ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1425/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 august 2000 la Tribunalul București I.C. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și SC T.A. SA pentru a se dispune obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 situat în București, str. Labirint. O primă soluție a fost dată în cauză prin sentința nr. 920 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a V–a civilă, prin care a fost admisă acțiunea, în sensul solicitat. Apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București împotriva acestei hotărâri a admis prin decizia nr. 280 din 17 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 1065 din 13 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, prin care a fost casată hotărârea dată în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că instanța a soluționat cauza la primul termen de judecată și a admis recursul nemotivat al pârâtului pe baza unei excepții peremptorii, ce viza lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantei, în lipsa acesteia care având avocat ales solicitase lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței. În final, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Învestită astfel, Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, a soluționat cauza, în sensul respingerii apelului declarat de Consiliul General al Municipiului București, prin primarul general împotriva sentinței, prin decizia 368 din 9 octombrie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31981/1940 confirmat de o hotărâre judecătorească. Apoi, s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv prin naționalizare, fiind incidente prevederile art. III din Decretul nr. 92/1950, cei în cauză fiind casnică și ofițer.

Împotriva aceste decizii Consiliul General al Municipiului București reprezentat prin primarul general a declarat recursul de față, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât prin numărul mare de apartamente supuse exploatării cei în cauză nu se încadrau în dispozițiile de excepție ale Decretului nr. 92/1950, fiind aplicabile prevederile art. 1 din decret, astfel statul dobândind dreptul de proprietate prin lege, conform art. 645 C. civ. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează. Este necontestat în cauză că reclamanta a dobândit împreună cu soțul său I.I.

dreptul de proprietate asupra imobilul în litigiu, prin act autentic de vânzare-cumpărare, confirmat prin sentința civilă nr. 145 din 21 februarie 1946 a Tribunalului Ilfov, prin care s-a luat act de tranzacția părților, recunoscându-se astfel ca perfect valabilă vânzarea constatată prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 311981 din 5 octombrie 1940, transcris sub nr. 15.072 din 5 octombrie 1940 la Tribunalul Ilfov, secția notariat. Instanțele au admis acțiunea în revendicare, având în vedere că cei în cauză erau exceptați de la aplicarea decretului de naționalizare, întrucât soțul fost ofițer era pensionat din 1943, iar soția casnică. Fără a contesta soluția sub aspectul menționat, recursul de față vizează încadrarea reclamantei și a soțului său decedat, în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950 pe baza unei noi susțineri, întemeiată pe numărul mare de apartamente deținute de cei în cauză.

Potrivit art. I din Decretul nr. 92/1950, în a cărui expunere de motive se face referire la asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuințe supuse degradării din cauza sabotajului marii burghezii și a exploatatorilor care dețin un număr mare de imobile, se naționalizează imobilele prevăzute în lista anexă, care sunt deținute de exploatatorii de locuințe (pct. 2). În speță, nu s-a făcut dovada că reclamanta și soțul său, a cărei unică succesoare legală este, conform certificatului de moștenitor nr. 326 emis la 6 iulie 1996 se încadrează în această categorie a exploatatorilor de imobile. Dimpotrivă, I.I. nu figurează ca deținător al mai multor „imobile”, fiind trecut în lista anexă la decret la poziția 3818 cu 4 apartamente.

Se consideră că atât prin numărul apartamentelor deținute, textul redat referindu-se la imobile și nu la apartamente, cât și prin lipsă oricăror dovezi că acestea ar fi fost exploatate prin închiriere sau orice altă modalitate, nu sunt incidente în speță prevederile primului articol din Decretul nr. 92/1950. Așa fiind, rezultă că instanțele au hotărât temeinic că naționalizarea cu privire la apartamentul în litigiu s-a făcut prin aplicarea greșită a actului normativ menționat, astfel că preluarea de către stat a imobilului fiind fără titlu valabil a fost admisă acțiunea în revendicare. De aceea recursul de față urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală și temeinică decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, împotriva deciziei nr. 368 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.