ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 783/09.10.2013, Tribunalul București, secția I penală, cu privire la inculpatul A., în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 din trei infracțiuni prevăzute de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 1, 3 și 5 din rechizitoriu) în trei infracțiuni prev. de art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 1, 3 și 5 din rechizitoriu).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 241 din Legea nr. 360/2003 rap. la art. 312 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 3 din Legea nr. 101/2011 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a ocupa orice funcție în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect de activitate colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă expusă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată acordată inculpatului cu privire la restul rămas neexecutat de 1115 zile din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 71/24.02.2000 a Tribunalului Brașov (definitivă prin Decizia penală nr. 4255/6.10.2003 a C.S.J.).

A contopit restul rămas neexecutat de 1115 zile închisoare cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului A., rezultând în final 6 pedepse a câte 1115 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a), b) - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit cele 6 pedepse indivizibile a câte 1115 zile închisoare fiecare și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1115 zile închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul având de executat în final o pedeapsă de 2 ani și 1115 zile închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa orice funcție în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect de activitate colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (dreptul de a ocupa orice funcție în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect de activitate colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri).

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, de la 18.10.2010 la 4.05.2011.

În baza art. 346 C. proc. pen. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov și i-a obligat pe inculpații B., A., C. și D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. să achite părții civile suma de 307.412 euro reprezentând daune materiale.

În baza art. 346 C. proc. pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița și i-a obligat pe inculpații B., A. și C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. să achite părții civile suma de 69.911,21 euro reprezentând daune materiale.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin încheierea din data de 3.02.2012 a Tribunalului București, secția I penală, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile din patrimoniul inculpaților B., A. și C., precum și a celor din patrimoniul părții responsabile civilmente S.C. E. S.R.L. până la concurența sumei de 300.094 RON.

A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă comuna Albești - prin primar (com. Albești, jud. Ialomița) și i-a obligat pe inculpații B., A. și C. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. să achite părții civile suma de 2.410 RON reprezentând daune materiale.

În baza art. 191 alin. (2) i-a obligat pe inculpații (dintre care B., C., A. și D. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L.) la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează: 13.500 RON inculpatul B.; 13.500 RON inculpatul C.; 6.000 RON inculpatul A.; 6.000 RON inculpata D.; 1.500 RON inculpatul F.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B., A., C. și D.

Prin Decizia penală nr. 1009/A din 16 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a II a penală, printre altele, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații A. și D.

Ca situație de fapt, cu privire la inculpatul A. și B., în esență, s-au reținut următoarele:

De asemenea, prin neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, cei trei inculpați și inculpata D. au creat posibilitatea de a se aduce prejudicii sănătății umane și/sau calității mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

Totodată, în perioada 2009 - 2010, cei trei inculpați precum și inculpata D. au inserat date necorespunzătoare adevărului cu privire la transportatorul și destinația deșeurilor periculoase pe care le-au colectat în cuprinsul mai multor formulare înregistrate la Agenția pentru protecția mediului Ilfov și la Inspectoratele pentru Situații de Urgență în scopul de a obține aprobarea efectuării acestor transporturi precum și avizarea rutelor de transport.

Totodată, după expirarea începând cu data de 31.03.2010 a contractului de închiriere a spațiului mai sus menționat, inculpatul B. a abandonat cantitatea de mercur colectată de la S.C. H. S.R.L. în acest loc.

De asemenea, după expirarea începând cu data de 31.03.2010 a contractului de închiriere a spațiului mai sus menționat, inculpatul B. a abandonat cantitatea de mercur colectată de la S.C. I. S.A. în acest loc.

De asemenea, în data de 25.11.2009, deși cunoștea că societatea pe care o administra în fapt, respectiv S.C. E. S.RL. era autorizată să colecteze și să depoziteze temporar în vederea eliminării deșeuri periculoase, inculpatul B. a preluat fără drept un număr de șase termometre cu mercur de la S.C. X. S.A., pe care le-a transportat și depozitat într-un spațiu închiriat în orașul Chitila, jud. Ilfov.

Totodată, în perioada 01.04.2009 - 31.03.2010, inculpatul B. a colectat fără drept și de la alte societăți comerciale un număr de 76 de termometre cu mercur pe care le-a transportat și depozitat într-un un spațiu închiriat în orașul Chitila, jud. Ilfov, iar în data de 31.03.2010, după expirarea contractului de închiriere, a abandonat în acest loc. toate termometrele cu mercur mai sus menționate.

Ulterior, inculpatul a depozitat deșeurile periculoase în spații pentru care S.C. E. S.R.L. nu obținuse autorizare (un teren situat pe str. (...), sector 4 București precum și în incinta societăților L. S.R.L. din comuna Jilava, jud. Ilfov și M. S.R.L. din comuna Ștefănești, jud. Ilfov), de unde mai apoi, le-a încărcat într-un vehicul care nu deținea licență pentru transport mărfuri periculoase și le-a transportat la gropile de gunoi "Ochiul Boului" și Bragadiru din jud. Ilfov, creând astfel posibilitatea de a fi aduse prejudicii sănătății umane și/sau calității mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori de a cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

De asemenea, în data de 23.04.2010, deși cunoștea că S.C. E. S.R.L. nu mai deținea spații autorizate pentru depozitare deșeuri periculoase, inculpatul A. a încheiat împreună cu inculpatul B. un contract cu S.C. J. S.A. având ca obiect colectare de deșeuri periculoase, iar în datele 25.05.2010, 27.05.2010, 28.05.2010, 04.06.2010, 14.06.2010 și 23.06.2010, a preluat în baza acestui contract o cantitate de 60,46 tone de deșeuri periculoase care a fost ulterior transportată și depozitată în spații neautorizate în acest sens din Municipiul București și din județul Ilfov, creând astfel posibilitatea de a fi aduse prejudicii sănătății umane și/sau calității mediului, de a dăuna bunurilor materiale ori de a cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs în casație inculpatul A., invocând incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât unele dintre faptele pentru care a fost condamnat ar fi fost dezincriminate, aspect invocat atât instanței de fond, cât și Curții de Apel București.

În motivele scrise, recurentul inculpat a arătat că art. 53 din O.U.G. nr. 78/2000 este abrogat, iar pe cale de consecință, instanța era datoarea să identifice dacă actele materiale reținute în sarcina sa se regăsesc în vreuna dintre infracțiunile descrise în art. 63 din Legea nr. 211/2011. Potrivit acestui din urmă text de lege există 5 modalități în care pot fi săvârșite faptele ce i se impută, respectiv importul de aparate, instalații, medicamente, substanțe și produse folosite și uzate din categoria deșeurilor interzise la import; comercializarea, abandonarea sau neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului României; refuzul returnării în țara de origine a deșeurilor introduse în țară pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă; introducerea în țară a deșeurilor în scopul eliminării sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse; acceptarea de către operatorii de depozite și de către orice persoană fizică sau juridică a deșeurilor introduse ilegal în țară în vederea eliminării și a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse. Astfel că, în opinia sa niciuna dintre faptele reținute în sarcina sa nu reprezintă vreo modalitate de comitere a faptelor de la art. 63 din legea menționată, activitățile incriminate fiind cele privitoare la importul de deșeuri și valorificarea lor, iar în condițiile în care art. 53 din O.U.G. nr. 78/2000 a fost abrogat, instanța nu putea dispune schimbarea încadrării juridice într-o altă faptă prevăzută de legea penală, deoarece dezincriminarea nu poate fi urmată de identificarea unei alte infracțiuni pretins comise de către un inculpat.

Prin urmare, soluția juridică corectă era aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior sau aceeași soluție dispusă conf. art. 396 pct. 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În referire la infracțiunea cu privire la care instanța a dispus schimbarea încadrării juridice, respectiv art. 3 din Legea nr. 101/2011, a solicitat să se observe că aceasta are următorul conținut: colectarea, transportul, valorificară sau eliminarea de deșeuri, inclusiv supravegherea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, cât și acțiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

A subliniat că, din simpla lectură a acestui text legal, se poate constata că situația premisă o reprezintă posibilitatea producerii decesului sau vătămării grave a unei persoane ori un prejudiciu semnificativ adus mediului. Textul anterior, respectiv cel de la art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 sancționa nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, transport și depozitare a deșeurilor periculoase, fără nicio referire explicită la consecințele pe care acestea le-ar putea produce, în speță decesul vreunei persoane, vătămarea sănătății acesteia sau prejudicierea semnificativă a mediului. A menționat că în măsura în care instanța a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 101/2011, era necesară administrarea de probatorii care să ateste producerea consecințelor socialmente periculoase sau riscul producerii acestora, astfel cum rezultă din textul incriminator.

A mai susținut că în mod repetat a solicitat instanței să dispună efectuarea unor expertize de mediu asupra probelor martor ridicate cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului, de către o instituție independentă și care să ateste gradul de toxicitate al substanțelor depozitate și pe cale de consecință să clarifice dacă ele erau vătămătoare pentru mediu sau prezentau risc pentru sănătatea publică. Această cerere a fost respinsă de către instanța de fond în mod total nejustificat, deși inculpatul a contestat permanent procedura de preluare a probelor, dar și raportul de constatare efectuat și care nu respectă metodologia standard în materia realizării acestor lucrări.

În continuare, a menționat că se poate constata că lipsește de la dosarul cauzei procesul-verbal de prelevare a probelor de apă și sol, nu există dovezi că au fost păstrate în recipiente probe martor care să poată fi utilizate la efectuarea unei expertize judiciare, iar laboratorul care a efectuat analizele în faza de urmărire penală nu este acreditat. Simplele considerații la care se referă instanța de fond în cuprinsul sentinței și care decurg din adrese primite la dosar de la Agențiile județene pentru protecția mediului sau de la Primării, sunt total neîndestulătoare, deoarece aceste instituții nu au calitatea și certificarea profesională necesară, în lipsa unei expertize de specialitate să afirme că deșeurile au un caracter periculos și sunt dăunătoare pentru mediu și sănătatea publică.

A susținut că este motivul pentru care nu doar procedeul de schimbare a încadrării juridice a fost nelegal, astfel cum s-a arătat anterior, dar și situația de fapt care a generat reținerea acestei încadrări juridice și condamnarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 101/2011 este nelegală. Având în vedere că sunt îndeplinite cerințele pentru admiterea în principiu a prezentului recurs în casație, în conformitate cu disp. art. 441 C. proc. pen. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație.

Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a fixat termen pentru examinarea pe fond a căii de atac la data de 27 februarie 2018.

Examinând recursul în casație, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în mod devolutiv integral.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Potrivit art. 438 pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală. Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzută de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Inculpatul invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a apreciat că a fost condamnat pentru fapte care au fost dezincriminate, împrejurare semnalată, atât instanței de fond, cât și Curții de Apel București. Astfel, a susținut că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000, dispoziții care incriminau fapta de neluare sau nerespectare a măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, iar prin dispozițiile art. 68 alin. (1) și 2 din Legea nr. 211/2011 din data de 25.11.2011, art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 a fost abrogat, situație în care instanța nu putea să dispună schimbarea încadrării juridice dintr-o altă faptă prevăzută de legea penală, deoarece dezincriminarea nu poate fi urmată de identificarea unei alte infracțiuni pretins comisă de un inculpat.

În ceea ce privește dezincriminarea, se reține că aceasta reprezintă o suprimare a prevederii în legea penală a unei fapte ca infracțiune și sancțiunea ce se aplică în cazul săvârșirii ei. Este expresia principiului legalității incriminării în dreptul penal, nullum crimen, nulla poena sine lege. Dezincriminarea se realizează de regulă prin abrogarea expresă a textului de incriminare, dar nu se poate pune semnul egalității între abrogarea expresă a unei norme de incriminare și dezincriminarea unei fapte. Pentru a stabili dacă o faptă fost într-adevăr dezincriminată trebuie constatat că aceasta nu mai are sub nicio formă corespondent în legea nouă (nu a fost incriminată printr-o altă lege, chiar sub altă denumire marginală). Nu în ultimul rând, aplicând acest principiu, atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta poate rămâne de regulă incriminată de o norma generală.

În schimb, abrogarea presupune o ieșire din vigoare a unei dispoziții legale. Simpla abrogare a textului care incrimina o faptă nu înseamnă că fapta a fost dezincriminată, iar pentru a decide dacă o faptă a fost dezincriminată instanța trebuie să constate că fapta nu-și mai găsește corespondent în legea nouă sau că nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța de față, se constată că inculpatul a fost condamnat pentru depozitarea deșeurilor, în mod necontrolat, fără etichetarea și dotarea, cu depășirea platformelor special amenajate a unora dintre acestea, direct pe sol sau în recipiente neasigurate în mod necorespunzător, faptă care a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 3 din Legea nr. 101/2011.

Prevederile art. 3 din Legea 101/2011 incriminează fapta constând în "colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deșeuri, inclusiv supravegherea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, precum și acțiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului", sancționând-o cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Se reține că la momentul trimiterii în judecată, prin rechizitoriul Parchetului, fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000. Potrivit acestui text de lege, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani neadoptarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, transport și depozitare a deșeurilor periculoase.

Art. 68 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 prevede că la data intrării în vigoare a acestei legi orice trimitere la art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcută la art. 63 din prezenta lege.

Conform dispozițiilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte:

a) importul de aparate, instalații, echipamente, utilaje, substanțe și produse folosite și uzate, din categoria deșeurilor interzise la import;

b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase;

c) comercializarea, abandonarea și/sau neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului României;

d) refuzul de returnare în țara de origine a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă;

e) introducerea în țară a deșeurilor în scopul eliminării și/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse;

f) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deșeurilor introduse ilegal în țară și/sau a deșeurilor introduse în țară în alte scopuri decât cel al eliminării și care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.

Criticile inculpatului vizează dezincriminarea faptei prev. de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000, greșita schimbare a încadrării juridice a faptei în condițiile în care instanța a pornit de la o premisă eronată, respectiv a consecinței referitoare la vătămarea sănătății persoanei, decesul acesteia sau prejudicierea semnificativă a mediului.

Se observă că recurentul inculpat nu contestă fapta comisă, ci apreciază că fapta pe care a săvârșit-o ar fi fost dezincriminată, întrucât textul de lege în baza căruia a fost condamnat prevede ca și consecință a activității ilicite posibilitatea producerii decesului sau vătămării grave a unei persoane, vătămarea sănătății acesteia sau prejudicierea semnificativă a mediului, consecințe neprevăzute în art. 53 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 78/2000 - cel în baza căruia a fost trimis în judecată.

Este adevărat că la momentul adoptării Legii nr. 211/2011, infracțiunea prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 nu a fost reluată în dispozițiile art. 63 din lege, însă faptele inculpatului au continuat să fie incriminate în sfera ilicitului penal, în cuprinsul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 101/2011, nefiind vorba despre o dezincriminare.

Faptul că instanțele de fond și apel, în analiza situației de fapt, au pornit de la premisa inexistentă în dispozițiile art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 astfel cum susține recurentul inculpat, nu prezintă relevanță atât timp cât aceasta vizează o consecință care nu era prevăzută expres de vechiul text de incriminare dar care nici nu o excludea având în vedere natura infracțiunii comise, respectiv infracțiune de pericol și nu de rezultat.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că prin depozitarea deșeurilor în mod necontrolat, fără sortarea și etichetarea acestora, cu depășirea platformelor amenajate, a unora dintre acestea direct pe sol sau în recipiente neasigurate corespunzător, reprezintă un factor de natură să provoace una din urmările alternative prevăzute în texul de lege și anume, decesul, vătămarea corporală sau un prejudiciu semnificativ adus mediului.

Legiuitorul are posibilitatea preluării conținutului constitutiv al unei infracțiuni într-o nouă incriminare și poate adăuga/suprima modalități de săvârșire a unei fapte de natură penală/consecințe ale comiterii ei, precum și sancțiuni alternative.

Ceea ce a făcut legiuitorul în art. 3 din Legea nr. 101/2011 a fost o definire mai clară a parametrilor de incriminare și sancționare a unei conduite infracționale. Însă acest lucru nu poate conduce la dezincriminarea faptei pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată și condamnat, chiar dacă legiuitorul a omis ca în dispozițiile art. 63 din Legea nr. 211/2011 să preia și infracțiunea prev. de art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 7/2000.

De altfel, infracțiunea a fost reluată și în Legea nr. 211/2011, la art. 63, odată cu republicarea acestei legi, la data intrării în vigoare a noului C. pen., cu pedeapsa mai mare însă decât pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 101/2011 și anume închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Cu privire la continuitatea incriminării faptelor se rețin următoarele:

Parlamentul României, în anul 2011, a procedat la transpunerea în plan legislativ național a două directive: Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal și Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile, fiind emise Legile nr. 101/2011 și nr. 211/2011, astfel că a fost necesară reevaluarea amplă a legislației naționale în materiile la care se referă cele două directive.

În ceea ce privește criticile recurentului inculpat privind necesitatea administrării de probatorii care să ateste producerea consecințelor socialmente periculoase sau riscul producerii lor exced examenului instanței de recurs în casație, întrucât vizează o reapreciere a probatoriului cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanța de apel cu titlu definitiv.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1009/A din data de 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2011 (91/2014).

Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1009/A din data de 16 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2011 (91/2014).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2018.

Procesat de GGC - NN