ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4384/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 568 din 24 octombrie 2002 a Tribunalului Iași, au fost condamnați inculpații: - D.G.; - D.C.C.; - G.I.G., și - M.C., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la câte 5 ani închisoare fiecare. A fost făcută aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. și inculpații au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Victima este handicapată, așa cum rezultă din actele medicale, suferind de encefalopatie infantilă și imbecilitate, situație cunoscută în satul și comuna unde domiciliază atât inculpații cât și ea.

La începutul lunii iulie 1999, cei patru recurenți au consumat băuturi alcoolice într-un bar din localitate, unde se afla și partea vătămată și la un moment dat inculpatul D.G., care anterior întreținuse raporturi sexuale cu ea, i-a propus să-l însoțească în același scop, propunere acceptată de victimă. Ajungând la locuința unui prieten de-al său, în timp ce se dezbrăcau, au sosit și ceilalți trei coinculpați și cu toții au întreținut relații sexuale cu aceasta. În luna ianuarie 2000 constatându-se că victima era însărcinată în luna a VI-a a fost sesizată poliția, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în grup. Apelurile declarate de inculpați au fost respinse prin decizia nr. 103 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Iași.

Împotriva acestor hotărâri inculpații au declarat recurs. Apărătorii inculpaților au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și achitarea recurenților, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa de vinovăție, întrucât nu au cunoscut că victima este handicapată, iar aceasta a avut reprezentarea raporturilor sexuale, fiind de acord să le întrețină, astfel încât toți inculpații au acționat cu consimțământul ei. Recursurile nu sunt fondate. Astfel, este bine stabilită împrejurarea că inculpații au cunoscut că victima este handicapată psihic și nu are discernământ, ceea ce au pus-o în imposibilitatea de a avea reprezentarea unui act sexual și a consecințelor acestuia, așa cum s-a reținut prin expertiza medico-legală efectuată și din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Inculpații au cunoscut această situație deoarece cu toții sunt consăteni, iar unii din ei au fost chiar colegi de școală cu victima și profitând de imposibilitatea ei de a-și exprima voința au întreținut fiecare câte un raport sexual. Față de această situație, este evident că acceptul victimei de a avea raport sexual cu recurenții nu are eficiență juridică și ceea ce au făcut, nu duce la concluzia că inculpații nu sunt vinovați, deoarece comiterea faptei s-a produs ca urmare a profitării lor de handicapul psihic și de lipsa ei de discernământ. Așadar, vinovăția inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost temeinic reținută și bine motivată de instanțe, astfel încât cererea apărătorilor de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., nu este întemeiată. Hotărârile sunt temeinice și sub aspectul individualizării pedepselor. În acest sens, este de relevat faptul că instanțele au avut în vedere, la stabilirea pedepselor, prevederile art. 72 C. pen., în sensul că au ținut seama de pericolul social sporit al faptei, determinat de caracterul calificat al infracțiunii, precum și de persoana făptuitorilor, care sunt infractori primari. Așa cum au fost stabilite pedepsele asigură reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, astfel încât există certitudinea că dispozițiile art. 52 C. pen., vor fi realizate. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații D.G., D.C.C., M.C. și G.I.G., împotriva deciziei nr. 103 din 18 martie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2003.