Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2003

HOTĂRÂRE
13.05.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 3975 din 24 mai 2002, partea vătămată R.I. S.A. a cerut condamnarea inculpaților S.P. și G.I., pentru infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen. și obligarea la despăgubiri reprezentând capitalul social și restituirea patrimoniului societății. Prin sentința penală nr. 1560 din 18 noiembrie 2002, Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Pentru a hotărî astfel, s-a motivat că din moment ce inculpații domiciliază în B., infracțiunea reclamată a fost comisă în București, iar persoana vătămată are sediul în B., potrivit art. 30 alin. (1) C. proc.

pen., competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei sectorului 1 București. Cauza a fost înregistrată sub nr. 342/2003 la Judecătoria București care la al treilea termen de judecată a pus în discuție cererea părții vătămate prin care a fost invocată excepția de necompetență teritorială. Prin sentința penală nr. 428 din 5 martie 2003 Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște și constatând conflictul negativ de competenți, în baza art. 43 alin. (3) C. proc. pen., a sesizat Curtea Supremă de Justiție, instanță superioară comună. În motivarea hotărârii s-a arătat că partea vătămată a ales adresând plângerea Judecătoriei Târgoviște, localitate în care își desfășoară activitatea și unde s-a produs prejudiciul.

Împrejurarea că sediul social al părții vătămate se află raza sectorului 1 București, nu are relevanță sub aspectul competenței teritoriale, deoarece, esențial este locul unde persoana vătămată sau făptuitorul locuiesc efectiv, numai aici putându-se realiza o administrare eficientă a probelor. În soluționarea conflictului negativ de competență se constată următoarele: Potrivit art. 279 alin. (1) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că o atare plângere este necesară, iar potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, plângerea prealabilă în cazul infracțiunii, prevăzute de art. 213 C. pen., se adresează instanței de judecată.

Pe de altă parte, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., competența după teritoriu este determinată de locul unde a fost săvârșită infracțiunea, unde a fost prins făptuitorul, unde locuiește făptuitorul și unde locuiește persoana vătămată. Din conținutul acestor texte de lege rezultă că, în cazul plângerii prealabile partea vătămată are alegerea instanței, neexistând criterii preferențiale în ordinea stabilită în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., preferința legală putând opera numai în cazul sesizării a două sau mai multe instanțe din cele arătate. Din adresa nr. 3975 din 2 octombrie 2002 a Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, rezultă că firma R.I.

S.A., are adresa în București. Potrivit procurii speciale prin care P.M., administrator și acționar al R.I. S.A., îl împuternicește pe P.G. să-l reprezinte în calitate de mandatar, firma, parte vătămată are sediul în București. Inculpații domiciliază în B., iar faptele imputate acestora au fost săvârșite în București câtă vreme primii sunt somați în București de către P.M. să nu vândă sau să cumpere pentru orice proprietate sau act din societatea sa. Chiar dacă din conținutul textelor de lege invocate, art. 279 alin. (1) și art. 30 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., rezultă că în cazul plângerii partea vătămată are alegerea instanței, neexistând criterii preferențiale, partea vătămată trebuie totuși să adreseze plângerea fie instanței locului săvârșirii infracțiunii, fie celei unde locuiește făptuitorul, fie celei a locului unde locuiește partea vătămată și nu mandatarul acesteia.

Așa cum rezultă din cele ce preced toate aceste criterii, se referă la un singur loc, Municipiul București. Așa fiind, secția penală a Curții Supreme de Justiție, instanță ierarhic superioară comună în conformitate cu art. 43 alin. (7) C. proc. pen., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații S.P. și G.I. în favoarea Judecătoriei sector 1 București. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3775/2003
competență a Judecătoriei sectorului 1 București nu se află vreunul din locurile prevăzute de art. 30 lit. a) și d) C. proc. pen. Curtea Supremă de Justiție investită cu judecarea conflictului negativ de competență ivit între cele două inst
ÎCCJ 2003-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2947/2003
Asupra conflictului negativ de competență. În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 186 din 8 ianuarie 2002, partea vătămată T.A. a solicitat Judecătoriei Bacău condamnarea inculpatului G.F., p
ÎCCJ 2003-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4491/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4402 din 22 mai 2002, Judecătoria sectorului 1 București, a admis excepția de necompetență materială și a declinat soluționarea c
ÎCCJ 2004-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2861/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.O.C. București a chemat în judecată SC A.R.T. SA, pentru a se dispune evacuarea acesteia din spațiul comercial, proprietatea reclamantei, si
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83631)
lichidatorii le iau în operațiunile de comerț referitoare la lichidare, competența de soluționare a opoziției fiind tribunalul sediului societății aflată în lichidare. Cum în cauză s-a considerat că este vorba de o opoziție la decizia luată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă