ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2551/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

21 iunie 2000 sub nr. 7327 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții V.I., C.J.

și P.A. au chemat în judecată pe pârâta Regionala C.F.R. Craiova solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige pe pârâtă să le

lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul împreună cu toate

construcțiile situate în Craiova, str. Viilor.

La termenul din 12 octombrie 2000

reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârât și statul român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul Dolj, prin sentința

civilă nr. 172 din 16 mai 2002 a admis acțiunea formulată de către reclamanți

și a obligat pe pârâți să restituie casa și terenul în suprafață de 295 mp

situat în Craiova str. Viilor.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamanților

și a fost expropriat pentru motive de utilitate publică.

S-a mai reținut că motivul pentru

care s-a făcut exproprierea nu a fost îndeplinit, iar în prezent imobilul nu

este afectat de detalii de sistematizare, mai mult chiar, el a fost închiriat.

Împotriva acestei sentințe a

instanței de fond au declarat apel pârâtele invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 126 din 5 septembrie 2002, a respins apelurile ca nefondate,

reținând că instanța de fond a constatat legal și temeinic că scopul pentru

care a fost expropriat imobilul în litigiu, acela de utilitate publică, nu a

fost realizat și în consecință reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituie

imobilul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs numai pârâta D.G.F.P. Dolj pentru statul român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

susținându-se că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății.

Se mai susține că din raportul de

expertiză tehnică și suplimentul acestuia rezultă că utilitatea publică a fost

împlinită avându-se în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 12/1998 și, în plus,

autorul reclamanților a primit în compensare un teren.

Recursul este nefondat.

Este de reținut în primul rând că

temeiul de drept, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu are nici un fel de legătură

cu soluția ce a fost pronunțată de către instanța de apel.

Astfel, acest motiv de recurs vizează

de fapt netemeinicia hotărârii, respectiv acea situație în care, deși ar

rezulta fără dubiu natura juridică a unui act dedus judecății ori înțelesul

acestuia, instanța ar fi reținut un cu totul alt act juridic sau conținut al

acestuia.

În cazul în speță ceea ce este de

stabilit este dacă instanțele de fond și apel au făcut o aplicare corectă a

dispozițiilor legale în situația în care imobilul în litigiu a fost expropriat

prin Decretul 127/1960 pentru utilitate publică, dar scopul exproprierii nu s-a

realizat.

În acest sens urmează a reține că

instanțele au făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt concretă,

astfel este de reținut în primul rând dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, sunt

aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri

imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a

realizat scopul exproprierii, ca în speță.

De asemenea, s-a făcut aplicarea

corectă și a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Expertiza tehnică și suplimentul

efectuat la aceasta au constatat că imobilul în litigiu, construcție și teren,

nu este afectat de detalii de sistematizare.

Terenul, în suprafață de 295 mp este

folosit ca grădină de zarzavat și pomi fructiferi, după ce a fost închiriat.

De menționat că terenul este

împrejmuit în totalitate și în afara acestei îngrădiri, la o distanță de 1,70 m

se află două conducte de termoficare, deci nu pe terenul în litigiu.

Mai este de reținut că exproprierea

a fost făcută și cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ., și, respectiv că

nu a fost acordată o justă și prealabilă despăgubire autorului reclamanților.

Susținerea recurentei că

proprietarul imobilului a fost despăgubit cu o plată în natură, respectiv cu un

alt teren, nu a fost dovedită în cauză.

Este de reținut că pârâta C.N.

C.F.R. Regionala Craiova, beneficiara exproprierii, nu a declarat recurs

achiesând astfel la hotărârea pronunțată de instanța de apel.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, întrucât toate criticile formulate de către recurenți sunt

nefondate, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de D.G.F.P. Dolj pentru statul român prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei nr. 126 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel

Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.