ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 709/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 454 din 28

august 2003 a Tribunalului Cluj au fost condamnați inculpații

M.L.

și

B.J.

la câte 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și la câte 5 luni închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 289 C. pen., pentru

ambele cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., iar pentru ultima și cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunându-se să execute fiecare, pedeapsa

cea mai grea de câte 3 ani închisoare, cu consecințele prevăzute de art. 64 și

art. 71 C. pen.

Din pedepsele rezultante aplicate

s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2003.

Totodată, prin aceiași sentință a

fost condamnată inculpata A.A. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și la 4

luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 289

C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., dispunându-se ca executarea

pedepsei celei mai grele de 2 ani și 6 luni închisoare să fie suspendată sub

supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 86

2

C.

pen. și cu obligația de a se supune unor măsuri concrete stabilite prin

dispozitivul sentinței.

În esență, s-a reținut următoarele:

Inculpații, de comun acord, au

inițiat și constituit un grup infracțional în scopul comiterii unor infracțiuni

aducătoare de beneficii materiale.

În acest sens, în cursul lunilor

iulie 2002 – martie 2003, cei 3 inculpați, au introdus în mod mincinos, în

cuprinsul tichetelor de joc la pariurile sportive, elemente nereale (privind

ora de întocmire; rezultatele corecte ale meciurilor, etc.).

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 244 din 23 octombrie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile

inculpaților.

Prin recursurile declarate

inculpații B.J. și M.L. au solicitat, în principal, casarea hotărârilor atacate

și restituirea cauzei pentru refacerea și completarea urmăririi penale, iar, în

subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, invocând neregularități

ale urmăririi penale, lipsa unui interpret de limbă slovacă în prima parte a

urmăririi penale, nerespectarea cererilor apărătorilor de a participa la

administrarea probelor, încălcarea dispozițiilor art. 263 C. proc. pen.,

privind sesizarea instanței prin neindicarea concretă în rechizitor a tuturor

actelor materiale care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de fals

intelectual; nestabilirea clară și concretă a infracțiunilor, scop pentru care

s-a constituit grupul infracțional; antepronunțarea instanței prin încheierea

din 5 februarie 2003; existența unor contradicții între expozitivul și

dispozitivul sentinței; omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor

actelor materiale de fals intelectual reținute în rechizitoriu, etc.

Inculpata A.A., prin recursul

declarat, a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și în principal achitarea,

iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de

art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 și reindividualizarea pedepsei.

Recursurile inculpaților, sunt

fondate, dar, prioritar, pentru alte motive decât cele invocate.

Potrivit art. 200 C. proc. pen.,

urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

Din examinarea textului de lege

sus-menționat rezultă, așadar, că probele descoperite și strânse în cursul

urmăririi penale, fază nepublică și auxiliară procesului penal, pot servi numai

ca temei pentru trimiterea în judecată.

Pentru a constitui temeiul

pronunțării unei hotărâri judecătorești, probele descoperite și strânse în

cursul urmăririi penale pe baza cărora a fost sesizată instanța, prin

rechizitor, trebuie verificate în cursul cercetării judecătorești, prin

administrarea lor în mod nemijlocit, în ședință publică, oral și contradictoriu

potrivit dispozițiilor art. 287, art. 288, art. 289, art. 290 și urm. C. proc.

pen.

Numai după efectuarea unei asemenea

verificări, printr-o cercetare judecătorească temeinică, cu respectarea celor 4

principii fundamentale ale fazei de judecată (nemijlocirii, oralității,

publicității și contradictorialității) și după administrarea oricăror alte care

vor apare necesare pentru stabilirea adevărului, instanța își poate forma,

motivat, convingerea cu privire la faptele și vinovăția persoanelor trimise în

judecată și în consecință, va putea pronunța o hotărâre judecătorească

temeinică și legală.

Or, din examinarea lucrărilor

efectuate de instanță, rezultă următoarele:

- la termenul din 10 iulie 2003, în

condițiile în care traducătorul de limbă slovacă nu a fost prezent, s-a

acceptat, greșit, traducerea dezbaterilor de către inculpata A.A.;

- la termenul din 5 august 2003, când s-a constatat

din nou lipsa traducătorului de limbă slovacă, inculpata A.A. a invocat că nu

mai este de acord să asigure traducerea „întrucât nu cunoaște termenii juridici

și există posibilitatea de a fi înțeleasă greșit de cei 2 inculpați”;

- la termenul din 8 august 2003, a

fost examinată numai cererea de liberare pe cauțiune;

- la termenul din 21 august 2003,

deși cercetarea judecătorească nu se efectuase, iar reprezentantul parchetului

a solicitat să se dispună citarea și ascultarea martorilor arătați în

rechizitor, instanța a declarat, greșit, terminată cercetarea judecătorească și

contrar concluziilor procurorului de ședință, a dispus nejustificat disjungerea

cauzei față de inculpatul S.I.

Ulterior, după ce a amânat pronunțarea,

instanța a pronunțat sentința de condamnare a celor 3 inculpați, menținută de

instanța de apel prin respingerea apelului acestora.

Procedând în acest mod, instanța de

fond a pronunțat o hotărâre judecătorească de condamnare fără ca procesul penal

să fi parcurs faza cercetării judecătorești, cu încălcarea dispozițiilor art.

287, art. 288, art. 289, art. 290 și urm. C. proc. pen., nelegalitate

neobservată de către instanța apel, astfel că, recursurile urmează a fi admise,

ambele hotărâri casate și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Evident că, instanța care va judeca

cauza va trebui să aibă în vedere și celelalte aspecte invocate de recurenți și

după verificarea lor să se pronunțe, în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații M.L., B.J. și A.A. împotriva deciziei penale nr. 244 din 23

octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 454 din 28 august 2003 a Tribunalului Cluj și trimite cauza, spre

rejudecare, la instanța de fond, Tribunalul Cluj.

Menține măsura arestării preventive

a inculpaților M.L. și B.J.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatei Avram Ana, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de

limbă slovacă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2004.