ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3828/2005

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28

mai 2003 pe rolul Judecătoriei Bălcești sub nr. 1023, reclamanții M.A., M.I. și

M.V. au chemat în judecată pe pârâții M.G., M.I. și Municipiul Vâlcea prin

primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 17 din 31 octombrie 1977, transcris în

registrul de transcripții și inscripții sub nr. 536 din 18 aprilie 1994;

- să oblige pe pârâți la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții arată

că sunt moștenitorii proprietarilor imobilului în litigiu, M.V. și M.A.

Mai arată că prin sentința penală nr. 16

din 22 martie 1961 a Tribunalului militar de regiune militară București,

autorul lor M.V. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire

împotriva ordinii sociale, conform art. 209 alin. (1) C. pen., fiind dispusă și

măsura confiscării totale a averii.

Prin decizia penală nr. 42 din 7 iulie

1997 a Curții Supreme de Justiție, M.V. a fost achitat și, totodată, s-a

înlăturat pedeapsa complementară a confiscării totale a averii.

Reclamanții au mai arătat că după

confiscarea averii, o parte din bunurile confiscate, respectiv casa de locuit

și anexele gospodărești situate în comuna Grădiștea, județul Vâlcea, au fost

vândute pârâților, persoane fizice, prin contractul de vânzare-cumpărare a

cărui constatare a nulității absolute o solicită.

În drept își întemeiază acțiunea pe

prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, Municipiul Râmnicu

Vâlcea a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, arătând că prin

reorganizare și restructurare s-a ajuns ca Secția de gospodărie comunală Bălcești,

aflată în subordinea Primăriei comunei Bălcești, să fie aceea în contradictoriu

cu care se poate judeca cererea de constatare a nulității contractului de

vânzare-cumpărare.

La data de 14 octombrie 2003 a fost

introdusă în cauză Primăria comunei Bălcești în calitate de pârâtă.

Judecătoria Bălcești, prin sentința

civilă nr. 1275 din 9 decembrie 2003, a respins acțiunea formulată de către

reclamanți.

De menționat că în dispozitivul sentinței

și în minuta scrisă se înserează doar „respinge acțiunea”, iar în primul

considerent se reține că „instanța constată că acțiunea este neîntemeiată”.

Într-un alt considerent se reține că față

de regimul juridic al nulităților din dreptul comun, Legea nr. 10/2001 prezintă

unele particularități, astfel art. 46 alin. (5) prevede că „prin derogare de la

dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie

în termen, de 1 an de la intrarea în vigoare a legii și conchide că reclamanții

au promovat acțiunea în constatarea nulității peste termenul legal.

Mai reține instanța de fond că susținerea

făcută de pârâți că ar exista în cauză autoritate de lucru judecat nu este

întemeiată pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.

civ.

Împotriva acestei sentințe pronunțate de

către instanța de fond au declarat apel reclamanții, arătând că deși autorul

lor a fost condamnat pentru uneltire împotriva orânduirii comuniste și i s-a

confiscat toată averea, ci după ce a fost achitat prin hotărâre a Înaltei Curți

de Casație și Justiție și s-a înlăturat măsura confiscării totale a averii,

este în continuare împiedicat să-și recupereze imobilul.

Apelantul arată că art. 46 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 este neconstituțional întrucât încalcă art. 21 din

Constituția României referitor la liberul acces la justiție.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 452/A din 9 martie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de

către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel reține că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 permite

restituirea de regulă în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către

stat, iar prin art. 2 alin. (1) (temei invocat de către reclamanți) prin

imobile preluate în mod abuziv, se înțeleg conform mențiunilor de la lit. b) a

acestui articol și imobilele preluate prin confiscarea averii ca urmare a unei

hotărâri de condamnare, pentru infracțiuni de natură politică.

Instanța de apel mai reține însă că

invocarea de către reclamanți a prevederilor art. 46 alin. (1) alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 este greșită pentru că prevederile acestui articol au fost

declarate neconstituționale prin Decizia nr. 98/2002 a Curții Constituționale

publicată în M. Of. nr. 301 din 8 mai 2002 și în consecință în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 46 alin. (1) alin. (2) din aceeași lege.

Conchizând, instanța apreciază că

potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificat prin O.U.G. nr. 145/2001,

acțiunea reclamanților s-a prescris fiind făcută după expirarea termenului de 1

an care începe să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii pronunțată de

către instanța de apel au declarat recurs reclamanții invocând motivul prevăzut

de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Se susține că, deși au invocat excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

, instanța de apel nu a suspendat judecarea apelului și nici nu a trimis cauza

Curții Constituționale pentru soluționarea excepției.

S-a ajuns în acest fel la împiedicarea

realizării dreptului de a i se retroceda imobilul în baza art. 46 alin. (1)

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

Astfel, este de reținut că reclamanții au

invocat chiar prin cererea de apel excepția de neconstituționalitate a art. 46

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care este neconstituțional, întrucât se

încalcă art. 21 din Constituția României, care prevede în mod expres liberul

acces la justiție.

Instanța de apel, în conformitate cu

dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, ar fi trebuit să dispună

suspendarea judecării apelului și să sesizeze prin încheiere motivată Curtea

Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. Nu a făcut

însă acest lucru și nici nu a dorit să afle punctele de vedere ale părților cu

privire la această excepție, mai mult chiar, deși reclamanții, la primul termen

de judecată, au depus o cerere pentru lipsă de apărare, a respins cererea și a

amânat pronunțarea.

Instanța de apel a omis să se pronunțe în

legătură cu excepția de neconstituționalitate.

De reținut, de asemenea, că instanța de

apel , fără să pună în discuția părților, încălcând principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare, apreciază că reclamanții au

invocat un temei de drept greșit prevederile art. 46 alin. (1) alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 98/2002, publicată în M. Of. la data de 8 mai 2002.

Mai mult chiar, încălcând și principiul

disponibilității apreciază că temeiul de drept al acțiunii reclamanților este

art. 46 alin. (1) alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind, față de toate aceste

considerente, urmează a admite recursul, a casa sentința recurată cu trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului formulat de către reclamanți, la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții M.A.,

M.I. și M.V. împotriva deciziei civile nr. 452/A din 9 martie 2004 a Curții de

Apel Pitești.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecarea apelului formulat de către reclamanți, Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10

mai 2005.