ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.789 din 18 octombrie 1999, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea introdusă de reclamanta S.C. R. S.A. împotriva pârâtului C.F.I. și pe cale de consecință a obligat pârâtul la plata sumei de 40.000.000 lei, cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată. Apelul formulat de pârât a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială prin decizia nr.77 din 16 februarie 2000. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr.2523 din 3 mai 2001, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr.58 A din 4 martie 2002, a admis apelul declarat de pârâtul C.F.I.

și pe cale de consecință a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea reclamantei S.C. R. S.A., ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. În considerentele acestei decizii, s-a reținut, în esență, că apelantul a executat servicii specifice de taximetrie, utilizând un autoturism specific acestei activități, iar caracterul ilicit al faptei nu există, pentru a fi întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, astfel încât prejudiciul pretins de reclamantă nu poate fi suportat de pârât, activitatea acestuia nefiind concurență neloială. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ. Criticile formulate reclamantă au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ.. În dezvoltarea primei critici, recurentul arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că la dosar au fost depuse două adrese cu anexe, emise de I.P.J. Alexandria și respectiv Reprezentanța Teleorman a A.R.R., din care rezultă caracterul ilicit al faptei comise de pârât. În temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta pârâtă critică hotărârea atacată, arătând că a fost denaturat înțelesul înscrisului prin care s-a calculat prejudiciul, că acesta este unul cert și concret și rezultă din chiar Notificarea depusă în anexa 1 a cererii introductive.

Ultima critică fomulată de recurentă vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul că probele avute în vedere de instanță sunt datate luna martie 2000, ori judecarea fondului și apelului în primul ciclu procesual s-a produs în 1999 și respectiv luna februarie 2000. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține că în fapt pârâtul C.F.I. a executat servicii specifice de taximetrie, dovedite și cu adresele 143513/29 martie 2000 a Poliției Roșiorii de Vede; 243157/2000 emis de Poliția Măldeni, precum și adresa nr.62/2000 a M.T.

A.R.R. – Alexandria, utilizând un autoturism specific activităților de taximetrie, astfel încât susținerile recurentei în sensul casării hotărârii în temeiul pct. 9 și 10 devin inoperante, înscrisurile mai sus evocate făcând trimitere la perioada de referință mai 1999 – martie 2000. Conținutul însăși al „anexelor 2 și 3” la cererea introductivă, la care face trimitere recurenta reclamantă vin să infirme aserțiunile acesteia, câtă vreme Autoritatea Rutieră atestă că „nu există elemente pentru aplicarea unei sancțiuni”. Mai mult, în același context, bine a apreciat instanța de apel că inexistența faptei ilicite nu poate conduce la răspunderea civilă delictuală, nefiind întrunite cerințele art. 998 și 999 C. civ.

Numai fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție poate atrage răspunderea patrimonială, ori în speță nu s-a făcut dovada încălcării normele legale în condițiile practicării unei concurențe neloiale. În mod legal, instanța de apel a reținut că diminuarea numărului de călători, preluați de reclamantă nu poate fi pus în sarcina pârâtului, întrucât așa cum s-a arătat mai sus, fapte acestuia nu atrage incidența în cauză a prevederile art.998 C. civ. Nici critica întemeiată pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiată, având în vedere că în materia răspunderii civile delictuale cuantificarea unui prejudiciu, chiar necontestat de pârât nu poate atrage răspundere acestuia din urmă, decât dacă există o determinare culpabilă, prin săvârșirea unei fapte ilicite, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ. teza 2, urmează a respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. R. S.A. împotriva deciziei nr.58 A din 4 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată, către intimată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie 2004.