ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1107/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242 din 25

septembrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul D.V. la 6 ani

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen. și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

S-au aplicat art. 71 și art. 64 C.

pen.

Pe latură civilă inculpatul a fost

obligat să plătească părții civile N.I. suma de 30.000.000 lei daune morale, și

a fost respinsă acțiunea civilă a Spitalului Clinic Județean Arad.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța

a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 28 aprilie 2002

partea vătămată N.I. s-a deplasat la locuința numitului B.E. din localitatea

Chelmac rămânând să doarmă la acesta peste noapte.

În jurul orelor 23,30, inculpatul,

aflat în stare de ebrietate, s-a deplasat și el la locuința numitului B.E.

Între inculpat și partea vătămată au

început discuții, partea vătămată reproșând inculpatului că a venit în

localitate pentru a-i lua posibilitatea de a-și găsi de lucru. Gazda B.E.,

pentru a evita scandalul i-a cerut inculpatului să plece, iar după ieșirea

acestuia din casă, i-a cerut părții vătămate să meargă să încuie poarta casei.

Inculpatul a așteptat pe partea

vătămată în curte unde a reînceput cearta, iar inculpatul a lovit-o cu cuțitul

de mai multe ori în zona abdominală, în zona hemitoracelui, în zona

latero-cervicală și a brațului, leziunile produse necesitând 40-45 zile

îngrijiri medicale, viața părții vătămate fiind pusă în primejdie.

Partea vătămată s-a întors în casă

solicitând ajutorul numitului B.E. care după ce i-a acordat primele îngrijiri a

solicitat venirea ambulanței.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare a locului

faptei, a raportului de expertiză medico-legală, precum și a declarațiilor

martorilor audiați în cauză, B.E., V.I., R.I., I.D.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 413/A din 4 noiembrie 2002 a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând neîntemeiată

critica formulată, în sensul greșitei condamnări și nereținerii legitimei

apărări în comiterea faptei.

Astfel, s-a apreciat că în cauză nu

poate fi reținut că fapta a fost comisă în legitimă apărare, atât timp cât,

susținerea inculpatului că a lovit cu cuțitul pentru a se apăra de lovitura

dată de partea vătămată cu o lopată, nu se coroborează cu nici o altă probă, ba

mai mult, dat fiind și atitudinea acestuia care după ce a lovit cu cuțitul, a

fugit imediat, fiind dat în urmărire penală, cât și având în vedere declarația

martorului B.E. care arată că lopata pe care o avea, după rănirea părții

vătămate a fost găsită exact în poziția și locul în care o pusese el.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal inculpatul care a reiterat motivele susținute în apel

și a solicitat să se constate că a acționat în legitimă apărare, iar în

subsidiar a cerut reducerea pedepsei în raport de împrejurările în care s-a

săvârșit fapta.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului D.V., în săvârșirea la 28 aprilie 2002 a tentativei la

infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Probele administrate au confirmat că

inculpatul în urma discuțiilor avute cu partea vătămată a reacționat violent și

a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuțit după care a fugit.

În speță, nu se poate reține că

inculpatul ar fi acționat în condițiile legitimei apărări, întrucât potrivit

dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen., invocat în recurs această cauză care

înlătură caracterul penal al faptei este operantă, când infracțiunea este

comisă pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust îndreptat

împotriva sa și care pune în pericol grav persoana.

Din probele administrate, rezultă că

inculpatul a lovit partea vătămată urmarea discuțiilor avute cu aceasta,

incidentul petrecându-se în curtea casei martorului B.E.

Lopata cu care susține inculpatul că

a fost lovit a fost găsită după incident de gazda părții vătămate martorul

B.E., în locul în care o ținea de obicei în coridorul casei și nu în curte unde

a avut loc altercația.

Inculpatul nu s-a aflat nici un

moment în situația de a se apăra de un act material direct îndreptat împotriva

sa, iar susținerea că a fost lovit cu lopata de mai multe ori de partea

vătămată nu se coroborează cu nici o altă probă sau constatarea vreunei leziuni

ce s-ar fi produs asupra sa.

Referitor la pedeapsa de 6 ani

închisoare, aplicată inculpatului se constată că a fost corect individualizată

sub minimul prevăzut de lege, conform art. 72 și art. 76 alin. (2) C. pen.

Această pedeapsă este de natură a

asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și

reintegrarea în comunitate a inculpatului.

În consecință, nu există temei de

reducere a pedepsei așa cum a solicitat inculpatul.

Întrucât motivele de recurs invocate

nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli

judiciare către stat, se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a

inculpatului de la 15 mai 2002 la 5 martie 2003 și se va stabili ca onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 413/A din 4 noiembrie

2002, a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 15 mai 2002 la 5 martie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

5 martie 2003.