexez”, în cea de a doua notificare se menționează că notificarea este formulată de „subsemnatele”, fiind menționate numele celor trei surori, cu precizarea calității lor.

Din înscrisurile depuse odată cu notificarea (certificatele de căsătorie ale surorilor reclamantei) rezultă că demersurile au fost făcute pentru toate cele trei surori. Faptul că nici una din notificări nu este semnată relevă că nu se poate susține că doar una dintre părți a formulat notificare. Ca urmare a respingerii apelului, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate vizează două motive. Un prim motiv se referă la greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. În acest sens recurenta arată că pentru depunerea notificării era necesar un mandat expres, în formă autentică, din partea pârâtelor H.E.

și S.V.A., mandatul tacit a cărui existență este reținură de instanță, nu este prevăzut de lege. Sub acest aspect pârâtele, neformulând notificare, sunt decăzute din dreptul conferit de lege. Recurenta mai arată că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care formulează cerere de restituire, cererea echivalând cu acceptarea succesiunii, iar în alin. (4) se prevede că de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire. Acceptarea succesiunii se face prin declarație autentică. Deoarece formularea unei notificări în baza mandatului reprezintă acceptarea succesiunii, recurenta concluzionează că regula este mandatul expres, dat în formă autentică pentru formularea cererii de restituire.

Necesitatea existenței unui mandat expres, în formă autentică nu a fost analizată de instanța de apel, ceea ce duce la nelegalitatea deciziei. Celălalt motiv de recurs se referă la faptul că în cazuri excepționale practica juridică admite posibilitatea existenței unui mandat tacit, care rezultă din anumite împrejurări de fapt care fac neândoielnică intenția părților de împuternicire, dar, în speță, situațiile reținute de instanțele anterioare nu duc, în opinia recurentei, la concluzia existenței unui mandat tacit. Intimații-pârâți Municipiul Cluj-Napoca prin primar și H.E. și S.V.A. prin întâmpinările formulate au solicitat respingerea recursului. Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1533 C. civ.: „Mandatul poate fi expres sau tacit. Și primirea mandatului poate să fie tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului”. Față de aceste dispoziții mandatul este un contract consensual, care ia naștere prin simplul acord de voință al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale, putând fi expres sau tacit. Existența mandatului tacit rezultă din acele împrejurări de fapt care exprimă intenția părților și care pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. Reclamanta susține că este singura îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat de la B.L. și B.M., pentru că este singura care a formulat notificare, negând existența unui mandat tacit acordat de surorile sale.

În speță existența mandatului tacit a fost dovedită, mandatul fiind executat de reclamantă, care le-a menționat și pe pârâte în notificarea nr. 1073 din 30 iulie 2001. Analizând cele două notificări (filele 17,18 dosar fond) se observă că niciuna nu este semnată, iar, în vreme ce în notificarea nr. 1071 din 30 iulie 2001 reclamanta a menționat doar numele său, în notificarea nr. 1073 din 30 iulie 2001 se menționează că notificarea este formulată de „subsemnatele”. Pe de altă parte, reclamanta a anexat notificării în care sunt menționate ca titulare și surorile sale, actele de stare civilă ale acestora, ceea ce denotă, odată în plus, faptul că demersul său a fost făcut și în numele surorilor, cu atât mai mult cu cât una dintre acestea se afla în străinătate la data depunerii notificării.

O asemenea situație de fapt este cea reținută de instanța de apel și ea nu poate fi schimbată în recurs față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ. Or, în raport de aceasta, în mod corect s-a reținut ca dovedit mandatul tacit. În acest context, este de relevat că, în conținutul Legii nr. 10/2001, nu sunt dispoziții care să deroge de la normele dreptului comun și care să interzică posibilitatea părților de a uza de mandatul tacit, dispozițiile invocate de recurentă - art. 22 și art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 - neputând fi interpretate în acest sens. Astfel, art. 22 din Legea nr. 10/2001 impune persoanei îndreptățite obligația formulării notificării, fără nicio precizare în privința modalității de formulare a acesteia, ori unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face.

Prin urmare, din perspectiva acestui text de lege nu există nici un impediment la formularea notificării și prin mandatar, nu numai personal. Nici dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 nu susțin teza pretinsă de recurentă, argumentul acesteia în sensul că acceptarea succesiunii dedusă din formularea cererii de restituire impune forma autentică și pentru mandatul necesar în vederea formulării unei asemenea cereri fiind greșit. Pe de o parte, contrar susținerilor recurentei, ca regulă generală, acceptarea succesiunii se poate face și tacit, nu numai expres, iar, pe de altă parte, cererea de restituire căreia Legea nr. 10/2001 îi dă valoare de acceptare a succesiunii nu trebuie să îmbrace formă autentică, spre a se putea susține că și mandatul pentru formularea ei ar trebui să îmbrace aceeași formă.

Cum, în speță, existența mandatului tacit a fost dovedită, iar Legea nr. 10/2001 nu exclude posibilitatea formulării notificării de restituire în baza unui mandat tacit, nu se poate reține, din acest punct de vedere, pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 10/2001. Cât privește celelalte critici, care se referă la împrejurările de fapt reținute de instanță , care au dus la concluzia existenței mandatului tacit, urmează a se constata că prin ele se tinde la reaprecierea, la reevaluarea situației de fapt, ceea ce nu este posibil a se realiza în recurs. Pentru considerentele expuse, nu pot fi reținute motive de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312, alin. (1) C. proc.

civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Vila A. împotriva deciziei nr. 239 A din 26 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 26 februarie 2010.