ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10558/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10558/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin notificarea nr. 353 din 1
noiembrie 2001, adresată Primăriei comunei Ionești, județul Vâlcea, reclamanta Z.N.D.,
în nume propriu și ca mandatară a reclamanților A.P.V., M.G.N., M.O., M.I.D. și
M.N.P., toți în calitate de succesori ai defuncților M.N. și M.G. au solicitat,
în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 5400 mp
situat în comuna Ionești, precum și măsuri reparatorii pentru construcțiile
demolate de pe acest teren și pentru 9000 de cărămizi, bunuri evaluate la
2.500.000.000 lei.
Prin notificarea nr. 354 din 1
noiembrie 2001, adresată tot Primăriei comunei Ionești, aceiași reclamanți au
solicitat restituirea în natură a „jumătății sudice a săliștei de casă” situată
în comuna Ionești, satul Marcea care a aparținut defunctului M.N. și a fost
preluat fără titlu, în anul 1949, de către primărie.
Prin notificarea nr. 355 din 1
noiembrie 2001, aceiași reclamanți s-au adresat Primăriei comunei Ionești
pentru restituirea în natură a unui imobil compus din teren de 2500 mp, casă de
locuit și dependințe, situat în comuna Ionești, satul Marcea, în punctul numit
„În deal la Ograda” și cunoscut sub denumirea „Casa Colonelului”. De asemenea,
petenții au solicitat și măsuri reparatorii pentru pomii fructiferi distruși
după preluarea abuzivă a imobilului, precum și pentru bunurile mobile enumerate
în notificare. Valoarea totală a bunurilor a fost stabilită la 2.200.000.000
lei.
Primăria comunei Ionești a răspuns
celor trei notificări, astfel: pentru notificarea cu nr. 353/2001 s-a răspuns
cu adresa nr. 3183 din 28 decembrie 2001 prin care s-a arătat că restituirea
terenului de 5400 mp se va face în condițiile Legii nr. 18/1991, iar pentru
măsurile reparatorii aferente celorlalte bunuri a trimis notificarea
Prefecturii Vâlcea; pentru notificarea nr. 354/2001 s-a răspuns cu adresa nr. 3185
din 28 decembrie 2001 în sensul că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, iar
pentru notificarea cu nr. 355/2001 s-a răspuns cu adresa nr. 3184 din 28
decembrie 2001 în sensul că se va emite dispoziție de restituire pentru casă și
dependințe, motiv pentru care s-au solicitat acte de identificare a acestora,
iar terenul se va restitui în condițiile Legii nr. 18/1991.
Nemulțumiți de aceste răspunsuri,
reclamanții s-au adresat cu o acțiune, înregistrată sub nr. 845 din 30 ianuarie
2002, la Tribunalul Vâlcea, solicitând, în contradictoriu cu Primăria comunei
Ionești și Prefectura județului Vâlcea restituirea în natură a imobilelor care
există și măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele care nu mai există și
pentru bunurile mobile menționate în notificări.
Acțiunea a fost respinsă, ca
prematur formulată, prin sentința nr. 368 din 23 iunie 2003 a Tribunalului
Vâlcea, secția civilă.
S-a reținut că, adresele prin care
Primăria comunei Ionești le-a comunicat reclamanților că nu le poate restitui
imobilele solicitate nu echivalează cu dispoziția motivată prevăzută de art. 22
din Legea nr. 10/2001.
Primăria avea obligația să examineze
cele trei notificări, să emită dispoziții motivate pentru fiecare și, numai
după îndeplinirea acestei proceduri prealabile administrative, reclamanții se
puteau adresa instanței cu acțiunea de față.
Apelul declarat de reclamanți
împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 175/A
din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
În motivarea deciziei s-a arătat că,
prin formularea notificărilor a fost declanșată procedura prealabilă
administrativă obligatorie.
Simpla curgere a termenului legal de
60 de zile de la care Primăria trebuia să se pronunțe asupra notificărilor nu
înseamnă o finalizare a acestei proceduri, reclamanții având la îndemână,
înaintea prezentei acțiuni, calea obligării Primăriei să emită dispozițiile
motivate, prilej cu care se putea analiza și situația depunerii actelor
doveditoare de către reclamanți cu privire la proprietatea bunurilor.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs, în termen legal, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate
și solicitând respingerea excepției de prematuritate și judecarea cauzei pe
fond. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11
C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
s-a arătat, în esență, că omisiunea Primăriei comunei Ionești de a emite
dispozițiile motivate, deși obligația îi revenea prin lege nu poate justifica
soluția de respingere a acțiunii ca prematură.
Recursul este fondat pentru
considerentele ce urmează.
Pornind de la rațiunea adoptării
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exprimată în caracterul
profund reparatoriu, de înlăturare a prejudiciilor suferite de proprietari prin
abuzurile săvârșite de stat este evident că, dispozițiile neclare trebuie interpretate
în favoarea persoanei îndreptățite. În acest cadru trebuie privite
reglementările art. 23 alin. (1) din lege, potrivit cu care, în termen de 60 de
zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii
actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin
decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în
natură; în conformitate cu art. 24 alin. (1) al aceluiași act normativ, dacă
restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul
imobilului este obligat, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă
persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare
valorii imobilului.
În condițiile în care Legea nr. 10/2001
nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care unitatea deținătoare a
imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege, în
termenul de 60 de zile nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a
se adresa instanței competente pe considerentul că acțiunea ar fi prematur
introdusă.
Inconsecvența legiuitorului și
necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ de referință nu
poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica
drepturile recunoscute de lege.
În mod greșit au reținut ambele
instanțe că nu a fost parcursă integral procedura prealabilă administrativă
prevăzută de legea specială, din moment ce pârâtul deținător și-a spus punctul
de vedere, atât prin cele trei răspunsuri la notificări, cât și prin adresa nr.
1782 din 14 mai 2002 emisă ca răspuns la notificări după suspendarea judecății
cauzei la instanța de fond tocmai pentru a se emite dispozițiile motivate,
răspunsuri care sunt în sensul refuzului restituirii în natură și exprimării
ofertei de restituire prin echivalent.
Făcând o aplicare greșită a
dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a
pronunțat o hotărâre vădit nelegală. Refuzul celor două instanțe de a judeca în
fond acțiunea, neluând în considerare răspunsul negativ la cererea de
restituire, care îi îndrituia pe reclamanți să formuleze acțiunea, în
conformitate cu art. 24 alin. (7) din lege apare ca nelegal, motiv pentru care
se va admite recursul, se vor casa cele două hotărâri pronunțate și se va
trimite cauza instanței de fond pentru soluționarea acțiunii [art. 304 pct. 9,
art. 312 alin. (1), (2), (5) și art. 313 C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamanții Z.N.D., A.P.V., M.O., M.G.N., M.I.D. și M.N.P. împotriva deciziei
nr. 175 A din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.
Casează decizia atacată precum și
sentința nr. 368 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și
trimite cauza acestei din urmă instanțe pentru soluționarea fondului.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 14 decembrie 2005.