ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 755/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 397 din 8 mai

2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G.C. la 3 ani

închisoare.

Conform art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată din executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 3220 din 10 octombrie 2000 a Judecătoriei sector

5 și a contopit restul neexecutat în prezenta pedeapsă, urmând să execute 3 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 13

aprilie 2002, la 8 mai 2002.

A constatat probele consumate în

procesul de laborator.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpatul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care

600.000 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

În noaptea de 12 aprilie 2002,

inculpatul a plecat cu un taxi în Teiul Doamnei, a oprit taxiul și a solicitat

șoferului să-l aștepte, apoi a contactat un tânăr necunoscut de la care a

cumpărat o doză de heroină plătită cu 150.000 lei.

La revenirea inculpatului, în mașină

a fost oprit de poliție care a găsit drogul asupra inculpatului la percheziția

corporală, împreună cu o seringă de unică folosință.

În fața instanței inculpatul a

recunoscut săvârșirea infracțiunii, menționând că este consumator de heroină,

are familie și lucra înaintea arestării, neavând probe în apărare sau

circumstanțiere de formulat.

Analizând probele dosarului,

tribunalul a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în

judecată este dovedită și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub

aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră prea aspră în raport cu

fapta comisă.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 395/ A din 24 iunie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul I.G.C., împotriva sentinței penale nr. 397 din 8

mai 2002 a Tribunalului București, secția I penală.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei

ca urmare a înlăturării stării de recidivă și apoi să i se deducă cele 7 luni

executate dintr-o pedeapsă anterioară, din prezenta pedeapsă.

Recursul este nefondat.

Examinându-se actele și probele administrate

în raport de critica formulată, precum și din oficiu, se constată că starea de

recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., a fost

temeinic și legal reținută și ca atare nu poate fi înlăturată.

Se mai constată că pedeapsa aplicată

în prezenta cauză de 3 ani închisoare, nu este excesivă, ci orientată spre

limita minimă a textului de încriminarea faptei, iar în urma revocării

liberării condiționate și a contopirii restului de pedeapsă, cu sancțiunea

penală din prezenta cauză, s-a dispus ca inculpatul recurent, să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani, neaplicându-i-se nici un spor cum era posibil

și legal, dar nu obligatoriu.

Acesta este un alt motiv, pentru

care și critica adusă de făptuitor în sensul, aplicării unei pedepse mult prea

severe, se va înlătura, ca nefondată.

În consecință, recursul declarat va

fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și se vor aplica și prevederile art. 381 și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.G.C. împotriva deciziei penale nr. 395/ A din 24 iunie

2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 13 aprilie 2002, la

14 februarie 2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 februarie 2003.