ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1497/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 300 din 1 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul N.C.B. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) din același cod, s-a dispus achitarea sus-numitului inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni, conform art. 82 din același cod.

S-a mai dispus punerea în libertate a inculpatului. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În luna septembrie 2003, organele abilitate în materia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, au primit informații că astfel de operațiuni au loc într-un imobil situat pe strada Călușei, în acesta locuind o anume G. și, sporadic concubinul ei, inculpatul N.C.B. Ca atare, supraveghind imobilul, în seara zilei de 4 septembrie 2003, în jurul orelor 21,00, organele în drept au sesizat că din locuință a ieșit inculpatul și când s-a urcat într-un taximetru în care se mai aflau două persoane, l-au percheziționat pe inculpat, ocazie în care au depistat la el 20 de doze de heroină.

Raportul tehnico-științific de expertiză a reținut că cele 2 doze de heroină însumau 0,722 gr., substanța fiind drog de mare risc, înscris în tabelul I al Legii nr. 143/2000. Probele administrate, respectiv recunoașterea inculpatului că este consumator de heroină și declarațiile ocupanților taximetrului, au format instanței convingerea că acesta din urmă era numai consumator, sens în care el a susținut că heroina a cumpărat-o de la numitul D.A. față de care se pornise urmărirea penală. Împotriva sentinței, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, motivele invocate fiind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 și pentru nelegala reținere a aplicării art. 16 din aceeași lege.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 428 din 7 iunie 2004, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința, a înlăturat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Totodată, instanța a înlăturat aplicarea art. 81 și a art. 82 C. pen. Nemulțumit de hotărârea pronunțată în apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicarea a legii și pedeapsa a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Pentru reținerea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecința aplicării unei pedepse reduse, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: inculpatul, în cursul urmăririi penale, să denunțe și să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere penală, a persoanei de la care a cumpărat droguri. Din probatoriul administrat se reține însă că inculpatul, audiat fiind la data de 25 noiembrie 2003, atunci când i s-au prezentat planșe foto, l-a indicat pe numitul S. ca fiind persoana de la care a cumpărat droguri, la acea dată acesta, identificat a fi D.A., era arestat preventiv urmare denunțului lui F.P. În aceste condiții, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În ce privește motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei, se reține că instanța de apel, orientându-se la 3 ani închisoare, a avut în vedere criteriile generale de individualizare stipulate în art. 72 C. pen.: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, pericolul social concret al faptei, împrejurările în care s-a comis, respectiv prin depistarea inculpatului având asupra sa drogul, dar și persoana acestuia, nesincer pe parcursul desfășurării fazelor procesului penal. În altă ordine de idei, se apreciază că executarea pedepsei prin privare de libertate va fi în măsură să realizeze și scopul ei, așa cum prevede art. 52 C. pen., la data prezentei inculpatul fiind arestat și în altă cauză.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C.B. împotriva deciziei penale nr. 428/ A din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 5 septembrie 2003, la 2 martie 2004. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2005.