ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.789 din 18 octombrie 1999, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea

introdusă de  reclamanta S.C. R. S.A. împotriva pârâtului C.F.I. și pe cale de

consecință a obligat pârâtul la plata sumei de 40.000.000 lei, cu titlu de

daune, cu cheltuieli de judecată.

Apelul formulat

de pârât a fost respins de Curtea de Apel  București, secția a VI-a comercială

prin decizia nr.77 din 16 februarie 2000.

Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr.2523 din 3 mai 2001, a

admis recursul declarat de pârât, a casat decizia atacată și a trimis cauza

spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În

rejudecare, Curtea de Apel  București, secția a VI-a comercială, prin decizia

nr.58 A din 4 martie 2002, a admis apelul declarat de pârâtul C.F.I. și pe cale

de consecință a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins acțiunea

reclamantei S.C. R. S.A., ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În

considerentele acestei decizii, s-a reținut, în esență, că apelantul a executat

servicii specifice de taximetrie, utilizând un autoturism specific acestei

activități, iar caracterul ilicit al faptei nu există, pentru a fi întrunite

cerințele răspunderii civile delictuale, astfel încât prejudiciul pretins de

reclamantă nu poate fi suportat de pârât, activitatea acestuia nefiind concurență

neloială.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, cu respectarea termenelor

prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ.

Criticile

formulate reclamantă au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10

C. proc. civ..

În dezvoltarea

primei critici, recurentul arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că la dosar au fost depuse

două adrese cu anexe, emise de I.P.J. Alexandria și respectiv Reprezentanța

Teleorman a A.R.R., din care rezultă caracterul ilicit al faptei comise de

pârât.

În

temeiul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta pârâtă critică hotărârea

atacată, arătând că a fost denaturat înțelesul înscrisului prin care s-a

calculat prejudiciul, că acesta este unul cert și concret și rezultă din chiar

Notificarea depusă în anexa 1 a cererii introductive.

Ultima

critică fomulată de recurentă vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii în sensul că probele avute în vedere de instanță sunt datate

luna martie 2000, ori judecarea fondului și apelului în primul ciclu procesual

s-a produs în 1999 și respectiv luna februarie 2000.

Pentru

aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Recursul

nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Din

examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține că în fapt pârâtul

C.F.I. a executat servicii specifice de taximetrie, dovedite și cu adresele

143513/29 martie 2000 a Poliției Roșiorii de Vede; 243157/2000 emis de Poliția

Măldeni, precum și adresa nr.62/2000 a M.T. A.R.R. – Alexandria, utilizând un

autoturism specific activităților de taximetrie, astfel încât susținerile

recurentei în sensul casării hotărârii în temeiul pct. 9 și 10  devin

inoperante, înscrisurile mai sus evocate făcând trimitere la perioada de

referință mai 1999 – martie 2000.

Conținutul

însăși al „anexelor 2 și 3” la cererea introductivă, la care face trimitere

recurenta reclamantă vin să infirme aserțiunile acesteia, câtă vreme

Autoritatea Rutieră atestă că „nu există elemente pentru aplicarea unei

sancțiuni”.

Mai

mult, în același context, bine a apreciat instanța de apel că inexistența

faptei ilicite nu poate conduce la răspunderea civilă delictuală, nefiind

întrunite cerințele art. 998 și 999 C. civ.

Numai

fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție poate atrage răspunderea patrimonială,

ori în speță nu s-a făcut dovada încălcării normele legale în condițiile

practicării unei concurențe neloiale.

În mod legal, instanța de apel a

reținut că diminuarea numărului de călători, preluați de reclamantă nu poate fi

pus în sarcina pârâtului, întrucât așa cum s-a arătat mai sus, fapte acestuia

nu atrage incidența în cauză a prevederile art.998 C. civ.

Nici

critica întemeiată pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiată,

având în vedere că în materia răspunderii civile delictuale cuantificarea unui

prejudiciu, chiar necontestat de pârât nu poate atrage răspundere acestuia din

urmă, decât dacă există o determinare culpabilă, prin săvârșirea unei fapte

ilicite, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru

aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ. teza 2, urmează

a respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, cu aplicarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.C. R. S.A. împotriva deciziei nr.58 A din 4

martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel  București, secția a VI-a comercială.

Obligă

recurenta la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată, către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  10 februarie 2004.