ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 533/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 800 din 01 iulie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu în ceea ce-l privește pe inculpatul G.C.C. din art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și în art. 26 C. pen.

rap. la art. 2 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la alt. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.C.C. pentru ambele infracțiuni, respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 6 C. pen. rap. Ia art. 2 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 108/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și organizarea săvârșirii acestor fapte - prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. și inculpații G.M., G.B., G.C. și M.S. pentru infracțiuni similare. Prin încheierea de ședință de la 19 iulie 2005 a acestei instanțe, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul G.C.C. în interesul unei bune judecăți, dată fiind necesitatea de citare a acestuia în Turcia, formându-se prezentul dosar.

În sarcina inculpatului G.C.C. s-a reținut prin actul de sesizare a instanței următoarea situație de fapt: În perioada 21-23 februarie 2004, în timp ce se aflau în Turcia, inculpații G.M., G.B., M.S. și G.C.C. au disimulat cantitatea de 43 kg de heroină în autocarul cu număr de înmatriculare, iar la 24 februarie 2004 droguri le au fost introduse în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, de către inculpații G.M., G.B. și M.S., fiind ascunse în acest autocar. După intrarea în România, autocarul a fost condus de către cei trei inculpați până în apropiere de municipiul lași unde drogurile au fost preluate de inculpatul G.C., prin intermediul martorilor I.I. și P.V.M. care conduceau autocarul cu nr. aparținând SC E.T.

SRL Cluj, al cărei unic asociat era inculpatul G.C.C. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul G.C.C. a ieșit din România la 19 februarie 2004 prin punctual de trecere a frontierei Giurgiu, cu autocarul cu numărul de înmatriculare și nu a mai revenit până în prezent, iar autocarul cu nr. de înmatriculare, în care au fost descoperite drogurile, aparține SC E.T. SRL al cărei unic asociat este inculpatul G.C.C. De asemenea s-a mai stabilit că SC E.T. SRL CLUJ este administrată de inculpatul G.C.C. iar în lipsa acestuia de fiul său, inculpatul C.G. Din probele administrate în cauză a rezultat că la 20 februarie 2004, inculpații G.M. și G.B., angajați ai firmei "O.", au plecat împreună cu martorul B.G.

într-o cursă de linie pentru transport persoane, pe ruta IAȘI-BUCUREȘTl -ISTANBUL, cu autocarul cu nr., aparținând firmei SC C.P.I. SRL BUCUREȘTI, (fiI.50). Potrivit înțelegerii dintre reprezentanții firmelor "O." și SC C.P.I. SRL pe autocarele ce efectuau transporturi pe ruta IAȘI­ -BUCUREȘTl -ISTANBUL lucrau cel puțin doi șoferi, dintre care unul cetățean roman și unul cetățean turc, fiecare dintre aceștia având obligația de a conduce autocarul pe teritoriul țărilor ai căror cetățeni sunt, pentru a nu mai fi necesară obținerea unor atestate suplimentare care să permită șoferilor străini să conducă mijloacele de transport în comun pe teritoriul României, sau pentru șoferi români pe teritoriul Turciei.

Din lista cu călători deținută de la SC C.P.I. SRL rezultă că autocarul având ca șoferi pe inculpatul G.M. și B.G. a plecat în cursă la 20 februarie 2004 din România cu un număr de 11 persoane și a intrat pe teritoriul Turciei la 21 februarie 2004. Conform declarațiilor inculpatului G.M., martorului B.G. și inculpatului G.B., acesta din urmă lucrând pe autocar în calitate de ajutor, transportul până la lstanbul s-a desfășurat fără probleme. La 23 februarie 2004, autocarul, în care se aflau în calitate de șoferi inculpații M.S., G.M. și martorul B.G., iar ca însoțitor inculpatul G.B., a plecat în jurul orei 16:00 din lstanbul către România având un număr de 13 pasageri, printre aceștia aflându-se și martorul F. (fostă P.)T.

și a intrat în România la 24 februarie 2004, în jurul orei 04:00, prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu. După controlul efectuat la punctual de control vamal, autocarul și-a continuat deplasarea până la București, unde au coborât o parte din persoane precum și martorul B.G. În continuare, autocarul, în care se aflau inculpații G.M., G.B. și M.S. și patru pasageri și-a continuat deplasarea către lași pe traseul București-Buzău-Bacău-­Roman-Târgu Frumos-Iași. Ajungând în localitatea Târgu Frumos, în jurul orei 12:00-12:15, aici au coborât și ultimii pasageri din autocar, astfel că din această localitate până în municipiul lași în autocarul s-au aflat doar inculpații G.M., G.B. și M.S. Din declarațiile martorilor I.I.

și P.V.M., angajați în calitate de șoferi la SC E.T. SRL CLUJ, rezultă că la 23 februarie 2004 s-au deplasat cu autocarul cu numărul de înmatriculare de la Cluj - Napoca la lași pentru a prelua "un grup de pasageri" ce urmau a fi transportați ulterior în Spania sau Portugalia. În acest sens, martorul I.I. a arătat că la 23 februarie 2004, în jurul orei 23:00 a fost contactat telefonic din Turcia de inculpatul G.C.C. care i-a cerut să se deplaseze la lași pentru a prelua "un grup de turiști", urmând să fie anunțat de inculpatul G.M. unde anume va trebui să se prezinte. Martorii I.I. și P.V.M. au declarat faptul că C.G. le-a cerut să se deplaseze la lași, deplasarea fiind făcută că autocarul marca Mercedes model 304. Martorii au declarat că au ajuns în apropiere de municipiul Iași la 24 februarie 2004, în jurul orei 07:00-08:00 și au oprit la aproximativ 10 km, într-o parcare, așteptând să fie contactați.

În timp ce martorii I.I. și P.V.M. așteptau să fie contactați într-o parcare situată la aproximativ 10 km. de municipiul lași, autocarul în care se aflau inculpații G.M., G.B. și M.S. circula pe drumul național nr. 28 dinspre localitatea Tg. Frumos către municipiul lași, distanța dintre cele două localități fiind de aproximativ 45 km. Întrucât în autocar nu se mai afla nici un pasager, inculpatul G.M. l-a contactat telefonic pe martorul I.I. căruia i-a comunicat că trebuie să se întâlnească pentru a prelua niște pachete ce trebuiau transportate în municipiul Cluj - Napoca. Același martor declară că după discuția telefonică purtată cu inculpatul G.M. a fost contactat telefonic de inculpatul C.G., care i-a transmis la rândul său că nu vor mai prelua pasageri de la G.M.

ci doar niște pachete, întrebându-l totodată pe martor dacă a intrat în posesia acestor pachete. Pentru a se întâlni cu autocarul cu nr., martorii P.V.M. și I.I. s-au deplasat cu autocarul din parcarea în care se aflau către localitatea Târgu Frumos dinspre care veneau inculpații G.M., G.B. și M.S. La un moment dat cele două autocare au trecut unul pe lângă celălalt fără ca vreunul dintre aceștia să oprească, însă, la scurt timp, inculpatul G.M. l-a contactat telefonic pe martorul I.I. căruia i-a cerut să întoarcă autocarul și să-I urmeze pentru a se întâlni. Atât martorul I.I. cât și martorul P.V.M. declară că, după discuția telefonică purtată cu inculpatul G.M., autocarul a fost întors, deplasându-se către municipiul lași, iar la scurt timp a ajuns din urmă autocarul cu nr. care îi aștepta.

Martorul I.I. a declarat că a primit de la persoanele ce se aflau în autocarul, respectiv inc. G.M., G.B. și M.S. un număr de 3 pungi din plastic, de culoare neagră, pe care le-a luat și le-a înmânat martorului P.V.M. Acesta din urmă confirmă aspectele relatate de martorul I.I., arătând că după preluarea celor trei pungi din plastic le-a transportat cu autocarul cu nr., așezându-le pe patul de odihnă al șoferilor. Martorul a mai precizat faptul că în momentul în care a oprit lângă autocarul cu nr. acesta avea capota din spate ridicată. După preluarea celor 3 pungi din plastic de culoare neagră de la inculpații G.M., G.B. și M.S., martorii I.I. și P.V.M. s-au îndreptat cu autocarul către municipiul Cluj - Napoca, în această perioadă martorul I.I.

fiind sunat de aproximativ 3-4 ori de inculpatul C.G. și o dată de inculpatul G.M., ambii interesându-se dacă au avut vreo problemă pe durata transportului. Ajungând în localitatea Apahida, jud. Cluj, autocarul a fost oprit de organele de urmărire penală și în urma controlului efectuat au fost descoperite cele 3 pungi din plastic de culoare neagră, în care se aflau 84 calupuri paralelipipedice ce conțineau heroină în greutate de 42,533 kg.

Situația de fapt mai sus expusă se dovedește cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante; raport de constatare tehnico-științifică nr. 275156 din 25 februarie 2004; dovada seria B nr. 2974 din 25 februarie 2004 de depunere la camera de corpuri delicte a cantității de 42525 grame heroină; adresa nr. 49722 din 14 mai 2004 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră privind data și locul intrării în țară a autocarului și identitatea pasagerilor; copie de pe certificatul de înmatriculare al autocarului; copie de pe cartea de identitate a autocarului; procese-verbale de verificare a intrărilor și ieșirilor din țară pentru inculpatul G.C.C. și de verificare la sediul SC E.T.

SRL Cluj; procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului nr. 001657 din 03 septembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Combatere a Criminalități Organizate și Antidrog; declarații martori; citația in limba turcă și traducerea acesteia în limba română emisă pe numele inculpatului G.C.C. la 28 iulie 2004, cu termen 31 august 2004, precum și originalul și copia recipisei de expediție; listele de călători care au circulat cu autocarul la 22 februarie 2004, respectiv 23 februarie 2004; declarațiile inculpaților; procesele­-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală din 16 septembrie 2004 pentru inculpații G.M., G.B., C.G.

și M.S. Inculpatul G.C.C. nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale întrucât s-a sustras de la urmărire penală fiind fugit în Turcia. Deși în cursul cercetării judecătorești s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la judecata acestui inculpat tocmai pentru a se putea îndeplini legal procedura de citare în Turcia (Istanbul, Catalca,), concomitent procedura de citare realizându-se și la sediul Consiliului Local al sectorului 2 București, inculpatul s-a sustras judecății și nu a putut fi ascultat. Apărarea i-a fost pe deplin realizată de avocat ales cu delegație la dosar. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați ca martori G.M., G.B. și M.S. (aceștia fiind condamnați definitiv în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar), I.I., P.V.

și B.G.; s-au atașat, în copie, declarațiile tuturor coinculpaților și ale martorilor audiați în cauza definitiv judecată; s-au depus acte în circumstanțiere pentru inculpat. Din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Tribunalul a constatat că nu există probe certe de vinovăție care să ducă - fără putință de tăgadă - la concluzia că inculpatul G.C.C. a organizat traficul de droguri, fiind și complice la acesta. Astfel, în rechizitoriul parchetului și în tot dosarul de urmărire penală nu există nicio probă despre activități desfășurate în Turcia, înainte de plecarea autocarului în care s-au aflat drogurile introduse în România. Se susține că toți inculpații au disimulat cantitatea de 43 kg heroină.

Cum, unde, când, în ce împrejurări, sunt câteva din întrebările firești care nu își găsesc răspuns în actele de urmărire penală. De altfel, urmărire penală s-a făcut doar în România, nu și în Turcia, cel puțin așa rezultă în cauză. Prin urmare, nu s-a dovedit în nici un fel că inculpatul a organizat traficul de droguri, că a ajutat în vreun fel la plasarea acestora în autocar sau la introducerea lor în România. Împrejurarea că autocarul aparținea unei societăți al cărei asociat unic era inculpatul, societate care se ocupa și cu transportul de persoane între România și Turcia, nu este o dovadă certă că inculpatul este complice la trafic de droguri; lipsește dovada unor activități care să contureze complicitatea inculpatului, contribuția lui la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Cert este că, deși asociat unic era inculpatul, administrator "cu puteri depline" al societății era fiul său G.C. (act adițional la actul constitutiv al societății SC E.T. SRL, autentificat sub nr. 3481 din 16 noiembrie 1999, modificat prin actul adițional autentificat sub nr. 1954 din 07 august 200l); inculpatul a părăsit România la data de 19 februarie 2004 și de atunci nu a mai revenit în țară; că drogurile se presupune că au fost încărcate în Turcia - nu se știe exact locul și momentul - iar acestea au fost descoperite abia la Apahida, nu la punctul de frontieră unde s-a efectuat și controlul vamal al pasagerilor și al autocarului. Probele aduse de parchet în acuzarea inculpatului sunt două convorbiri telefonice purtate intre inculpat și G.M.

și o declarație a martorului I.I. din care rezultă că acesta din urmă a fost contactat telefonic de inculpat care i-a cerut să se deplaseze la Iași pentru a prelua un grup de turiști. Celelalte probe testimoniale administrate - respectiv declarațiile martorilor P.V., B.G., F.P.T. (pasager al autocarului), G.M., G.B., M.S. și G.C. ­nu aduc nici un fel de indicii relevante în ceea ce privește stabilirea vinovăției inculpatului (de altfel coinculpații nici nu au recunoscut comiterea faptelor). Analizând probele ce-l privesc pe inculpatul G.C.C., tribunalul a constatat următoarele: Prima convorbire telefonică din data de 24 februarie 2004 ce a avut loc între - inculpat și G.M.

se referă la modelul autocarului care se deplasa în România și zona în care se afla acesta; împrejurarea că inculpatul cunoștea traseul autocarului de la firma sa nu este o dovadă certă că acesta cunoștea și faptul că în autocar se aflau droguri, nefăcându-se - nici măcar voalat - vreo referire la aceste substanțe. A doua convorbire telefonică din data de 25 februarie 2004 intre aceleași persoane se referă la necesitatea de a găsi un avocat pentru persoanele depistate în flagrant cu drogurile; nici această convorbire nu îl acuză pe inculpat, rezultând doar că acesta a auzit de la alții că s-ar fi dat declarații privitoare la persoanele reținute în România. Aceste două convorbiri telefonice nu sunt suficiente - prin ele însele - să dovedească direct și fără dubiu existența unor acte de complicitate desfășurate de inculpat în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic național și internațional de droguri și nici nu se coroborează cu alte probe în acest sens.

Mai mult, este surprinzător că deși a existat mandat de interceptare a convorbirilor telefonice încă din data de 03 septembrie 2003, singurele convorbiri interceptate de care parchetul face uz sunt doar cele două sus menționate. Tot surprinzător este să construiești o întreagă acuzare numai pe baza unor convorbiri telefonice nerelevante, în condițiile în care această acuzare se referă la un grup infracțional organizat, la activități de finanțare și organizare a traficării cantității deloc nesemnificative de 43 kg heroină, precum și la sprijinirea - în care fel nu se cunoaște exact - a transportului de droguri din Turcia în România.

În ce privește declarația martorului I.I., în sensul că a fost sunat de inculpat pentru a i se comunica împrejurarea că urmează să se deplaseze la Iași pentru a prelua un grup de turiști, tribunalul nu a putut reține ca fiind incriminatoare atâta timp cât se referă la o chestiune obișnuită pentru activitatea societății, cât nu apare interceptată (deși la data de 23 februarie 2004 mandatul de ascultare a telefoanelor era valabil) și cât nu cuprinde nici o referire vagă măcar la droguri sau activități interzise de lege. Nu există nici o interceptare telefonică între inculpat și orice altă persoană implicată în cauză și nici între inculpat și fiul său G.C. (care a aranjat în țară deplasarea autocarului la Iași) din care să rezulte că l-ar li anunțat pe acesta din urmă de transportul drogurilor, rechizitoriul parchetului menționând nejustificat că toată operațiunea s-a desfășurat coordonată de inculpat.

Nici șoferul român - martorul B.G. - nu-l incriminează pe inculpat, arătând că nu îl cunoaște și nu l-a întâlnit la Istanbul. În consecință, față de cele expuse și ținând seama de prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 66 C. pen., cât și de regula "in dubio pro reo", tribunalul a constatat că nu se poate reține justificat, fără putință de tăgadă, că inculpatul G.C.C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de care a fost acuzat. Câtă vreme vinovăția inculpatului nu s-a putut stabili cu certitudine, pe bază de probe neîndoielnice care să anuleze prezumția de nevinovăție, nu există nici temeiurile răspunderii penale a acestuia pentru o presupusă comitere a infracțiunilor.

Din rațiunea reglementării art. 10 din Legea nr. 143/2000 rezultă intenția legiuitorului de a incrimina organizarea, conducerea sau finanțarea infracțiunilor prevăzute în art. 2-9 din aceeași lege nu ca infracțiune distinctă, ci ca formă agravată a fiecăreia dintre acestea motiv pentru care Tribunalul a dispus - în baza art. 334 C. proc. pen. - schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din aceeași lege, toate cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) rap.

la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.C.C. pentru ambele infracțiuni. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând desființarea sentinței penale și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile săvârșite, arătând în dezvoltarea motivelor de apel că, din ansamblul probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății rezultă că inculpatul G.C.C.

i-a ajutat la data de 20 aprilie 2004 pe inculpații G.M., G.B. și M.S. să introducă în România 43 Kg heroină disimulată în autocarul cu nr. prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu și apoi să o transporte pe teritoriul țării până la predarea către inculpatul C.G., printr-o acțiune conjugată cu a celorlalți inculpați care au fost condamnați definitiv. Motivele de apel au fost extinse de procurorul de ședință care a invocat cazul de desființare a hotărârii prev. de art. 379 pct. 2 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., arătând că există un caz de incompatibilitate al judecătorului care a pronunțat hotărârea de fond, caz prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.; a arătat procurorul că pronunțând sentința penală nr. 159 din 07 februarie 2006, judecătorul și-a exprimat părerea cu privire la vinovăția inculpatului, în filele 294 – 299 ale dosarului de fond făcând aprecieri în acest sens.

A solicitat în consecință desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. De asemenea, procurorul a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care instanța de fond a pronunțat hotărârea în sensul reținerii în mod distinct a art. 10 din Legea nr. 143/2000 având în vedere decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, Decizia nr. 38/2008 stabilind că art. 10 din Legea nr. 143/2000 incriminează o infracțiune de sine stătătoare. Prin decizia penală nr. 129 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desființat în totalitate sentința penală atacată și, în fond, rejudecând: În baza art. 26, C. pen., raportat la art. 2, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C.C.

la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 26, C. pen., raportat la art. 3, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen., a fost condamnat același inculpat la 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen., a fost condamnat același inculpat la 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a traficului internațional de droguri.

În temeiul art. 33, lit. a), C. pen., raportat la art. 34, lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. În temeiul art. 117 C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranță a expulzării inculpatului și a fost obligat acesta la plata de cheltuieli judiciare către stat. Instanța de prim control judiciar a reținut că motivul pentru care procurorul a solicitat extinderea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin sentința penală nr. 159 din 04 februarie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus o soluție pe fondul cauzei privind pe inculpații C.G., G.M., G.B.

și M.S., dispunând printr-o încheiere anterioară dată în cursul judecății acelui dosar, respectiv la data de 19 iulie 2005, disjungerea cauzei cu privire la inculpatul G.C.C., trimis la rândul său în judecată prin același rechizitoriu cu ceilalți inculpați. În motivarea sentinței penale cu privire la cei 4 inculpați, Curtea a constatat că singurele referiri la inculpatul G.C.C. sunt cele care aveau legătură cu activitatea coinculpaților, și, în mod special, cu a inculpatului C.G., modalitatea de săvârșire a tuturor activităților neimpunând în mod necesar o comunicare în egală măsură între toți cei 5 (cinci) inculpați, acțiunile fiecărui inculpat fiind distincte.

Referirile instanței de fond au avut însă în vedere strict activitatea infracțională a inculpatului C.G., iar atâta vreme cât în această activitate a interacționat cu inculpatul G.C.C., era firesc ca la analiza situației de fapt, raportată exclusiv la inculpatul C.G., să se facă referire și la inculpatul din prezenta cauză. Curtea a constatat de altfel că instanța de fond nu a făcut în nici una din aceste referiri vreo apreciere asupra vinovăției inculpatului G.C.C., reținând că dimpotrivă, instanța de fond a inserat în finalul hotărârii – ca o concluzie față de inculpat cu privire la care a dispus disjungerea - că există doar presupunerea că acesta este cel care a trimis și urmărit transportul drogurilor în România; formulare prin care instanța de fond a evitat să exprime orice opinie asupra vinovăției inculpatului.

O dovadă suplimentară că instanța nu și-a exprimat anterior părerea cu privire la vinovăția inculpatului G.C.C., raportându-se exact la această ultimă concluzie, o constituie soluția dispusă pe fondul cauzei, respectiv aceea de achitare a acestuia, deși anterior (la motivarea sentinței penale nr. 159/2006) reținuse existența presupunerii că transportul drogurilor a fost organizat de inculpat, presupunere care, iată, nu s-a dovedit, în opinia instanței de fond. În final, Curtea a apreciat că nu poate analiza atât de formalist împrejurarea antepronunțării instanței și nu se poate considera că orice referire - care este firească, evidentă și imposibil de evitat - la persoana și activitatea unui inculpat față de care s-a disjuns cauza, este echivalentă cu exprimarea opiniei asupra vinovăției.

Curtea a reținut că la data de 19 februarie 2004 inculpatul G.C.C. a părăsit teritoriul României prin Giurgiu cu un autocar cu număr de înmatriculare (de la acea dată inculpatul nu a mai revenit pe teritoriul României), iar a doua zi la data de 20 februarie 2004, inculpații G.M. și G.B. au plecat împreună cu martorul B.G. pe ruta Iași – București – Istanbul, aceștia fiind șoferi cu un autocar de transport de persoane, ajungând în Turcia la data de 21 februarie 2004. La data de 23 februarie 2004, cu același autocar, cei 3 împreună cu M.S. au plecat din Istanbul către București destinația finală fiind Iași, au intrat în România prin Vama Giurgiu la data de 24 februarie 2004, au ajuns la București, unde au coborât parte din cei 13 pasageri, inclusiv unul din șoferi, B.G., ceilalți 3 șoferi și încă 4 pasageri continuându-și traseul spre Iași pe ruta București – Buzău – Bacău – Roman – Târgul Frumos – Iași.

Traseul a continuat după Târgul Frumos, până la Iași, deși în Târgul frumos au coborât toți pasagerii, rămânând doar cei 3 șoferi (inculpații din cauza judecată deja). Aceștia au contactat pe traseu pe martorii I.I. și P.V.M., angajați ai societății al cărei administratori sunt inculpatul G.C.C., respectiv fiul acestuia G.C., după ce acestora li s-a cerut de inculpat și fiul său să facă o deplasare la Iași pentru a prelua niște pachete. Cei doi martori s-au întâlnit, potrivit instrucțiunilor date de inculpat și fiul său în parcarea din apropierea orașului Iași, cu cei trei inculpați, de la care au preluat trei pachete cu heroină (cele 43 Kg) pe care urmau să le transporte în Cluj Napoca. După preluare, martorii au fost sunați de C.G.

(fiul inculpatului) și de G.M. pentru a se interesa de transport, însă în localitatea Apahida au fost opriți de organele de poliție, care au găsit drogurile, aceștia fiind reținuți, după prinderea inculpatului G.C.C. purtând două convorbiri telefonice cu G.M., inculpatul dându-i indicații acestuia să le asigure celor reținuți un apărător bun. Din probele administrate, Curtea a apreciat însă că față de inculpatul G.C.C. există dovezi suficiente care atestă cu certitudine participarea la activitatea infracțională, și mai mult decât atât, contribuția sa majoră la săvârșirea faptelor. Astfel, din declarațiile tuturor inculpaților (audiați în prezenta cauză ca martori) rezultă că pachetele cu droguri au fost încărcate în Istanbul, susținerile acestora relative la împrejurarea că autocarul în care s-au descoperit drogurile ar fi fost dus la un service pentru reparații (în Istanbul) nefiind dovedite cu vreun mijloc de probă.

Declarațiile inculpaților sunt confuze, diferite pe aspectul datei prezentării la service, pe aspectul persoanei care s-a prezentat cu autovehiculul la vreun serviciu tehnic și în orice caz, nu au fost depuse nici înscrisuri care în mod uzual se eliberează în aceste cazuri (facturi, devize, chitanțe, înscrisuri specifice care să ateste serviciul efectuat). Pe de altă parte, nici o probă nu a dovedit că pe ruta Istanbul – București – Iași autovehiculul ar fi staționat și ar fi fost lipsit de supraveghere, aspecte care să permită introducerea pachetelor pe traseu. De asemenea, declarațiile șoferilor care au preluat drogurile confirmă împrejurarea că deplasarea spre Iași a fost efectuată într-un alt scop decât acela al preluării de pasageri (care oricum coborâseră în totalitate anterior), apărând astfel nejustificată solicitarea inculpatului G.M.

– făcută telefonic șoferului I.I. – să continue deplasarea deși nu erau pasageri, deplasarea a fost făcută exclusiv pentru preluarea pachetelor de droguri, de care în mod evident inculpatul G.C.C. știa, această convorbire telefonică – înlăturată cu ușurință de instanța de fond din ansamblul probator – fiind deosebit de elocventă sub acest aspect. Convorbirea este însă importată căci dovedește traseul autocarului, traseu pe care inculpatul îl cunoștea, aspect ce rezultă explicit din convorbirea dintre G.M. și inculpat, inculpatul fiind cel care i-a cerut lui G.M. să-l sune I.I. Motivul pentru care G.M. l-a sunat pe inculpat a fost exact acela de a-și exprima îngrijorarea că a recunoscut autocarul aparținând inculpatului, cu care trebuia să se întâlnească, dar pe lângă care a trecut, cele două autocare ratându-se inițial.

La sfârșitul convorbirii, inculpatul îi cere lui G.M. să-l sune pe I.I. și să se oprească, inculpatul informându-l pe acesta atât că cei doi șoferi trebuie să fie într-un anume autovehicul Mercedes 304 și că el le-a dat șoferilor detaliile necesare recunoașterii, discuția dintre I.I. și G.M. și oprirea ulterioară pentru preluarea pachetelor, fiind exact în sensul cerut de inculpat. De asemenea, conținutul convorbirilor confirmă faptul că inculpatul știa că de fapt întâlnirea celor două mașini urma să se efectueze într-o parcare aflată la o distanță de 10 Km, de Iași și nu în Iași, așa cum ar fi fost firesc dacă urmau să fie preluați pasageri. Martorul I.I. arată de fapt că i s-a cerut continuarea traseului pentru preluarea pachetelor și nu a unor pasageri.

Aceste convorbiri – ca și cele dintre cei doi șoferi și inculpatul C.G. - fiul inculpatului, care le-a cerut explicit continuarea traseului spre Iași și asigurarea acestora că inculpatul G.C.C. cunoaște acest aspect – dovedesc mai mult decât doar presupunerea rezonabilă că inculpatul a cunoscut despre acest transport – dovedesc chiar vinovăția inculpatului, a cărui contribuție a fost esențială în special în organizarea încărcării drogurilor în Turcia și apoi în organizarea transportului în România și preluarea drogurilor de către șoferii P.V.M. și I.I. De altfel, organizarea transportului internațional de droguri de către cel care se află într-un alt stat decât cel pe teritoriul căruia este depistată cantitatea de droguri presupune acest tip de activități, cele care sunt esențiale, dar mai puțin „vizibile”, care nu implică nici contactul nemijlocit cu drogurile, nici surprinderea în flagrant cu acestea.

Tipul acesta de operațiuni se probează dificil – mijloacele audio – video în acest caz nedepinzând neapărat de autoritățile române, câtă vreme cele din Turcia, respectiv Bulgaria pe teritoriul statelor cărora a trecut autocarul, nu au efectuat nici un fel de activități sub aceste aspecte. Chiar și convorbirile telefonice pot fi dificil de „decriptat”, dat fiind că inculpații folosesc, de regulă, expresii obișnuite într-un limbaj uzual, fără conotații infracționale, dar a căror semnificație este cunoscută doar între aceștia.

Reținând toate aceste împrejurări, Curtea a apreciat că folosirea autocarelor aparținând societății administrate de inculpat, datele deplasării acestuia în Turcia exact cu două zile anterior preluării drogurilor, caracterul și conținutul convorbirilor telefonice la care s-a făcut referire, și nu în ultimul rând relațiile de rudenie foarte apropiate dintre inculpat și ceilalți condamnați, (aspect elocvent asupra aprecierii valorii probante a declarațiilor acestora), care implică o mare încredere între aceștia, sunt elemente suficiente care atestă vinovăția inculpatului.

Împotriva deciziei penale nr. 129 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal a declarat recurs inculpatul G.C.C., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția sa, motiv pentru care solicită casarea deciziei și menținerea hotărârii instanței de fond. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe disp. art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează: Inculpatul G.C.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 108/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că inculpatul la data de 24 februarie 2004 i-a ajutat pe inculpații G.M., G.B. și M.S. să introducă în România cantitatea de 43 kg heroină, disimulată în autocarul cu nr. prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu și apoi să o predea inculpatului G.C., i-a ajutat pe aceeași inculpați să transporte drogurile respective pe teritoriul României, punându-i pe aceștia în legătură cu martorii I.I. și B.V.M. De asemenea, s-a reținut că inculpatul împreună cu inculpații G.M., G.B., M.S.

și C.G. a organizat transportul drogurilor din Turcia în România. Din probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești nu rezultă cu certitudine că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, prin aceste probe nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție instituită de art. 5 2 C. proc. pen. pentru a se putea dispune condamnarea inculpatului. Faptul că inculpatul s-a deplasat în Turcia cu două zile anterior preluării drogurilor și că acestea au fost descoperite într-un autocar aparținând SC E.T. SRL al cărei asociat unic este inculpatul, relațiile apropiate de rudenie între inculpați, convorbirile telefonice purtate între inculpat și martorii I.I.

și G.M. în perioada 23-25 februarie 2004 nu sunt elemente suficiente care să demonstreze, mai presus de orice îndoială, vinovăția inculpatului. Din nicio probă administrată pe parcursul procesului penal nu rezultă ce activități a desfășurat inculpatul în Turcia, în ce mod i-a ajutat pe numiții G.M., G.B. și M.S. să preia heroina din Turcia, să o ascundă în autocarul cu nr., să introducă această heroină în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu și cum a organizat transportul drogurilor din Turcia în România. În acuzarea inculpatului sunt invocate două convorbiri telefonice purtate între acesta și inculpatul G.M. în perioada 24-25 februarie 2004, convorbiri din care rezultă cu certitudine că inculpatul cunoștea traseul autocarului, iar după prinderea în flagrant a celorlalți inculpați a discutat cu inculpatul G.M.

despre necesitatea angajării unui avocat pentru a asigura apărarea acestora. Chiar dacă cele două convorbiri telefonice prin conținutul lor ar putea oferi date despre împrejurarea că inculpatul cunoștea activitatea infracțională a celorlalți inculpați privitoare la cantitatea de cca.43 kg heroină, acestea nu sunt suficiente prin ele însele pentru a dovedi dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului, din moment ce nu se coroborează cu alte probe care să demonstreze activitatea desfășurată de inculpat. În cauză au fost audiați în calitate de martori F.P.T. (pasager al autocarului), P.V., B.G., G.M., G.B. și M.S. care nu au putut oferi detalii despre presupusa activitate infracțională a inculpatului.

De altfel, după cum rezultă din actele dosarului, inculpații M.S., G.B., G.M., I.I., P.V.M., G.C. nici nu au recunoscut faptele pentru care au fost condamnați. În rechizitoriu se face referire și la declarația martorului I.I., potrivit căreia inculpatul G.C.C. l-a sunat la data de 23 februarie 2004 și i-a spus să meargă cu autocarul la Iași pentru a prelua un grup de persoane, acest aspect fiindu-i ulterior confirmat de numitul G.C., fiul inculpatului. Cu ocazia audierii în instanță, martorul și-a menținut declarația, care însă nu îl incriminează pe inculpat, discuția dintre cei doi referindu-se la un transport de persoane, ce constituia obiectul de activitate al societății al cărei asociat unic era inculpatul.

Martorul B.G. arată că la Istanbul autocarul, în timpul cât au staționat, a fost dus la un service de către G.M. și fiul său, perioadă în care nu l-a întâlnit pe inculpatul G.C., iar la intrarea în România prin vama Giurgiu s-a efectuat un control amănunțit al autocarului. Având în vedere că probele administrate nu dovedesc cu certitudine că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare se impune a se da eficiență regulii „un dubio pro reo”, conform căreia orice îndoială profită inculpatului. În consecință, în baza disp. art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală recurată și va menține hotărârea primei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 129 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală recurată și menține sentința penală nr. 800 din 1 iulie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010.