ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4043/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 13903 din 7 decembrie 2009,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamata SC J.L. SA în contradictor cu pârâta SC J.A.M. SRL.

Instanța de fond a reținut că la data

de 31 august 2009 a avut loc A.G.A. SC J.A.M. SRL al cărei asociat este și

reclamanta iar unul din punctele aflate pe ordinea de zi a fost numirea unui

administrator unic în persoana d-lui N.P. începând cu 20 iulie 2009 și

majorarea capitalului social al SC J.A. SRL la care SC J.A.M. SRL deține 100%

din capitalul social. Reclamanta a votat împotriva celor două propuneri

solicitând anularea hotărârilor adoptate în raport de prevederile art. 79 din

Legea nr. 31/1990 și ale art. 36 și 52 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la motivul

de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990, tribunalul

a reținut că sancțiunea neabținerii de la vot a asociatului cu interese

contrare societății este răspunderea patrimonială iar nu anularea hotărârii

astfel adoptate.

Cu privire la al

doilea motiv de nulitate, judecătorul fondului a statuat că în speță nu se pune

problema încălcării art. 36 din Legea nr. 86/2006 prin continuarea unei acțiuni

judiciare de recuperare a creanțelor de către creditor de la debitorul aflat în

insolvență și nici de încălcarea art. 52 din aceeași lege care face referire la

compensarea creanțelor reciproce atunci când la data deschiderii procedurii

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală.

Întrucât pârâta nu a făcut vreun

demers pentru înregistrarea majorării capitalului la registrul comerțului iar

SC T. SA față de care se pretinde încălcarea art. 79 din Legea nr. 31/1990 și-a

înscris creanța sa la masa credală a SC J.A. SRL acțiunea reclamantei apare ca

fiind lipsită de un interes actual, hotărârea atacată neproducând niciun efect.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia nr. 311 din 18 mai 2010 a admis apelul declarat de

reclamanta SC J.L. SA, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de apel a

apreciat că judecătorul fondului a limitat prin motivarea sentinței

posibilitățile de anulare a hotărârii A.G.A. contrare legii potrivit art. 132 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, concluzionând că efectele încălcării interdicției

prevăzute de art. 79 din lege nu se rezumă la atragerea răspunderii

patrimoniale și că nu numai atunci când hotărârile s-au adoptat cu

neîndeplinirea condițiilor referitoare la cvorum ci chiar și când nu se invocă

o lipsă de cvorum instanța nu poate distinge asupra cazurilor de anulare ale

hotărârii A.G.A.

Și cum instanța de

fond nu a făcut o analiză a probelor cu privire la legalitatea hotărârii a

cărei anulare se cere din perspectiva existenței unor interese contrare,

practic aceasta nu s-a pronunțat pe fond, motiv pentru care a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs pârâta

SC J.A.M. SRL pentru motivele prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată:

- greșit a apreciat

instanța de apel că reclamantul a dovedit interesul în formularea cererii din

perspectiva dispozițiilor art. 36 și 52 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme

operațiunea de majorare a fost confirmată de judecătorul sindic iar hotărârea

contestată nu încalcă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006;

- instanța de apel a

făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 sub

aspectul sancțiunii pe are o implică nerespectarea abținerii de la vot și pe

care o prevede chiar acest text de lege ca fiind răspunderea patrimonială, în

speță nefiind făcută dovada vreunui prejudiciu.

Recursul este fondat pentru

considerentele care urmează:

Examinând decizia

criticată din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304.9

C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990 și

modului de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 297 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că aceasta a făcut o greșită aplicare în cauza de

față a textelor menționate.

În primul rând, este

de observat, că tribunalul s-a pronunțat pe fondul cererii cu care a fost

sesizat, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de fond,

sesizată fiind cu o acțiune în anularea unei hotărâri A.G.A. a procedat la

verificarea legalității acesteia sub aspectul textelor de lege pretins

încălcate, context în care procedând la examinarea primului motiv de

nelegalitate a hotărârii A.G.A. invocat de reclamantă, respectiv încălcarea

prevederilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 a concluzionat că sancțiunea

prevăzută de acest text de lege este o sancțiune patrimonială, iar nu

sancțiunea nulității actului.

Instanța de apel dând

o altă interpretare textului de lege în speță a apreciat că se impune desființarea

cu trimitere, deși, ca instanța de control devolutivă putea să procedeze ea la

analizarea probelor administrate și chiar la administrarea de noi probe în

condițiile art. 292 C. proc. civ. și în limitele a ceea ce reclamanta a invocat

prin acțiunea introductivă de instanță și cererea de apel.

Cât privește

interpretarea art. 79 din Legea nr. 31/1990 se constată că în mod greșit

instanța de apel raportându-se la art. 132 alin. (1) din aceeași lege a

concluzionat că legiuitorul nu a distins în privința situațiilor în care se

poate cere și dispune anularea hotărârilor A.G.A. contrare legii și că, prin

urmare, nici instanța de judecată nu poate să distingă asupra cazurilor de

anulare.

Din interpretarea

coroborată a tuturor dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 rezultă că

acțiunea întemeiată pe acest text de lege este o acțiune în anularea

hotărârilor A.G.A., alin. (8), referindu-se expres la sintagma acțiuni în

anulare: „dacă au fost introduse mai multe acțiuni în anulare” iar alin. (10)

dispunând și el că „Hotărârea irevocabilă de anulare” va fi menționată în

registrul comerțului. Mai mult alin. (3) arată: „când se invocă motive de

nulitate absolută”.

Prin urmare, acțiunea

întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 este o acțiune în

anulare sau în constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.A. contrare

legii pentru cauze de nulitate relativă sau absolută pe care instanța le va

analiza prin prisma susținerilor făcute de partea reclamantă sau invocate din

oficiu, simpla constatare a adoptării hotărârii A.G.A. cu încălcarea unei

dispoziții legale nefiind aptă să atragă anularea sau nulitatea absolută a

respectivei hotărâri dacă această încălcare nu se constituie în cauză de

anulare sau de nulitate iar sancțiunea legală în ce o privește este de o altă

natură.

În litigiul de față

cauza de anulare invocată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 79 din Legea nr.

31/1990 perspectivă din care instanța de fond a procedat la examinarea cauzei.

În acest context,

greșit apreciază instanța de apel că existența unor remedii pecuniare

reglementate de art. 79 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu exclude

posibilitatea examinării legalității hotărârii contestate, deoarece

respectivele „remedii patrimoniale” reprezintă chiar sancțiunea pe care

legiuitorul a prevăzut-o pentru încălcarea abținerii de la vot și care, de

necontestat, este o sancțiune patrimonială distinctă de sancțiunea anularii sau

nulității hotărârii A.G.A. contestată și suficientă prin ea însăși.

Așa fiind, Înalta

Curte, în raport de prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., motivul

prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. fiind formal invocat, neavând

corespondent în dezvoltarea criticilor formulate, și art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., constatând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 297 C.

proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza la

aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a apelului, cu aplicarea art. 315

alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta – pârâtă SC J.A.M. SRL București împotriva deciziei nr. 311

din 18 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.