ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3236/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, sub nr. 13/2006, reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC U. SA pentru majorarea capitalului social al acestei societăți, reclamanta invocând nerespectarea prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, aceasta apreciind caracterul imperativ al dispoziției legale sub aspectul stabilirii majorării capitalului social până la un nivel maxim.

În cauză a fost formulată o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei de către SC B.K.P. T.I. SRL BUCUREȘTI, aceasta invocând calitatea de acționar și creditor al pârâtei. Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu. Prin sentința civilă nr. 37 din 19 octombrie 2006, judecătorul fondului a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei și a respins acțiunea reclamantei SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL împotriva pârâtei SC C. SA ca inadmisibilă. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut, față de precizarea reclamantei în sensul că acțiunea a fost formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 64/1995, că cererea este inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 25 și 80 din lege.

A apreciat că acțiunea formulată de lichidator nu se încadrează în prevederile legale invocate, nefiind vorba de o fraudă și de prejudicierea creditorilor. A mai apreciat că cererea trebuia să fie judecată de către judecătorul sindic. Această sentință de fond a fost apelată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, iar completul de judecată din cadrul Curți de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 47 din 19 aprilie 2007 a respins excepția de inadmisibilitate a apelului, a admis apelul declarata de reclamantă, a desființat sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Completul de apel a apreciat netemeinicia excepției de inadmisibilitate, invocată de pârâta SC U. SA, motivat de faptul că apelul este admisibil pentru că vizează o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, invocarea prevederilor Legii nr. 85/2006 fiind făcută doar pentru a justifica formularea acțiunii de către lichidatorul judiciar. Și pe fondul cauzei s-a reținut că invocarea prevederilor Legii nr. 85/2006 a avut drept scop justificarea calității procesuale active a lichidatorului judiciar al societății aflate în insolvență, precum și temeiul de drept al acțiunii introductive este reprezentat de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, cererea fiind admisibilă și de competența instanțelor de drept comun.

Decizia completul de apel a rămas irevocabilă, prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului declarat de pârâta SC U. SA (decizia nr. 3772 din 21 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3322/110/2006). Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, sub nr. 1884/110/2008. Prin sentința civilă nr. 7 din 30 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1884/110/2008, judecătorul fondului, în rejudecare după casare, a admis excepția de tardivitate și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC U. SA și intervenienta accesorie SC. B.K.P. T.I.

SRL BUCUREȘTI ca tardiv formulată. Judecătorul fondului a reținut că prin precizările și completările succesive, reclamanta a indicat temeiurile de drept ale cererile sale ca fiind art. 113, 114 și 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 236 din Legea nr. 297/2004. În raport de aceste precizări, pârâta a invocat excepția de tardivitate a cererii de chemare în judecată. Analizând cu prioritate excepția invocat, judecătorul a apreciat temeinicia acesteia, cu următoarele considerente: art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârile adunării generale a acționarilor contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în M. Of.

al României Partea a IV-a de oricare din acționari care nu au participat la adunarea respectivă sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal; în speță, hotărârea contestată (M. Of. nr. 3433/25.10.2005), iar acțiunea reclamantei a fost depusă la instanța de fond la data de 23 decembrie 2005, după expirarea termenului legal de 15 zile, respectiv după 60 de zile de la publicarea în M. Of. Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, aceasta solicitând admiterea apelului, respingerea excepției de tardivitate, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că prevederile art. 236 alin. (2) invocate sunt norme imperative, astfel că sunt supuse regimului nulității absolute.

Prin decizia civilă nr. 3/ CC din data de 13 aprilie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, reținând, în esență, următoarele: s-a apreciat că pentru soluționarea apelului este necesar să se stabilească regimul nulității invocate de reclamantă. S-a reținut că doar alin. (1) al art. 236 stabilește o obligație imperativă, în timp ce alin. (2) al aceluiași articol, are caracter dispozitiv prevederea legală fiind consacrată pentru protejarea interesului personal al acționarilor de eventualele abuzuri ale administratorilor cărora li s-au delegat astfel de atribuții. În consecință, s-a apreciat că omiterea de către acționari a stabilirii prin hotărârea de majorare a capitalului social și delegarea de atribuții în acest sens administratorilor, a nivelului maxim de majorare este sancționată cu nulitatea relativă.

S-a constatat, deci, legalitatea și temeinicia sentinței de fond prin care s-a respins acțiunea reclamantei ca tardiv formulată. Completul de apel a mai reținut că reclamanta a invocat direct în calea de atac încălcarea prevederilor art. 196 din Legea nr. 297/2004 și art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, ele nefiind, deci, analizate de judecătorul fondului. În raport de art. 294 C. proc. civ., și apreciind că dispozițiile legale pretins încălcate au fost invocate direct în calea de atac, completul de judecată a reținut imposibilitatea analizării lor, ele reprezentând temeiuri noi pentru care ar putea fi promovată o nouă acțiune în anularea hotărârii A.G.A. Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C.

SRL, solicitându-se admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii în fond. Criticile reclamantei, subsumate prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., au vizat greșita stabilire a regimului juridic aplicabil pentru încălcarea prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. În acest context, reclamanta a apreciat că nerespectarea dispoziției legale invocate este sancționată cu nulitatea absolută, arătând că în lipsă de dispoziție contrară a legii, neindicarea nivelului maxim de autorizare a majorării capitalului social atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii de majorare a capitalului social. În consecință, a apreciat că acțiunea formulată este imprescriptibilă.

Reclamanta a mai arătat că în mod ilegal a aprobat Consiliul de Administrație al pârâtei SC U. SA majorarea capitalului social, cu încălcarea art. 236 din Legea nr. 297/2004, iar preluarea de către intervenienta SC B.K.P. T.I. SRL BUCUREȘTI a peste 33 % din acest capital reprezintă fraudă la lege, fiind eludate prevederile art. 196 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. Pârâta SC U. SA a formulat cerere de amânare a cauzei în vederea angajării uni apărător, cererea respinsă în ședința publică din data de 12 octombrie 2010, constatându-se neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 156 C. proc. civ. Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Se reține, astfel, legala stabilire de către completul de apel a caracterului de nulitate relativă, aplicabilă pentru eventuala încălcare a prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. Pentru a fi în prezența unei nulități absolute este necesar ca o dată cu stabilirea obligației, prin chiar actul normativ care o stabilește să se menționeze și sancțiunea de nulitate absolută în cazul încălcării acelei obligații (nulitate absolută expresă) ori din modul de redactare al obligației impusă legal să rezulte un caracter imperativ al acelei obligații (nulitate absolută virtuală).

În acest ultim caz, intenția legiuitorului de stabilire a unei obligații imperative este analizată prin raportare la tipul de verb utilizat în redactarea textului legal: verb impersonal imperativ – „trebuie”, sau verb personal de obligație „este obligat să”, etc. În speță, legiuitorul a folosit în redactarea textului alin. (2) al art. 236 din Legea nr. 297/2004 sintagma „pot autoriza”. În raport de precizările anterioare, se deduce intenția legiuitorului de a nu stabili o normă imperativă, o obligație imperativă în sarcina adunării generale a acționarilor, ci una dispozitivă, lăsată la latitudinea, la aprecierea acestei adunări. În consecință, nu poate fi reținută critica reclamantei în sensul greșitei stabiliri a regimului nulității, ca sancțiune aplicabilă pentru eventuala încălcare a prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

Criticile vizând încălcarea prevederilor art. 196 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 nu vor fi analizate, reținându-se că aceste textele legale nu au fost invocate în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată. Așa cum a reținut și completul de apel, aceste texte legale au fost invocate pentru prima dată în cursul soluționării apelului, ele fiind înlăturate de judecători din analiză în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ele reprezentând temeiuri noi, respectiv cereri noi. Reiterarea lor în cadrul cererii de recurs nu implică obligația completului de judecată de a le analiza, prin raportare la dispozițiile art. 316 C. proc.

civ., ce fac trimitere la regulile de judecată în apel, aplicabile în egală măsură și la judecata recursului, dacă sunt compatibile. Or, criticile reprezentând cereri noi, nu pot fi supuse analizei direct în calea de atac a recursului. Pentru considerentele reținute și constatându-se legalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA ONEȘTI prin lichidator judiciar F.C. SPRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 3/ CC din camera de consiliu de la 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.