Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
9 ianuarie 2004

Decizia nr. 117/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 559 a Judecătoriei Sectorului 5

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea prealabilă înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 București la 25 iulie 2002, partea vătămată B.G., a sesizat instanța în legătură cu săvârșirea de către inculpații V.A., C.C., I.D., B.V. și E.N. toți din Craiova, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.205 și art.206 C.pen. parte responsabilă civilmente fiind SC „M.S.E.” SA, societate care editează cotidianul „Gazeta de Sud”. Partea vătămată a reclamat că inculpații au publicat în ziarul „Gazeta de Sud” din 19 iunie 2002 articolul „încă 300 de tineri sunt pregătiți să se înroleze în armata diavolului condusă de G.B.”, care cuprinde afirmații insultătoare și calomnioase la adresa sa.

G.B. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaților, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să-i plătească 3.000.000.000 lei reprezentând daune morale. Prin sentința penală nr.559 din 19 februarie, Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.39 alin.2, raportat la art.30 alin.1 și art.42 alin.1 C.proc.pen. a admis excepția de necompetență teritorială invocată de inculpați și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, considerând că locul săvârșirii infracțiunilor este municipiul Craiova, unde cotidianul are și sediul redacției, în același municipiu locuind și făptuitorii. Primind dosarul, Judecătoria Craiova prin sentința penală nr.4642 din 22 octombrie 2003 și-a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, în baza art.43 alin.1 și 3 C.proc.pen.

sesizând Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Judecătoria Craiova a motivat că criteriile enumerate în art.30 alin.1 C.proc.pen. sunt egale ca valoare în stabilirea competenței teritoriale, ordinea de competență fiind prioritară numai în cazul sesizării concomitente a mai multor instanțe, deopotrivă competente, în toate celelalte cazuri fiind competentă instanța primă sesizată. Examinând actele aflate la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală constată că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța competentă să soluționeze plângerea prealabilă formulată de partea vătămată B.G., ca fiind instanța primă sesizată, care nu-și poate declina competența în favoarea unei alte instanțe prevăzute de art.30 alin.1 C.proc.pen., chiar dacă aceasta este menționată în cuprinsul textului într-o poziție ce o precede

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, căreia i se va trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 ianuarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.