ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6096/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6096/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 2

februarie 1994, Tribunalul Constanța a dispus achitarea inculpaților:

- J.E.G.;

- B.A.V.;

- V.I.P.;

- K.V.G. în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

350 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a celor patru

inculpați, dacă nu sunt reținuți, ori arestați în altă cauză.

Onorariul translatorului în sumă de

60.000 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpații au fost trimiși în

judecată urmare a plângerii penale formulate de partea vătămată T.S., care a

susținut că în noaptea de 3 august 1993, sub amenințarea unui pistol-brichetă J.E.G.,

B.A.V., V.I.P. și K.V.G. au constrâns-o la întreținerea de raporturi sexuale.

În faza de urmărire penală,

inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol; întrucât în timpul

cercetării judecătorești au revenit la declarațiile date și au precizat că

acestea au fost făcute în prezența unui interpret neautorizat, instanța de fond

le-a înlăturat ca neprezentând garanția corectitudinii și fidelității

traducerii.

Martorii R.V., T.G., G.T. au declarat

că inculpații nu au întrebuințat violențe sau amenințări pentru a o determina

pe partea vătămată să rămână în compania lor.

Din certificatul medico-legal nr. 89/

S din 4 august 1993 întocmit de Laboratorul de medicină legală al județului

Constanța rezultă că partea vătămată, nu prezenta leziuni de violență pe corp,

iar deflorarea veche nu a putut fi stabilită ca dată.

Instanța de fond a apreciat că

plângerea părții vătămate T.S. nu este susținută de nici o probă administrată

în cauză, motivația formulării ei fiind aceea că sus-numita nu a fost

recompensată material pentru întreținerea raporturilor sexuale, astfel că a

dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. b) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acesteia.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 101 din 24 iunie 1994, a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Constanța, a desființat sentința penală nr. 16 din 2

februarie 1994 a Tribunalului Constanța și a trimis cauza spre rejudecare

acestei instanțe.

S-a reținut că instanța de fond a

procedat la judecarea cauzei fără a o fi citat de partea vătămată, încălcând,

astfel, dispozițiile art. 177 alin. final, art. 326, art. 340 și art. 362 C.

proc. pen.

În rejudecare, Tribunalul Constanța,

prin decizia penală nr. 331 din 18 decembrie 1997, a dispus achitarea celor

patru inculpați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.

Onorariul apărătorului din oficiu în

cuantum de 600.000 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției,

cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă și că inculpații au fost arestați preventiv în

perioada 3 august 1993, 2 februarie 1994.

În stabilirea situației de fapt și a

nevinovăției inculpaților, instanța de fond a avut în vedere aceleași argumente

și a dat aceeași interpretare probelor administrate în cauză ca și prima

instanță de judecată care s-a pronunțat în cauză.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța a declarat apel, criticând hotărârea judecătorească sub aspectul

greșitei achitări a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Prin decizia penală nr. 39 din 17

februarie 2000, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat

de procuror, dispunând ca onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de

300.000 lei, pentru fiecare inculpat să fie avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Instanța de control judiciar a

reținut că inculpații J.E.G., B.A.V., V.I.P. și K.V.G. nu au exercitat violențe

și amenințări asupra T.S., pentru a întreține raporturi sexuale cu aceasta și

că numai consumul mare de alcool a determinat-o pe partea vătămată să reclame a

doua zi, la poliție, săvârșirea infracțiunii de viol.

Recunoașterea faptei de către

inculpați, în prima fază a procesului penal, a fost ulterior retractată și, de

altfel, nu se corobora cu nici o probă administrată în cauză, astfel că soluția

de achitare a acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C.

proc. pen., este temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, solicitând admiterea

acestuia, casarea hotărârilor atacate și condamnarea celor patru inculpați

pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b)

C. pen.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este fondat.

Din analiza probatoriului administrat

în cauză rezultă că instanțele de judecată nu au făcut o interpretare corectă

și corelativă, logică și judicioasă a acestuia, astfel că situația de fapt

reținută a fost greșit stabilită, iar vinovăția inculpaților ignorată, cu

consecința pronunțării unei soluții de achitare nelegală și netemeinică.

Partea vătămată T.S. s-a prezentat

la Poliția orașului Mangalia în dimineața zilei de 4 august 1993, la ora 7,00,

într-o ținută sumară (desculță, îmbrăcată în tricou și chilot), învederând

faptul că, în noaptea precedentă, fusese victima unui viol în grup.

Ea i-a condus pe lucrătorii de

poliție la locuința martorului T.G., unde domiciliau cei patru inculpați și

unde s-au găsit obiectele de îmbrăcăminte ale victimei. De asemenea, într-o

cameră a imobilului a fost găsit inculpatul J.E.G., pe care partea vătămată l-a

indicat imediat ca fiind unul dintre violatori.

În habitaclul autoturismului

proprietatea inculpatului B.A.V. a fost găsit un pistolet metalic în care se

afla disimulată o brichetă cu gaz; obiectul avea aparența unei arme de foc

autentice și corespundea descrierii făcute de partea vătămată, care a precizat

că „pistolul părea să fie din metal deoarece lucea”.

În declarațiile sale, partea

vătămată a arătat că pistolul a fost folosit de inculpați pentru a o intimida

și amenința, provocându-i temerea că va fi împușcată, Înfrângând, astfel,

voința victimei, inculpații au întreținut raporturi sexuale cu aceasta în

intervalul de timp cuprins între orele 3,30 și 7,00 dimineața când, profitând

de faptul că au adormit, partea vătămată a fugit și a anunțat organele de

poliție.

Curtea constată că toate afirmațiile

făcute de partea vătămată în plângere și declarații s-au confirmat integral,

dovedind sinceritatea acesteia; de asemenea, spontaneitatea efectuării

sesizării, asumarea oricăror posibile interpretări pentru ținuta în care s-a

prezentat la poliție demonstrează starea reală de disperare a victimei, lipsa

oricărei puneri în scenă sau interes urmărit.

Sugerarea de către inculpați a

mobilului sesizării, care ar fi constat în nemulțumirea victimei pentru că nu a

fost renumerată pentru prestarea raporturilor sexuale, este nerealistă și

tendențioasă, atâta timp cât partea vătămată a respins ideea formulării

oricăror pretenții materiale și morale cu o motivație menită să dovedească

adevărata dimensiune a periculozității celor patru inculpați și să explice și

atitudinea procesuală oscilantă a martorilor acestei cauze: aceea că a fost

amenințată cu moartea de mai mulți cetățeni ruși.

De altfel, susținerile părții

vătămate au fost inițial confirmate de inculpați care au recunoscut săvârșirea

infracțiunii de viol, făcând declarații complete și amănunțite cu privire la

modul de constrângere a victimei (trasul de păr, loviturile, refuzul de a o

lăsa să plece, „jocul” cu pistolul-brichetă) în vederea întreținerii

raporturilor sexuale. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală,

inculpații au declarat că recunosc și regretă săvârșirea infracțiunii reținute

în sarcina lor.

Și martora R.V. a confirmat faptul

că, în ziua de 4 august 1993, partea vătămată i-a relatat că a fost violată de

cei patru inculpați în noaptea anterioară acestei date, iar martorul T.G. a

relatat împrejurarea în care, în dimineața aceleiași zile, partea vătămată a

repetat de mai multe ori „poliția”, încercând să-i sugereze să anunțe organele

de ordine.

În timpul cercetării judecătorești,

inculpații și-au schimbat poziția procesuală sinceră, negând săvârșirea

infracțiunii de viol, fără a putea oferi însă o minimă explicație pentru

această retractare.

Împrejurarea că interpretul de limbă

rusă care a asigurat traducerea în timpul urmăririi penale nu era autorizat, nu

este de natură să înlăture declarațiile inculpaților date în aceste condiții

întrucât, așa cum am arătat, ele se coroborează pe deplin cu declarațiile

părții vătămate, ale martorilor și cu constatările făcute de organele de

cercetare penală la fața locului.

Pe de altă parte, folosirea

interpretului neautorizat nu poate fi invocată numai în favoarea inculpaților,

atâta vreme cât același translator de limba rusă a asigurat traducerea și

pentru declarațiile părții vătămate și martorei R.V., iar acestea nu au

contestat niciodată modul în care s-a asigurat traducerea.

Întrucât, pe tot parcursul urmăririi

penale, părțile au acceptat interpretul de limbă rusă și nu au invocat

inexistența autorizării acestuia, ele și-au asumat conținutul declarațiilor

făcute în aceste circumstanțe, iar motivul invocat ulterior de inculpați nu

poate afecta, pentru argumentele arătate mai sus, corectitudinea și fidelitatea

consemnărilor.

Pe de altă parte, nici modul în care

martorii cauzei și-au nuanțat declarațiile date în fața instanței de judecată,

în favoarea inculpaților, nu poate influența asupra stabilirii corecte a

situației de fapt, întrucât aceștia, în mod vădit au adoptat o poziție

partizană intereselor făptuitorilor.

Pentru aceste considerente, Curtea

reține că în noaptea de 3 august 1993, J.E.G., B.A.V., V.I.P. și K.V.G. au

întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată T.S., împotriva voinței

acesteia, prin constrângerea fizică și morală a victimei care a fost agresată

fizic și amenințată cu moartea și stabilește vinovăția inculpaților, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În consecință, Înalta Curte va admite

recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și va dispune casarea

deciziei penale nr. 39 din 17 februarie 2000 a Curții de Apel Constanța și

sentinței penale nr. 331 din 18 februarie 1997 pronunțată de Tribunalul

Constanța, cu privire la achitarea inculpaților.

În baza art. 197 alin. (2) lit. b) C.

pen. și art. 13 C. pen., inculpații J.E.G., B.A.V., V.I.P. și K.V.G. vor fi

condamnați la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare cu interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

Având în vedere împrejurarea că

inculpații sunt cetățeni străini care nu au domiciliul în România, unde s-au

aflat ocazional, data comiterii, faptul că aceștia nu au antecedente penale și

sunt încadrați în muncă, perioada de timp scursă de la data comiterii faptei,

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că scopul pedepsei poate fi atins

chiar fără executarea acesteia, astfel că în cauză se va face aplicarea art. 81

C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor

aplicate inculpaților pe timp de 5 ani.

Inculpații au fost arestați

preventiv de la 4 august 1993, la 9 februarie 1994.

Fiecare inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța.

Casează decizia penală nr. 39 din 17

februarie 2000 a Curții de Apel Constanța și sentința penală nr. 331 din 18

decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Constanța, cu privire la achitarea

inculpaților.

În baza art. 197 alin. (2) lit. b) C.

pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, condamnă pe inculpații J.E.G., B.A.V.,

V.I.P. și K.V.G. la câte 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64, în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., dispune

suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe timp

de 5 ani.

Constată că inculpații au fost

arestați preventiv de la 4 august 1993, la 9 februarie 1994.

Obligă pe fiecare inculpat să

plătească 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de câte

450.000 lei onorariu de apărător din oficiu, pentru cei patru inculpați, va fi

avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 decembrie 2003.