ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpatul P.S. , în baza art.192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și 71 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. A fost dedusă arestarea preventivă de la 19 iulie 2001 și menținută măsura privativă de libertate. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în ziua de 11 iulie 2001 inculpatul a consumat băuturi alcoolice cu martorul H.G., ajungând în stare de ebrietate, după care, în cursul nopții s-au îndreptat spre marginea localității pentru a-și găsi spațiu de dormit. Inculpatul a luat-o mai înainte și observând o gospodărie sărăcăcioasă, a sărit gardul de mici dimensiuni, a încercat să forțeze fereastra locuinței și, potrivit declarațiilor sale, nereușind, dar și auzind țipete de femeie din interior, a renunțat, dormind pe prispa casei. După câteva ore inculpatul s-a trezit, a ieșit din gospodărie, întâlnindu-l pe martorul H.G. la circa 100 m și împreună au mers la locuința martorului S.A., unde au dormit până dimineața.

În urmă cu câteva zile, așa cum își amintește, inculpatul a primit o cană cu apă de la bătrâna care locuia în gospodăria menționată, dormind chiar lângă gard într-o noapte. Prin plângerea depusă la organul de poliție, partea vătămată D.M., proprietara imobilului în curtea căruia a pătruns inculpatul, a reclamat faptul că în noaptea de 11/12 iulie 2001 o persoană necunoscută a pătruns pe fereastră în locuința sa și prin constrângere a violat-o. Din raportul medico legal rezultă că partea vătămată în vârstă de 85 ani, a prezentat mai multe echimoze și excoriații la nivelul feței și vulvar, fiind absenți spermatozoizii în secreția vaginală dar care nu infirmă consumarea unui raport sexual. Instanța a constatat că inculpatul este doar autorul infracțiunii de violare de domiciliu iar în privința celei de viol, deși există, nu a fost săvârșită de acesta.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a declarat apel, criticând-o pentru greșita achitare a inculpatului în privința săvârșirii infracțiunii de viol. Prin decizia penală nr. 335 din 4 decembrie 2001 Tribunalul Tulcea a admis apelul, a desființat hotărârea în ce privește soluția de achitare și în temeiul art.197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. Prin contopire cu pedeapsa pentru violare de domiciliu, inculpatul urmează să execute 6 ani închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe timp de 3 ani.

Instanța de control judiciar a constatat că sunt suficiente probele din care rezultă că infracțiunea de viol a fost săvârșită de inculpatul P.S. Decizia isntanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, admis prin decizia penală nr. 182 din 29 martie 2002 a Curții de Apel Constanța. Casând decizia pronunțată în apel, instanța de recurs a menținut hotărârea primei instanțe, respectiv sentința penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 a Judecătoriei Tulcea. În motivarea acesteia s-a arătat că afirmațiile părții vătămate D.M., potrivit cărora autorul violului a rupt giurgiuvelele ferestrei pentru a intra în casă, nu sunt susținute de constatările din procesul verbal de cercetare a locului faptei, iar declarația aceleiași persoane de recunoaștere a inculpatului, nu este suficientă.

Prin recursul în anulare de față este criticată decizia nr.182 din 29 martie 2002 a Curții de Apel Constanța, pentru cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului fiind consecința unei erori grave de fapt. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul în anulare este fondat. Este de necontestat că în noaptea de 11/12 iulie 2001 în curtea și locuința părții vătămate D.M., a pătruns o persoană, fără drept și care, prin cosntrângere, a avut raport sexual cu victima, confirmat prin constatările medico-legale.

Instanțele care au hotărât achitarea inculpatului pentru infracțiunea de viol – cea de fond și cea de recurs – și-au întemeiat soluția pe declarațiile inculpatului, neobservând în consecvența conținutului acestora și, de urmare, neconcludența lor, precum și pe critica un ei proceduri judiciare – recunoașterea inculpatului de către partea vătămată, fără constituirea unui grup de persoane – și a omisiunilor cercetării criminalistice, prin nefixarea, neridicarea ori nerecoltarea unor obiecte, materii sau secreții. Reale fiind omisiunile cercetării criminalistice semnalate, acestea nu pot fi caracterizate împrejurări negative și care să servească motivării nesăvârșirii infracțiunii de viol de către inculpat.

În realizarea sarcinii organelor judiciare de a lămuri orice cauză pe bază de probe, trebuie pornit de la realitatea probelor administrate, a căror valoare nu este mai dinainte stabilită, și nu de la ipoteticele elemente de fapt care ar fi putut lămuri cauza dacă ar fi fost administrate și, în orice caz, numai prin aprecierea tuturor probelor și nu numai a unora. Așa fiind, în cauză se constată că sunt suficiente elemente de fapt care, analizate în conexiunea lor, servesc constatării existenței faptei de viol și a săvârșirii acesteia de către inculpatul Panaite Sorin. Astfel, așa cum rezultă din declarația părții vătămate, persoana care a comis agresiunea sexuală este cea căreia, cu câteva zile în urmă, i-a dat o cană cu apă și pe care în noaptea faptei a recunoscut-o la lumina candelei din încăpere.

Identificarea inculpatului, în împrejurările și pe baza avenimentelor trecute, a fost comunicată a doua zi, de către partea vătămată și martorilor N.A. și S.M. Inculpatul a recunoscut constant, atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății, că într-adevăr, a cerut și primit de la partea vătămată, cu câteva zile în urmă, o cană cu apă. Aceste elemente de fapt se coroborează cu declarațiile, în continuare, ale inculpatului, potrivit cărora a pătruns în curtea imobilului părții vătămate, încercând, prin forțarea ferestrei, să intre în locuință și cu constatările organului de cesrcetare penală, din care rezultă existența unor bucăți de vopsea dislocate de pe rama geamului precum și hârtii și haine răvășite pe pervaz și pe jos în cameră.

Din nici o împrejurare nu rezultă că în noaptea critică, după sau înaintea acțiunilor inculpatului la imobilul părții vătămate, să mai fi fost semnalate alte acțiuni de încercare de pătrundere în locuință. În acest ansamblu probator, declarațiile părții vătămate, care coincid cu cele ale inculpatului până în momentul pătrunderii autorului violului în locuință, sunt credibile și în descrierea a ceea ce s-a întâmplat în continuare și cu privire la identitatea făptuitorului, fiind susținute, așa cum s-a mai arătat, de constatările organului de cercetare penală și medico-legale precum și de martorii care au fost a doua zi la locuința acesteia. Constatând, așadar că inculpatul este și autorul infracțiunii de viol asupra părții vătămate prin admiterea recursului în anulare vor fi casate toate hotărârile pronunțate în cauză pentru această infracțiune.

Luând în considerare împrejurările, dovedite, în care a fost săvârșită și această infracțiune, respectiv inculpatul aflându-se în avansată stare de ebrietate încât, așa cum declară acesta la un moment dat „nu știu dacă am violat-o sau nu pe bătrână”, vor fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. cu efectele acestora, prevăzute de art. 76 C. pen. Pedeapsa, astfel stabilită, va fi contopită cu cea de 6 luni, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată prin privare de libertate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr.182/P din 29 martie 2002 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul P.S. Casează decizia atacată, sentința penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 a Judecătoriei Tulcea, precum și decizia penală nr. 335 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Tulcea, referitor la infracțiunea de viol. În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și 76 C. pen., condamnă pe inculpatul P.S. la 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 martie 2004.