ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3236/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, sub nr. 13/2006,

reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL a chemat în judecată

pe pârâta SC U. SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC U. SA

pentru majorarea capitalului social al acestei societăți, reclamanta invocând

nerespectarea prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, aceasta

apreciind caracterul imperativ al dispoziției legale sub aspectul stabilirii

majorării capitalului social până la un nivel maxim.

În cauză a fost formulată o cerere

de intervenție accesorie în interesul pârâtei de către SC B.K.P. T.I. SRL

BUCUREȘTI, aceasta invocând calitatea de acționar și creditor al pârâtei.

Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu.

Prin sentința civilă nr. 37 din 19

octombrie 2006, judecătorul fondului a admis cererea de intervenție accesorie

în interesul pârâtei și a respins acțiunea reclamantei SC C. SA, prin

lichidator judiciar SC F.C. SRL împotriva pârâtei SC C. SA ca inadmisibilă.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut, față de precizarea reclamantei în sensul că

acțiunea a fost formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 64/1995, că

cererea este inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 25 și 80 din

lege. A apreciat că acțiunea formulată de lichidator nu se încadrează în

prevederile legale invocate, nefiind vorba de o fraudă și de prejudicierea

creditorilor. A mai apreciat că cererea trebuia să fie judecată de către

judecătorul sindic.

Această sentință de fond a fost

apelată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, iar

completul de judecată din cadrul Curți de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 47 din 19 aprilie 2007 a respins excepția de

inadmisibilitate a apelului, a admis apelul declarata de reclamantă, a

desființat sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță. Completul de apel a apreciat netemeinicia excepției de

inadmisibilitate, invocată de pârâta SC U. SA, motivat de faptul că apelul este

admisibil pentru că vizează o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990,

invocarea prevederilor Legii nr. 85/2006 fiind făcută doar pentru a justifica

formularea acțiunii de către lichidatorul judiciar. Și pe fondul cauzei s-a

reținut că invocarea prevederilor Legii nr. 85/2006 a avut drept scop

justificarea calității procesuale active a lichidatorului judiciar al

societății aflate în insolvență, precum și temeiul de drept al acțiunii

introductive este reprezentat de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990,

cererea fiind admisibilă și de competența instanțelor de drept comun.

Decizia completul de apel a rămas

irevocabilă, prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a

recursului declarat de pârâta SC U. SA (decizia nr. 3772 din 21 noiembrie 2007,

pronunțată în dosarul nr. 3322/110/2006).

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, sub nr. 1884/110/2008.

Prin sentința civilă nr. 7 din 30

martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1884/110/2008, judecătorul fondului, în

rejudecare după casare, a admis excepția de tardivitate și a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC U. SA și intervenienta accesorie SC. B.K.P. T.I. SRL

BUCUREȘTI ca tardiv formulată.

Judecătorul fondului a reținut că

prin precizările și completările succesive, reclamanta a indicat temeiurile de

drept ale cererile sale ca fiind art. 113, 114 și 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

și art. 236 din Legea nr. 297/2004.

În raport de aceste precizări,

pârâta a invocat excepția de tardivitate a cererii de chemare în judecată.

Analizând cu prioritate excepția

invocat, judecătorul a apreciat temeinicia acesteia, cu următoarele

considerente: art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârile

adunării generale a acționarilor contrare legii sau actului constitutiv pot fi

atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în M.

Of. al României Partea a IV-a de oricare din acționari care nu au participat la

adunarea respectivă sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze

aceasta în procesul verbal; în speță, hotărârea contestată (M. Of. nr. 3433/25.10.2005),

iar acțiunea reclamantei a fost depusă la instanța de fond la data de 23

decembrie 2005, după expirarea termenului legal de 15 zile, respectiv după 60

de zile de la publicarea în M. Of.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, aceasta solicitând

admiterea apelului, respingerea excepției de tardivitate, desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că prevederile art. 236

alin. (2) invocate sunt norme imperative, astfel că sunt supuse regimului

nulității absolute.

Prin decizia civilă nr. 3/ CC din

data de 13 aprilie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Bacău,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins apelul

declarat de reclamantă, ca nefondat, reținând, în esență, următoarele: s-a

apreciat că pentru soluționarea apelului este necesar să se stabilească regimul

nulității invocate de reclamantă. S-a reținut că doar alin. (1) al art. 236

stabilește o obligație imperativă, în timp ce alin. (2) al aceluiași articol,

are caracter dispozitiv prevederea legală fiind consacrată pentru protejarea

interesului personal al acționarilor de eventualele abuzuri ale

administratorilor cărora li s-au delegat astfel de atribuții. În consecință,

s-a apreciat că omiterea de către acționari a stabilirii prin hotărârea de

majorare a capitalului social și delegarea de atribuții în acest sens

administratorilor, a nivelului maxim de majorare este sancționată cu nulitatea

relativă. S-a constatat, deci, legalitatea și temeinicia sentinței de fond prin

care s-a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată.

Completul de apel a mai reținut că

reclamanta a invocat direct în calea de atac încălcarea prevederilor art. 196

din Legea nr. 297/2004 și art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, ele

nefiind, deci, analizate de judecătorul fondului. În raport de art. 294 C.

proc. civ., și apreciind că dispozițiile legale pretins încălcate au fost

invocate direct în calea de atac, completul de judecată a reținut

imposibilitatea analizării lor, ele reprezentând temeiuri noi pentru care ar

putea fi promovată o nouă acțiune în anularea hotărârii A.G.A.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, solicitându-se

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii

în fond.

Criticile reclamantei, subsumate

prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., au vizat greșita stabilire a

regimului juridic aplicabil pentru încălcarea prevederilor art. 236 alin. (2)

din Legea nr. 297/2004. În acest context, reclamanta a apreciat că

nerespectarea dispoziției legale invocate este sancționată cu nulitatea

absolută, arătând că în lipsă de dispoziție contrară a legii, neindicarea

nivelului maxim de autorizare a majorării capitalului social atrage sancțiunea

nulității absolute a hotărârii de majorare a capitalului social. În consecință,

a apreciat că acțiunea formulată este imprescriptibilă.

Reclamanta a mai arătat că în mod

ilegal a aprobat Consiliul de Administrație al pârâtei SC U. SA majorarea

capitalului social, cu încălcarea art. 236 din Legea nr. 297/2004, iar

preluarea de către intervenienta SC B.K.P. T.I. SRL BUCUREȘTI a peste 33 % din

acest capital reprezintă fraudă la lege, fiind eludate prevederile art. 196 din

Legea nr. 297/2004 și ale art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006.

Pârâta SC U. SA a formulat cerere de

amânare a cauzei în vederea angajării uni apărător, cererea respinsă în ședința

publică din data de 12 octombrie 2010, constatându-se neîndeplinirea

condițiilor impuse de art. 156 C. proc. civ.

Nu au fost administrate probe noi în

această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este

fondat. Se reține, astfel, legala stabilire de către completul de apel a

caracterului de nulitate relativă, aplicabilă pentru eventuala încălcare a

prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

Pentru a fi în prezența unei

nulități absolute este necesar ca o dată cu stabilirea obligației, prin chiar

actul normativ care o stabilește să se menționeze și sancțiunea de nulitate

absolută în cazul încălcării acelei obligații (nulitate absolută expresă) ori

din modul de redactare al obligației impusă legal să rezulte un caracter

imperativ al acelei obligații (nulitate absolută virtuală). În acest ultim caz,

intenția legiuitorului de stabilire a unei obligații imperative este analizată

prin raportare la tipul de verb utilizat în redactarea textului legal: verb

impersonal imperativ – „trebuie”, sau verb personal de obligație „este obligat

să”, etc.

În speță, legiuitorul a folosit în

redactarea textului alin. (2) al art. 236 din Legea nr. 297/2004 sintagma „pot

autoriza”. În raport de precizările anterioare, se deduce intenția

legiuitorului de a nu stabili o normă imperativă, o obligație imperativă în sarcina

adunării generale a acționarilor, ci una dispozitivă, lăsată la latitudinea, la

aprecierea acestei adunări.

În consecință, nu poate fi reținută

critica reclamantei în sensul greșitei stabiliri a regimului nulității, ca

sancțiune aplicabilă pentru eventuala încălcare a prevederilor art. 236 alin. (2)

din Legea nr. 297/2004.

Criticile vizând încălcarea

prevederilor art. 196 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 58 din Regulamentul

C.N.V.M. nr. 1/2006 nu vor fi analizate, reținându-se că aceste textele legale

nu au fost invocate în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost

precizată și completată. Așa cum a reținut și completul de apel, aceste texte

legale au fost invocate pentru prima dată în cursul soluționării apelului, ele

fiind înlăturate de judecători din analiză în conformitate cu prevederile art. 294

alin. (1) C. proc. civ., ele reprezentând temeiuri noi, respectiv cereri noi.

Reiterarea lor în cadrul cererii de recurs nu implică obligația completului de

judecată de a le analiza, prin raportare la dispozițiile art. 316 C. proc. civ.,

ce fac trimitere la regulile de judecată în apel, aplicabile în egală măsură și

la judecata recursului, dacă sunt compatibile. Or, criticile reprezentând

cereri noi, nu pot fi supuse analizei direct în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele reținute și

constatându-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC C. SA ONEȘTI prin lichidator judiciar F.C. SPRL

BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3/ CC din camera de consiliu de la 13 aprilie

2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2010.