ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4181/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 131 din 7 mai 2003 a Tribunalului Suceava, secția penală, au fost condamnați inculpații: 1. Z.V., pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an, parte vătămată Ț.D.; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, parte vătămată I.V.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. S-a menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen., s-a computat arestarea preventivă de la 28 august 2002 până la zi. 2. Z.T., pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, parte vătămată I.V.; pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2.500.000 lei amendă, parte vătămată Ț.D.

În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat grațiată pedeapsa de 2.500.000 lei amendă pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege. S-a aplicat art. 71 C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a computat arestarea preventivă de la 28 august 2002 până la zi și s-a menținut starea de arest. 3. I.V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. g) și e) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an, parte vătămată Ț.D.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, de un an și șase luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1174 din 20 decembrie 2000 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă, prin decizia penală nr. 156 din 5 martie 2001 a Tribunalului Suceava, dispunându-se ca inculpatul să execute această pedeapsă, alături de cea aplicată prin sentința apelată, în total 4 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. S-a luat act că părțile vătămate Ț.D. și I.V. nu s-au constituit părți civile în cauză. Inculpații Z.V. și Z.T. au fost obligați să plătească, fiecare, statului câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.V.

a fost obligat să plătească, cu același titlu, statului, suma de 1.800.000 lei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 21 august 2002, cei trei inculpați se deplasau cu mai multe atelaje cu material lemnos, în vederea comercializării, în municipiul Rădăuți și, la întoarcere, în jurul orelor 23,00, inculpatul Z.V. a intrat în conflict cu partea vătămată Ț.D., care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Z.V. a început s-o lovească pe partea vătămată, fapt observat de inculpatul Z.T., care a venit în ajutorul fratelui său, lovind-o împreună pe partea vătămată, pe care au doborât-o la pământ. După exercitarea acestor violențe inculpatul Z.T.

s-a întors la atelajul său, iar inculpatul Z.V. a rămas la locul faptei și și-a însușit o parte din bunurile părții vătămate (o geacă din material textil, un ceas de mână cu brățară metalică și o sacoșă) după care s-a întors la atelajul său și s-a deplasat spre domiciliu. În timpul conflictului, telefonul mobil al părții vătămate a fost însușit de către inculpatul I.V., fapt neobservat de nimeni. Pe parcursul urmăririi penale bunurile sustrase de către inculpatul Z.V. au fost identificate la domiciliul său și restituite părții vătămate. A fost ridicat telefonul mobil de la inculpatul I.V. și restituit. După sesizarea primelor fapte de natură penală, inculpații Z.V. și Z.T. l-au căutat pe inculpatul I.V.

cu scopul de a-l determina pe acesta să nu depună mărturie împotriva lor. L-au găsit, pe raza comunei Brodina, și l-au convins să-l însoțească la domiciliul lor, în comuna Horodnic, Jud. Suceava. Ajunși la domiciliul inculpatului Z.V., inculpații Z. l-au agresat pe I.V., legându-l de mâini, și l-au băgat sub un pat. A fost dezlegat a doua zi, de către Z.D. Examinat medical, s-a constatat că I.V. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8–9 zile de îngrijiri medicale. Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel inculpații Z.T. și Z.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Inculpatul Z.V. a susținut că, în mod greșit, prima instanță a încadrat fapta sa, de sustragere a bunurilor, în infracțiunea de tâlhărie, considerând că, prin modul în care a acționat, fapta se încadrează în dispozițiile art. 208 și art. 209 C. pen.

și că nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. În subsidiar, a arătat că pedepsele ce i s-au aplicat sunt prea severe și a cerut reducerea lor la minimul posibil. Inculpatul Z.T. a considerat că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea severă și a cerut reducerea cuantumului ei, motivat de faptul că are o situație familială grea. Prin decizia penală nr. 198 din 14 iulie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații Z.V. și Z.T., apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt și reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen.; a solicitat achitarea pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu a comis fapta. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive: Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise de către inculpat. Cu privire la motivul de recurs formulat de inculpat și care vizează schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt (din infracțiunea de tâlhărie) se constată că este nefondat și, în consecință, urmează a fi respins ca atare.

Astfel, din probele existente la dosarul cauzei (plângerea părții vătămate, declarații parte vătămată și inculpat I.V; procese verbale de confruntare; dovezi de ridicare și restituire de bunuri; acte medicale și medico – legale; declarații inculpați Z.V. și Z.T.; celelalte acte aflate la dosar) rezultă fără dubiu că inculpatul recurent a sustras bunurile prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu de furt. Cât privește motivul de recurs care vizează achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., se constată că, deși inculpatul nu recunoaște că a comis fapta, aceasta este probată de actele existente la dosarul cauzei (declarație inculpat Z.V.; declarație inculpat Z.T.; declarație I.V.; declarație Z.D.).

Așa fiind, nu există dubii cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal de către inculpatul recurent. În consecință, va fi respins, ca nefondat, și motivul de recurs care vizează achitarea pentru această faptă. Referitor la pedepsele aplicate inculpatului, se apreciază că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. La stabilirea lor, au fost avute în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările comiterii acestora, și circumstanțele personale, ale inculpaților, așa explicându-se aplicarea prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se justifică o altă reindividualizare a pedepselor și, nici aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli judiciare. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 198 din 14 iulie 2003 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 28 august 2002, până la 2 octombrie 2003. Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2003.