ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1256/2004

Asupra

recursului în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2198 din 12

octombrie 2001 Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpatul

P.S.

, în baza art.192 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen., la

6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și 71 C. pen.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C. proc. pen.  a achitat pe

același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.197

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

A

fost dedusă arestarea preventivă de la 19 iulie 2001 și menținută măsura

privativă de libertate.

Inculpatul

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța

a reținut, în fapt, că în ziua de 11 iulie 2001 inculpatul a consumat băuturi

alcoolice cu martorul H.G., ajungând în stare de ebrietate, după care, în

cursul nopții s-au îndreptat spre marginea localității pentru a-și găsi spațiu

de dormit.

Inculpatul

a luat-o mai înainte și observând o gospodărie sărăcăcioasă, a sărit gardul de

mici dimensiuni, a încercat să forțeze fereastra locuinței și, potrivit

declarațiilor sale, nereușind, dar și auzind țipete de femeie din interior, a

renunțat, dormind pe prispa casei.

După

câteva ore inculpatul s-a trezit, a ieșit din gospodărie, întâlnindu-l pe

martorul H.G. la circa 100 m și împreună au mers la locuința martorului S.A.,

unde au dormit până dimineața.

În urmă

cu câteva zile, așa cum își amintește, inculpatul a primit o cană cu apă de la

bătrâna care locuia în gospodăria menționată, dormind chiar lângă gard într-o

noapte.

Prin

plângerea depusă la organul de poliție, partea vătămată D.M., proprietara

imobilului în curtea căruia a pătruns inculpatul, a reclamat faptul că în

noaptea de 11/12 iulie 2001 o persoană necunoscută a pătruns pe fereastră în

locuința sa și prin constrângere a violat-o.

Din

raportul medico legal rezultă că partea vătămată în vârstă de 85 ani, a

prezentat mai multe echimoze și excoriații la nivelul feței și vulvar, fiind

absenți spermatozoizii în secreția vaginală dar care nu infirmă consumarea unui

raport sexual.

Instanța

a constatat că inculpatul este doar autorul infracțiunii de violare de

domiciliu iar în privința celei de viol, deși există, nu a fost săvârșită de

acesta.

Împotriva

acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a declarat apel,

criticând-o pentru greșita achitare a inculpatului  în privința săvârșirii

infracțiunii de viol.

Prin

decizia penală nr. 335 din 4 decembrie 2001 Tribunalul Tulcea a admis apelul, a

desființat hotărârea în ce privește soluția de achitare și în temeiul art.197

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe

inculpat  la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen.

Prin

contopire cu pedeapsa pentru violare de domiciliu, inculpatul urmează să

execute 6 ani închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. pe timp de 3 ani.

Instanța

de control judiciar a constatat că sunt suficiente probele din care rezultă că

infracțiunea de viol a fost săvârșită de inculpatul P.S.

Decizia

isntanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, admis prin

decizia penală nr. 182 din 29 martie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Casând

decizia pronunțată în apel, instanța de recurs a menținut hotărârea primei

instanțe, respectiv sentința penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 a

Judecătoriei Tulcea.

În

motivarea acesteia s-a arătat că afirmațiile părții vătămate D.M., potrivit

cărora autorul violului a rupt giurgiuvelele ferestrei pentru a intra în casă,

nu sunt susținute de constatările din procesul verbal de cercetare a locului

faptei, iar declarația aceleiași persoane de recunoaștere a inculpatului, nu

este suficientă.

Prin

recursul în anulare de față este criticată decizia nr.182 din 29 martie 2002 a

Curții de Apel Constanța, pentru cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1)

partea I pct. 8 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului  fiind

consecința unei erori grave de fapt.

Verificând

hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul

în anulare este fondat.

Este de

necontestat că în noaptea de 11/12 iulie 2001 în curtea și locuința părții

vătămate D.M., a pătruns o persoană, fără drept și care, prin cosntrângere, a

avut raport sexual cu victima, confirmat prin constatările medico-legale.

Instanțele

care au hotărât achitarea inculpatului pentru infracțiunea de viol – cea de

fond și cea de recurs – și-au întemeiat soluția pe declarațiile inculpatului,

neobservând în consecvența conținutului acestora și, de urmare, neconcludența

lor, precum și pe critica un ei proceduri judiciare – recunoașterea

inculpatului de către partea vătămată, fără constituirea unui grup de persoane

– și a omisiunilor cercetării criminalistice, prin nefixarea, neridicarea ori

nerecoltarea unor obiecte, materii sau secreții.

Reale

fiind omisiunile cercetării criminalistice semnalate, acestea nu pot fi

caracterizate împrejurări negative și care să servească motivării nesăvârșirii

infracțiunii de viol de către inculpat.

În

realizarea sarcinii organelor judiciare de a lămuri orice cauză pe bază de

probe, trebuie pornit de la realitatea probelor administrate, a căror valoare

nu este mai dinainte stabilită, și nu de la ipoteticele elemente de fapt care

ar fi putut lămuri cauza dacă ar fi fost administrate și, în orice caz, numai

prin aprecierea tuturor probelor și nu numai a unora.

Așa

fiind, în cauză se constată că sunt suficiente elemente de fapt care, analizate

în conexiunea lor, servesc constatării existenței faptei de viol și a

săvârșirii acesteia de către inculpatul Panaite Sorin.

Astfel,

așa cum rezultă din declarația părții vătămate, persoana care a comis

agresiunea sexuală este cea căreia, cu câteva zile în urmă, i-a dat o cană cu

apă și pe care în noaptea faptei a recunoscut-o la lumina candelei din încăpere.

Identificarea

inculpatului, în împrejurările și pe baza avenimentelor trecute, a fost

comunicată a doua zi, de către partea vătămată și martorilor N.A. și S.M.

Inculpatul

a recunoscut constant, atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății,

că într-adevăr, a cerut și primit de la partea vătămată, cu câteva zile în

urmă, o cană cu apă.

Aceste

elemente de fapt se coroborează cu declarațiile, în continuare, ale

inculpatului, potrivit cărora a pătruns în curtea imobilului părții vătămate,

încercând, prin forțarea ferestrei, să intre în locuință și cu constatările

organului de cesrcetare penală, din care rezultă existența unor bucăți de

vopsea dislocate de pe rama geamului precum și hârtii și haine răvășite pe

pervaz și pe jos în cameră.

Din

nici o împrejurare nu rezultă că în noaptea critică, după sau înaintea

acțiunilor inculpatului la imobilul părții vătămate, să mai fi fost semnalate

alte acțiuni de încercare de pătrundere în locuință.

În

acest ansamblu probator, declarațiile părții vătămate, care coincid cu cele ale

inculpatului până în momentul pătrunderii autorului violului în locuință, sunt

credibile și în descrierea a ceea ce s-a întâmplat în continuare și cu privire

la identitatea făptuitorului, fiind susținute, așa cum s-a mai arătat, de

constatările organului de cercetare penală și medico-legale precum și de

martorii care au fost a doua zi la locuința acesteia.

Constatând,

așadar că inculpatul  este și autorul infracțiunii de viol asupra părții

vătămate  prin admiterea recursului în anulare vor fi casate toate hotărârile

pronunțate în cauză pentru această infracțiune.

Luând

în considerare împrejurările, dovedite, în care a fost săvârșită și această

infracțiune, respectiv inculpatul aflându-se în avansată stare de ebrietate încât,

așa cum declară acesta la un moment dat „nu știu dacă am violat-o sau nu pe

bătrână”,  vor fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C.

pen. cu efectele acestora, prevăzute de art. 76 C. pen.

Pedeapsa,

astfel stabilită, va fi contopită cu cea de 6 luni, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., urmând ca pedeapsa

rezultantă să fie executată prin privare de libertate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul  în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție  împotriva deciziei penale nr.182/P din 29 martie 2002 a

Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul P.S.

Casează decizia

atacată,  sentința penală nr. 2198 din 12 octombrie 2001 a Judecătoriei Tulcea,

precum și decizia penală nr. 335 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Tulcea,

referitor la  infracțiunea de viol.

În baza art. 197 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) și a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 și 76 C. pen.,  condamnă pe inculpatul P.S. la 2 ani

închisoare.

Conform art. 33 lit. a)

și 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 6

luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74, 76 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2

ani închisoare.

Face aplicarea art. 71

și 64 C. pen.

Deduce

din pedeapsa aplicată  inculpatului  perioada executată.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul

de avocat, în sumă de 400.000 lei  pentru apărarea din oficiu, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 3 martie 2004.