ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3735/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 817 din 13

octombrie 1999 a Tribunalului Alba, s-a admis cererea reclamantei, S.M. Baia de

Arieș și pârâta, SC A. SA Zlatna, a fost obligată la plata sumei de

4.055.361.188 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate, precum și la

4.055.361.188 lei, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a

prețului și la 89.372.224 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că părțile au stabilit, la art. 24 din contract, că în situația în care

beneficiarul nu are capacitate de plată, iar contravaloarea produselor nu intră

în activul furnizorului, conform art. 23 din contract, prețul de decontare se

socotește a fi cel practicat conform legii la data decontării. Că odată

acceptate clauzele contractuale, părțile trebuie să le îndeplinească în

virtutea forței obligatorii a contractului.

Cum pârâta nu a efectuat plata

produselor în condițiile stabilite prin contract, pretențiile formulate de

reclamantă sunt întemeiate.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 148 din 23

februarie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamantă și a obligat-o la 43.737.112 lei cheltuieli de judecată

către pârâtă.

S-a reținut, în considerentele

deciziei, că pârâta a fost obligată, prin sentința civilă nr. 534 din 13 mai

1997 a Tribunalului Alba, la plata sumei de 3.111.145.093 lei, cu titlu de preț,

precum și la 858.472.988 lei penalități, întrucât nu a achitat contravaloarea

produselor livrate de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2/1996.

Reclamanta a pretins în litigiul

dedus judecății o diferență de preț și, respectiv, penalități de întârziere

rezultate în urma nerespectării de către pârâtă a clauzei de la art. 24 din

contract, din care părțile au stabilit că prețul de decontare se socotește a fi

cel practicat conform legii la data decontării.

Deși pârâta a fost obligată la plata

unor sume reprezentând diferența dintre prețul negociat și prețul maxim

stabilit prin H.G. nr. 37/1997 și la plata penalităților aferente, prețul maxim

stabilit prin acest act normativ nu poate fi definit ca „cel practicat conform

legii la data decontării”, deoarece prețul este cel negociat de părți și acesta

nu poate fi depășit.

Pe de altă parte, instanța a

stabilit că, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1999, republicată,

reclamanta, sucursala din cadrul filialei SC A.I. SA Abrud, nu are calitate

procesuală activă.

Reclamanta S.M. Baia de Arieș a

declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9-11 C. proc. civ., și a susținut că

decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că în momentul

încheierii contractului și al realizării acordului de voință, părțile au stabilit

un preț determinat cel prevăzut la art. 21 alin. (1) din contract în vigoare la

acea dată și un preț determinabil, cel prevăzut la art. 21 alin. (3) și art. 24,

ambele fiind prețuri reale, întrucât contractul încheiat a fost cu executare

succesivă privind efectuarea mai multor prestații la termene diferite.

S-a susținut că, deși instanța de

apel a reținut că, la data pronunțării deciziei nr. 534/1997, era în vigoare

H.G. nr. 37 din 26 februarie 1997, aceasta nu are relevanță sub aspect juridic,

întrucât obiectul acelui dosar l-a constituit plata facturilor inițiale și

penalități pentru plata cu întârziere a acestora și nu diferența de preț.

Instanța nu a ținut seama de

constatările raportului de expertiză contabilă și de răspunsul la obiecțiuni a

expertului prin care acesta a constatat că nu toate diferențele de preț se

datorează numai neaplicării H.G. nr. 37/1997, întrucât există diferențe de preț

și anterioare publicării acestui act normativ.

Recurenta a precizat că, în mod

eronat, instanța de apel a reținut că nu are calitate procesuală activă și a

invocat numai dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1999, fără a avea

în vedere art. 28 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/1996, prin care

vânzătoarea a acordat mandat comercial expres subunităților sale în exercitarea

acțiunilor judecătorești împotriva cumpărătorului.

Calitatea procesuală activă rezultă

și din prevederile art. 27 din contract în care s-a menționat că în litigiile

cu persoanele fizice și juridice din afara companiei fiecare subunitate își

reprezintă și apără interesele în nume propriu, precum și din faptul că anexa nr.

12 a contractului a fost semnată de reprezentanții subunității recurente.

Recursul reclamantei este fondat.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că reclamanta, sucursală în cadrul filialei SC A.I. SA Abrud, nu are

calitate procesuală activă.

Este adevărat că pârâta a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/1996 cu R.A. C. Deva, în calitate de

vânzător, dar, la art. 29 din convenția părților, s-a stabilit că atât

concilierile, cât și eventualele acționări în judecată se vor realiza cu

subunitățile regiei, conform împuternicirilor de reprezentare emise.

Pe de altă parte, în art. 27 din

Regulamentul privind competențele și atribuțiile funcționale pentru S.M. Baia

de Arieș din structura filialei A.I. SA Abrud, filiala a acordat împuternicire

de reprezentare în nume propriu subunităților sale și a stabilit că în

litigiile cu persoanele fizice și juridice din afara companiei, fiecare

subunitate își reprezintă și apără interesele în nume propriu.

Din coroborarea acestor prevederi

legale și contractuale, rezultă că, deși reclamanta, sucursală, nu are

personalitate juridică în condițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1999, a

primit împuternicire să reprezinte societatea comercială cu care pârâta a

încheiat contractul în fața instanțelor de judecată și, deci, i s-a acordat

mandat expres în acest sens.

Față de toate aceste considerente,

Curtea constată că reclamanta are calitate procesuală activă și poate să

figureze în proces în nume propriu, pentru realizarea drepturilor născute în

cadrul raporturilor comerciale deduse judecății.

Criticile recurentei sunt întemeiate

și pe fondul litigiului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2/1996 (dosar fond) R.A. C. Deva s-a obligat să livreze, prin exploatările

miniere din subordinea sa, concentrate aurifere, cuprifere și aurifere cu

conținut de cupru în cantitățile și la conținuturile prezentate în anexa 1,

care face parte integrantă din contract.

Părțile au stabilit, la art. 20 din

contract, prețul și modalitățile de plată, în sensul că beneficiarul este dator

să plătească în urma facturării inițiale și a celei definitive, iar la art. 22

s-a prevăzut că plata se va face în termen de 5 zile de la primirea concentrației

pe baza dispoziției de încasare și factura întocmită de vânzător.

La art. 21 alin. (1) din convenția

părților s-a prevăzut ca prețul metalelor să fie cel stabilit prin negocieri

sub supravegherea Ministerului Industriilor și Ministerului Finanțelor, iar la

alin. (3) al aceluiași articol au prevăzut că aceste prețuri urmează să se

modifice ori de câte ori forurile competente hotărăsc aceasta.

Părțile, de comun acord, au stipulat,

la art. 24 din contract, clauza conform căreia în situația în care beneficiarul

nu are capacitate de plată, iar contravaloarea produselor nu intră în activul

furnizorului în termenul prevăzut la art. 23, prețul de decontare să fie cel

practicat, conform legii la data decontării.

Din coroborarea acestor prevederi

contractuale rezultă că prețul produselor contractate este cel stabilit, de

comun acord de părți, potrivit art. 969 C. civ., dar care, datorită

specificului produselor ce formează obiectul contractului, diferă în funcție de

normele legale în vigoare în caz de neplată la scadență a acestora.

Nu poate fi reținută apărarea

intimatei, în sensul că s-a încălcat principiul libertății de voință a părților,

prevăzut de art. 969 C. civ., cât timp părțile, de comun acord, au stipulat

aceste clauze contractuale și nu s-a solicitat constatarea nulității acestora.

Așa fiind, prețul datorat de

intimați este cel practicat conform legii la data decontării, cum părțile au

stipulat în clauza de la art. 24 din contract.

Este adevărat că o parte din

facturile ce formează obiectul litigiului dedus judecății se regăsesc și în dosarul

nr. 853/1997, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 534 din 13 mai 1997 a

Tribunalului Alba, rămasă irevocabilă, și prin care SC A. SA Zlatna a fost

obligată la plata sumei de 3.969.618.081 lei pretenții către recurentă.

Diferențele de preț pretinse de

reclamantă în litigiul de față și calculate conform prevederilor H.G. nr. 37/1997

se referă numai la partea din valoarea facturilor neachitată la data intrării

în vigoare a acestui act normativ.

Chiar dacă reclamanta a luat în

calcul facturi de două ori, suma neachitată de pârâtă la data intrării în

vigoare a H.G. nr. 37/1997, la care se poate calcula diferența de preț, este

mai mare decât cea pretinsă în litigiul dedus judecății, așa cum a stabilit

expertul contabil T.N., ale cărui concluzii sunt însușite de instanța de

recurs.

În mod corect expertul contabil a

calculat diferențele de preț datorate de pârâtă numai în raport cu valoarea

neachitată de aceasta la data intrării în vigoare a H.G. nr. 37/1997, deoarece,

anterior acestei date, nu exista temei legal.

În raport cu clauza penală stipulată

de părți în contract, la art. 27, pârâta datorează pentru această diferență de

preț și penalități de întârziere de 0,15%, așa cum a reținut în mod just

instanța de fond.

Pentru toate aceste considerente,

urmează ca, potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, ce se va modifica

în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

tribunalului.

Conform art. 274 C. proc. civ.,

intimata-pârâtă va fi obligată la 47.588.500 lei cheltuieli de judecată în

recurs către recurentă, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC C.M. SA Deva, filiala Arieșmin – Baia de Arieș – S.M. Baia de

Arieș, împotriva deciziei nr. 148 din 23 februarie 2001 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia atacată, în sensul

respingerii apelului pârâtei SC A. SA Zlatna, împotriva sentinței nr. 817 din

13 octombrie 1999 a Tribunalului Alba.

Obligă intimata la 47.588.500 lei

cheltuieli de judecată în recurs, către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 1 octombrie 2003.