ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată cele ce urmează: 1. Reclamanții, cu domiciliul în Franța, la 10 mai 1999, prin mandatarul B.V., au cerut obligarea Primăriei București să le predea, în natură, apartamentul preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 605 din 14 mai 1985. După primul ciclu judiciar, reclamanții și-au completat obiectul acțiunii, solicitând și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 1427 din 12 decembrie 1996, dintre Primărie și pârâții chiriași. Prin sentința civilă nr. 6107 din 29 mai 2001, s-a respins acțiunea, apelul fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 326 din 30 noiembrie 2001, iar, în recurs, prin decizia nr. 1515/2002, a fost admisă acțiunea, s-a declarat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și a fost admisă acțiunea în revendicare.

2. Procurorul general, în baza art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., a declarat recurs în anulare, întrucât: - reclamanții au achiziționat apartamentul cu plata în rate, achitând doar avansul și câteva rate, diferența de 84.211 lei din valoarea creditului primit prin contractul de împrumut nr. 208494 din 23 iunie 1982, fiind achitată de D.G.D.A.L., astfel că nu au dobândit „dreptul exclusiv de proprietate”, - în raport de aceasta și de art. 3 din contractul de împrumut, apartamentul a fost preluat, cu titlu, de stat, în forma executării silite directe, - contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, fiind aplicabile dispozițiile nr. 18 lit. d) și art. 46 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanții au formulat, la 29 mai 1996, cerere de restituire în baza Legii 112/1996, respinsă de comisie, iar, - după expirarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 14 din Legea 112/1995, apartamentul a fost vândut chiriașilor, care au fost de bună credință, nefiind notificați de reclamanți, ca și vânzătoarea.

În sfârșit, contractul de vânzare-cumpărare nr. 01427 din 12 decembrie 1996, s-a încheiat conform Legii 112/1996, iar acțiunea în revendicare a fost înregistrată la 10 mai 1999, la 2 ani și 5 luni de la această dată. 3. Recursul în anulare este fondat. 3.1. Într-adevăr cronologia operațiunilor și actelor juridice sau procesuale este cea din motivarea recursului în anulare. Cererea de restituire s-a înregistrat la 29 mai 1996, la Comisia de aplicare a Legii 112/1995, care a respins-o, ca nefondată. Ulterior, reclamanții nu au mai efectuat nici un demers în cadrul Legii nr. 112/1995, sau pe calea dreptului comun, astfel că, în condițiile acelei legi, prin contractul din 12 decembrie 1996, apartamentul a fost vândut de Primărie pârâților recurenți.

Vânzătoarea și cumpărătorii nu au fost notificați de reclamanți asupra cererii de restituire, iar acțiunea în revendicare a fost introdusă la 10 mai 1999. 3.2. Drept consecință, prezumția de bună credință a cumpărătorilor nu a fost răsturnată, nefiind invocat un alt fapt care să afecteze cauza contractului, în condițiile în care acesta s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel că se „bucură” de eficacitatea dată prin art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001. În sfârșit, preluarea s-a demonstrat că a fost cu titlu valabil, căci a fost fundamentală, atât prin caracterul sancționator al dispoziției art. 4 din decretul nr. 223/1974, cât și prin finalitatea executării silite directe a creanței bugetare de 84.211 lei față de debitorii reclamanți, în condițiile contractuale asumate prin cele două contracte încheiate la aceeași dată , 23 iunie 1982, cel de împrumut și cel de construire cu plata în rate.

Așa fiind, dând o interpretare eronată de probelor, instanța de recurs a schimbat sentința și a modificat decizia, săvârșind o încălcare esențială a Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage casarea și respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul, în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 1515 din 17 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și respinge recursul declarat de reclamanții, B.M.M. și B.V., împotriva deciziei civile nr. 3426 din 30 noiembrie 2001, a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2004.