ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de
față:
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată cele ce urmează:
Reclamanții, cu domiciliul în
Franța, la 10 mai 1999, prin mandatarul B.V., au cerut obligarea Primăriei
București să le predea, în natură, apartamentul preluat de stat în baza
Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 605 din 14 mai 1985.
După primul ciclu judiciar,
reclamanții și-au completat obiectul acțiunii, solicitând și constatarea
nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1427 din 12 decembrie 1996,
dintre Primărie și pârâții chiriași.
Prin sentința civilă nr. 6107 din 29
mai 2001, s-a respins acțiunea, apelul fiind respins, ca nefondat, prin decizia
nr. 326 din 30 noiembrie 2001, iar, în recurs, prin decizia nr. 1515/2002, a
fost admisă acțiunea, s-a declarat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare
și a fost admisă acțiunea în revendicare.
Procurorul general, în baza art. 330
pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, întrucât:
- reclamanții au achiziționat
apartamentul cu plata în rate, achitând doar avansul și câteva rate, diferența
de 84.211 lei din valoarea creditului primit prin contractul de împrumut nr. 208494
din 23 iunie 1982, fiind achitată de D.G.D.A.L., astfel că nu au dobândit
„dreptul exclusiv de proprietate”,
- în raport de aceasta și de art. 3
din contractul de împrumut, apartamentul a fost preluat, cu titlu, de stat, în
forma executării silite directe,
- contractul de vânzare-cumpărare
s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, fiind aplicabile dispozițiile nr.
18 lit. d) și art. 46 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanții au formulat,
la 29 mai 1996, cerere de restituire în baza Legii 112/1996, respinsă de
comisie, iar,
- după expirarea termenului de 6
luni, prevăzut de art. 14 din Legea 112/1995, apartamentul a fost vândut
chiriașilor, care au fost de bună credință, nefiind notificați de reclamanți,
ca și vânzătoarea.
În sfârșit, contractul de
vânzare-cumpărare nr. 01427 din 12 decembrie 1996, s-a încheiat conform Legii
112/1996, iar acțiunea în revendicare a fost înregistrată la 10 mai 1999, la 2
ani și 5 luni de la această dată.
Recursul în anulare este fondat.
3.1. Într-adevăr cronologia
operațiunilor și actelor juridice sau procesuale este cea din motivarea
recursului în anulare.
Cererea de restituire s-a
înregistrat la 29 mai 1996, la Comisia de aplicare a Legii 112/1995, care a
respins-o, ca nefondată. Ulterior, reclamanții nu au mai efectuat nici un
demers în cadrul Legii nr. 112/1995, sau pe calea dreptului comun, astfel că,
în condițiile acelei legi, prin contractul din 12 decembrie 1996, apartamentul
a fost vândut de Primărie pârâților recurenți.
Vânzătoarea și cumpărătorii nu au
fost notificați de reclamanți asupra cererii de restituire, iar acțiunea în
revendicare a fost introdusă la 10 mai 1999.
3.2. Drept consecință, prezumția de
bună credință a cumpărătorilor nu a fost răsturnată, nefiind invocat un alt
fapt care să afecteze cauza contractului, în condițiile în care acesta s-a
încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel că se „bucură”
de eficacitatea dată prin art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
În sfârșit, preluarea s-a demonstrat
că a fost cu titlu valabil, căci a fost fundamentală, atât prin caracterul
sancționator al dispoziției art. 4 din decretul nr. 223/1974, cât și prin
finalitatea executării silite directe a creanței bugetare de 84.211 lei față de
debitorii reclamanți, în condițiile contractuale asumate prin cele două contracte
încheiate la aceeași dată , 23 iunie 1982, cel de împrumut și cel de construire
cu plata în rate.
Așa fiind, dând o interpretare
eronată de probelor, instanța de recurs a schimbat sentința și a modificat
decizia, săvârșind o încălcare esențială a Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001,
ceea ce atrage casarea și respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul, în anulare,
declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție.
Casează decizia civilă nr. 1515 din
17 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și respinge
recursul declarat de reclamanții, B.M.M. și B.V., împotriva deciziei civile nr.
3426 din 30 noiembrie 2001, a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 9 martie 2004.