ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 13903 din 7
decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost
respinsă acțiunea formulată de reclamanta J. LLC în contradictoriu cu pârâta SC
J.A.M. SRL, ca neîntemeiată.
Prin acțiune, reclamanta
a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială
a hotărârii A.G.A. pârâtei din data de 31 august 2009, respectiv cu privire la numirea
administratorului unic în persoana lui N.P. și modificarea corespunzătoare a actului
constitutiv al societății, precum și cu privire la majorarea capitalului social
al SC J.A. SRL, persoană juridică la care societatea SC J.A.M. SRL deține 100% din
capitalul social și la împuternicirea lui S.C. pentru a semna decizia asociatului
unic al SC J.A. SRL și actului constitutiv actualizat al acestei societăți, în sensul
majorării capitalului social, aceasta fiind contrară legii, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările
dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta J. LLC este
asociat al SC J.A.M. SRL deținând 20% din capitalul social, alături de SC T. SA
care deține 51% din capitalul social și de alte patru persoane fizice care dețin
restul de 29% din capitalul social al societății pârâte.
Prin hotărârea A.G.A.
din 31 august 2009, cu votul a 59% din capitalul social, s-a decis numirea unui
administrator unic în persoana lui N.P. și modificarea actului constitutiv al societății,
iar cu votul a 55% din capitalul social s-a decis majorarea capitalului social al
SC J.A. SRL prin compensarea creanțelor certe, lichide și exigibile în valoare de
1.963.450 RON pe care SC T. SA le are împotriva SC J.A. SRL și emiterea unui număr
de 78.538 părți sociale noi, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. (2)
coroborate cu art. 221 din Legea nr. 31/1990, modificată și republicată.
Reclamanta J. LLC a votat
împotriva adoptării deciziei privind numirea administratorului unic în persoana
lui N.P. și de asemenea împotriva majorării capitalului social al SC J.A. SRL prin
compensarea creanțelor deținute de SC T. SA împotriva acestei societăți cu părți
sociale și împuternicirea lui S.C. pentru efectuarea formalităților necesare publicității.
Tribunalul a apreciat
că nu poate fi reținut primul motiv de nulitate invocat de reclamantă, deoarece
chiar atunci când un asociatul cu interese contrare a încălcat obligația prevăzută
de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv obligația de a se abține de
la vot, valabilitatea hotărârii astfel adoptate nu este afectată, sancțiunea aplicabilă
fiind angajarea răspunderii asociatului conform alin. (2) al aceluiași articol.
Așadar hotărârea A.G.A.
din 31 august 2009 nu era afectată chiar dacă s-ar fi dovedit că asociatul majoritar
SC T. SA ar avea interese contrare societății pârâtei, pentru eventualele daune
cauzate societății aceasta putând formula o acțiune în despăgubire, împotriva asociatului
majoritar.
Cât privește al doilea
motiv de nulitate invocat de reclamantă, respectiv adoptarea hotărârii cu încălcarea
prevederilor art. 36 și art. 52 din Legea nr. 85/2006, nici acesta nu a fost reținut.
Din înscrisurile depuse
la dosar a rezultat că împotriva SC J.A. SRL, al cărui unic asociat este SC J.A.M.
SRL, s-a deschis procedura insolvenței, iar SC T. SA s-a înscris la masa creditorilor
cu o creanță în sumă de 11.116.114,28 RON.
Conform prevederilor
art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de
drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea
creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate
de debitor.
În speța de față s-a considerat
că nu este vorba despre nesocotirea prevederilor art. 36 prin continuarea unei acțiuni
judiciare de recuperarea a creanțelor de către creditor de la debitorul aflat în
insolvență și nici de încălcarea art. 52 care face referire la compensarea creanțelor
reciproce atunci când la data deschiderii procedurii sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege în materie de compensare legală.
S-a reținut că operațiunea
de compensare a unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părți sociale
ale acesteia reprezintă o modalitate de majorare a capitalului social, conform prevederilor
art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare și în același timp un mod de stingere a pasivului societății.
Or, în contextul în care
SC J.A. SRL se afla în procedura insolvenței, hotărârea A.G.A. din data de 31 august
2009, nu putea produce niciun efect, câtă vreme nu exista acordul administratorului
judiciar privind majorarea capitalului social al SC J.A. SRL în modalitatea mai
sus arătată și încuviințarea judecătorului sindic cu privire la un plan de reorganizare
al societății în acest sens.
De altfel, tribunalul
a reținut că pârâta nu a efectuat niciun demers pentru înregistrarea la registrul
comerțului a mențiunii privind majorarea capitalului social, asociații și cota de
participare a acestora la beneficii și pierderi, iar SC T. SA s-a înscris la masa
creditorilor cu creanța pe care pretinde că o deține împotriva SC J.A. SRL.
Din această perspectivă,
acțiunea reclamantei apare ca fiind lipsită de un interes actual, câtă vreme hotărârea
atacată nu poate produce niciun efect, nefiind urmată de o decizie a asociatului
unic, care să transpună deciziile hotărârii atacate.
Pentru toate considerentele
mai sus expuse, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri,
în termen legal a declarat apel reclamanta J. LLC care a solicitat modificarea în
totalitate a sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia comercială
nr. 311 din 18 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis
apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
S-a reținut de către curte
că efectele încălcării interdicției prevăzute de articolul 79 din Legea nr. 31/1990
nu se rezumă la atragerea răspunderii patrimoniale a asociatului care nu s-a abținut
de la vot și a prejudiciat societatea, posibilitatea de a solicita în justiție anularea
A.G.A. fiind dublată de posibilitatea de a obține despăgubiri.
Întrucât prima instanță
nu a efectuat analiza probelor, s-a apreciat că aceasta a rezolvat procesul fără
a intra în cercetarea fondului, aplicând în mod greșit legea la situația de fapt.
Cel de-al doilea capăt
de cerere a fost analizat de către tribunal cu motivarea că nu s-au încălcat dispozițiile
legale evocate de reclamantă pentru că hotărârea adoptată nu a produs niciun efect,
iar Curtea a constatat că, dimpotrivă, hotărârea contestată a produs efecte, reclamanta
dovedind interesul în formularea cererii. S-a apreciat în consecință că tribunalul
trebuia să analizeze fondul problemei și din perspectiva capătului doi de cerere.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs intimata SC J.A.M. SRL care a solicitat modificarea în tot a deciziei
recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.
Înalta Curte de Casație
și Justiție a constatat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că existența
unor remedii pecuniare reglementate de art. 79 nu exclude posibilitatea examinării
legalității hotărârii contestate, deoarece respectivele remedii patrimoniale reprezintă
chiar sancțiunea pe care legiuitorul a prevăzut-o pentru încălcarea abținerii de
la vot și care, de necontestat, este o sancțiune patrimonială distinctă de sancțiunea
anulării sau nulității A.G.A. contestată și suficientă prin ea însăși.
Totodată, constatând greșita
aplicare în cauză a prevederilor art. 297 C. proc. civ., prin decizia nr. 4043
din 23 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la
aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a apelului, cu aplicarea art. 315
alin. (3) C. proc. civ.
Examinând actele și lucrările
dosarului sub aspectul motivelor de apel susținute de apelanta-reclamantă, Curtea
a constatat că acestea privesc împrejurarea că hotărârea atacată a fost dată cu
încălcarea dispozițiilor art. 36 și 52 din Legea nr. 85/2006, ignorându-se faptul
că împotriva debitorilor aflați în insolvență creanțele se pot realiza doar potrivit
acestei proceduri speciale, chiar și compensarea fiind supusă anumitor condiții
neîndeplinite în cauză.
Prin decizia
nr. 179 din
19 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins
ca nefondat apelul declarat
de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a reținut că adoptarea hotărârii de aprobare a majorării capitalului social
prin compensarea creanțelor pretinse de SC T. SA față de SC J.A. SRL nu încalcă,
în opinia curții, dispozițiile art. 36 din Legea procedurii insolvenței. Astfel,
textul legal menționat se referă la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare
sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului
sau a bunurilor sale, dar nu se aplică și în cazul invocării compensării creanței
creditorului întrucât potrivit art. 52 din același act normativ „deschiderea procedurii
de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței
sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în
materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii”.
În ceea ce privește neîndeplinirea
condițiilor prevăzute de art. 1143 C. civ. în materia compensării legale, Curtea
a reținut că hotărârea de majorare a fost valorificată de către administratorul
judiciar în planul de reorganizare, plan care a fost ulterior admis și confirmat
de către judecătorul sindic.
Prin urmare, s-a constatat
că pe căi procedurale specifice, în cadrul procedurii insolvenței, a fost examinată
hotărârea de majorare a capitalului social a SC J.A. SRL de către persoanele abilitate
în acest scop de lege, inclusiv aspectele legate de reducerea creanței SC T. SA
ca urmare a majorării capitalului social al SC J.A. SRL și a compensării cu creanța
respectivă, precum și împrejurarea că creditorul urmează să încaseze o creanță mai
mare decât procentul propus la plată în cadrul categoriei de creanțe din care face
parte.
Împotriva deciziei a declarat
recurs reclamanta
J.
LLC, care a invocat nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de nelegalitate
reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține
următoarele critici:
- Decizia atacată a fost
dată cu aplicarea greșită a art. 315 alin. (3) C. proc. civ. pentru aceea că nu
au fost respectate îndrumările deciziei de casare nr. 4043 din 23 noiembrie 2010
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a trimis cauza la aceeași instanță
pentru soluționarea pe fond a apelului.
Recurenta arată că, în
rejudecare, a înțeles să susțină numai punctul doi din motivele de apel, cel ce
a vizat încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 36 și 52 din Legea nr. 85/2006
și ale art. 1143 C. civ. însă instanța de apel nu a analizat motivele concrete invocate
prin cererea de apel și, în plus, a refuzat să soluționeze fondul cauzei, apreciind
că problema compensării creanțelor deținute de SC T. SA cu părți emise de sucursala
aflată în procedura insolvenței a fost deja examinată în cadrul procedurii insolvenței
de către persoanele abilitate.
În plus, recurenta afirmă
că deși a susținut că au fost nesocotite efectele față de deschiderea procedurii
insolvenței prin care s-a interzis înstrăinarea părților sociale și s-a dispus indisponibilizarea
acestora în registrele speciale de evidență, motivul de apel a fost omis cu desăvârșire.
- Decizia atacată a fost
dată cu aplicarea greșită a încălcării dispozițiilor art. 36 și 52 din Legea
nr. 85/2006, cât și dispozițiile art. 1143 C. civ.
Sub un prim aspect, recurenta
consideră că dispozițiile care interzic expres demararea sau continuarea acțiunii
judiciare și/sau oricăror măsuri de executare silită pentru realizarea creanțelor
asupra debitului aflat în insolvență sau asupra bunurilor sale se aplică tuturor
procedurilor, altele decât cele reglementate de Legea nr. 85/2006, care au ca finalitate
afectarea patrimoniului debitoarei pentru că, așa cum este reglementată compensarea
prin art. 1143 C. civ. este o formă de plată și intră în categoria formelor de realizare
a creanțelor în accepțiunea art. 36 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, se insistă
asupra particularităților reglementate de art. 52 din Legea nr. 85/2006, în concret
nefiind respectate cerințele referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute în
materie de compensare la data deschiderii procedurii, ceea ce înseamnă că aceasta
trebuie să aibă ca obiect creanțe născute anterior acestei date, iar nu ulterior
cum este cazul în prezenta cauză.
Recursul este fondat pentru
următoarele considerente:
- Prin decizia de casare
a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4043 din 23 noiembrie 2010 s-a casat
în totalitate decizia pronunțată în apel, (în primul ciclu procesual) iar cauza
a fost trimisă la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a apelului.
Față de precizările făcute
de apelantă în fața instanței de apel, aceasta avea a analiza criticile relative
la încălcarea dispozițiilor art. 36 și art. 52 din Legea nr. 85/2006, art. 1143
C. civ. și la nesocotirea efectelor hotărârii de deschidere a procedurii generale
a insolvenței împotriva
SC
J.A.M. SRL, prin care s-a dispus indisponibilizarea părților sociale și s-a interzis
înstrăinarea acestora.
Maniera în care instanța
de apel a procedat în soluționarea apelului atrage incidența dispozițiilor art.
315 alin. (3) C. proc. civ., în contextul în care parte din motivele de apel nu
au fost cercetate în concret, iar altele au fost omise.
Astfel, în considerentele
deciziei atacată nu se regăsesc niciun fel de referiri la susținerea constantă a
pârâtei-reclamante, în sensul nesocotirii efectelor de deschidere a procedurii insolvenței
relative la faptul că – după deschiderea procedurii este interzisă înstrăinarea,
fără acordul judecătorului sindic, acțiunilor ori părților sociale deținute de debitor,
mai ales în condițiile indisponibilizării acestora (art. 42 din
Legea nr. 85/2006).
În ce privește motivele
de nulitate ale adunării generale invocate din perspectiva dispozițiilor art. 52
din Legea nr. 85/2006 și ale art. 1143 C. civ. instanța a lăsat nelămurite aspecte
esențiale fără a lămuri dacă în cauză a apreciat o compensare de drept comun ori
specială în condițiile legii insolvenței, lăsând impresia că s-au luat în considerare
ambele ipoteze.
Prin necercetarea concretă
a condițiilor impuse de ambele texte legale și prin simpla mențiune în sensul căreia
condițiile compensării reglementate de art. 1143 C. civ. ar fi fost analizate (valorificate)
de administratorul judiciar în planul de reorganizare denotă o necercetare a fondului
cauzei.
De asemenea, făcând simpla
referire la faptul că art. 36 din Legea
insolvenței
nu se aplică în cazul compensării pentru
că art. 52 permite această operațiune, fără a se stabili dacă această operațiune
reprezintă în sine sau nu o operațiune de realizare a creanței asupra debitului
sau bunurilor sale, nu poate echivala cu o dezlegare în fond pe acest aspect.
În plus, instanța avea
a lămuri și anumite particularități ale cauzei, legate de faptul că hotărârea de
majorare a capitalului social al SC J.A. SRL și de compensare a creanței deținute
împotriva acesteia de SC T. SA aflată în insolvență a fost emisă de reclamantă –
în cadrul adunării generale a acționarilor acesteia, (reclamanta fiind acționar
cu 100% al SC J.A. SRL) aflată la rândul ei în insolvență.
Conform considerentelor
expuse, Înalta Curte constată că în cauză au fost nesocotite dispozițiile art. 315
alin. (3) C. proc. civ., impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a apelului, urmând ca,
în rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere toate considerente expuse anterior,
cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta J. LLC S.U.A. împotriva deciziei comerciale nr. 179 din 19
aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 noiembrie 2011.