ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4105/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 283 din 28 martie 2000

a Tribunalului Alba, s-a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. S. SRL

Lancram și pârâtul Consiliul Local Șibot a fost obligat la plata sumei de

12.800.000 lei cu titlu de preț și la 2.905.574 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâtul

nu a achitat reclamantei contravaloarea produselor livrate de aceasta, și

întrucât între părți nu a existat contract nu se poate pretinde aplicarea

coeficientului de inflație asupra unei datorii neexecutate la termen.

Reclamanta putea solicita dobânda comercială în

temeiul art. 43 C. com.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 889 din 10 noiembrie 2000 a

respins ca nemotivat apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului;

a admis apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași hotărâri pe care a

schimbat-o în parte numai în ceea ce privește cuantumul pretențiilor pe care

l-a stabilit la suma de 31.842.901 lei și a cheltuielilor de judecată stabilite

la 2.905.574 lei; pârâtul a fost obligat la 1.307.272 lei cheltuieli de

judecată în apel.

S-a reținut de instanță că debitorul unei

obligații de a da o sumă de bani poate fi ținut alături de plata prețului și la

daune interese constând în devalorizarea monedei naționale și acordarea

acesteia nu poate fi condiționată de existența unei clauze exprese în convenția

părților.

Împotriva acestei decizii Consiliul Local al

Comunei Șibot a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și a

susținut că este nelegală și netemeinică.

Recurenta a arătat că în mod greșit instanțele

au obligat-o la plata contravalorii mărfii, întrucât nu a comandat marfa, iar

factura nr. 1029056 din 7 februarie 2000 emisă de reclamantă nu este semnată de

persoane care ar fi primit marfa și nici cantitatea recepționată.

S-a susținut că între părți nu s-a încheiat nici

un contract, nu există situații de lucrări (devize) și nici procesele verbale

de recepție a mărfii.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea

recursului întrucât între părți au existat relații comerciale sub formă

simplificată, respectiv comanda urmată de executare.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta S.C. S. SRL Lancrim a livrat

pârâtului Consiliul Local Șibot balustrii din marmură pentru mina curentă și

pentru achitarea lor s-a emis factura nr. 1029056 din 7 februarie 2000 în

valoare de 12.800.000 lei.

Cum pârâtul nu a achitat contravaloarea facturii

reclamanta l-a acționat în judecată și a pretins obligarea la plata sumei în

valoare reactualizată pe perioada 25 septembrie 1997 la zi.

Apărarea pârâtei că între părți nu au existat

raporturi contractuale și că marfa nu a fost comandată va fi înlăturată pentru

următoarele considerente:

Între părți a existat convenția încheiată în

formă simplificată a comenzii urmată de executare în condițiile art. 46 C. com.

Critica recurentei că între părți nu a existat

contract nu este întemeiată cât timp legea permite și comanda urmată de

executare, care coroborată cu factura nr. 1029056 din 7 februarie 2000 emisă de

reclamantă dă naștere la drepturi și respectiv obligații între părți.

Susținerea recurentei că în factură nu s-a

menționat cantitatea de marfă livrată și numai valoarea acesteia, va fi

înlăturată cât timp din nota din 30 octombrie 2000 emisă de Arhiepiscopia

Ortodoxă Alba Iulia, Parohia Șibot rezultă că marfa a fost comandată de

Primăria Șibot pentru Biserica Șibor, iar balustrii din marmură sunt montați la

acest locaș de cult.

Adresa se coroborează cu depoziția martorului B.R.

care a arătat că a fost la firma italiană pentru a comanda balustrii de marmură

și care urmau să fie achitați de Primăria Șibor ce a primit fonduri în acest

sens.

În raport de aceste probe administrate în cauză

din care rezultă că marfa a fost comandată și chiar montată este fără relevanță

faptul că factura nu a fost semnată de reprezentantul pârâtei, critică care de

altfel, nu a fost invocată la instanța de apel.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și potrivit art.

312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de

pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Consiliul Local al Comunei Șibot împotriva deciziei nr. 889 din 10

noiembrie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2003.