ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1222/2004

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 345 din 21 mai 2002

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a fost admisă cererea introdusă

de C.P. și C.M. din satul Teiu, comuna Galicea județul Vâlcea, împotriva C.C.

Galicea din același județ, cu consecința obligării pârâtei la emiterea unei

decizii sau dispoziții în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 la notificarea persoanelor îndreptățite și obligarea sa la

plata sumei de 500.000 lei pe zi daune cominatorii începând cu data

introducerii cererii până la executarea obligației de a face.

Totodată prin hotărâre a fost respinsă cererea

reclamanților față de pârâta F. SA Vâlcea și Primăria comunei Galicea județul

Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

din dovezile cauzei, că pârâta obligată, având calitate de deținătoare, nu a

răspuns în condițiile legii la notificarea reclamanților privind restituirea în

natură a terenului proprietatea acestora situat în comuna Galicea satul Teiu la

punctul „Magazin-școală” care a fost preluat abuziv în proprietatea statului și

predat ulterior fără titlu valabil C.C. Galicea.

Hotărârea primei instanțe a fost menținută de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care prin decizia nr. 53 A din 19

septembrie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de F. Vâlcea în numele

și pentru C.C. Galicea.

Instanța de apel a reținut, în raport de

motivele de apel invocate că deși în cauză, persoanele îndreptățite nu au făcut

dovada îndeplinirii cerințelor art. 22 din Legea nr. 10/2001 în sensul

obligației de a prezenta deținătorului odată cu notificarea și actele

doveditoare, întrucât acestea au fost înfățișate în fața primei instanțe,

confirmând împreună cu expertiza tehnică efectuată la fond dreptul de

proprietate al reclamanților, apelanta nu ar mai putea invoca lipsa lor în

neîndeplinirea obligației prevăzute de lege.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs

în condițiile procedurale legale, C.C. Galicea care invocând lipsa de temei

legal a hotărârii și aplicarea greșită a legii a susținut că instanțele au nesocotit

dispozițiile procedurii de soluționare a notificărilor stabilite prin legea

specială și au reținut greșit că reclamanții ca și persoane îndreptățite ar f i

făcut dovada dreptului de proprietate.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 23 și urm. din

Capitolul III al Legii nr. 10/2001 referitoare la procedura restituirii

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, care nu este cum ar putea rezulta din hotărârea instanței de apel,

facultativă pentru persoanele îndreptățite la restituire, persoana deținătoare

notificată, este obligată ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării

notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.

22, să se pronunțe prin decizie sau după caz, dispoziție motivată asupra

cererii de restituire în natură.

Așadar obligația deținătorului la rezolvarea

notificării este evident condiționată de îndeplinirea obligațiilor persoanei

îndreptățite în legătură cu respectarea termenului și a cerințelor pe care

potrivit art. 21 și art. 22 din lege trebuie să le îndeplinească notificarea.

Din prevederile legale citate rezultă că

reclamanții ca persoane îndreptățite la restituire erau obligate să depună

odată cu notificarea sau în termenul legal de notificare, actele doveditoare

ale dreptului de proprietate, pentru a da posibilitate deținătorului să-și

îndeplinească în cunoștință de cauză obligațiile și să opteze pentru una dintre

soluțiile prevăzute de lege.

Ori, cum rezultă din analiza actelor dosarului,

instanța de fond a omis să examineze apărarea pârâtei în sensul nedepunerii

actelor doveditoare odată cu notificarea sau în termenul prevăzut de lege, în

vreme ce instanța de apel a socotit acest aspect, evident în mod greșit, că de a

dreptul irelevant câtă vreme aceste acte ar fi fost înfățișate în cursul

soluționării apelului.

În aceste condiții atât obligarea deținătorului

în lipsa actelor doveditoare la emiterea unei dispoziții motivate de

restituire, cât și sancționarea sa la plata unor daune cominatorii de 500.000

lei pe zi întârziere, apar lipsite de temei legal.

Ca urmare recursul se va admite cu consecința

casării hotărârilor atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima

instanță, care va trebui să verifice cu precădere, apărarea pârâtului

deținător, prin verificarea nemijlocită a notificării și anexelor acesteia așa

cum au fost înregistrate la C.C. Galicea, dar și susținerile acestei părți

privind oferta făcută reclamanților intimați în instanța de apel pentru

soluționarea litigiului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta C.C. Galicea

împotriva deciziei nr. 53/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința nr.

345 din 21 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2004.