ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6096/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 2 februarie 1994, Tribunalul Constanța a dispus achitarea inculpaților: - J.E.G.; - B.A.V.; - V.I.P.; - K.V.G. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a celor patru inculpați, dacă nu sunt reținuți, ori arestați în altă cauză. Onorariul translatorului în sumă de 60.000 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpații au fost trimiși în judecată urmare a plângerii penale formulate de partea vătămată T.S., care a susținut că în noaptea de 3 august 1993, sub amenințarea unui pistol-brichetă J.E.G., B.A.V., V.I.P.

și K.V.G. au constrâns-o la întreținerea de raporturi sexuale. În faza de urmărire penală, inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol; întrucât în timpul cercetării judecătorești au revenit la declarațiile date și au precizat că acestea au fost făcute în prezența unui interpret neautorizat, instanța de fond le-a înlăturat ca neprezentând garanția corectitudinii și fidelității traducerii. Martorii R.V., T.G., G.T. au declarat că inculpații nu au întrebuințat violențe sau amenințări pentru a o determina pe partea vătămată să rămână în compania lor. Din certificatul medico-legal nr. 89/ S din 4 august 1993 întocmit de Laboratorul de medicină legală al județului Constanța rezultă că partea vătămată, nu prezenta leziuni de violență pe corp, iar deflorarea veche nu a putut fi stabilită ca dată.

Instanța de fond a apreciat că plângerea părții vătămate T.S. nu este susținută de nici o probă administrată în cauză, motivația formulării ei fiind aceea că sus-numita nu a fost recompensată material pentru întreținerea raporturilor sexuale, astfel că a dispus achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 101 din 24 iunie 1994, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a desființat sentința penală nr. 16 din 2 februarie 1994 a Tribunalului Constanța și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe. S-a reținut că instanța de fond a procedat la judecarea cauzei fără a o fi citat de partea vătămată, încălcând, astfel, dispozițiile art. 177 alin. final, art. 326, art. 340 și art. 362 C. proc.

pen. În rejudecare, Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr. 331 din 18 decembrie 1997, a dispus achitarea celor patru inculpați, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 600.000 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și că inculpații au fost arestați preventiv în perioada 3 august 1993, 2 februarie 1994. În stabilirea situației de fapt și a nevinovăției inculpaților, instanța de fond a avut în vedere aceleași argumente și a dat aceeași interpretare probelor administrate în cauză ca și prima instanță de judecată care s-a pronunțat în cauză.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a declarat apel, criticând hotărârea judecătorească sub aspectul greșitei achitări a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Prin decizia penală nr. 39 din 17 februarie 2000, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de procuror, dispunând ca onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 300.000 lei, pentru fiecare inculpat să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța de control judiciar a reținut că inculpații J.E.G., B.A.V., V.I.P. și K.V.G. nu au exercitat violențe și amenințări asupra T.S., pentru a întreține raporturi sexuale cu aceasta și că numai consumul mare de alcool a determinat-o pe partea vătămată să reclame a doua zi, la poliție, săvârșirea infracțiunii de viol.

Recunoașterea faptei de către inculpați, în prima fază a procesului penal, a fost ulterior retractată și, de altfel, nu se corobora cu nici o probă administrată în cauză, astfel că soluția de achitare a acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., este temeinică și legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și condamnarea celor patru inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat.

Din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată nu au făcut o interpretare corectă și corelativă, logică și judicioasă a acestuia, astfel că situația de fapt reținută a fost greșit stabilită, iar vinovăția inculpaților ignorată, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare nelegală și netemeinică. Partea vătămată T.S. s-a prezentat la Poliția orașului Mangalia în dimineața zilei de 4 august 1993, la ora 7,00, într-o ținută sumară (desculță, îmbrăcată în tricou și chilot), învederând faptul că, în noaptea precedentă, fusese victima unui viol în grup. Ea i-a condus pe lucrătorii de poliție la locuința martorului T.G., unde domiciliau cei patru inculpați și unde s-au găsit obiectele de îmbrăcăminte ale victimei.

De asemenea, într-o cameră a imobilului a fost găsit inculpatul J.E.G., pe care partea vătămată l-a indicat imediat ca fiind unul dintre violatori. În habitaclul autoturismului proprietatea inculpatului B.A.V. a fost găsit un pistolet metalic în care se afla disimulată o brichetă cu gaz; obiectul avea aparența unei arme de foc autentice și corespundea descrierii făcute de partea vătămată, care a precizat că „pistolul părea să fie din metal deoarece lucea”. În declarațiile sale, partea vătămată a arătat că pistolul a fost folosit de inculpați pentru a o intimida și amenința, provocându-i temerea că va fi împușcată, Înfrângând, astfel, voința victimei, inculpații au întreținut raporturi sexuale cu aceasta în intervalul de timp cuprins între orele 3,30 și 7,00 dimineața când, profitând de faptul că au adormit, partea vătămată a fugit și a anunțat organele de poliție.

Curtea constată că toate afirmațiile făcute de partea vătămată în plângere și declarații s-au confirmat integral, dovedind sinceritatea acesteia; de asemenea, spontaneitatea efectuării sesizării, asumarea oricăror posibile interpretări pentru ținuta în care s-a prezentat la poliție demonstrează starea reală de disperare a victimei, lipsa oricărei puneri în scenă sau interes urmărit. Sugerarea de către inculpați a mobilului sesizării, care ar fi constat în nemulțumirea victimei pentru că nu a fost renumerată pentru prestarea raporturilor sexuale, este nerealistă și tendențioasă, atâta timp cât partea vătămată a respins ideea formulării oricăror pretenții materiale și morale cu o motivație menită să dovedească adevărata dimensiune a periculozității celor patru inculpați și să explice și atitudinea procesuală oscilantă a martorilor acestei cauze: aceea că a fost amenințată cu moartea de mai mulți cetățeni ruși.

De altfel, susținerile părții vătămate au fost inițial confirmate de inculpați care au recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol, făcând declarații complete și amănunțite cu privire la modul de constrângere a victimei (trasul de păr, loviturile, refuzul de a o lăsa să plece, „jocul” cu pistolul-brichetă) în vederea întreținerii raporturilor sexuale. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpații au declarat că recunosc și regretă săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor. Și martora R.V. a confirmat faptul că, în ziua de 4 august 1993, partea vătămată i-a relatat că a fost violată de cei patru inculpați în noaptea anterioară acestei date, iar martorul T.G. a relatat împrejurarea în care, în dimineața aceleiași zile, partea vătămată a repetat de mai multe ori „poliția”, încercând să-i sugereze să anunțe organele de ordine.

În timpul cercetării judecătorești, inculpații și-au schimbat poziția procesuală sinceră, negând săvârșirea infracțiunii de viol, fără a putea oferi însă o minimă explicație pentru această retractare. Împrejurarea că interpretul de limbă rusă care a asigurat traducerea în timpul urmăririi penale nu era autorizat, nu este de natură să înlăture declarațiile inculpaților date în aceste condiții întrucât, așa cum am arătat, ele se coroborează pe deplin cu declarațiile părții vătămate, ale martorilor și cu constatările făcute de organele de cercetare penală la fața locului. Pe de altă parte, folosirea interpretului neautorizat nu poate fi invocată numai în favoarea inculpaților, atâta vreme cât același translator de limba rusă a asigurat traducerea și pentru declarațiile părții vătămate și martorei R.V., iar acestea nu au contestat niciodată modul în care s-a asigurat traducerea.

Întrucât, pe tot parcursul urmăririi penale, părțile au acceptat interpretul de limbă rusă și nu au invocat inexistența autorizării acestuia, ele și-au asumat conținutul declarațiilor făcute în aceste circumstanțe, iar motivul invocat ulterior de inculpați nu poate afecta, pentru argumentele arătate mai sus, corectitudinea și fidelitatea consemnărilor. Pe de altă parte, nici modul în care martorii cauzei și-au nuanțat declarațiile date în fața instanței de judecată, în favoarea inculpaților, nu poate influența asupra stabilirii corecte a situației de fapt, întrucât aceștia, în mod vădit au adoptat o poziție partizană intereselor făptuitorilor. Pentru aceste considerente, Curtea reține că în noaptea de 3 august 1993, J.E.G., B.A.V., V.I.P.

și K.V.G. au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată T.S., împotriva voinței acesteia, prin constrângerea fizică și morală a victimei care a fost agresată fizic și amenințată cu moartea și stabilește vinovăția inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În consecință, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și va dispune casarea deciziei penale nr. 39 din 17 februarie 2000 a Curții de Apel Constanța și sentinței penale nr. 331 din 18 februarie 1997 pronunțată de Tribunalul Constanța, cu privire la achitarea inculpaților. În baza art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.

și art. 13 C. pen., inculpații J.E.G., B.A.V., V.I.P. și K.V.G. vor fi condamnați la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. Având în vedere împrejurarea că inculpații sunt cetățeni străini care nu au domiciliul în România, unde s-au aflat ocazional, data comiterii, faptul că aceștia nu au antecedente penale și sunt încadrați în muncă, perioada de timp scursă de la data comiterii faptei, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, astfel că în cauză se va face aplicarea art. 81 C. pen., dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe timp de 5 ani.

Inculpații au fost arestați preventiv de la 4 august 1993, la 9 februarie 1994. Fiecare inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Casează decizia penală nr. 39 din 17 februarie 2000 a Curții de Apel Constanța și sentința penală nr. 331 din 18 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Constanța, cu privire la achitarea inculpaților. În baza art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, condamnă pe inculpații J.E.G., B.A.V., V.I.P. și K.V.G. la câte 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților pe timp de 5 ani. Constată că inculpații au fost arestați preventiv de la 4 august 1993, la 9 februarie 1994. Obligă pe fiecare inculpat să plătească 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de câte 450.000 lei onorariu de apărător din oficiu, pentru cei patru inculpați, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2003.