ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3192/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 739 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3831 din 18 septembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție a fost condamnat inculpatul C.V., în baza art. 174 C. pen., la 15 ani închisoare și în baza art. 292 C. pen., la 2 ani închisoare, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. În fapt s-a reținut că în noaptea de 4 iulie 1997, inculpatul a ucis-o prin sugrumare pe concubina sa D.I. și pentru a se sustrage de la urmărirea penală și a obține un nou act de identitate a făcut declarații mincinoase. La 5 august 2002 condamnatul C.V.

a formulat contestație la executare, în baza art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, pentru care a fost condamnat. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1056 din 12 noiembrie 2002 a respins ca neîntemeiată contestația condamnatului, cu motivarea că stabilirea vinovăției și aprecierea probelor nu sunt împrejurări ce pot fi apreciate pe calea contestației la executare. Prin decizia penală nr. 818 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins apelul declarat de contestatorul C.V., împotriva hotărârii primei instanțe considerând nefondate criticile formulate în sensul că în cadrul contestației se puteau analiza probele și se putea reține nevinovăția în săvârșirea omorului.

Astfel instanța de control judiciar a constatat că pe calea contestației la executare nu poate fi desființată hotărârea de condamnare, aceasta având autoritate de lucru judecat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.V., care a susținut că nu este vinovat de săvârșirea omorului și că mandatul de executare a pedepsei de 15 ani este nelegal, solicitând admiterea contestației formulate. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se face când se ivește vreo nelămurire, cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Din examinarea textului rezultă că atât nelămurirea ivită cât și împiedicarea la executare au în vedere limitele în care se execută hotărârea, și nu valabilitatea ei.

Ori în cauză, prin contestația la executare condamnatul a formulat critici în legătură cu fondul cauzei, susținând lipsa probelor de vinovăție în săvârșirea omorului, ceea ce este inadmisibil, hotărârea de condamnare având autoritate de lucru judecat. În consecință soluția de respingere a contestației la executare a fost corect menținută de instanța de control judiciar. Față de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate criticile formulate de condamnatul recurent C.V., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat cu obligarea susnumitului la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.V., împotriva deciziei penale nr. 818/ A din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.