Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2004

HOTĂRÂRE
09.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 august 2001, reclamanta SC M. SA Galați a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună anularea deciziei nr. 1101 din 20 iulie 2001, prin care i-a fost respinsă contestația împotriva procesului-verbal de control nr. 616/2001, încheiat de inspectorii Direcției Regionale Vamale Interjudețene Galați. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că a introdus în țară, în regim de exceptare de la plata taxelor vamale și a T.V.A., un autoturism Jeep Grand Cherockee, beneficiind de facilitățile vamale și fiscale acordate și prevăzute în O.G.

nr. 92/1997, autoturism ce a fost adus ca aport în natură la capitalul social, acest capital fiind majorat. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 206 din 27 septembrie 2001, pronunțată în dosarul 1386/2001, a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele menționate în acțiune și a exonerat-o de plata sumei de 673.599.435 lei, pe reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, ca mandatar, criticând soluția, ca nelegală, în sensul că a fost anulat un act de control, fără a fi citat în cauză organul constatator și emitent al procesului-verbal, că la dosar nu a fost depus actul respectiv, a cărei anulare s-a cerut.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3020 din 15 octombrie 2002, a admis recursul, a casat sentința nr. 206/2001 și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că era necesară introducerea în cauză a organului administrativ emitent al procesului-verbal nr. 616/2001, după cum și depunerea acestuia la dosar. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la secția comercială și de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Galați, sub nr. 1412/2002, instanță care prin sentința nr. 12 pronunțată la 3 februarie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a adus la îndeplinire îndrumările din decizia de casare și a constatat în esență că autoturismul Jeep Grand Cherokee a fost cumpărat de către societate, conform extraselor bancare și actelor de achiziționare, astfel că nu poate fi calificată operațiunea, ca aport în natură din partea unui acționar care nu era proprietar, că atât actul de control, cât și decizia Ministerului de Finanțe nr. 1101/2001, contestate, sunt legale, menționându-se obligațiile vamale și fiscale, în sarcina reclamantei. Împotriva sentinței nr. 12 din 3 februarie 2003 a declarat recurs, reclamanta SC M. SA Galați, solicitând a se constata nelegalitatea acesteia, deoarece hotărârea în dispozitiv nu a răspuns acțiunii, obiectului ei, că în considerente cuprinde motive contradictorii și străine litigiului.

De asemenea, mai este criticată sentința, ca fiind dată cu încălcarea greșită a legii, în speță a Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 92/1997, invocându-se pentru casare, prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Analizând recursul în raport cu criticile și motivele de casare invocate, se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune. În conformitate cu prevederile art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor străine, investitorii beneficiază de facilități vamale și fiscale în cazul importurilor de bunuri mobile, care constituie aport în natură la capitalul social, necesare pentru realizarea obiectului de activitate. Potrivit normelor metodologice date pentru aplicarea acestei ordonanțe de urgență, aprobate prin H.G.

nr. 94/1998, prin aport în natură la capitalul social, în sensul art. 13 lit. a), se înțeleg bunurile și valorile destinate să deservească activitatea agentului economic. Din examinarea obiectului de activitate al recurentului rezultă că domeniul principal de activitate este comerțul cu ridicata, astfel că nu se poate demonstra utilitatea realizării obiectului de activitate pentru a beneficia de exceptare de la plata taxelor vamale și fiscale la achiziționarea autoturismului. Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aportul în natură la capitalul social se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și predarea efectivă către societate, a bunului. În cauză, s-a demonstrat, iar instanța de fond a reținut și motivat judicios, că potrivit actelor, autoturismul a fost achiziționat de societate, fiind un import în numele societății, nu al unui acționar care apoi a adus acest bun ca aport în natură la capitalul social.

Fiind corect reținută această operațiune, atât organul vamal, cât și instanța au stabilit în mod legal că acest autoturism nu se încadrează în prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 92/1997. În ceea ce privește motivul ce vizează critica dispozitivului, recurenta are la dispoziție prevederile art. 281 1 C. proc. civ., putând să solicite instanței care a pronunțat sentința, să lămurească dispozitivul, dacă consideră necesar. De asemenea, nici criticile privind contradicția ce ar exista în motivarea soluției sau aplicarea greșită a legii, nu se demonstrează a fi fondate. Urmare a considerentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sentința nr. 12/2003 este legală, pe cale de consecință urmând a se respinge recursul declarat de SC M. SA Galați, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SA Galați împotriva sentinței civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 12, pronunțată la data de 7 februarie 2002 în dosarul nr. 1525/2001, Curtea de Apel Galați, secția co
ÎCCJ 2003-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 899/2003
La apelul nominal s-au prezentat recurentele-pârâte Direcția Regională Vamală Interjudețeană Galați și Direcția Generală a Vămilor, ambele prin consilierul juridic C.A. precum și intimata-reclamantă SC „Cortina Impex” SRL Brăila reprezentat
ÎCCJ 2005-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2004, la Curtea de Apel Galați, SC E. SRL Galați a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 151/F din 27 a
ÎCCJ 2003-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1044/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vrancea împotriva sentinței civile nr.147 din 18 iunie 2001 a Curți de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul n
ÎCCJ 2004-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3441/2004
de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 80 din 11 mai 2001, a admis acțiunea reclamantei și a anulat în parte procesul-verbal nr. 59/2000, actele constatatoare nr. 57 și nr. 58/2000, actele
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă