ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3656/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3656/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 657

din 30 septembrie 2003, Tribunalul Iași a condamnat, între alții, pe

inculpații:

- B.D. la:

- două pedepse de câte 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- 5 ani și 4 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C.

pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea și anume 5 ani și 4 luni închisoare.

Pe durata executării

pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Din pedeapsa pe care

inculpatul urmează să o execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 26

februarie 2000 până la 23 aprilie 2002.

- B.D.C. la:

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.;

- 5 ani și 2 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C.

pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea și anume 5 ani și 2 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Din pedeapsa de executat, s-a

dedus timpul arestării preventive de la 1 martie 2000 până la 23 aprilie 2002.

S-a constatat că

prejudiciile cauzate prin infracțiunile săvârșite de inculpați, părților

vătămate P.C., A.T. și D.L. au fost recuperate.

Prin aceeași sentință,

inculpatul B.D.C. a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 450.000 lei reprezentând

onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul

Ministerului Justiției, iar pe inculpatul B.D. la plata sumei de 2.950.000 lei,

cu același titlu, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu de avocat

cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează să fie plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Inculpații B.D. și B.D.C.,

precum și inculpații R.G., R.I. și L.M., ultimii trei condamnați în cauză, sunt

locuitori ai comunei Ciurea, jud. Iași.

februarie 2000, în timp ce partea vătămată A.T. se deplasa prin parcul situat

vis-a-vis de Sala Polivalentă din Iași, a fost acostată de doi tineri,

respectiv inculpații R.G. (zis G.) și B.D., care l-au forțat să se așeze pe o

bancă, amenințându-l cu bătaia. În timp ce inculpatul R.G. îl ținea de mână pe

partea vătămată, inculpatul B.D. i-a sustras din buzunarul hainei un aparat

Walkem-Sharp și o brichetă, în valoare totală de 4.100.000 lei.

După sustragerea bunurilor

inculpații au părăsit în fugă locul faptei, deplasându-se în zona Gării Iași de

unde au luat un tren cu care au călătorit până în comuna Ciurea, păstrând

bunurile sustrase.

2000, în aceeași zonă a Sălii Sporturilor, în jurul orelor 19,00, partea

vătămată D.L., însoțit de prietenul său C.F., au fost acostați de un număr de

patru persoane, tinere, care ulterior au fost identificate, în persoana

inculpaților R.G., R.I., B.D. și B.D.C.

Toți inculpații i-au

încadrat pe cele două persoane pe care le-au bruscat și forțat să meargă în

parcul din apropiere, unde, după ce le-au lovit, părții vătămate D.L. i-au luat

un telefon mobil.

În urma actelor de violență

exercitate de inculpați, partea vătămată D.L. a suferit leziuni, pentru a căror

vindecare au fost necesare un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale.

După săvârșirea faptei, cu

un tren, din Gara Iași, inculpații s-au deplasat în comuna Ciurea.

2002, în jurul orelor 18,30, inculpații R.G., B.D. și B.D.C. se aflau în

aceeași zonă din apropierea Sălii Polivalentă din Iași.

Inițial inculpații au fost

însoțiți de numitul A.A.D., pentru a le favoriza vânzarea telefonului mobil

sustras în ziua anterioară, lucru pe care nu l-au reușit.

Grupului mai sus menționat

li s-a alăturat și inculpatul L.M., boschetar.

Grupul format de inculpați

au acostat pe partea vătămată P.C. care se afla în stația de autobuz.

Inculpații R.G., B.D.C.,

B.D. și L.M. au obligat pe partea vătămată, după ce au amenințat-o, să le dea

bani pentru a-și cumpăra țigări.

Partea vătămată le-a oferit

inculpaților suma de 2000 lei în monede de câte 500 lei.

Considerându-se jigniți de

suma modică oferită, inculpații au obligat pe partea vătămată să se așeze pe o

bancă, unde inculpatul L.M. l-a controlat în buzunare.

Partea vătămată le-a oferit

inculpaților suma de 50.000 lei, rugându-i să-l lase în pace.

Între timp la locul faptei a

sosit o patrulă a poliției, care a reușit să rețină pe inculpați.

Suma de bani luată de la

partea vătămată a fost restituită de către inculpați.

La săvârșirea acestei fapte

nu a participat numitul A.A.D., care tot timpul cât inculpații au agresat

partea vătămată, a stat mai departe pe o bancă.

Inculpații au fost duși cu

mașina organelor de poliție la secție. Pe drum aceștia au abandonat telefonul

mobil sustras cu o zi înainte.

În urma cercetărilor

efectuate s-a stabilit că bunurile sustrase s-au aflat la inculpatul B.D.C.

care a încercat să le valorifice împreună cu inculpatul R.G.

De menționat că, anterior,

în cauză au mai fost pronunțate sentințele penale nr. 287 din 24 mai 2001 și

nr. 607 din 5 decembrie 2002, ambele ale Tribunalului Iași care au fost casate

prin deciziile penale nr. 335 din 25 septembrie 2001 și respectiv 141 din 17

aprilie 2003, ale Curții de Apel Iași, cu trimiterea cauzelor pentru rejudecare

ca urmare a constatării unor nelegalității comise în cursul judecății.

În urma ultimei rejudecări a

cauzei, s-a pronunțat sentința penală nr. 657 din 30 septembrie 2003 împotriva

căreia au declarat apel inculpații B.D.C. și B.D. pe care au criticat-o cu

privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate pe care le consideră

prea severe, solicitând reducerea lor, având în vedere faptul că sunt tineri,

nu au antecedente penale și au fost sinceri pe tot parcursul procesului penal.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 64 din 26 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpații B.D.C. și B.D. cu motivarea că „Față de modul de

operare, de concursul de infracțiuni comis de fiecare din cei doi inculpați, de

poziția sinceră a acestora și de lipsa antecedentelor penale, prima instanță a

apreciat în mod corect că reeducarea acestora se va realiza prin aplicarea unor

pedepse cu închisoare, dozate ușor peste minimul special și cu executarea în

regim de detenție” fără însă a „fi trecut cu vederea faptul că inculpații au

comis infracțiunile pe timp de noapte, într-un loc public, împreună, antrenând

și un minor așa încât nu se justifică reducerea pedepselor”.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații B.D.C. și B.D.

Prin motive comune, scrise

și depuse la dosar, inculpații au criticat decizia instanței de apel cu privire

la greșita condamnare în legătură cu faptele pentru care au fost trimiși în

judecată, întrucât din materialul probator existent la dosar nu rezultă că au

participat la săvârșirea acestora, declarațiile date în cursul urmăririi penale

fiind scrise la indicația și sub presiunea anchetatorilor, motiv pentru care au

solicitat a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, în cazul în

care nu se va primi prima critică și se va constata că se fac vinovați de

faptele imputate să se procedeze la reindividualizarea pedepselor pe care le

consideră prea mari, astfel încât prin reaprecierea criteriilor prevăzute în

art. 72 C. pen., să li se aplice pedepse sub limita minimă prevăzută de textele

de lege incriminatorii, respectiv într-un cuantum care să fie egal cu perioada

executată prin arest preventiv.

Asupra recursurilor de față:

A. Recursul declarat de

inculpatul B.D.C. este întemeiat însă pentru alte considerente decât motivele

invocate.

Verificând actele și

lucrările de la dosar se constată că inculpatul B.D.C. se face vinovat de

săvârșirea faptei de tâlhărie comisă, la data de 25 februarie 2002, în dauna

părții vătămate D.L., faptă la care au participat și inculpații R.G., R.I. și

B.D., în acest sens fiind plângerile și declarațiile părții vătămate, procesele

verbale încheiate de organele de urmărire penală, declarațiile martorului C.D.

și declarațiile celorlalți coinculpați participanți la faptă care în cursul

urmăririi penale, în fața procurorului și în prezența avocatului desemnat din

oficiu, au recunoscut și descris în amănunțire modul în care au săvârșit fapta.

Prin urmare, neexistând nici

un dubiu cu privire la săvârșirea acestei fapte, cererea inculpatului de a se

dispune achitarea este nefondată.

În ce privește însă

condamnarea acestui inculpat pentru fapta din 26 februarie 2002, în care parte

vătămată este P.C. se constată că este greșită.

Este adevărat că în actul de

trimitere în judecată, respectiv rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași, când se face referire la fapta de tâlhărie comisă, la

data de 26 februarie 2002, lasă să se înțeleagă că la săvârșirea acesteia ar fi

participat și acest inculpat, această afirmație fiind întărită și de faptul că

în dispozitivul rechizitoriului s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată. Această precizare a

lăsat impresia că inculpatul a comis mai multe acțiuni proprii acestei

infracțiuni ce au atras aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fiind lipsite de rol activ,

atât instanța de fond cât și cea de apel, au preluat susținerile din

rechizitoriu, fără însă a verifica dacă acestea sunt confirmate de probele

administrate în cauză și existente în dosarul de urmărire penală.

Dacă ar fi procedat în acest

fel, cele două instanțe ar fi constatat că din nici o probă nu rezultă că

inculpatul B.D.C. a fost prezent la comiterea infracțiunii de tâlhărie în dauna

părții vătămate P.C.

În acest sens, edificatoare

sunt: procesul verbal încheiat de organele de poliție, încheiat după comiterea

faptei, când toți participanții au fost reținuți, între aceștia nefiind și

recurentul B.D.C., declarațiile părții vătămate P.C. și ale martorului D.C. și

declarațiile inculpaților B.D., R.G. și L.M. toți participând la comiterea

faptei de la acea dată (26 februarie 2002).

Prin urmare, neexistând nici

o dovadă care să ateste participarea inculpatului B.D.C. la săvârșirea faptei

din data de 26 februarie 2002, condamnarea acestuia este greșită, motiv pentru

care se va admite recursul declarat și se va casa atât decizia atacată cât și

sentința pronunțată de prima instanță și a dispune achitarea sa în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

menținându-se dispoziția de condamnare pentru fapta comisă, la data de 25

februarie 2002, pentru care în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării

juridice.

Cât privește critica

formulată de recurent în subsidiar, și anume redozarea pedepsei, se constată că

nu este întemeiată.

Aplicarea acestuia a unei

pedepse la limita minimă a textului de lege incriminator nu este de natură a

conduce la concluzia că aceasta este severă ori că la dozarea ei nu au fost

avute în vedere aspecte legate de persoana sa, respectiv faptul că este tânăr

și nu are antecedente penale. Nu se poate omite însă faptul că pe parcursul

procesului penal, mai precis în timpul cercetării judecătorești, atitudinea sa

a fost oscilantă mergând până la negarea faptei săvârșite, încercând în acest

fel să zădărnicească aflarea adevărului, aspect care dovedește că pentru

realizarea prevederilor art. 52 C. pen., se impune un tratament juridic mai

sever.

B. Recursul declarat de

inculpatul B.D. este nefondat.

Așa cum s-a arătat și în

cazul inculpatului B.D.C. în cauză au fost administrate probe care dovedesc

participarea sa, în calitate de autor, la săvârșirea celor trei fapte de

tâlhărie. În acest sens sunt procesele verbale întocmite de organele de

urmărire penală, declarațiile părților vătămate și ale persoanelor audiate în

calitate de martori și declarațiile celorlalți inculpați date în cursul

urmăririi penale, ocazie cu care, în prezența unui avocat, au relatat și

descris modul în care au comis faptele, chiar dacă ulterior, respectiv în

cursul cercetării judecătorești, au susținut că sunt nevinovați, fără însă ca

în acest sens că facă dovezi care să combată învinuirile aduse.

Prin urmare, vinovăția

recurentului-inculpat fiind dovedită și susținută de probe, critica sa prin

care solicită a se dispune achitarea este nefondată.

Tot nefondată se constată a

fi și critica formulată în subsidiar și anume gravitatea pedepselor aplicate pe

care le consideră prea severe.

Aplicând inculpatului o pedeapsă

rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare, cu numai 4 luni peste limita minimă

stabilită de textele de lege incriminatorii, în condițiile concursului de

infracțiuni, și prin atragerea în activitatea infracțională și a unei persoane

minoră, nu se poate spune, pe de o parte, că aceasta este severă iar, pe de

altă parte, că nu s-a ținut seama de datele favorabile ce caracterizează

persoana sa, respectiv faptul că este tânăr și nu are antecedente penale.

Executarea pedepsei în

limitele stabilite de prima instanță și menținută de instanța de apel este în

măsură să contribuie la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Pentru considerentele

arătate urmează a admite recursul declarat de inculpatul B.D.C. în limitele

analizate și a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.,

astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 64 din 26 februarie 2004 a

Curții de Apel Iași.

Casează

decizia atacată, precum și sentința penală nr. 657 din 30 septembrie 2003 a

Tribunalului Iași, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale

art. 34 lit. b) C. pen., dispoziția de condamnare a inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 din același cod (fapta din 26 februarie

2000, parte vătămată P.C.).

Înlătură aplicarea art. 33

lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 5

ani și 2 luni închisoare, aplicată inculpatului B.D.C., în pedepsele

componente, și anume:

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod și

- 5 ani și 2 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 din

același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul

B.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 din

același cod, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată

pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și

e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod (fapta săvârșită la data de 25

februarie 2000, parte vătămată D.L.).

Deduce din pedeapsa pe care

inculpatul urmează să o execute, 5 ani închisoare, durata arestării preventive

de la 1 martie 2000, până la 23 aprilie 2002.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa de

executat, stabilită acestui inculpat, durata arestării preventive de la 26

februarie 2000, până la 23 aprilie 2002.

Obligă pe recurentul

inculpat B.D. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2005.