ÎCCJ, decizie (scj.ro #83113)

Hotărâre AGA adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 31/1990. Sancțiune aplicabilă Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale Index alfabetic: acțiune în anulare - hotărâre AGA - răspundere patrimonială Legea nr. 31/1990, art. 79, art. 132 Simpla constatare a adoptării hotărârii AGA cu încălcarea unei dispoziții legale nu este aptă să atragă anularea sau nulitatea absolută a respectivei hotărâri, dacă această încălcare nu se constituie în cauză de anulare sau de nulitate, iar sancțiunea legală în ce o privește este de o altă natură. Astfel, în cazul în care acțiunea în anulare a unei hotărâri AGA este întemeiată pe dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990, sancțiunea neabținerii de la vot a asociatului cu interese contrare societății este răspunderea patrimonială, iar nu anularea hotărârii astfel adoptate.

Secția comercială, Decizia nr. 4043 din 23 noiembrie 2010 Prin sentința nr. 13903/2009, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamata SC JLLC SUA în contradictor cu pârâta SC J.A.M. SRL. Instanța de fond a reținut că la data de 31 august 2009 a avut loc AGA SC J.A.M. SRL al cărei asociat este și reclamanta, iar unul din punctele aflate pe ordinea de zi a fost numirea unui administrator unic, în persoana d-lui N.P. începând cu 20 iulie 2009, și majorarea capitalului social al SC J.A. SRL la care SC J.A.M. SRL deține 100% din capitalul social. Reclamanta a votat împotriva celor două propuneri solicitând anularea hotărârilor adoptate în raport de prevederile art. 79 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 36 și 52 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la motivul de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990, tribunalul a reținut că sancțiunea neabținerii de la vot a asociatului cu interese contrare societății este răspunderea patrimonială, iar nu anularea hotărârii astfel adoptate. Cu privire la al doilea motiv de nulitate, judecătorul fondului a statuat că în speță nu se pune problema încălcării art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin continuarea unei acțiuni judiciare de recuperare a creanțelor de către creditor de la debitorul aflat în insolvență și nici de încălcarea art. 52 din aceeași lege care face referire la compensarea creanțelor reciproce atunci când la data deschiderii procedurii sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală.

Întrucât pârâta nu a făcut vreun demers pentru înregistrarea majorării capitalului la registrul comerțului, iar SC T. SA, față de care se pretinde încălcarea art. 79 din Legea nr. 31/1990, și-a înscris creanța sa la masa credală a SC J.A. SRL acțiunea reclamantei apare ca fiind lipsită de un interes actual, hotărârea atacată neproducând niciun efect. Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia nr. 311 din 18 mai 2010, a admis apelul declarat de reclamanta SC JLLC SUA, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de apel a apreciat că judecătorul fondului a limitat prin motivarea sentinței posibilitățile de anulare a hotărârii AGA contrare legii, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, concluzionând că efectele încălcării interdicției prevăzute de art. 79 din lege nu se rezumă la atragerea răspunderii patrimoniale și că nu numai atunci când hotărârile s-au adoptat cu neîndeplinirea condițiilor referitoare la cvorum, ci chiar și când nu se invocă o lipsă de cvorum, instanța nu poate distinge asupra cazurilor de anulare ale hotărârii AGA. Și cum instanța de fond nu a făcut o analiză a probelor cu privire la legalitatea hotărârii a cărei anulare se cere din perspectiva existenței unor interese contrare, practic aceasta nu s-a pronunțat pe fond, motiv pentru care a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC J.A.M. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare a arătat: - greșit a apreciat instanța de apel că reclamantul a dovedit interesul în formularea cererii din perspectiva dispozițiilor art. 36 și 52 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme operațiunea de majorare a fost confirmată de judecătorul sindic, iar hotărârea contestată nu încalcă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006; - instanța de apel a făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 79 din Legea nr. 31/1990 sub aspectul sancțiunii pe are o implică nerespectarea abținerii de la vot și pe care o prevede chiar acest text de lege ca fiind răspunderea patrimonială, în speță nefiind făcută dovada vreunui prejudiciu.

Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Examinând decizia criticată din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990 și modului de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 297 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că aceasta a făcut o greșită aplicare în cauza de față a textelor menționate. În primul rând, este de observat că tribunalul s-a pronunțat pe fondul cererii cu care a fost sesizat, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de fond, sesizată fiind cu o acțiune în anularea unei hotărâri AGA, a procedat la verificarea legalității acesteia sub aspectul textelor de lege pretins încălcate, context în care, procedând la examinarea primului motiv de nelegalitate a hotărârii AGA invocat de reclamantă, respectiv încălcarea prevederilor art. 79 din Legea nr. 31/1990, a concluzionat că sancțiunea prevăzută de acest text de lege este o sancțiune patrimonială, iar nu sancțiunea nulității actului. Instanța de apel dând o altă interpretare textului de lege, în speță, a apreciat că se impune desființarea cu trimitere, deși, ca instanță de control devolutivă putea să procedeze ea la analizarea probelor administrate și chiar la administrarea de noi probe, în condițiile art. 292 C. proc.

civ. și în limitele a ceea ce reclamanta a invocat prin acțiunea introductivă de instanță și cererea de apel. Cât privește interpretarea art. 79 din Legea nr. 31/1990 s-a constatat că în mod greșit instanța de apel, raportându-se la art. 132 alin. (1) din aceeași lege, a concluzionat că legiuitorul nu a distins în privința situațiilor în care se poate cere și dispune anularea hotărârilor AGA contrare legii și că, prin urmare, nici instanța de judecată nu poate să distingă asupra cazurilor de anulare. Din interpretarea coroborată a tuturor dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 rezultă că acțiunea întemeiată pe acest text de lege este o acțiune în anularea hotărârilor AGA, alin. (8), referindu-se expres la sintagma acțiuni în anulare: „ dacă au fost introduse mai multe acțiuni în anulare”, iar alin. (10) dispunând și el că „Hotărârea irevocabilă de anulare” va fi menționată în registrul comerțului.

Mai mult alin. (3) arată: „când se invocă motive de nulitate absolută”. Prin urmare, acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 este o acțiune în anulare sau în constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA contrare legii pentru cauze de nulitate relativă sau absolută pe care instanța le va analiza prin prisma susținerilor făcute de partea reclamantă sau invocate din oficiu, simpla constatare a adoptării hotărârii AGA cu încălcarea unei dispoziții legale nefiind aptă să atragă anularea sau nulitatea absolută a respectivei hotărâri, dacă această încălcare nu se constituie în cauză de anulare sau de nulitate, iar sancțiunea legală în ce o privește este de o altă natură.

În litigiul de față cauza de anulare invocată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 79 din Legea nr. 31/1990, perspectivă din care instanța de fond a procedat la examinarea cauzei. În acest context, greșit apreciază instanța de apel că existența unor remedii pecuniare reglementate de art. 79 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu exclude posibilitatea examinării legalității hotărârii contestate, deoarece respectivele „remedii patrimoniale” reprezintă chiar sancțiunea pe care legiuitorul a prevăzut-o pentru încălcarea abținerii de la vot și care, de necontestat, este o sancțiune patrimonială distinctă de sancțiunea anulării sau nulității hotărârii AGA contestată și suficientă prin ea însăși. Așa fiind, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fiind formal invocat, neavând corespondent în dezvoltarea criticilor formulate, și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., constatând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 297 C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a apelului, cu aplicarea art. 315 alin. (3) C. proc. civ.