ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10558/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 353 din 1 noiembrie 2001, adresată Primăriei comunei Ionești, județul Vâlcea, reclamanta Z.N.D., în nume propriu și ca mandatară a reclamanților A.P.V., M.G.N., M.O., M.I.D. și M.N.P., toți în calitate de succesori ai defuncților M.N. și M.G. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 5400 mp situat în comuna Ionești, precum și măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate de pe acest teren și pentru 9000 de cărămizi, bunuri evaluate la 2.500.000.000 lei. Prin notificarea nr. 354 din 1 noiembrie 2001, adresată tot Primăriei comunei Ionești, aceiași reclamanți au solicitat restituirea în natură a „jumătății sudice a săliștei de casă” situată în comuna Ionești, satul Marcea care a aparținut defunctului M.N.

și a fost preluat fără titlu, în anul 1949, de către primărie. Prin notificarea nr. 355 din 1 noiembrie 2001, aceiași reclamanți s-au adresat Primăriei comunei Ionești pentru restituirea în natură a unui imobil compus din teren de 2500 mp, casă de locuit și dependințe, situat în comuna Ionești, satul Marcea, în punctul numit „În deal la Ograda” și cunoscut sub denumirea „Casa Colonelului”. De asemenea, petenții au solicitat și măsuri reparatorii pentru pomii fructiferi distruși după preluarea abuzivă a imobilului, precum și pentru bunurile mobile enumerate în notificare. Valoarea totală a bunurilor a fost stabilită la 2.200.000.000 lei.

Primăria comunei Ionești a răspuns celor trei notificări, astfel: pentru notificarea cu nr. 353/2001 s-a răspuns cu adresa nr. 3183 din 28 decembrie 2001 prin care s-a arătat că restituirea terenului de 5400 mp se va face în condițiile Legii nr. 18/1991, iar pentru măsurile reparatorii aferente celorlalte bunuri a trimis notificarea Prefecturii Vâlcea; pentru notificarea nr. 354/2001 s-a răspuns cu adresa nr. 3185 din 28 decembrie 2001 în sensul că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, iar pentru notificarea cu nr. 355/2001 s-a răspuns cu adresa nr. 3184 din 28 decembrie 2001 în sensul că se va emite dispoziție de restituire pentru casă și dependințe, motiv pentru care s-au solicitat acte de identificare a acestora, iar terenul se va restitui în condițiile Legii nr. 18/1991.

Nemulțumiți de aceste răspunsuri, reclamanții s-au adresat cu o acțiune, înregistrată sub nr. 845 din 30 ianuarie 2002, la Tribunalul Vâlcea, solicitând, în contradictoriu cu Primăria comunei Ionești și Prefectura județului Vâlcea restituirea în natură a imobilelor care există și măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele care nu mai există și pentru bunurile mobile menționate în notificări. Acțiunea a fost respinsă, ca prematur formulată, prin sentința nr. 368 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă. S-a reținut că, adresele prin care Primăria comunei Ionești le-a comunicat reclamanților că nu le poate restitui imobilele solicitate nu echivalează cu dispoziția motivată prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Primăria avea obligația să examineze cele trei notificări, să emită dispoziții motivate pentru fiecare și, numai după îndeplinirea acestei proceduri prealabile administrative, reclamanții se puteau adresa instanței cu acțiunea de față. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 175/A din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. În motivarea deciziei s-a arătat că, prin formularea notificărilor a fost declanșată procedura prealabilă administrativă obligatorie. Simpla curgere a termenului legal de 60 de zile de la care Primăria trebuia să se pronunțe asupra notificărilor nu înseamnă o finalizare a acestei proceduri, reclamanții având la îndemână, înaintea prezentei acțiuni, calea obligării Primăriei să emită dispozițiile motivate, prilej cu care se putea analiza și situația depunerii actelor doveditoare de către reclamanți cu privire la proprietatea bunurilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând respingerea excepției de prematuritate și judecarea cauzei pe fond. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că omisiunea Primăriei comunei Ionești de a emite dispozițiile motivate, deși obligația îi revenea prin lege nu poate justifica soluția de respingere a acțiunii ca prematură. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează. Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, de înlăturare a prejudiciilor suferite de proprietari prin abuzurile săvârșite de stat este evident că, dispozițiile neclare trebuie interpretate în favoarea persoanei îndreptățite.

În acest cadru trebuie privite reglementările art. 23 alin. (1) din lege, potrivit cu care, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură; în conformitate cu art. 24 alin. (1) al aceluiași act normativ, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

În condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care unitatea deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege, în termenul de 60 de zile nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe considerentul că acțiunea ar fi prematur introdusă. Inconsecvența legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ de referință nu poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege.

În mod greșit au reținut ambele instanțe că nu a fost parcursă integral procedura prealabilă administrativă prevăzută de legea specială, din moment ce pârâtul deținător și-a spus punctul de vedere, atât prin cele trei răspunsuri la notificări, cât și prin adresa nr. 1782 din 14 mai 2002 emisă ca răspuns la notificări după suspendarea judecății cauzei la instanța de fond tocmai pentru a se emite dispozițiile motivate, răspunsuri care sunt în sensul refuzului restituirii în natură și exprimării ofertei de restituire prin echivalent. Făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală.

Refuzul celor două instanțe de a judeca în fond acțiunea, neluând în considerare răspunsul negativ la cererea de restituire, care îi îndrituia pe reclamanți să formuleze acțiunea, în conformitate cu art. 24 alin. (7) din lege apare ca nelegal, motiv pentru care se va admite recursul, se vor casa cele două hotărâri pronunțate și se va trimite cauza instanței de fond pentru soluționarea acțiunii [art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (2), (5) și art. 313 C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții Z.N.D., A.P.V., M.O., M.G.N., M.I.D. și M.N.P. împotriva deciziei nr. 175 A din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 368 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe pentru soluționarea fondului. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2005.