Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2003

HOTĂRÂRE
19.06.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență. În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 186 din 8 ianuarie 2002, partea vătămată T.A. a solicitat Judecătoriei Bacău condamnarea inculpatului G.F., pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen. și obligarea acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SA, cu sediul în București, la plata daunelor morale. Prin sentința penală nr. 2206 din 24 iunie 2002, Judecătoria Bacău și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1, Municipiul București, cu motivarea unei mai bune soluționări a cauzei având în vedere că Societatea R. SA, al cărei angajat este inculpatul, este în raza teritorială a acestei instanțe.

La rândul său, Judecătoria sectorului 1 Municipiul București a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bacău cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 30 C. proc. pen., coroborate cu art. 45 C. proc. pen., instanța mai întâi sesizată rămâne competentă să judece dosarul. Constatând că, în cauză, a intervenit un conflict negativ de competență, cauza a fost trimisă Curții Supreme pentru soluționarea acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, competența privind soluționarea cauzei revine Judecătoriei Bacău. Potrivit art. 279 C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate în cazul infracțiunii, pentru care legea prevede că o atare plângere este necesară, iar potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, plângerea prealabilă în cazul infracțiunii, prevăzută de art. 206 C. pen., se adresează instanței de judecată.

Pe de altă parte, potrivit art. 30 alin. (1) lit. b), c) și d) C. proc. pen., competența după teritoriu este determinată de locul unde este săvârșită infracțiunea, unde a fost prins făptuitorul și unde locuiește partea vătămată. Din conținutul acestor texte de lege rezultă că, în cazul plângerii prealabile, partea vătămată are alegerea instanței, neexistând criterii preferențiale în ordinea stabilită, în art. 30 alin. (1) C. proc. pen. Cum partea vătămată a înțeles să sesizeze Judecătoria Bacău, iar aceasta avea competența de a soluționa cauza în raport cu domiciliul părții vătămate, declinarea competenței în favoarea Judecătoriei sector 1 este greșită. Față de considerentele arătate, Curtea urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei, privind pe partea vătămată T.A., în favoarea Judecătoriei Bacău.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe inculpatul T.A., în favoarea Judecătoriei Bacău. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4923/2003
Asupra conflictului de competență de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea penală directă înregistrată la Judecătoria Bacău la 5 mai 2003, partea vătămată S.V.M. (deținut în Penitenciarul Rahova) a chemat î
ÎCCJ 2003-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2003
Asupra conflictului negativ de competență; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 3975 din 24 mai 2002, partea vătămată R.I. S.A. a cerut condamnarea inculpaților S.P. și G.I., pen
ÎCCJ 2004-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2228/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Judecătoriei Vaslui, a fost înregistrată plângerea prealabilă a părții vătămate L.V., îndreptată împotriva inculpatului I.C., pentru săvârșirea infracți
ÎCCJ 2005-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2886/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată partea vătămată G.N. a chemat în judecată pe inculpata A.B.D., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.
ÎCCJ 2003-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3150/2003
infracțiunii, competența de a judeca cauza revine Judecătoriei Bacău în circumscripția căreia este situat locul săvârșirii infracțiunii. Investită cu judecarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Bacău, la rândul său, s-a decla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă