ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 533/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 533/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 800

din 01 iulie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, a

dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice

dată faptelor prin rechizitoriu în ceea ce-l privește pe inculpatul G.C.C.

din art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

și art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1)

și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C.

pen. și în art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) rap. la

art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la alt. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.C.C. pentru ambele

infracțiuni, respectiv art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și

(2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 6 C. pen. rap. Ia art. 2 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Tribunalul a reținut că

prin rechizitoriul nr. 108/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului G.C.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de

complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc -

prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri de

mare risc - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 și organizarea săvârșirii acestor fapte - prev. de

art. 10 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen. și inculpații G.M., G.B., G.C.

și M.S. pentru infracțiuni similare.

Prin încheierea de

ședință de la 19 iulie 2005 a acestei instanțe, s-a dispus

disjungerea cauzei cu privire la inculpatul G.C.C. în interesul unei bune

judecăți, dată fiind necesitatea de citare a acestuia în Turcia,

formându-se prezentul dosar.

În sarcina inculpatului G.C.C. s-a

reținut prin actul de sesizare a instanței următoarea

situație de fapt:

În perioada 21-23 februarie 2004, în

timp ce se aflau în Turcia, inculpații G.M., G.B., M.S. și G.C.C. au

disimulat cantitatea de 43 kg de heroină în autocarul cu număr de

înmatriculare, iar la 24 februarie 2004 droguri le au fost introduse în România

prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu, de către inculpații G.M.,

G.B. și M.S., fiind ascunse în acest autocar. După intrarea în

România, autocarul a fost condus de către cei trei inculpați

până în apropiere de municipiul lași unde drogurile au fost preluate

de inculpatul G.C., prin intermediul martorilor I.I. și P.V.M. care

conduceau autocarul cu nr. aparținând SC E.T. SRL Cluj, al cărei unic

asociat era inculpatul G.C.C.

În urma cercetărilor efectuate

în cauză s-a stabilit că inculpatul G.C.C. a ieșit din România

la 19 februarie 2004 prin punctual de trecere a frontierei Giurgiu, cu

autocarul cu numărul de înmatriculare și nu a mai revenit până

în prezent, iar autocarul cu nr. de înmatriculare, în care au fost descoperite

drogurile, aparține SC E.T. SRL al cărei unic asociat este inculpatul

G.C.C.

De asemenea s-a mai stabilit că

SC E.T. SRL CLUJ este administrată de inculpatul G.C.C. iar în lipsa

acestuia de fiul său, inculpatul C.G.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că la 20 februarie 2004,

inculpații G.M. și G.B., angajați ai firmei "O.", au

plecat împreună cu martorul B.G. într-o cursă de linie pentru

transport persoane, pe ruta IAȘI-BUCUREȘTl -ISTANBUL, cu autocarul cu

nr., aparținând firmei SC C.P.I. SRL BUCUREȘTI, (fiI.50).

Potrivit înțelegerii

dintre reprezentanții firmelor "O." și SC C.P.I. SRL pe

autocarele ce efectuau transporturi pe ruta IAȘI­ -BUCUREȘTl

-ISTANBUL lucrau cel puțin doi șoferi, dintre care unul

cetățean roman și unul cetățean turc, fiecare dintre

aceștia având obligația de a conduce autocarul pe teritoriul

țărilor ai căror cetățeni sunt, pentru a nu mai fi necesară

obținerea unor atestate suplimentare care să permită

șoferilor străini să conducă mijloacele de transport în

comun pe teritoriul României, sau pentru șoferi români pe teritoriul

Turciei.

Din lista cu

călători deținută de la SC C.P.I. SRL rezultă că

autocarul având ca șoferi pe inculpatul G.M. și B.G. a plecat în

cursă la 20 februarie 2004 din România cu un număr de 11 persoane

și a intrat pe teritoriul Turciei la 21 februarie 2004.

Conform declarațiilor

inculpatului G.M., martorului B.G. și inculpatului G.B., acesta din

urmă lucrând pe autocar în calitate de ajutor, transportul până la

lstanbul s-a desfășurat fără probleme.

La 23 februarie 2004,

autocarul, în care se aflau în calitate de șoferi inculpații M.S., G.M.

și martorul B.G., iar ca însoțitor inculpatul G.B., a plecat în jurul

orei 16:00 din lstanbul către România având un număr de 13 pasageri,

printre aceștia aflându-se și martorul F. (fostă P.)T. și a

intrat în România la 24 februarie 2004, în jurul orei 04:00, prin punctul de

trecere a frontierei Giurgiu.

După controlul efectuat

la punctual de control vamal, autocarul și-a continuat deplasarea

până la București, unde au coborât o parte din persoane precum

și martorul B.G.

În continuare, autocarul, în

care se aflau inculpații G.M., G.B. și M.S. și patru pasageri

și-a continuat deplasarea către lași pe traseul

București-Buzău-Bacău-­Roman-Târgu Frumos-Iași. Ajungând în

localitatea Târgu Frumos, în jurul orei 12:00-12:15, aici au coborât și

ultimii pasageri din autocar, astfel că din această localitate

până în municipiul lași în autocarul s-au aflat doar inculpații G.M.,

G.B. și M.S.

Din declarațiile

martorilor I.I. și P.V.M., angajați în calitate de șoferi la SC

E.T. SRL CLUJ, rezultă că la 23 februarie 2004 s-au deplasat cu

autocarul cu numărul de înmatriculare de la Cluj - Napoca la lași

pentru a prelua "un grup de pasageri" ce urmau a fi transportați

ulterior în Spania sau Portugalia.

În acest sens, martorul I.I. a

arătat că la 23 februarie 2004, în jurul orei 23:00 a fost contactat

telefonic din Turcia de inculpatul G.C.C. care i-a cerut să se deplaseze

la lași pentru a prelua "un grup de turiști", urmând

să fie anunțat de inculpatul G.M. unde anume va trebui să se

prezinte.

Martorii I.I. și P.V.M. au

declarat faptul că C.G. le-a cerut să se deplaseze la lași,

deplasarea fiind făcută că autocarul marca Mercedes model 304.

Martorii au declarat că au

ajuns în apropiere de municipiul Iași la 24 februarie 2004, în jurul orei

07:00-08:00 și au oprit la aproximativ 10 km, într-o parcare,

așteptând să fie contactați.

În timp ce martorii I.I. și P.V.M.

așteptau să fie contactați într-o parcare situată la

aproximativ 10 km. de municipiul lași, autocarul în care se aflau inculpații

G.M., G.B. și M.S. circula pe drumul național nr. 28 dinspre

localitatea Tg. Frumos către municipiul lași, distanța dintre

cele două localități fiind de aproximativ 45 km.

Întrucât în autocar nu se

mai afla nici un pasager, inculpatul G.M. l-a contactat telefonic pe martorul I.I.

căruia i-a comunicat că trebuie să se întâlnească pentru a

prelua niște pachete ce trebuiau transportate în municipiul Cluj - Napoca.

Același martor declară

că după discuția telefonică purtată cu inculpatul G.M.

a fost contactat telefonic de inculpatul C.G., care i-a transmis la rândul

său că nu vor mai prelua pasageri de la G.M. ci doar niște

pachete, întrebându-l totodată pe martor dacă a intrat în posesia

acestor pachete.

Pentru a se întâlni cu

autocarul cu nr., martorii P.V.M. și I.I. s-au deplasat cu autocarul din parcarea

în care se aflau către localitatea Târgu Frumos dinspre care veneau inculpații

G.M., G.B. și M.S.

La un moment dat cele

două autocare au trecut unul pe lângă celălalt fără ca

vreunul dintre aceștia să oprească, însă, la scurt timp, inculpatul

G.M. l-a contactat telefonic pe martorul I.I. căruia i-a cerut să întoarcă

autocarul și să-I urmeze pentru a se întâlni.

Atât martorul I.I. cât

și martorul P.V.M. declară că, după discuția

telefonică purtată cu inculpatul G.M., autocarul a fost întors,

deplasându-se către municipiul lași, iar la scurt timp a ajuns din

urmă autocarul cu nr. care îi aștepta.

Martorul I.I. a declarat

că a primit de la persoanele ce se aflau în autocarul, respectiv inc. G.M.,

G.B. și M.S. un număr de 3 pungi din plastic, de culoare neagră,

pe care le-a luat și le-a înmânat martorului P.V.M. Acesta din urmă

confirmă aspectele relatate de martorul I.I., arătând că

după preluarea celor trei pungi din plastic le-a transportat cu autocarul

cu nr., așezându-le pe patul de odihnă al șoferilor. Martorul a

mai precizat faptul că în momentul în care a oprit lângă autocarul cu

nr. acesta avea capota din spate ridicată.

După preluarea celor 3

pungi din plastic de culoare neagră de la inculpații G.M., G.B.

și M.S., martorii I.I. și P.V.M. s-au îndreptat cu autocarul către

municipiul Cluj - Napoca, în această perioadă martorul I.I. fiind

sunat de aproximativ 3-4 ori de inculpatul C.G. și o dată de

inculpatul G.M., ambii interesându-se dacă au avut vreo problemă pe

durata transportului.

Ajungând în localitatea Apahida,

jud. Cluj, autocarul a fost oprit de organele de urmărire penală

și în urma controlului efectuat au fost descoperite cele 3 pungi din

plastic de culoare neagră, în care se aflau 84 calupuri paralelipipedice

ce conțineau heroină în greutate de 42,533 kg.

Situația de fapt

mai sus expusă se dovedește cu următoarele mijloace de

probă: procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante; raport

de constatare tehnico-științifică nr. 275156 din 25 februarie 2004;

dovada seria B nr. 2974 din 25 februarie 2004 de depunere la camera de corpuri

delicte a cantității de 42525 grame heroină; adresa nr. 49722

din 14 mai 2004 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

privind data și locul intrării în țară a autocarului și

identitatea pasagerilor; copie de pe certificatul de înmatriculare al

autocarului; copie de pe cartea de identitate a autocarului; procese-verbale de

verificare a intrărilor și ieșirilor din țară pentru

inculpatul G.C.C. și de verificare la sediul SC E.T. SRL Cluj;

procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în baza

mandatului nr. 001657 din 03 septembrie 2003 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Combatere a

Criminalități Organizate și Antidrog; declarații martori;

citația in limba turcă și traducerea acesteia în limba

română emisă pe numele inculpatului G.C.C. la 28 iulie 2004, cu

termen 31 august 2004, precum și originalul și copia recipisei de

expediție; listele de călători care au circulat cu autocarul la

22 februarie 2004, respectiv 23 februarie 2004; declarațiile

inculpaților; procesele­-verbale de prezentare a materialului de

urmărire penală din 16 septembrie 2004 pentru inculpații G.M., G.B.,

C.G. și M.S.

Inculpatul G.C.C.

nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale întrucât s-a sustras de la

urmărire penală fiind fugit în Turcia.

Deși în

cursul cercetării judecătorești s-a dispus disjungerea cauzei cu

privire la judecata acestui inculpat tocmai pentru a se putea îndeplini legal

procedura de citare în Turcia (Istanbul, Catalca,), concomitent procedura de

citare realizându-se și la sediul Consiliului Local al sectorului 2

București, inculpatul s-a sustras judecății și nu a putut

fi ascultat.

Apărarea

i-a fost pe deplin realizată de avocat ales cu delegație la dosar.

În cursul cercetării

judecătorești au fost audiați ca martori G.M., G.B. și M.S.

(aceștia fiind condamnați definitiv în cauza din care s-a disjuns

prezentul dosar), I.I., P.V. și B.G.; s-au atașat, în copie,

declarațiile tuturor coinculpaților și ale martorilor

audiați în cauza definitiv judecată; s-au depus acte în

circumstanțiere pentru inculpat.

Din analiza coroborată a

întregului material probator administrat în cauză în ambele faze procesuale,

Tribunalul a constatat că nu există probe certe de

vinovăție care să ducă - fără putință

de tăgadă - la concluzia că inculpatul G.C.C. a organizat

traficul de droguri, fiind și complice la acesta.

Astfel, în

rechizitoriul parchetului și în tot dosarul de urmărire penală

nu există nicio probă despre activități

desfășurate în Turcia, înainte de plecarea autocarului în care s-au

aflat drogurile introduse în România.

Se susține că

toți inculpații au disimulat cantitatea de 43 kg heroină.

Cum, unde, când, în ce

împrejurări, sunt câteva din întrebările firești care nu

își găsesc

răspuns în actele de urmărire penală. De altfel, urmărire

penală s-a făcut doar în România, nu și în Turcia, cel

puțin așa rezultă în cauză.

Prin urmare, nu s-a dovedit

în nici un fel că inculpatul a organizat traficul de droguri, că a

ajutat în vreun fel la plasarea acestora în autocar sau la introducerea

lor în România.

Împrejurarea că

autocarul aparținea unei

societăți al cărei asociat unic era inculpatul, societate care se

ocupa și cu transportul de persoane între România și Turcia, nu este

o dovadă certă că inculpatul este complice la trafic de droguri;

lipsește dovada unor activități care să contureze

complicitatea inculpatului, contribuția lui la comiterea infracțiunilor

reținute în sarcina sa.

Cert este că, deși

asociat unic era inculpatul, administrator "cu puteri depline" al

societății era fiul său G.C. (act adițional la actul

constitutiv al societății SC E.T. SRL, autentificat sub nr. 3481 din 16

noiembrie 1999, modificat prin actul adițional autentificat sub nr. 1954

din 07 august 200l); inculpatul a părăsit România la data de 19

februarie 2004 și de atunci nu a mai revenit în țară; că

drogurile se presupune că au fost încărcate în Turcia - nu se

știe exact locul și momentul - iar acestea au fost descoperite abia

la Apahida, nu la punctul de frontieră unde s-a efectuat și controlul

vamal al pasagerilor și al autocarului.

Probele aduse de parchet în

acuzarea inculpatului sunt două convorbiri

telefonice purtate intre inculpat

și G.M. și o declarație a martorului I.I. din care rezultă

că acesta din urmă a fost contactat telefonic de inculpat care i-a

cerut să se deplaseze la Iași pentru a prelua un grup de

turiști.

Celelalte probe testimoniale

administrate - respectiv declarațiile martorilor P.V., B.G., F.P.T.

(pasager al autocarului), G.M., G.B., M.S. și G.C. ­nu aduc nici un fel de

indicii relevante în ceea ce privește stabilirea vinovăției

inculpatului (de altfel coinculpații nici nu au recunoscut comiterea

faptelor).

Analizând probele ce-l

privesc pe inculpatul G.C.C., tribunalul a constatat următoarele:

Prima convorbire

telefonică din data de 24 februarie 2004 ce a avut loc între - inculpat și

G.M. se referă la modelul autocarului care se deplasa în România și zona

în care se afla acesta; împrejurarea că inculpatul cunoștea traseul

autocarului de la firma sa nu este o dovadă certă că acesta

cunoștea și faptul că în autocar se aflau droguri,

nefăcându-se - nici măcar voalat - vreo referire la aceste

substanțe.

A doua convorbire

telefonică din data de 25 februarie 2004 intre aceleași persoane se

referă la necesitatea de a găsi un avocat pentru persoanele depistate

în flagrant cu drogurile; nici această convorbire nu îl acuză pe

inculpat, rezultând doar că acesta a auzit de la alții că s-ar

fi dat declarații privitoare la persoanele reținute în România.

Aceste două convorbiri

telefonice nu sunt suficiente - prin ele însele - să dovedească

direct și fără dubiu existența unor acte de complicitate

desfășurate de inculpat în vederea săvârșirii

infracțiunilor de trafic național și internațional de

droguri și nici nu se coroborează cu alte probe în acest sens.

Mai mult, este

surprinzător că deși a existat mandat de interceptare a

convorbirilor telefonice încă din data de 03 septembrie 2003, singurele

convorbiri interceptate de care parchetul face uz sunt doar cele două sus

menționate.

Tot surprinzător este

să construiești o întreagă acuzare numai pe baza unor convorbiri

telefonice nerelevante, în condițiile în care această acuzare se

referă la un grup

infracțional organizat, la activități de finanțare și

organizare a traficării cantității deloc nesemnificative de 43

kg heroină, precum și la sprijinirea - în care fel nu se cunoaște

exact - a transportului de droguri din Turcia în România.

În ce privește

declarația martorului I.I., în sensul că a fost sunat de inculpat

pentru a i se comunica împrejurarea că urmează să se deplaseze

la Iași pentru a prelua un grup de turiști, tribunalul nu a putut

reține ca fiind incriminatoare atâta timp cât se referă la o

chestiune obișnuită pentru activitatea societății, cât nu

apare interceptată (deși la data de 23 februarie 2004 mandatul de

ascultare a telefoanelor era valabil) și cât nu cuprinde nici o referire

vagă măcar la droguri sau activități interzise de lege.

Nu există nici o

interceptare telefonică între inculpat și orice altă

persoană implicată în cauză și nici între inculpat și

fiul său G.C. (care a aranjat în țară deplasarea autocarului la

Iași) din care să rezulte că l-ar li anunțat pe acesta din

urmă de transportul drogurilor, rechizitoriul parchetului menționând

nejustificat că toată operațiunea s-a desfășurat

coordonată de inculpat.

Nici șoferul român -

martorul B.G. - nu-l incriminează pe inculpat, arătând că nu îl

cunoaște și nu l-a întâlnit la Istanbul.

În consecință,

față de cele expuse și ținând seama de prezumția de

nevinovăție prevăzută de art. 66 C. pen., cât și de

regula "in dubio pro reo", tribunalul a constatat că nu se poate

reține justificat, fără putință de tăgadă,

că inculpatul G.C.C. se face vinovat de săvârșirea

infracțiunilor de care a fost acuzat.

Câtă vreme

vinovăția inculpatului nu s-a putut stabili cu certitudine, pe

bază de probe neîndoielnice care să anuleze prezumția de

nevinovăție, nu există nici temeiurile răspunderii penale a

acestuia pentru o presupusă comitere a infracțiunilor.

Din rațiunea

reglementării art. 10 din Legea nr. 143/2000 rezultă intenția legiuitorului

de a incrimina organizarea, conducerea sau finanțarea infracțiunilor prevăzute

în art. 2-9 din aceeași lege nu ca infracțiune distinctă, ci ca

formă agravată a fiecăreia dintre acestea motiv pentru care

Tribunalul a dispus - în baza art. 334 C. proc. pen. - schimbarea

încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din art. 26 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen.

rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și

art. 10 din aceeași

lege, toate cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C.

pen. în art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) rap. la art. 10

din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 26 C.

pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) rap. la art. 10 din Legea nr. 143/2000

cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.C.C.

pentru ambele infracțiuni.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

solicitând desființarea sentinței penale și pronunțarea

unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile

săvârșite, arătând în dezvoltarea motivelor de apel că, din

ansamblul probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât

și al judecății rezultă că inculpatul G.C.C. i-a

ajutat la data de 20 aprilie 2004 pe inculpații G.M., G.B. și M.S.

să introducă în România 43 Kg heroină disimulată în

autocarul cu nr. prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu și apoi

să o transporte pe teritoriul țării până la predarea

către inculpatul C.G., printr-o acțiune conjugată cu a

celorlalți inculpați care au fost condamnați definitiv.

Motivele de apel au fost

extinse de procurorul de ședință care a invocat cazul de

desființare a hotărârii prev. de art. 379 pct. 2 alin. (2) lit. b)

teza a II-a C. proc. pen., arătând că există un caz de

incompatibilitate al judecătorului care a pronunțat hotărârea de

fond, caz prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.; a arătat procurorul

că pronunțând sentința penală nr. 159 din 07 februarie 2006,

judecătorul și-a exprimat părerea cu privire la

vinovăția inculpatului, în filele 294 – 299 ale dosarului de fond

făcând aprecieri în acest sens.

A solicitat în

consecință desființarea sentinței penale apelate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

De asemenea, procurorul a

solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care

instanța de fond a pronunțat hotărârea în sensul reținerii

în mod distinct a art. 10 din Legea nr. 143/2000 având în vedere decizia

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii, Decizia nr. 38/2008 stabilind

că art. 10 din Legea nr. 143/2000 incriminează o infracțiune de

sine stătătoare.

Prin decizia penală nr.

129 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desființat în

totalitate sentința penală atacată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 26, C. pen.,

raportat la art. 2, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C.C.

la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a lit. b) C. pen., pentru complicitate la comiterea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 26, C. pen.,

raportat la art. 3, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen., a fost condamnat același

inculpat la 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru complicitate la comiterea

infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În baza art. 10 din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a), C. pen., a fost

condamnat același inculpat la 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și

lit. b), C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de organizare a

traficului internațional de droguri.

În temeiul art. 33, lit. a),

C. pen., raportat la art. 34, lit. b), C. pen., s-au contopit pedepsele și

s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani

închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin.

(1), lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71,

art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

În temeiul art. 117 C. pen., s-a

dispus luarea măsurii de siguranță a expulzării

inculpatului și a fost obligat acesta la plata de cheltuieli judiciare

către stat.

Instanța de prim control

judiciar a reținut că motivul pentru care procurorul a solicitat

extinderea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentința penală nr.

159 din 04 februarie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală,

a dispus o soluție pe fondul cauzei privind pe inculpații C.G., G.M.,

G.B. și M.S., dispunând printr-o încheiere anterioară dată în

cursul judecății acelui dosar, respectiv la data de 19 iulie 2005,

disjungerea cauzei cu privire la inculpatul G.C.C., trimis la rândul său

în judecată prin același rechizitoriu cu ceilalți

inculpați.

În motivarea sentinței penale

cu privire la cei 4 inculpați, Curtea a constatat că singurele

referiri la inculpatul G.C.C. sunt cele care aveau legătură cu

activitatea coinculpaților, și, în mod special, cu a inculpatului C.G.,

modalitatea de săvârșire a tuturor activităților neimpunând

în mod necesar o comunicare în egală măsură între toți cei

5 (cinci) inculpați, acțiunile fiecărui inculpat fiind

distincte. Referirile instanței de fond au avut însă în vedere strict

activitatea infracțională a inculpatului C.G., iar atâta vreme cât în

această activitate a interacționat cu inculpatul G.C.C., era firesc

ca la analiza situației de fapt, raportată exclusiv la inculpatul C.G.,

să se facă referire și la inculpatul din prezenta cauză.

Curtea a constatat de altfel că

instanța de fond nu a făcut în nici una din aceste referiri vreo

apreciere asupra vinovăției inculpatului G.C.C., reținând

că dimpotrivă, instanța de fond a inserat în finalul

hotărârii – ca o concluzie față de inculpat cu privire la care a

dispus disjungerea - că există doar presupunerea că acesta este

cel care a trimis și urmărit transportul drogurilor în România;

formulare prin care instanța de fond a evitat să exprime orice opinie

asupra vinovăției inculpatului.

O dovadă suplimentară

că instanța nu și-a exprimat anterior părerea cu privire la

vinovăția inculpatului G.C.C., raportându-se exact la această

ultimă concluzie, o constituie soluția dispusă pe fondul cauzei,

respectiv aceea de achitare a acestuia, deși anterior (la motivarea

sentinței penale nr. 159/2006) reținuse existența presupunerii

că transportul drogurilor a fost organizat de inculpat, presupunere care,

iată, nu s-a dovedit, în opinia instanței de fond.

În final, Curtea a apreciat că

nu poate analiza atât de formalist împrejurarea antepronunțării

instanței și nu se poate considera că orice referire - care este

firească, evidentă și imposibil de evitat - la persoana și

activitatea unui inculpat față de care s-a disjuns cauza, este

echivalentă cu exprimarea opiniei asupra vinovăției.

Curtea a reținut că la

data de 19 februarie 2004 inculpatul G.C.C. a părăsit teritoriul

României prin Giurgiu cu un autocar cu număr de înmatriculare (de la acea

dată inculpatul nu a mai revenit pe teritoriul României), iar a doua zi la

data de 20 februarie 2004, inculpații G.M. și G.B. au plecat

împreună cu martorul B.G. pe ruta Iași – București – Istanbul,

aceștia fiind șoferi cu un autocar de transport de persoane, ajungând

în Turcia la data de 21 februarie 2004. La data de 23 februarie 2004, cu

același autocar, cei 3 împreună cu M.S. au plecat din Istanbul

către București destinația finală fiind Iași, au

intrat în România prin Vama Giurgiu la data de 24 februarie 2004, au ajuns la

București, unde au coborât parte din cei 13 pasageri, inclusiv unul din

șoferi, B.G., ceilalți 3 șoferi și încă 4 pasageri

continuându-și traseul spre Iași pe ruta București – Buzău

– Bacău – Roman – Târgul Frumos – Iași. Traseul a continuat după

Târgul Frumos, până la Iași, deși în Târgul frumos au coborât

toți pasagerii, rămânând doar cei 3 șoferi (inculpații din

cauza judecată deja).

Aceștia au contactat pe traseu

pe martorii I.I. și P.V.M., angajați ai societății al

cărei administratori sunt inculpatul G.C.C., respectiv fiul acestuia G.C.,

după ce acestora li s-a cerut de inculpat și fiul său să

facă o deplasare la Iași pentru a prelua niște pachete. Cei doi

martori s-au întâlnit, potrivit instrucțiunilor date de inculpat și

fiul său în parcarea din apropierea orașului Iași, cu cei trei

inculpați, de la care au preluat trei pachete cu heroină (cele 43 Kg)

pe care urmau să le transporte în Cluj Napoca. După preluare,

martorii au fost sunați de C.G. (fiul inculpatului) și de G.M. pentru

a se interesa de transport, însă în localitatea Apahida au fost

opriți de organele de poliție, care au găsit drogurile,

aceștia fiind reținuți, după prinderea inculpatului G.C.C.

purtând două convorbiri telefonice cu G.M., inculpatul dându-i

indicații acestuia să le asigure celor reținuți un

apărător bun.

Din probele administrate, Curtea a

apreciat însă că față de inculpatul G.C.C. există dovezi

suficiente care atestă cu certitudine participarea la activitatea

infracțională, și mai mult decât atât, contribuția sa majoră

la săvârșirea faptelor.

Astfel, din declarațiile

tuturor inculpaților (audiați în prezenta cauză ca martori)

rezultă că pachetele cu droguri au fost încărcate în Istanbul,

susținerile acestora relative la împrejurarea că autocarul în care

s-au descoperit drogurile ar fi fost dus la un service pentru reparații

(în Istanbul) nefiind dovedite cu vreun mijloc de probă.

Declarațiile inculpaților

sunt confuze, diferite pe aspectul datei prezentării la service, pe

aspectul persoanei care s-a prezentat cu autovehiculul la vreun serviciu tehnic

și în orice caz, nu au fost depuse nici înscrisuri care în mod uzual se

eliberează în aceste cazuri (facturi, devize, chitanțe, înscrisuri

specifice care să ateste serviciul efectuat).

Pe de altă parte, nici o

probă nu a dovedit că pe ruta Istanbul – București – Iași

autovehiculul ar fi staționat și ar fi fost lipsit de supraveghere,

aspecte care să permită introducerea pachetelor pe traseu. De

asemenea, declarațiile șoferilor care au preluat drogurile

confirmă împrejurarea că deplasarea spre Iași a fost

efectuată într-un alt scop decât acela al preluării de pasageri (care

oricum coborâseră în totalitate anterior), apărând astfel

nejustificată solicitarea inculpatului G.M. – făcută telefonic

șoferului I.I. – să continue deplasarea deși nu erau pasageri,

deplasarea a fost făcută exclusiv pentru preluarea pachetelor de

droguri, de care în mod evident inculpatul G.C.C. știa, această

convorbire telefonică – înlăturată cu ușurință de

instanța de fond din ansamblul probator – fiind deosebit de elocventă

sub acest aspect.

Convorbirea este însă

importată căci dovedește traseul autocarului, traseu pe care

inculpatul îl cunoștea, aspect ce rezultă explicit din convorbirea

dintre G.M. și inculpat, inculpatul fiind cel care i-a cerut lui G.M.

să-l sune I.I.

Motivul pentru care G.M. l-a sunat

pe inculpat a fost exact acela de a-și exprima îngrijorarea că a

recunoscut autocarul aparținând inculpatului, cu care trebuia să se

întâlnească, dar pe lângă care a trecut, cele două autocare

ratându-se inițial.

La sfârșitul convorbirii,

inculpatul îi cere lui G.M. să-l sune pe I.I. și să se

oprească, inculpatul informându-l pe acesta atât că cei doi

șoferi trebuie să fie într-un anume autovehicul Mercedes 304 și

că el le-a dat șoferilor detaliile necesare recunoașterii,

discuția dintre I.I. și G.M. și oprirea ulterioară pentru

preluarea pachetelor, fiind exact în sensul cerut de inculpat.

De asemenea, conținutul

convorbirilor confirmă faptul că inculpatul știa că de fapt

întâlnirea celor două mașini urma să se efectueze într-o parcare

aflată la o distanță de 10 Km, de Iași și nu în

Iași, așa cum ar fi fost firesc dacă urmau să fie

preluați pasageri.

Martorul I.I. arată de fapt

că i s-a cerut continuarea traseului pentru preluarea pachetelor și

nu a unor pasageri.

Aceste convorbiri – ca și cele

dintre cei doi șoferi și inculpatul C.G. - fiul inculpatului, care

le-a cerut explicit continuarea traseului spre Iași și asigurarea

acestora că inculpatul G.C.C. cunoaște acest aspect – dovedesc mai

mult decât doar presupunerea rezonabilă că inculpatul a cunoscut

despre acest transport – dovedesc chiar vinovăția inculpatului, a

cărui contribuție a fost esențială în special în

organizarea încărcării drogurilor în Turcia și apoi în

organizarea transportului în România și preluarea drogurilor de către

șoferii P.V.M. și I.I.

De altfel, organizarea transportului

internațional de droguri de către cel care se află într-un alt

stat decât cel pe teritoriul căruia este depistată cantitatea de

droguri presupune acest tip de activități, cele care sunt

esențiale, dar mai puțin „vizibile”, care nu implică nici

contactul nemijlocit cu drogurile, nici surprinderea în flagrant cu acestea.

Tipul acesta de operațiuni se

probează dificil – mijloacele audio – video în acest caz nedepinzând

neapărat de autoritățile române, câtă vreme cele din

Turcia, respectiv Bulgaria pe teritoriul statelor cărora a trecut

autocarul, nu au efectuat nici un fel de activități sub aceste

aspecte.

Chiar și convorbirile

telefonice pot fi dificil de „decriptat”, dat fiind că inculpații

folosesc, de regulă, expresii obișnuite într-un limbaj uzual,

fără conotații infracționale, dar a căror

semnificație este cunoscută doar între aceștia.

Reținând toate aceste

împrejurări, Curtea a apreciat că folosirea autocarelor

aparținând societății administrate de inculpat, datele

deplasării acestuia în Turcia exact cu două zile anterior

preluării drogurilor, caracterul și conținutul convorbirilor

telefonice la care s-a făcut referire, și nu în ultimul rând

relațiile de rudenie foarte apropiate dintre inculpat și ceilalți

condamnați, (aspect elocvent asupra aprecierii valorii probante a

declarațiilor acestora), care implică o mare încredere între

aceștia, sunt elemente suficiente care atestă vinovăția

inculpatului.

Împotriva deciziei

penale nr. 129 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția

I penală, în termen legal a declarat recurs inculpatul G.C.C., criticând-o

pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată întrucât probele

administrate în cauză nu dovedesc vinovăția sa, motiv pentru

care solicită casarea deciziei și menținerea hotărârii

instanței de fond.

În drept, inculpatul și-a

întemeiat recursul pe disp. art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul

este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Inculpatul G.C.C. a fost trimis în

judecată prin rechizitoriul nr. 108/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.

75 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare s-a

reținut, în esență, că inculpatul la data de 24 februarie 2004

i-a ajutat pe inculpații G.M., G.B. și M.S. să introducă în

România cantitatea de 43 kg heroină, disimulată în autocarul cu nr. prin

punctul de trecere a frontierei Giurgiu și apoi să o predea

inculpatului G.C., i-a ajutat pe aceeași inculpați să transporte

drogurile respective pe teritoriul României, punându-i pe aceștia în

legătură cu martorii I.I. și B.V.M.

De asemenea, s-a reținut

că inculpatul împreună cu inculpații G.M., G.B., M.S. și C.G.

a organizat transportul drogurilor din Turcia în România.

Din probele administrate în

cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul

cercetării judecătorești nu rezultă cu certitudine că

inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, prin

aceste probe nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție

instituită de art. 5

2

C. proc. pen. pentru a se putea dispune

condamnarea inculpatului.

Faptul că inculpatul s-a

deplasat în Turcia cu două zile anterior preluării drogurilor și

că acestea au fost descoperite într-un autocar aparținând SC E.T. SRL

al cărei asociat unic este inculpatul, relațiile apropiate de rudenie

între inculpați, convorbirile telefonice purtate între inculpat și

martorii I.I. și G.M. în perioada 23-25 februarie 2004 nu sunt elemente

suficiente care să demonstreze, mai presus de orice îndoială,

vinovăția inculpatului.

Din nicio probă

administrată pe parcursul procesului penal nu rezultă ce activități

a desfășurat inculpatul în Turcia, în ce mod i-a ajutat pe

numiții G.M., G.B. și M.S. să preia heroina din Turcia, să

o ascundă în autocarul cu nr., să introducă această

heroină în România prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu și

cum a organizat transportul drogurilor din Turcia în România.

În acuzarea inculpatului sunt

invocate două convorbiri telefonice purtate între acesta și

inculpatul G.M. în perioada 24-25 februarie 2004, convorbiri din care

rezultă cu certitudine că inculpatul cunoștea traseul

autocarului, iar după prinderea în flagrant a celorlalți

inculpați a discutat cu inculpatul G.M. despre necesitatea angajării

unui avocat pentru a asigura apărarea acestora.

Chiar dacă cele două

convorbiri telefonice prin conținutul lor ar putea oferi date despre

împrejurarea că inculpatul cunoștea activitatea

infracțională a celorlalți inculpați privitoare la

cantitatea de cca.43 kg heroină, acestea nu sunt suficiente prin ele

însele pentru a dovedi dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului,

din moment ce nu se coroborează cu alte probe care să demonstreze

activitatea desfășurată de inculpat.

În cauză au fost audiați

în calitate de martori F.P.T. (pasager al autocarului), P.V., B.G., G.M., G.B.

și M.S. care nu au putut oferi detalii despre presupusa activitate

infracțională a inculpatului.

De altfel, după cum

rezultă din actele dosarului, inculpații M.S., G.B., G.M., I.I., P.V.M.,

G.C. nici nu au recunoscut faptele pentru care au fost condamnați.

În rechizitoriu se face referire

și la declarația martorului I.I., potrivit căreia inculpatul G.C.C.

l-a sunat la data de 23 februarie 2004 și i-a spus să meargă cu

autocarul la Iași pentru a prelua un grup de persoane, acest aspect

fiindu-i ulterior confirmat de numitul G.C., fiul inculpatului.

Cu ocazia audierii în

instanță, martorul și-a menținut declarația, care

însă nu îl incriminează pe inculpat, discuția dintre cei doi

referindu-se la un transport de persoane, ce constituia obiectul de activitate

al societății al cărei asociat unic era inculpatul.

Martorul B.G. arată că la

Istanbul autocarul, în timpul cât au staționat, a fost dus la un service

de către G.M. și fiul său, perioadă în care nu l-a întâlnit

pe inculpatul G.C., iar la intrarea în România prin vama Giurgiu s-a efectuat

un control amănunțit al autocarului.

Având în vedere că probele

administrate nu dovedesc cu certitudine că inculpatul a comis faptele

reținute în sarcina sa prin actul de sesizare se impune a se da

eficiență regulii „un dubio pro reo”, conform căreia orice îndoială

profită inculpatului.

În consecință, în baza

disp. art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va

admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia penală recurată

și va menține hotărârea primei instanțe.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 129 din 26 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală

recurată și menține sentința penală nr. 800 din 1

iulie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 februarie 2010.