ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3656/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 657 din 30 septembrie 2003, Tribunalul Iași a condamnat, între alții, pe inculpații: - B.D. la: - două pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; - 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani și 4 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. Din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 26 februarie 2000 până la 23 aprilie 2002. - B.D.C. la: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; - 5 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 5 ani și 2 luni închisoare.

Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. Din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 1 martie 2000 până la 23 aprilie 2002. S-a constatat că prejudiciile cauzate prin infracțiunile săvârșite de inculpați, părților vătămate P.C., A.T. și D.L. au fost recuperate. Prin aceeași sentință, inculpatul B.D.C. a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 450.000 lei reprezentând onorariu de avocat pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției, iar pe inculpatul B.D. la plata sumei de 2.950.000 lei, cu același titlu, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Inculpații B.D. și B.D.C., precum și inculpații R.G., R.I. și L.M., ultimii trei condamnați în cauză, sunt locuitori ai comunei Ciurea, jud. Iași. 1. În seara zilei de 22 februarie 2000, în timp ce partea vătămată A.T. se deplasa prin parcul situat vis-a-vis de Sala Polivalentă din Iași, a fost acostată de doi tineri, respectiv inculpații R.G. (zis G.) și B.D., care l-au forțat să se așeze pe o bancă, amenințându-l cu bătaia. În timp ce inculpatul R.G. îl ținea de mână pe partea vătămată, inculpatul B.D. i-a sustras din buzunarul hainei un aparat Walkem-Sharp și o brichetă, în valoare totală de 4.100.000 lei. După sustragerea bunurilor inculpații au părăsit în fugă locul faptei, deplasându-se în zona Gării Iași de unde au luat un tren cu care au călătorit până în comuna Ciurea, păstrând bunurile sustrase.

2. La data de 25 februarie 2000, în aceeași zonă a Sălii Sporturilor, în jurul orelor 19,00, partea vătămată D.L., însoțit de prietenul său C.F., au fost acostați de un număr de patru persoane, tinere, care ulterior au fost identificate, în persoana inculpaților R.G., R.I., B.D. și B.D.C. Toți inculpații i-au încadrat pe cele două persoane pe care le-au bruscat și forțat să meargă în parcul din apropiere, unde, după ce le-au lovit, părții vătămate D.L. i-au luat un telefon mobil. În urma actelor de violență exercitate de inculpați, partea vătămată D.L. a suferit leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 6-7 zile îngrijiri medicale. După săvârșirea faptei, cu un tren, din Gara Iași, inculpații s-au deplasat în comuna Ciurea.

3. La data de 26 februarie 2002, în jurul orelor 18,30, inculpații R.G., B.D. și B.D.C. se aflau în aceeași zonă din apropierea Sălii Polivalentă din Iași. Inițial inculpații au fost însoțiți de numitul A.A.D., pentru a le favoriza vânzarea telefonului mobil sustras în ziua anterioară, lucru pe care nu l-au reușit. Grupului mai sus menționat li s-a alăturat și inculpatul L.M., boschetar. Grupul format de inculpați au acostat pe partea vătămată P.C. care se afla în stația de autobuz. Inculpații R.G., B.D.C., B.D. și L.M. au obligat pe partea vătămată, după ce au amenințat-o, să le dea bani pentru a-și cumpăra țigări. Partea vătămată le-a oferit inculpaților suma de 2000 lei în monede de câte 500 lei.

Considerându-se jigniți de suma modică oferită, inculpații au obligat pe partea vătămată să se așeze pe o bancă, unde inculpatul L.M. l-a controlat în buzunare. Partea vătămată le-a oferit inculpaților suma de 50.000 lei, rugându-i să-l lase în pace. Între timp la locul faptei a sosit o patrulă a poliției, care a reușit să rețină pe inculpați. Suma de bani luată de la partea vătămată a fost restituită de către inculpați. La săvârșirea acestei fapte nu a participat numitul A.A.D., care tot timpul cât inculpații au agresat partea vătămată, a stat mai departe pe o bancă. Inculpații au fost duși cu mașina organelor de poliție la secție. Pe drum aceștia au abandonat telefonul mobil sustras cu o zi înainte.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bunurile sustrase s-au aflat la inculpatul B.D.C. care a încercat să le valorifice împreună cu inculpatul R.G. De menționat că, anterior, în cauză au mai fost pronunțate sentințele penale nr. 287 din 24 mai 2001 și nr. 607 din 5 decembrie 2002, ambele ale Tribunalului Iași care au fost casate prin deciziile penale nr. 335 din 25 septembrie 2001 și respectiv 141 din 17 aprilie 2003, ale Curții de Apel Iași, cu trimiterea cauzelor pentru rejudecare ca urmare a constatării unor nelegalității comise în cursul judecății. În urma ultimei rejudecări a cauzei, s-a pronunțat sentința penală nr. 657 din 30 septembrie 2003 împotriva căreia au declarat apel inculpații B.D.C.

și B.D. pe care au criticat-o cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea lor, având în vedere faptul că sunt tineri, nu au antecedente penale și au fost sinceri pe tot parcursul procesului penal. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 64 din 26 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.D.C. și B.D. cu motivarea că „Față de modul de operare, de concursul de infracțiuni comis de fiecare din cei doi inculpați, de poziția sinceră a acestora și de lipsa antecedentelor penale, prima instanță a apreciat în mod corect că reeducarea acestora se va realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoare, dozate ușor peste minimul special și cu executarea în regim de detenție” fără însă a „fi trecut cu vederea faptul că inculpații au comis infracțiunile pe timp de noapte, într-un loc public, împreună, antrenând și un minor așa încât nu se justifică reducerea pedepselor”.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații B.D.C. și B.D. Prin motive comune, scrise și depuse la dosar, inculpații au criticat decizia instanței de apel cu privire la greșita condamnare în legătură cu faptele pentru care au fost trimiși în judecată, întrucât din materialul probator existent la dosar nu rezultă că au participat la săvârșirea acestora, declarațiile date în cursul urmăririi penale fiind scrise la indicația și sub presiunea anchetatorilor, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, în cazul în care nu se va primi prima critică și se va constata că se fac vinovați de faptele imputate să se procedeze la reindividualizarea pedepselor pe care le consideră prea mari, astfel încât prin reaprecierea criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., să li se aplice pedepse sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatorii, respectiv într-un cuantum care să fie egal cu perioada executată prin arest preventiv. Asupra recursurilor de față: A. Recursul declarat de inculpatul B.D.C. este întemeiat însă pentru alte considerente decât motivele invocate. Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că inculpatul B.D.C. se face vinovat de săvârșirea faptei de tâlhărie comisă, la data de 25 februarie 2002, în dauna părții vătămate D.L., faptă la care au participat și inculpații R.G., R.I.

și B.D., în acest sens fiind plângerile și declarațiile părții vătămate, procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală, declarațiile martorului C.D. și declarațiile celorlalți coinculpați participanți la faptă care în cursul urmăririi penale, în fața procurorului și în prezența avocatului desemnat din oficiu, au recunoscut și descris în amănunțire modul în care au săvârșit fapta. Prin urmare, neexistând nici un dubiu cu privire la săvârșirea acestei fapte, cererea inculpatului de a se dispune achitarea este nefondată. În ce privește însă condamnarea acestui inculpat pentru fapta din 26 februarie 2002, în care parte vătămată este P.C. se constată că este greșită.

Este adevărat că în actul de trimitere în judecată, respectiv rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, când se face referire la fapta de tâlhărie comisă, la data de 26 februarie 2002, lasă să se înțeleagă că la săvârșirea acesteia ar fi participat și acest inculpat, această afirmație fiind întărită și de faptul că în dispozitivul rechizitoriului s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată. Această precizare a lăsat impresia că inculpatul a comis mai multe acțiuni proprii acestei infracțiuni ce au atras aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fiind lipsite de rol activ, atât instanța de fond cât și cea de apel, au preluat susținerile din rechizitoriu, fără însă a verifica dacă acestea sunt confirmate de probele administrate în cauză și existente în dosarul de urmărire penală.

Dacă ar fi procedat în acest fel, cele două instanțe ar fi constatat că din nici o probă nu rezultă că inculpatul B.D.C. a fost prezent la comiterea infracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate P.C. În acest sens, edificatoare sunt: procesul verbal încheiat de organele de poliție, încheiat după comiterea faptei, când toți participanții au fost reținuți, între aceștia nefiind și recurentul B.D.C., declarațiile părții vătămate P.C. și ale martorului D.C. și declarațiile inculpaților B.D., R.G. și L.M. toți participând la comiterea faptei de la acea dată (26 februarie 2002). Prin urmare, neexistând nici o dovadă care să ateste participarea inculpatului B.D.C.

la săvârșirea faptei din data de 26 februarie 2002, condamnarea acestuia este greșită, motiv pentru care se va admite recursul declarat și se va casa atât decizia atacată cât și sentința pronunțată de prima instanță și a dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., menținându-se dispoziția de condamnare pentru fapta comisă, la data de 25 februarie 2002, pentru care în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Cât privește critica formulată de recurent în subsidiar, și anume redozarea pedepsei, se constată că nu este întemeiată. Aplicarea acestuia a unei pedepse la limita minimă a textului de lege incriminator nu este de natură a conduce la concluzia că aceasta este severă ori că la dozarea ei nu au fost avute în vedere aspecte legate de persoana sa, respectiv faptul că este tânăr și nu are antecedente penale.

Nu se poate omite însă faptul că pe parcursul procesului penal, mai precis în timpul cercetării judecătorești, atitudinea sa a fost oscilantă mergând până la negarea faptei săvârșite, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului, aspect care dovedește că pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen., se impune un tratament juridic mai sever. B. Recursul declarat de inculpatul B.D. este nefondat. Așa cum s-a arătat și în cazul inculpatului B.D.C. în cauză au fost administrate probe care dovedesc participarea sa, în calitate de autor, la săvârșirea celor trei fapte de tâlhărie.

În acest sens sunt procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală, declarațiile părților vătămate și ale persoanelor audiate în calitate de martori și declarațiile celorlalți inculpați date în cursul urmăririi penale, ocazie cu care, în prezența unui avocat, au relatat și descris modul în care au comis faptele, chiar dacă ulterior, respectiv în cursul cercetării judecătorești, au susținut că sunt nevinovați, fără însă ca în acest sens că facă dovezi care să combată învinuirile aduse. Prin urmare, vinovăția recurentului-inculpat fiind dovedită și susținută de probe, critica sa prin care solicită a se dispune achitarea este nefondată. Tot nefondată se constată a fi și critica formulată în subsidiar și anume gravitatea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe.

Aplicând inculpatului o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare, cu numai 4 luni peste limita minimă stabilită de textele de lege incriminatorii, în condițiile concursului de infracțiuni, și prin atragerea în activitatea infracțională și a unei persoane minoră, nu se poate spune, pe de o parte, că aceasta este severă iar, pe de altă parte, că nu s-a ținut seama de datele favorabile ce caracterizează persoana sa, respectiv faptul că este tânăr și nu are antecedente penale. Executarea pedepsei în limitele stabilite de prima instanță și menținută de instanța de apel este în măsură să contribuie la realizarea prevederilor art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate urmează a admite recursul declarat de inculpatul B.D.C.

în limitele analizate și a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D., astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 64 din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Iași. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 657 din 30 septembrie 2003 a Tribunalului Iași, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen., dispoziția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 din același cod (fapta din 26 februarie 2000, parte vătămată P.C.). Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen.

și descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată inculpatului B.D.C., în pedepsele componente, și anume: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod și - 5 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 din același cod. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., achită pe inculpatul B.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și a art. 13 din același cod, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod (fapta săvârșită la data de 25 februarie 2000, parte vătămată D.L.). Deduce din pedeapsa pe care inculpatul urmează să o execute, 5 ani închisoare, durata arestării preventive de la 1 martie 2000, până la 23 aprilie 2002. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa de executat, stabilită acestui inculpat, durata arestării preventive de la 26 februarie 2000, până la 23 aprilie 2002. Obligă pe recurentul inculpat B.D. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2005.